1,063 matches
-
o dată, asta voind să însemne: „Dacă jivina e pusă pe rele, am eu ac de cojocul ei!” Apoi s-a apropiat de mogâldeața care tremura toată, a mirosit-o îndelung, a privit o cu multă chibzuință și, pe urmă, a mârâit încă o dată: „Nu vă temeți, nu-i guzgan sau vreun alt răufăcător. E numai un iepuraș mic și tare neajutorat”. Știi, surioară, eu cred că am mai văzut acest animal în cărțile noastre cu poze, dar și în curtea bunicului
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
pe Rilă nu l-au uitat. Nu mică le-a fost bucuria când, dimineața, hrana dispăruse din absolut toate cuștile. Mai ales din aceea unde stătuse Rilă și care, acum, rămăsese fără locatar. Cuțulache i-a privit cu înțeles. A mârâit încetișor, ștrengărește, parcă le-ar fi spus: „Da, a venit!...” „Boala” animalelor Sorin nu mai are chef de joacă. Degeaba încearcă Sorina, ba într-un fel, ba în altul, să-l facă, iarăși, să se joace cu ea. Băiatul nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
să facem? Cum să-i ajutăm?” „Fotbaliștii” au sosit acasă. Cam obosiți, ce-i drept, dar fericiți. Într-o mână, Sorin ține mingea, iar cu cealaltă îl ține de zgardă pe Cuțulache, care acum merge precum oamenii. Deodată, însă, câinele mârâie: „Stai! Nu mai e de glumă! S-a întâmplat ceva! Hai să vedem!” Au ajuns pe prispă. Ei, ce e, ce-ai văzut? Mare scofală! Sorina doarme pe salteaua pneumatică, atâta tot! îl ceartă Sorin pe Cuțulache. Cu un nou
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Rilă, iepurele sălbatic crescut o vreme de copii și apoi repus în libertate. În cușca goală copiii continuă să lase peste noapte hrană, cu speranța că micul animal nu-și va uita binefăcătorii: „Cuțulache i-a privit cu-nțeles. A mârâit încetișor, ștrengărește, parcă le-ar fi spus: Da, a venit!” Stilistic, Alexandru Poamă preferă un scris simplu, nepretențios, inspirat parcă după modelul compunerilor școlare, unde timpurile dominante sunt prezentul și perfectul compus, iar încărcătura metaforică excesivă este evitată. Este poate
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
uns numai să știm să aplicăm principiile corect. Manipulatorii umani trebuie să fie absolut obiectivi În legătură cu ceea ce Îi motivează pe căței - prin urmare, trebuie să eliminați din start orice tendință de a atribui obiceiurilor adoratului canin - de a lătra, a mârâi sau a fura mâncare de pe masă - motivații antropomorfe cum ar fi mândria, răzbunarea, șiretenia sau trădarea. În termenii aceștia vorbim de fostele soții, de fostele iubite sau de politicieni. Nu uitați: Canis lupus familiaris are propriile bucurii care sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din spate și pipăiră tot spătarul. Forțară și dezlipiră interiorul portierelor. Pasagerii păreau gata fie să aibă o cădere nervoasă, fie s-o ia la sănătoasa. Și apoi, dintr-odată, li se spuse să se urce Înapoi. Unul dintre soldați mârâi ceva, iar șoferul se grăbi să pornească motorul. În câteva secunde, mașina dispăru, Îndreptându-se spre China. Prietenii mei remarcară abia atunci că pe marginea punctului de control se găsea un indicator pe care scria În chineză, birmaneză, thai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
apoi cercetă poza. După care ambii polițiști se uitară la Harry cu un ochi critic. Poza fusese făcută cu șapte ani În urmă, pe când avea părul Încă negru și maxilarul ceva mai ferm. Polițistul mai scund dădu din cap și mârâi ceva care lui Harry Îi sună ca o afirmație de genul „hai să omorâm străinul și să terminăm povestea“. De fapt, polițistul Își Înjurase colegul pentru că uitase sticla cu băutură pe câmpul Înghițit de beznă. Polițistul mai tânăr răsfoi pașaportul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ce avea mai bun În el În materie de pantomimă, Harry se prefăcu că mergea pe drum, văzându-și de treabă, apoi autocarul făcând v-v-v-rruuum. Alergă pe loc, se apucă de picior, arătă spre șanț și-și frecă umărul. Polițiștii mârâiră unul către celălalt În birmaneză: Străinul ăsta prost e mai beat decât noi. — Unde trebuia să ajungi? Îl Întrebă polițistul mai Înalt pe Harry În birmaneză, Întrebare pe care Harry, desigur, nu o Înțelese. Bărbatul mai solid deschise o hartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
dintre străini, și În limbajul universal al jocului de-a provocarea, Îl lovi pe Moff peste gambă și o luă la goană cu un țipăt ascuțit Înainte să apuce căpcăunul să-l pedepsească. Când un alt băiețel repetă isprava, Moff mârâi spre el prefăcându-se că se prăbușește, spre deliciul copiilor. Își mai făcură apariția Încă doi copii, o fată și un băiat care păreau de șapte-opt ani. Aveau părul castaniu-arămiu și amândoi erau Îmbrăcați În haine mai curate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
a fost! repetă Harry. Era beat și foarte, foarte pornit. Dar nu vă faceți griji, aproape mi-am revenit. Câțiva dintre nemții care vorbeau engleză auziră schimbul de cuvinte și le traduseră și celorlalți. Poate te-a durut doar burta, mârâi Heinrich, pentru că ai fost așa de agitat. Harry aprobă: — Faptul că mi-a luat foc căsuța noaptea trecută nu prea m-a ajutat, ce-i drept. Heinrich râse cu poftă prefăcută și apoi le spuse noilor oaspeți câteva cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
telespectatorilor noștri, spuse reporterul, cum e Wyatt, și-și Îndreptă microfonul spre o femeie scundă cu păr creț blond oxigenat. Conturul feței Îi era lăsat În dreptul maxilarului și avea conturul ochilor trasat cu dermatograf, gen Cleopatra. Cine dracu’ e asta? mârâi Wyatt. Moff și Dwight Începură să huiduie. Reporterul o rugă pe femeie să-l descrie pe Wyatt ca iubit. Ea ezită, apoi răspunse cu vocea groasă, răgușită a unui fumător Înrăit: — La naiba, ar face orice pentru un prieten și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cu stoicism. Ce doreau ei de fapt, nici măcar în zilele noastre nu știu precis, dar din fericire, avem treze la datorie marile jigodii ale neamului, care se constituie ca portavoce și traductoare ale dorințelor populare. Aceste lifte ordinare, le auzi mârâind în cor: „Poporul român dorea libertatea” . Libertate pentru ce? Mă-ntreb și eu așa ca nea Gheorghe, adică exact ca omu’ nedumerit. În primul rând cică românii au fost „eliberați” de „greaua moștenire ceaușistă” adică s-au dus dracului și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
nu te-am mai văzut prin părțile astea. Sunteți în trecere? Ori ați pornit la vânătoare? — Am venit pentru tine, Audbert. La un pas de casă, câinele îi scăpase fetiței și, cu toate că ea îl striga mereu, se repezise, lătrând și mârâind, lângă stăpânul său, care, fără să-și dezlipească privirea de la hun, căuta acum în zadar să-l potolească. Audbert înghiți în sec. — Pentru mine? Și cum aș putea să-ți fiu de folos? într-o clipă, descălecând cu agilitate peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Oricum ar fi fost, acum se căia amarnic pentru hotărârea pe care o luase. După ce aruncă o privire prudentă în spatele său, se apropie de cei doi prieteni, îndepărtându-se puțin de burgunzi, care nu înțeleseseră nimic. — Din lac în puț! mârâi. în cine de aici mai pot să mă încred? Și acum, ce mai așteptați? Nu se poate să fi ajuns departe. Găsiți-l și omorâți-l. Imediat! Din câteva salturi, Odolgan și Khaba se repeziră în urmărire, apucând-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe tânăr; animalul nu era împiedicat și păștea în apropierea unui pâlc de arbuști. Nevoind să piardă sfârșitul înfruntării dintre Rutger și fată, își opri calul la circa zece pași distanță, distrându-se cu scena la care asista. Haide, haide! mârâi printre dinți războinicul către fată. Pune jos pumnalul ăla. Oricum nu-ți folosește la nimic. Și pe urmă, ai văzut? adăugă, arătând cu capul înspre hun. Acuma suntem doi. Fata îl privi doar o clipită pe Balamber, apoi, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le devieze pe cât îi stătea în putință, ca să nu-și piardă scutul prea curând. Cu toate acestea, deși era întărit cu o placă metalică, scutul ieși din furtuna aceea spart în mai multe locuri. — Am să te fac bucăți, romanule! mârâi Gualfard, când, în cele din urmă, se trase înapoi. Stătu o vreme scurtă ca să-și recapete suflul și imediat, mugind ca un taur înfuriat, i se aruncă iarăși împotrivă cu toată greutatea, scut contra scut, împingându-l îndărăt, până ce romanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâmplă ceva ciudat: călugărul își duse, deodată, mâinile la ceafă, se îndreptă, palid la față, întreg trupul îi încremeni, apoi se aruncă la pământ și porni să se rostogolească și să se zbată, scrâșnind din dinți, azvârlind din picioare și mârâind ca un câine turbat. Stupefiați de zvârcolirile lui, hunii din jur se traseră îndărăt, fixându-l cu teamă și scârbă, în vreme ce Simplicius, cu degetele încleștate pe imaginea sfântă, rostea, cu glas scăzut, o rugăciune înfrigurată. Chiar și Khaba, care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se apăra agitând sabia și mutându-și permanent calul din loc în căutarea unei căi de scăpare, dar pe oriunde încerca vedea venindu-i în întâmpinare războinicii burgunzi ce îl respingeau și îl hărțuiau cu sulițele. Mișcându-i continuu calul, mârâia ca o fiară prinsă în cursă și își rotea sabia, fulgerând totul în jur cu o privire cumplită. Până la urmă, cercul de sulițe se strânse în jurul său, iar una din ele ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu. în vreme ce Divicone, care încuviințase energic intervenția lui Vitalius, își reluase deja istorisirea: — Câinele, între timp, începuse să se învârtă în jurul carului, mârâind și amușinând fără încetare, până ce reuși să enerveze calul, înțelegeți? Atunci l-am rugat pe animalul acela să-și cheme înapoi câinele; dar iată că, în chiar acel moment, câinele sare pe mormanul de lemne, începe să scurme, să miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care îl surprinse și pe Sebastianus. Fă bine și răspunde, și încă repede, dacă nu vrei să-ți ard fața asta de mortăciune ce ești, ai înțeles? întorcând capul ca să scape de flacără, omul strigă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
meu, nici mai mult, nici mai puțin. Flavia râse cu amărăciune: — Te folosești de el, zici. Bărbații sunt urâți de la natură, iar, în ceea ce mă privește, am hotărât demult că primul care o să mă aibă o să fie și ultimul! Hippolita mârâi iritată: — E limpede că avem instincte diferite. De câte ori nu am vorbit, Flavia? Știi că posesivitatea ta mă sufocă. Prietena sa, care fierbea în sufletul ei, ar fi avut multe de zis, dar se abținu să-și deschidă larg vasul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
servitori să baricadeze intrarea cu scânduri și trunchiuri, aduse din timp în redută. Dând apoi din coate prin mulțimea strânsă în jurul lui, în întunericul încăperii largi, se repezi la ambrazura cea mai apropiată și iscodi în afară. Uite-i, blestemații! mârâi. într-o clipă, Hippolita îi fu alături și, dându-l la o parte cu o mână, privi, la rândul ei. Pe fundalul flăcărilor înalte, care se ridicau de acum din villa, putu să numere, numai în partea de curte unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndată, scoase un suspin adânc de nerăbdare, apoi scutură din cap: — Atât de tare îți dorești să mori, soldatule? — Deloc. Și nici el. Arătând spre băiat, care zadarnic se agăța cu mâna liberă de brațul său înarmat, Mabertus îl zgâlțâi, mârâind: — Nu-i așa, băiețaș? Un cor de strigăte alarmate se ridică din grupul barbarilor adunați în curte. Reinwalt ridică mâna, cerând-i să se oprească. Nu! Așteaptă! spuse. Noi n-o să încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piatră al turnului. De îndată, Sebastianus fu lângă el pentru a-i da ultima lovitură. Cu o clipă înainte de a-i primi în pântece lama, Eudoxiu îl privi cu ochii strălucind de exaltare; cu buzele lățite într-un zâmbet răutăcios, mârâi sarcastic, cu furie: — Acum e prea târziu, Prefectule! în timp ce bagaudul, lovit de moarte, se ghemuia la poalele zidului, alți adversari se iviseră deja lângă Sebastianus, luptându-se cu el ca să-i taie calea către turn. Deși copleșiți de numărul adversarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]