586 matches
-
adesea pe preot în acest decor, cu brațele pline de flori necunoscute, cu o pălărie colonială și o sutană deschisă la culoare, tivită în partea inferioară cu o broderie de noroi uscat, ocupat să privească ploaia caldă căzând peste pădurile lucitoare. Îl vedeam surâzând. Surâzând tot timpul. Nu știu de ce. Când m-am trezit în camera parohului, m-am gândit la Clămence. Trebuia să mă întorc acasă cu orice preț, chiar dacă aș fi luat-o pe câmp, înconjurând drumul în caz că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că nu exista nici cea mai mică scobitură în care s-ar fi putut strânge apă de ploaie, crezu că spărsese vreun recipient cu prețiosul fluid de conservare de-al lui Bishop. dar nu simți miros de aldehidă formică. Substanța lucitoare care adera de planul înclinat aducea mai mult cu un strat gros de nămol sau de gelatină. Dădu din umeri și se îndepărtă. Nu-și amintea să fi spart vreo sticlă și, atâta timp cât nimeni nu-i cerea socoteală, nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ceea ce zărise la limita câmpului său vizual. Nu era nimic. O simplă picătură de lichid căzută pe planul înclinat, lângă bocanc. Condensare, sudoarea navetei. Dar picătura începu să sfârâie și să roadă rampa metalică. Era acid. Un obiect tăios și lucitor țâșni din pieptul său, improș-când-o pe Ripley cu fluidul intern, lăptos al androidului. Ghimpele uneia dintre aceste creaturi, care fiind atât de gros nu putea aparține decât reginei lor, se înfipsese în spatele său străpungându-l. Bishop se zvârcolea emițând niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vieții lui. Mai lămurit spus, ca să dăm un exemplu, înainte de a se adresa sau răspunde unei femei, Iovănuț încerca să țină seama nu numai de felul cum reverberau în el privirea limpede a respectivei, gropițele ei buclucașe din obrăjori, glezna lucitoare, fină, balansându-se într-un dolce far’ niente picior peste picior, eventualul mic neg poznaș de pe năsucul în vânt, ci și de ecourile întretăiate pe care le trezeau în el trecerea molatecă și rău prevestitoare a motanului negru al gazdei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
avea stilouri chinezești, ci numai autohtone, din cele care lăsau pe hârtie prea multă cerneală și cărora li se stricau unațdouă filetele pistonașelor. Văzânduțmă dezamăgit, Nea Tase a aruncat cu eleganță pe tejghea un evantai de cărți noi, cu coperți lucitoare, ca și cum ar fi azvârlit către privirile hulpave și invidioase ale unor tovarăși de joc o chintă roială: „Am băgat ieri marfă nouă, ca lumea, de la oraș (de parcă volumele ar fi putut fi tipărite și la țară... )“ - găsise de cuviință librarul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
s-ar repune pe picioare sistemele de irigație furate în anii 90 - un mic aperçu al viitorului agriculturii românești după integrarea în Uniunea Europeană. În Ianca, nimeni nu face nimic, iar toată lumea se plânge, îmbrăcată în haine ieftine chinezești, de plastic lucitor. Ianca este imaginea însăși a unei Românii dezmembrate, dezarticulate, plasate la mijloc între cartea poștală turistică gen „Mănăstiri ortodoxe“ și centrele urbane cu tradiție. Rezultatul este un hibrid monstruos. P.S. Am omis un lucru esențial: de curând, în „centru“, Banca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
chiștoacele de țigări „Plugare“, lățite în câte un scuipat gros, măturându-le, ca să fie pietrișul curat în fața haltei prin care treceau doar marfare și, arareori, trenuri mixte, staționând un minut... (Iar taică-meu, cu chipiu țanțoș, cu uniformă cu nasturi lucitori, bombați, având ștanțați pe ei o roată aurie cu aripioare, mândru de rostul lui pe pământ, ridica paleta rotundă în aer, dând „plecarea“... salutând cu mâna la cozoroc, surâzător, nemișcat, zeu minuscul al pustietății feroviare, pe mecanicul locomotivei, pe fochist
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
acum sunt ca și luați, n-ai ce le face, vorba aia, vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă. Elena asista tăcută la toată discuția, parcă-și înghițise limba, ședea nemișcată, picior peste picior, să-și pună în evidență cizmele noi, lucitoare de-ți luau ochii. Sânii abia înmuguriți îi împungeau flanela. Ținea o mână rezemată în spate, pe speteaza scaunului, cealaltă abandonată moale în poală, cu degetele în sus parcă cerea ceva. După plecarea lor, părinții se sfătuiră îndelung cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în centrul orașului. Până ajunse la Elena privi florile de un albastru delicat, moale, ce răspândeau un miros adânc, uman, cald. Elena o zărise probabil pe fereastră, că-i ieșise înainte pe aleea cimentată. Era într-o rochie de casă, lucitoare, din zanana, nouă, cu flori uriașe viu colorate, poalele lungi i se împleticeau printre picioarele subțirele, se grăbea s-o întâmpine, toată numai zâmbet, îi păru străină, doar părul roșcat și pistruii îi aminteau de Elena cea adevărată. Primi fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
c\ldura acumulat\ peste zi. M-am așezat pe ea, m-am prins de balustradă și luna albă, aproape plină, mi-a atras privirile. În dreapta, străluceau luminile cartierului Shinjuku, în stânga, cele din Ikebukuro. Farurile mașinilor se revărsau în [uvoaie str\lucitoare, iar zumzetul permanent a fost, la un moment dat, dominat de un zgomot ce părea că atârnă asemenea unui nor deasupra orașului. Licuriciul din borcan sclipea palid. Licuricii pe care-i văzusem ultima oară, de mult, sclipeau puternic în întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fi cea mai relaxată ființă de pe-aici. Nu se vede ce-i Înăuntru, domnule, zâmbi ea. — Așa să fie? — Așa trebuie să fie, domnule! spuse ea, reglând sincronizarea verticală a unui monitor, pe ecranul căruia se putea vedea sfera lucitoare. Pentru că Îmi aud inima bubuind, domnule. Ce credeți că se află În interiorul obiectului ăla? — N-am nici o idee, spuse Norman. — Credeți că Înăuntru se află vreun extraterestru? Vreun soi de creatură vie? — Poate că da. — Și noi Încercăm s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
lopata cu care de atâtea ori Îmi făcusem de lucru prin grădină*. Cocârjat, s-a pus să sape În jurul salciei, la lumina lunii. A trecut o vreme, n-aș ști s-o măsor; În sfârșit, a scos din pământ ceva lucitor și am zărit talismanul Zeiței. Atunci am plonjat peste fur și i-am făcut felul. Știam că odată și-odată aveau să mă salte. Dar trebuia să recuperez talismanul. L-am tăinuit În gura răposatului. Acum se află În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cronologia marginală care Împodobește Scriptura. Lăsase d-acu capitalu, care iera baban, moștenire la fondurile ălora de ierau ififlii la ficat și repeta fericit că nepoatei Flora Îi pregătea ambuscada unei moșteniri cu mai multe carate ca auru ăl mai lucitor, adică amoru pentru cronologia dân Biblie. Legatara iera o bibilică cam bolnăvicioasă, dă cel mult nouă ani, care ochii ei privea parcă zărea marea, cu păru blonziu, și se purta cuviincios și dulce, ca sălbatica limbă a vacii, care cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
prima petrecere din viața sa, dar cu atâta mândrie nerostită, încât, în zilele bune, mai că-i venea să-l creadă. Se întrebă ce standarde de eleganță stabilise Henrietta pentru cauza infertilității. Gama vestimentară a Henriettei se întindea de la ținute lucitoare à la Shirley Bassey la un anume minimalism monastic și uneori era greu să știi dincotro bătea vântul. Scurt și negru, hotărî Fran. Formula asta funcționa pentru orice ocazie. Exemplul în cauză mergea cel mai bine cu un sutien Wonderbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
hotărâre, nici nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină neliniște, cu puțină grijă, făcând un înconjur mai mare. Și Chiva aștepta cu ochii lucitori, caldă, înfiorată, gemând ca de durere când o strângeam în brațe... Neliniștea se risipi ca fumul. A treia zi însă, când Corbu dădu pe obișnuita cărare de lângă trestii, începu a ciuli urechile. Îl oprii și descălecai, cu mâna pe pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în care totuși se strecurau fâșii de sânge; în care mă gândii și la Chiva, care poate trăiește, care poate-i întinsă cu brațele înainte în fundul apei negre, în mocirlă, printre ierburi... Și simții mânile grele, și văzui ochii răi, lucitori, care parcă mă ardeau; țeava se aplecă și degetul încovoiat al mânii drepte tresări! Un tunet lung, care cutremură adâncile lunci bătrâne, pocni. Și mă prăbușii și eu ca într-un întuneric nesfârșit. Când deschisei pleoapele spre stele, lângă mortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
răsunător: chiaf! chiaf! Se auziră și voci omenești. Și pe poteci, din lumină, intrară, cercetând cu ochii desișurile, doi oameni. Unul era „boierul“: se cunoștea după îmbrăcămintea de postav verde, după pălărioara cu pană de gaiță, după pușca curată și lucitoare, fără cucoașe. Era un bărbat tânăr încă, cu fața plină, roșcovană, cu puțină mustață bălaie, cu puțin pântece. Un om bine hrănit, cu obrazul mulțămit și cu ochii veseli. Celălalt, pădurarul, era un zdrahon nalt și spătos, cu mustața groasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în priviri. Am avut și eu trei, ș-au murit, acu doi ani, de gât... Pe tustrei i-am pus într-o săptămână în pământ... Ș-acu am rămas singur cu nevasta... Tăcură un timp. Amândoi priveau înainte printre coarnele lucitoare ale boilor. Dumitrache Hazu își întoarse iar obrazul blajin: Tot zice fumeia: Iaca, n-am avut noroc de băieți, zice. Când am scăpat de griji cu ei, s-au dus... Și, când își aduce aminte, prinde a boci... Ion Băieșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe hudiță, și intră pe dindos... Și Reiza dădea repede din cap, cu tufele de păr fluturând pe dinaintea ochilor, și arăta cum a văzut ea, cum s-a uitat în toate serile, și dădea amănunte cumetrelor, care ascultau cu ochi lucitori, în serile acelea calde de vară. Apoi Reiza, naltă, uscată, numai pielea și ciolanele, își întorcea spre maghernița ei obrazul prelung și uscat, și pornea, clămpănindu-și papucii; iar celelalte vecine ale ei o urmau, vorbind tărăgănat, cu pruncii adormiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
teamă însă, și despre Ștefan Bucșan. — Am aflat și despre domnu Bucșan ceva... —Ce-ai aflat? — Am aflat că acu un an fata lui Gavrilaș îi scria bilete de dragoste... Bine, putea să-i scrie... Și Haia râdea cu ochii lucitori; apoi pleca, și Tudorița rămânea pe gânduri, cu inima rănită. Într-o sară, Ștefan îi spuse râzând: —Cum îi zice fetei celeia pe care am văzut-o aici într-o zi?... —Aceea-i Haia lui Sanis... da’ de ce mă-ntrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am avut credință în tine și tu te-ai purtat ca o mizerabilă. Așa prietină mi-ai fost?... Fata lui Sanis privi întăi în pământ. Cercă pe urmă să zâmbească cu stânjenire, apoi își ridică hotărâtă fruntea, și între ochii lucitori i se încreți o dungă ușoară. —Și ce vrei de la mine? strigă ea deodată. Tudorița rămase încremenită. —Cum ce vreau? Să te duci, vreau, să nu te mai văd!... Crezi că nu știu de toate ale tale? Crezi că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oameni, parcă se gândea la altceva. Zise c-un zâmbet de milă spre domnița cea balaie: „Oh! ils sont bien sales, les pauvres gens!“. —Ce zice? ce-a spus?... șopteau oamenii întorcând nasurile unul spre altul. Strângându-se în blănile lucitoare, boierii trecură mai departe. Se opriră și priviră spre bordeie. Zâna cea balaie începu a râde: „Tiens! qu-est ce que c’est que ça?“ șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea din ochi. Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dușumeaua. — A, era și timpul, îi spuse Lana. — Ai angajat alt cioroi? Băiatul privi spre Jones printre cârlionții bine unși cu briantină. Ce s-a-ntâmplat cu ultimu’? A dat ortu’ popii? — Drăguțule, spuse blând Lana. Băiatul deschise o geantă lucitoare făcută de mână și-i dădu Lanei un teanc de bancnote. — A mers totu’ bine, George? întrebă ea. Le-a plăcut orfanilor? — Le-a plăcut cea de la pupitru, cu ochelarii. Credeau că-i vorba de un fel de-nvățătoare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius. — Taci din gură. — Mulțumesc. Văd că atmosfera aici e la fel de veselă ca întotdeauna. Câți bani ai adus azi? Un sfert de dolar? țipă doamna Reilly. Sări de pe scaun și băgând mâna într-unul dintre buzunarele halatului scoase afară ilustrata lucitoare. Ignatius! — Dă-mi-o imediat înapoi, tună Ignatius. Cum îndrăznești să mânjești imaginea aceasta minunată cu mâinile tale de precupeață? Doamna Reilly mai aruncă o privire spre ilustrată și apoi închise ochii. De sub pleoapele plecate lunecă o lacrimă. — Am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]