537 matches
-
făceau recenseminte de câte ori ordona partidul. Imediat după secetă a inundat invazia de șoareci la care au fost antrenate și cadrele didactice, iar pe izlazul comunal erau prea mulți mărăcini, și tot cadrele didactice ieșeau, după ore, cu elevii și tăiau mărăcinii. Doar toamna, copiii se bucurau, mărăcinii fiind uscați, se adunau într-o grămadă mare după ce erau tăiați și se dădea foc, iar școlarii se distrau în jurul focului. Un adevărat calvar pentru locuitorii comunei a fost „cota”. S-au fixat cote
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
după secetă a inundat invazia de șoareci la care au fost antrenate și cadrele didactice, iar pe izlazul comunal erau prea mulți mărăcini, și tot cadrele didactice ieșeau, după ore, cu elevii și tăiau mărăcinii. Doar toamna, copiii se bucurau, mărăcinii fiind uscați, se adunau într-o grămadă mare după ce erau tăiați și se dădea foc, iar școlarii se distrau în jurul focului. Un adevărat calvar pentru locuitorii comunei a fost „cota”. S-au fixat cote de produse agricole ce urmau a
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
cu repartizarea fiecărui cadru didactic și pe lângă munca la catedră, cadrele didactice făceau recenseminte de câte ori ordona partidul. Imediat după secetă a inundat invazia de șoareci la care au fost antrenate și cadrele didactice, iar pe izlazul comunal erau prea mulți mărăcini, și tot cadrele didactice ieșeau, după ore, cu elevii și tăiau mărăcinii. Doar toamna, copiii se bucurau, mărăcinii fiind uscați, se adunau într-o grămadă mare după ce erau tăiați și se dădea foc, iar școlarii se distrau în jurul focului. Un
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
făceau recenseminte de câte ori ordona partidul. Imediat după secetă a inundat invazia de șoareci la care au fost antrenate și cadrele didactice, iar pe izlazul comunal erau prea mulți mărăcini, și tot cadrele didactice ieșeau, după ore, cu elevii și tăiau mărăcinii. Doar toamna, copiii se bucurau, mărăcinii fiind uscați, se adunau într-o grămadă mare după ce erau tăiați și se dădea foc, iar școlarii se distrau în jurul focului. Un adevărat calvar pentru locuitorii comunei a fost „cota”. S-au fixat cote
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
după secetă a inundat invazia de șoareci la care au fost antrenate și cadrele didactice, iar pe izlazul comunal erau prea mulți mărăcini, și tot cadrele didactice ieșeau, după ore, cu elevii și tăiau mărăcinii. Doar toamna, copiii se bucurau, mărăcinii fiind uscați, se adunau într-o grămadă mare după ce erau tăiați și se dădea foc, iar școlarii se distrau în jurul focului. Un adevărat calvar pentru locuitorii comunei a fost „cota”. S-au fixat cote de produse agricole ce urmau a
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
de informații despre propria lui persoană și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
astfel că, În scurt timp, granița se umplea de coșuri de saci și de pachete. Era de ajuns apoi să sune o dată clopotul cel mare, pentru ca dinspre satul vecin să Înceapă să se rostogolească, luând-o peste câmp, grămezi de mărăcini, care după ce săltau pachetele În cârcă, mânați parcă de un vânt năprasnic, refăceau, rostogolindu-se de-a dura, drumul Îndărăt. Babulea revenea acasă abia spre dimineață, Împiedicându-se În cele douăsprezece fuste, mânjite de iarbă și de rouă, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zare, urmat de un tunet ce se sparse În ecouri. Luna care abia se Întrezărea la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de amăgitoare era mlaștina. Dar ce căutaseră ei printre bălți ar fi greu de spus. M-am uitat din nou în jur, întrebîndu-mă în ce direcție s-o iau. Și totuși parcă pe acolo venisem. Am recunoscut o movilă cu mărăcini pe care o remarcasem mai devreme, deoarece avea o formă bizară de lup. Ar fi fost greu să existe două la fel. Am lovit cu piciorul în movilă și am avut impresia că sub un strat subțire de țărână era
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de niște vise. O singură dată am stat în fața primejdiei cu simțurile neațipite. Asta s-a întîmplat demult, în copilărie. Mă pierdusem într-o pădure din care nu mai găseam nici o ieșire. Alergam în toate direcțiile, orbecăind, lovindu-mă de mărăcini, dând la o parte cu mâinile însîngerate de ghimpi crengile de trandafiri sălbateci și, când credeam că voi ajunge în sfârșit la un luminiș, totul se încurca din nou. Mă întorceam și porneam în direcția opusă. În zadar. Pădurea se
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de zgârieturi. Trebuia să fim atenți și la mărăcinișurile târâte pe jos în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate. Dacă le atingeam, se sfărâmau
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai sfârșea iarba arsă. Ne-a însoțit până într-o albie săpată de torente, unde nu curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la fiecare pas pe mâzga lor lipicioasă. Cu greu am ajuns la albia din fundul văii. Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Soarele asfințise, noaptea era grăbită și, acum, nu se mai distingea aproape nimic. Ne-am continuat drumul, mergând oarecum la întîmplare, până ce tufele de mărăcini au început să se îndesească. Atunci ne-am văzut nevoiți să renunțăm. Orbecăind, nimeream în mărăcini tot timpul. Încotro ne îndreptam, ne loveam parcă de garduri de sârmă ghimpată. Nu mai puteam nici să ne orientăm, așa că ne-am întors și ne-am oprit pe o fâșie de iarbă neatinsă de foc ca să așteptăm dimineața. Deodată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ăsta, îmi inspecta pe furiș pantofii. Probabil ca să vadă dacă erau murdari de noroi. Bănuia, cred, că nu era totul vis. În prima noapte, am nimerit într-o mare livadă de măslini bătrâni și fără rod. Ocolisem parcă terenul cu mărăcini și, din întîmplare, descoperisem un drum care nu mai trecea pe la coliba părăsită și pe la capelă. În mijlocul livezii era o casă dărăpănată. Am încercat să mă apropii, dar n-a fost chip din pricina unor câini care se zbăteau în lanț
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o pauză, apoi și-a reluat strigătele. Am numărat din nou. Și iarăși patruzeci și unu. Apoi din nou. Niciodată nu greșea... Când a tăcut de tot, m-am sculat și am plecat orbecăind, la întîmplare. Am nimerit în niște mărăcini din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat. Era o mare! Am găsit poarta deschisă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu mușuroaiele imense de care trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând și totuși prima oară n-o văzusem. Era pe jumătate ascunsă de o tufă de mărăcini și vegheată de o sperietoare făcută din paie. Când am ajuns la colibă, am găsit o pălărie de postav putrezit pe butucul unde se odihnise Eleonora prima oară. Fără să înțelegem ceva din aceste amănunte bizare, ne-am uitat lung
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aproape fără voie ne-am luat după ele... Peste tot, rădăcinile arțarilor ieșeau la suprafață, strîngîndu-se în jurul fiecărui trunchi ca un morman de șerpi. Urmele duceau printre rădăcini. Cine trecuse pe acolo o făcuse fără să aleagă drumul. Ocolise numai mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mărăcinii. Noi ne feream însă cât puteam să ne atingem de arțari, deoarece trunchiurile scorburoase și uneori chiar rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de noroi și cu gura desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de noroi și cu gura desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața idolului, dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de reproș. Se așternuse tăcerea, nimeni n-o mai certase, dar nimeni n-o absolvise de vină. Cu un simț amar ieșea zi de zi în grădină și se scufunda între buruienile din spate, pentru consolare. Ce găsea acolo? Spini, mărăcini, tufe și crengi, copaci și cântecul nesfârșit al păsărilor. Și mii de ace de brazi, prăbușite la pământ. Trebuie să fac ceva, suna glasul dinăuntrul său. O faptă bună, ca să fiu iertată, chiar și pentru vina nesăvârșită! Atunci se întâlni
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
se afla o construcție, un zid roz, vechi, care nu părea să aparțină unei case în picioare încă. Se întoarse către zidul acela. Era o locuință autonomă, un soi de vilișoară minusculă, prăvălită exact sub picioarele viaductului. Am coborât printre mărăcinii prăfuiți, apoi am urcat două trepte până la ușa din doage verzi ca fusta ei. Întinse mâna spre cărămizile de deasupra ușii desprinzând o cheie lipită acolo sus cu gumă de mestecat. Deschise ușa, apoi își scoase din gură guma pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai descoperit ceva deasupra frigiderului. Închise într-un borcan, am găsit câteva bancnote, unele mototolite, altele pur și simplu împăturite. Am numărat, nu lipsea nici măcar o liră. M-am apropiat de fereastră. Soarele frigea pe viaduct, țârâia pe câmpiile de mărăcini. Lângă o rulotă o țigancă întindea rufe. Lângă grădina cu straturi întunecate, stropite de curând, trei găini pitice, cu ciufurile cozilor ridicate, mergeau în șir una după alta. Italia nu s-a atins de banii mei, i-a acceptat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aproape nerușinată în sex, în schimb se rușina de bătăturile de pe tălpile picioarelor, se rușina de dragoste. Doar în final o prindeam, când eram deja obosit, intram în ea, ca un câine. Un câine care a alergat zile întregi printre mărăcini, spini, pietre și istovit își găsește în sfârșit culcușul. — Lasă-mă, murmura. Vocea îi era subțire și rece ca un fir de metal. — Ce spui... Mă apropii și îi mângâi spatele singuratic. Nu pot, nu mai pot..., și își scutură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]