1,105 matches
-
te lupți în cetate. Noi, alanii, suntem călăreți, un popor din câmpie. — întocmai ca hunii, așa-i? Maliban se ridică, de astă dată, deodată în capul oaselor și, încrucișându-și picioarele, scuipă cu dispreț, aruncându-i lui Metronius o privire mânioasă și amenințătoare. — Să nu spui asta, romanule! Hunii sunt niște animale! Sunt drojdia pământului! Fără caii lor sunt nimic, mănâncă câini și când luptă ocolesc totdeauna înfruntarea om la om cu sulița și sabia. Tot ce au e furat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
său blond îi dădură de înțeles Hippolitei că deschisese o ușă în zidul resentimentelor ei. Aranjându-i o șuviță de păr din fața urechii și sărutând-o tandru pe obraz, insistă cu o voce mângâietoare: — Iubirea mea, spune-mi că nu ești mânioasă, te rog! Știi cât țin la prietenia noastră. Flavia, roșind ușor, o privi cu ochi aprinși: Ar putea fi mult mai mult decât atât; e de ajuns să vrei asta. Hippolita primi această curajoasă propunere de iubire cu un surâs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre tabăra barbarilor: — Poți să te duci, îi zise, ești liber. Privirea pe care o primi ca răspuns era plină de ură. Băiatul păru că vrea să-i spună ceva, dar mai apoi își îndemnă calul și, cu câteva strigăte mânioase, îl mână la trap în jos pe cărare. Mabertus se opri să-l observe câtă vreme lumina lunii îi îngădui să o facă apoi trase de hățuri și își întoarse murgul. Trecu ceva vreme până regăsi cărarea printre copaci, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Un murmur confuz și nemulțumit se ridică dinspre miile de persoane adunate înaintea sa. Anianus însă, care se mișca prin curte cu energia unui războinic, nu părea nicidecum resemnat: întorcându-se spre cei care erau cel mai aproape de el, agită mânios cârja pastorală și din nou îi îndemnă, aproape cu furie: — Alergați și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră acelei vibrante chemări și se puseră în mișcare, rupând rândurile compacte ce formau mulțimea și apucând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
jos, fără să răspundă. — Te-am întrebat unde sunt tatăl tău și mama ta... Și frații tăi? Au fugit cumva și te-au părăsit aici? Copila înălță iarăși capul și, strângând pumnii, îl străpunse cu privirea. — Toți sunt morți! strigă mânioasă, dar cu glasul frânt. Acum îl fixa cu ură, de dincolo de vălul de lacrimi, pe care, totuși, părea să și le rețină din răsputeri. Buza de jos îi tremura de furie. — De când? — Ce-ți pasă ție? răspunse ea cu putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni răi vrăjit..." Sempronia scoase apoi un cărăbuș negru dintr-o cutie de aprinjoare, îl legă cu un fir subțire de borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pagina, mișcarea piciorului pe pedală, laitmotiv discret al muzicii de imagini, făceau pentru mine cea mai tulburătoare simfonie. Valsul lui Chopin acompania muzica corpului ei... (Cam emfatic, iubitul meu!) La sfârșit, după o linie trasă cu degetul cel mare, parcă mânios, peste toate clapele de la stânga la dreapta, ca o parafă energică a unei iscălituri sub un text, care făcu pianul să strige cu toate vocile lui alarmate, Adela se ridică aproape cu violență de pe scaun, întrebîndu-mă: "Îți place ca și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vorbă, așteptând cu Înfrigurare decizia Doctorului. Acesta Însfârșit, se hotărî să spună ceva. „Băieți, prieteni, propun să Închinăm un pahar În favoarea gazdei. Pur și simplu, am gâtul uscat...” „Să trăiască...” - horcăiră amicii gazdei, golind paharele. Gică picior de lemn, vizibil mânios, cu brutalitate Întrerupse agitația. „Lasă Doctore, nu te mai osteni... Nu-i momentul potrivit pentru gratificații! Te-ai hotărât...?!” - silabisi el verificând ostentativ poziția armei. Afurisitul de Doctor tăcea, nevrozând asistența meditând, apoi se duse cu mâna Întinsă către vânzător
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un ciocănel de cauciuc, lovind În partea de jos a rotulei ambelor picioare, constatând. „Nimic, deosebit...Totuși eu propun o consultație la doctorul reumatolog... Te rog, mai scrie o rețetă....”, făcu doctora un semnn asistentei medicale. Nando privea la doctoră mânios. Această femeie În halat alb, nu realiza ori nu dădea atenția cuvenită bolnavului să-i recomande ce avea de făcut În favoarea sănătății, consolându-l cu trimiteri inutile...! Se abținu cu greu să nu ridice tonul la cele două femei și
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
complexul comercial Afumați, urmând să se efectueze o amplă anchetă penală...! Se presupune fraude de ordinul milioanelor, care Însă, nu fusese adus la cunoștință celor În drept. Șeful Șantierului nedumerit, vorbea de unul singur. „Care să fie motivul...??” „Incredibil...!” - tună mânios Tony Pavone. La acest punct de lucru a fost defrișat tulpinele unei impresionante păduri turnând În această platformă peste cinci mii metri cubi de beton...! Iar barăcile metalice aduse de la Ploiești cu concursul Cotabilului Șef Gică Popescu cu bani grei
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
voi face totul pentru tine...!” Luată prin surprindere, fata nu opuse rezistență. După câteva clipe Însă se dezmetici, se zmulse din brațele marelui Îndrăgostit care se Împiedecă așezându-se din nou pe scaun. De rușine, Atena tremura toată. Era destul de mânioasă. Desigur, o confundase cu o prostituată și fu la un pas de-ai plezni o palmă...! Fulgerător Însă Își stăpâni nervii, În niciun caz nu putea face o ruptură cu acest individ: avea nevoie de el mai ales acum când
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
chel, mustăcios, cu un creier subtil În cap. Teoria politică Îi fusese domeniul. Preda la Hunter College - preda pentru femei. Fete șarmante, cam idioate, absurde, după cum obișnuia să spună. Din când În când, câte o inteligență feminină puternică, dar foarte mânioasă, care se plângea foarte mult, prea multă ideologie sexuală, bietele de ele. În drum spre Cincinnati pentru o conferință la un oarece colegiu ebraic, se prăbușise cu avionul. Sammler băgă de seamă că văduva lui tindea acum să-l Întruchipeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
De la un asemenea individ superior te-ai fi așteptat la vederi mai apropiate de cele ale lui Sofocle la bătrânețe. „Cu mare bucurie am scăpat de ceea ce Îmi pomenești; mă simt de parcă am scăpat din mâna unui stăpân smintit și mânios.“ Nicidecum. După cum Își aducea aminte Sammler, Wells la peste șaptezeci de ani Încă era obsedat de fete. Avea argumente solide În favoarea revizuirii complete a atitudinilor sexuale În acord cu creșterea mediei de viață. Când individul În medie murea la treizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
grădina botanică. Mai mult, purta gene false. Pe frunte avea un punct hindus făcut cu rujul. În același loc unde fusese făcută pata de Miercurea Cenușii. Ideea de ansamblu era să-l farmece și să-l Îmbuneze pe acest Lal mânios. Ochii ei, așa cum se repezi, fără să se uite, În afundătura camerei, erau aprinși și, pus În cuvintele bătrânului către sine, dilatați razna, chitiți pe senzualitate. Deși arăta ca o doamnă, gesticula prea mult, era mult prea expansivă, răspunzând exagerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
niciodată un astfel de mariaj. Richard și cu mine am fost mereu foarte pricepuți la a discuta orice problemă. Tendința Shebei era să atribuie dificultățile din căsnicia ei prezenței lui Polly în casă. — E absolut intolerabilă, intolerabilă, obișuia să spună, mânioasă. Înnebunește toată familia! Dar cu trecerea săptămânilor, începea să recunoască că adevărata sursă a problemelor era aventura ei cu Connolly. — Adevărul e, mi-a spus ea într-o seară, că simt dispreț pentru Richard. Pentru că nu știe. Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă pe pântece. Era foarte umilit și parcă nu cerea decât să fie lăsat în plata Domnului. Dar o piatră îl ajunse, apoi alta. Din urmă veneau mânioși și cuconul Gheorghieș Horga, și grefierul Gavrilescu, și Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem... Și pe maica a zdrobit-o cu călcâiul cizmei... și răcneam și eu, parcă voia să mă ucidă și pe mine, așa era de mânios... Dar pe maica n-a ucis-o - a murit ea mai târziu de inimă rea... Eram o copiliță mică tare, dar țin minte... Și de ce, Chivo? ce s-a întâmplat? — Eu am înțeles tot, răspunse fata, privindu-mă cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
împușcături. Sălbătăciunea, printre copaci, făcu o săritură, o zăriră amândoi după aceea ca o nălucă printre trunchiurile cafenii și o pierdură din vedere. Pădurarul începu să-și încarce pușca. Zise cu liniște: —A fost prea departe... Boierul era ațâțat și mânios. Cum dracu de a venit așa? vorbi el pripit. Nici nu m-așteptam... Eu ascultam cânii... Am tras prea repede... m-am grăbit... —A fost fără știre... zise încet Vasile. Da’ nu-i nimica... Trebuie să mâie cânii într-acoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scânteietori. Mergeam așa o bucată, ș-apoi auzeam murmurul muncii. Răsărea soarele, și-n fierberea razelor treceam printre colibele mărunte ale lucrătorilor și mă amestecam în zarva și larma oamenilor, în jurul lucirilor de cuțit ale curelei, în mormăitul de zăvod mânios pe care-l scotea fără întrerupere hapca, înghițind snop după snop. Munceam ca un rob; răcneam și înjuram până ce răgușeam, de-a valma cu Neculai Dragoș vătaful și cu feciorii boierești. La amiază mă repezeam acasă și îmbucam în fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din poiană - și Voinea pădurarul nu era acasă. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din pământ, așa se frământau plopii cenușii de la marginea poienii; iar fagii bătrâni se cutremurau mânioși, se aplecau prelung și iar se îndreptau, pe când printre ei, ca pe niște cărări ghețoase, din inima codrului, zvâcnea cu vârtejuri, cu frunze spulberate, cu găteje, mânia furtunii. Un zvon greu creștea între nourii negri și poiana frământată ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am ieșit, cum să nu ies?... Am cercetat, am dat glas din corn pădurarilor, mi-au răspuns... Nu era nimica... Liniște, pace... Numai de sus ploua... De trei zile plouă. Cum să intre în codru pe așa vreme? Boierul pufni mânios. Chihaia Gavril mai încercă domol, două vorbe: —Poate-acu să fi intrat... pe furiș... mai știi?... Da’ cum? izbucni Costea. Vrei să treacă pe lângă casa ta?... Chihaia tăcu. Stăpânul își îndemna cu pintenii calul, care-și înfunda copitele adânc în noroiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie tufișurile înalte de fagi cu broboane mari peste pletele lui cărunte. - Chihaia se gândea nemulțămit: Ciocoiu-i mânios și trebuie să-i fac voile... Aista, tânărul, nu-i ca bătrânul, Dumnezeu să-l ierte... Acela avea credință în noi... Așa - mai bine să se facă el păzitor de pădure și eu să mă fac boier... —Ce-ți vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deodată Costea, cu capu-ntors spre chihaie. Gavril dădu din cap. Dă, mă gândesc și eu că dacă punem mâna pe-acela, cine-a fi, n-are să-i fie moale... Boieru ista-i mare șpion... gândi apoi sluga... Hm! Și-i mânios Dunăre... Unde-a fi fiind, cucoane, hoțul? A fi fiind chiar în tăietura cea nouă... —Pe-acolo l-am zărit intrând... —Atuncea să-i ieșim înainte pe cararea asta... Apucară de-a dreptul printre tufe, și rămurelele începură să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încă nu-mi trebuie nuntă, zise ea întunecată. —Haie! strigă maică-sa holbând ochii. Ți-a spus cineva ceva? Ce treabă ai tu? Ce te privește pe tine?... Mai bine vină aici și scarmănă și tu pene de gâscă... Leiba-i mânios. Dacă nu taci din gură, are să te deie cu capul de părete... Tu mai bine taci din gură... Haiei nu-i era frică de părinții ei; ar fi putut să strige și să plângă. Dar mai bine tăcu. Avea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Niță trecu printre coșere. Într-un șopron se auzeau glasuri și bătaia regulată a vânturătorilor. Într-un dos, un cal slab sta ascuțit, cu capul plecat, dormitând în soarele de toamnă. Un câne flocos, alb, se repezi de undeva foarte mânios, hămăind răgușit spre picioarele străinului. Lepădatu se apăra cu ciomagul și pășea încet spre șopronul de unde venea vuietul de vânturători. —Ha! ce-i, măi? se auzi o voce subțire, ca un behăit de oaie, și un moșneguț mărunt, cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]