461 matches
-
unduind niște albituri; o piatră le oprea de-un capăt și în aer gîzele se pitroceau printre raze. Goală, femeia își juca pruncul care sughița de rîs; păreau surprinși de soare în ascunziș; trupul ei îngenunchiat în iarbă lucea ca marmora iar linia pură a tricepșilor umflați urca spre pîntecul subțire și sînii viguroși de pădureancă. Gîngurind, copilul se lipise de ei cu capul dat pe spate; încordați, umerii femeii scînteiau în lumină; de pretutindeni, din frunze și din apă, izvora
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
a lătrat în ușă, acum mă privea alintat. În mijlocul parcului se înălța un monument sub care odihneau eroii comuniști. Pe postament încremenise o santinelă. Șun, care dorea cu înverșunare să facă pipi pe monument, mă tîra îndărătnic către treptele din marmoră neagră. Deodată soldatul se însufleți, făcîndu-ne un semn energic să plecăm. Pe holul facultății erau afișate posturile libere. Puteam alege între Hîrtoape și Budăi. Ne-am privit în lumina ochilor atât de fierți încît ne bușea rîsul. Cînd mi-a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura de broscoi care clămpăne ritmic cuvinte : deschisă, închisă, deschisă. — Leonardo, și el un bătrân primitiv, prea învățat și lipsit de iluzii ! Focarul excitant
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la întâm plare. Un fel de tehnică, până la urmă, a provocării, a smulgerii din latență. Greșit numită halucinogenă. Familiară, demult, pictorilor chinezi. Care țineau să creeze exact și himeric, în același timp. Pentru a surprinde imperceptibilul. — Vinișoarele unei mese de marmoră au marcat, știi, probabil, copilăria lui Klee. Leonardo urmărea petele, de felul acesteia, de pe ziduri. Alții erau surprinși și provocați de urmele zațului scurs de pe fundul ceștilor de cafea. De petele de cerneală, de asemeni. Conjurau, în fel și chip
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la Cocorul și să strice iarba din fața Teatrului Național. Imaginea se schimbă și pe ecran apare un tanc. Apoi Încă unul. Sonor: Cine iubește și laaasă. Tăiat la: Cadru interior: Morga. CÎteva cadavre Întinse În sepia pe măsuțe murdare de marmoră. Se văd plăgi Împușcate. Plan detaliu: chipul unui mort angelic. Tăiat la: Cadru exterior: Masă de oameni În extremă agitație. Dansează, cîntă, aruncă căciuli În aer, au fețele transfigurate de bucurie. (Decupaj dintr-o filmare făcută pe 22 decembrie 1989
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
neclarități. Mulți din PSD, guvern, jacuzzi sînt oameni cu diplomă, cu două-trei doctorate, și-și cîștigă Într-adevăr existența de pe urma muncii cu gîndirea, pe brînci, fiind În același timp bogați și demni de urmat În timp ce scuipă semințe de floarea-soarelui pe marmora din baie și trag vînturi eliptice. Pare o contradicție. Nu-i. Golding: „Bogăția este o caracteristică sexuală secundară, la fel ca talentul sau geniul”. Prin urmare, oamenii bogați sînt talentați sau geniali, una la mînă. Doi, tot acolo: au o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
o ramă de lumină. - Să ne grăbim, o auzi din nou, că ne așteaptă... Se lăsă dus, și curând își dădu seama că traversau o mare sală, puternic luminată, și fata îl trăgea tot mai repede, îndreptîndu-se spre scara de marmoră care se vedea de departe urcând în spirală. - Melania, șopti el încurcat, nu pot intra cu pardesiul pe mine... Nu-i înțelese răspunsul, pentru că tocmai atunci ultimii sosiți se îmbulzeau către intrarea principală, câteva perechi urcau repede pe scări și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe scări și începea să se audă freamătul sălii si muzicanții care-și încercau instrumentele. - Melania! șopti când trecuseră de ceea ce trebuia să fie ultimele balcoane și galeriile, și fata continua să-l tragă după ea, pe această scară de marmoră care urca, nesfârșită, în spirală. Dar parcă nici nu l-ar fi auzit. Ușile se închiseseră, freamătul sălii începuse să se potolească, nu se mai auzeau decât sunetele scurte ale unei trompete. - Melania! exclamă și voi să se oprească. Zâmbind
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
tăcere împietrită a sălii, prelungindu-se nefiresc. - De ce n-o fi începînd? Ce mai așteaptă? o întrebă. Dar nu mai era nimeni lângă el și Antim întoarse speriat capul în toate părțile. Atunci, parcă ar fi apărut de după coloana de marmoră, Generăleasa. - Manolache, asta era? Logodnica? Străina?... Ea era? repetă după pauză. I se păru că ghicește o urmă de ironie în glas și-și plecă intimidat privirile. - Ea era, mon General. Chicago, New York, decembrie 1971 Curry (praf de curcuma și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
schimonosesc la chip și-mi dau fixitatea de sfinx a privirii. Urina este densă, ruginie, de o alcătuire corpusculară foarte ciudată; când urinez dimineața, simt o usturime insuportabilă, e o arsură ce taie În carne ca un ciob de sticlă. Marmora din baie pe care picură se descompune, Își pierde strălucirea și culoarea din cauza acizilor tari concentrați În lichid. Ceva acru și iute Îmi lovește nările, făcându-mă să-mi duc degetele la nas. Acum Înțeleg de ce eremiții se ascund În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
torturării de suflete Ha, ce-mi mai cârâie popii aceștia despre legea conștiinței? Am să le tai bărbile de țapi impenitenți pentru ștergerea Încălțărilor mele Aud cum sirenele cântă-n culise la siluirea fecioarei din gânduri Fauni și satiri de marmoră aleargă nimfele-n crânguri mallarmeene Omule, ce tot țopăi În mine și-ți ceri Împliniri legiuite? Am să te schingiui pentru toate ticăloșiile neînfăptuite de oameni Jucând pe tine hora de flăcări Îmbrățișate de vânturi Când surlele zbârnâie la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pot suporta indivizii care asudă În palmă. Mi s-a părut că palma ei era umedă și flască. La Întoarcere, În tren, a Început să plângă din senin; Îi curgeau lacrimile fără să anticipeze plânsul. Fața Îi era imobilă, o marmoră roză pe care se scurgeau două dâre de apă ca două șuvițe de izvor, tăind piatra albă a muntelui. Nu i-am adresat nici o vorbă. Din când În când, Își mușca buzele până la sânge. Nu privea În afară. (duminică) Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Întrebat de dumneavoastră 15 fefeiști și este o fată ce vă caută zilnic de o săptămână. Acuși trebuie să pice!“. Îi fac semn că am luat cunoștință și, cu pași măsurați, mă Îndrept spre spațiul meu de lucru: bancheta de marmoră de lângă bustul lui Eminescu. „Cine este primul?“, Întreb. Se prezintă un băiat de la țară, cu pantofi prăfuiți, lăbărțați de mersul pe drum neasfaltat, haine decolorate, Îmi dau seama că e sărac. „Ce temă?“ „Rebreanu!“ „De cât?“ „De șapte.“ Îi spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Grilajul de fier cu vârfurile poleite avea o poartă monumentală la mijloc. În fața casei, o grădiniță îngrijită, cu câteva ronduri de flori, cu poteci prundite. Clădirea însăși, cu etaj, arătoasă și înzorzonată, oprea atenția trecătorilor mai ales prin scara de marmoră roșie apărată sus de o uriașă scoică de sticlă lucitoare. 2 Intrând pe poartă, Grigore Iuga văzu în capul scării pe servitorii lui în conciliabul cu un domn străin. Feciorul, într-o livrea puțin grotescă (fantezia Nadinei), veni să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
complet deosebite, care însă în loc să aibă intrările laterale separate și numai fațada comună, aveau o singură intrare principală. Socrul lui Grigore, când a făcut casa, cu vreo zece ani în urmă, a pretins cu orice preț o scară monumentală de marmoră cu o scoică deasupra, cum avea și Nababul, deși palatul ― așa-i zicea dânsul ― era destinat de zestre celor două odrasle ale sale, când se vor așeza, fiecare cu gospodăria proprie. Nadina, soția lui Grigore, se și tânguia acuma și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
două cuvinte. Ministrul continuă, trecând înainte mulțumit: ― A, da... Da! Vasăzică ați fost?... Bine. Atunci dumnealui v-a spus ce trebuia. Să-l ascultați, că vă cunoaște toate păsurile și știe să vi le lecuiască... Coborî încetinel pe treptele de marmoră. Țăranii rămaseră cu căciulile în mână. Lumea se risipi, parc-ar fi apus soarele. ― Apoi hai să plecăm că pe aici am isprăvit! făcu Petre. ― Hai, hai! bâigui Luca Talabă, înfundîndu-și căciula pe cap. Merseră de-a dreptul la gară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
al său în raport cu ea, rupând în permanență vraja sau starea elegiacă pe care-o tot invocă, ea intrând în ordinea naturală a lumii. Un oficiu al retoricii cuprinde și lumea dinăuntru: "Mai mori și tu dacă eu mor/ mai strânge marmoră sub tine/ nu fierbe sânge de arțar în eprubete bizantine./ și-a ta e țara și cuvântul/ tot neamul meu e-n cimitir/ pe toți i-a cumpărat pământul/ la târgul negru din Izmir". Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
comune sau din materii fine).10) Poemul „Festivă” mai trimite în încă două locuri la ideea de lux: „Am văzut bogățiile de aur/ Și mătase ale trecutului/Acum ale lui AZI!...// Da, fusei în castelul/ Nababilor/Cu cristale, oglinzi și marmoră”. Așadar: „aur”, „mătase”, „cristale”, „oglinzi”, „marmoră”. Acestea sînt prezente, o dată sau de mai multe ori, și în poeziile mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase” („Poemă în oglindă”), „în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai vechi. Iată: „Pantofi de aur, expuși în vitrină” („Pantofii”), „în fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase” („Poemă în oglindă”), „în cupeuri de cristal” („Amurg”), „în oglinda larg-ovală încadrată în argint” („Poemă în oglindă”), „Și pe masa părăsită - albă marmoră sculptată...” (Idem). Lista cuvintelor ce sugerează luxul în opera lui Bacovia e mult mai lungă decît cea pe care am înșirat-o pînă aci. Ea ar trebui să includă și pe „batistă” (presupunînd că aceasta era din mătase sau cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
închis, Dar părăsit de lume, gîndi-voi cu plăcere. La tine, ah, la tine pierită ca un vis. "189 Și încă două strofe, din poezia Zădarnic șterge vremea: "Zădarnic șterge vremea a gîndurilor urme! În minte-mi ești săpată ca-n marmora cea rece, Uitarea mînă-n noapte a visurilor turme Și toate trec ca vîntul, dar chipul tău nu trece. În veci noaptea și ziua șoptesc în gînd un nume, În veci la pieptu-mi bolnav eu brațele îmi strîng Te caut pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
mag neînchipuit de bătrîn și-i cere acestuia să i-o dea înapoi pe Maria, răpită de moarte, că el de-acum se închină Zeilor nordici. Magul coboară de pe tronu-i de piatră și intră cu Arald într-un templu de marmoră neagră, care se află în inima muntelui. Acolo, magul începe a face vrăji, cu o vargă fermecată. După aceste vrăji, Arald vede cum zidul piere, biserica creștină este fulgerată, piatra de pe mormîntul Mariei crapă în două și sare în lături
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Vasile Sporici. • Logică și contradicție, Iași, Editura Ștefan Lupașcu, 2005, traducere de Vasile Sporici. • Principiul antagonismului și logica energiei, Iași, Editura Ștefan Lupașcu, 2005, traducere, note și postfață de Vasile Sporici. CONVORBIRI : • "Incontro con Stéphane Lupasco", interviu realizat de Giancarlo Marmori, Revue ABC, 4 decembrie 1960. • "Quel est l'événement le plus important de 1963 ? 25 personnalités répondent", Arts, 25-31 decembrie 1963. • Vintilă Horia, Viaje a los centres de la Tierra, Barcelona, Plazas y Janes, 1971; convorbiri cu Werner Heisenberg, Stéphane Lupasco
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
păru că zărește un nour gigantic care întretaie vârful strălucitor al unei moschee. Avea impresia că a murit și că sufletul îi atinge înălțimile cerești. Apoi încetul cu încetul zărește intrarea moscheei, și văzu cum pe niște scări mari de marmoră urca Eminescu, îmbrăcat în haine scumpe orientale.” După un somn odihnitor, în chilia ei, a așternut pe hârtie poezia „Tot e vis...” care va merge la „Fântâna Blandusiei”. După cum vedem, preocupările insistente ale lui Eduard Gruber pentru paranormal, psihologie experimentală
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
interioară, simte nevoia să se elibereze și să capete anumite forme. Iată ce spune În acest sens, A. de S. Exupéry: „ZÎmbetul de pe chipul unei statui nu-i nici pe departe alcătuit dintr-un amestec de sudoare, de scîntei de marmoră și de lovituri cu dalta. ZÎmbetul nu ține de piatră ci de creator. Eliberează omul și el va crea [...]. Nici inteligența, nici judecata nu sînt creatoare. Dacă sculptorul e tot numai știință și inteligență, mîinile lui vor fi lipsite de
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de imagini. S-ar putea ca la obîrșia tuturor acestor fantezii picturale să găsim unele dintre cele mai străvechi sculpturi hinduse, egiptene și grecești. Căci, începînd din acele timpuri pline de imaginație, dar lipsite de scrupule, cînd - pe pereții de marmoră ai templelor, pe soclurile statuilor, pe scuturi, pe medalioane, pe cupe și pe monezi - delfinul era înfățișat într-o armură solzoasă, ca aceea a lui Saladin și cu un coif pe cap, aidoma celui purtat de Sfîntul Gheorghe, începînd de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]