1,059 matches
-
spune. În sfârșit, asta n-are importanță. Văd același peron, aceleași ziduri scorojite, același geam murdar în care se decupează câmpul. Stau pe aceeași bancă făcută din șipci de lemn și vopsită într-o culoare nedefinită, ceva între galben și maro. Nu înțeleg mai bine ca în primele zile ce caut aici, dar cât de cât, s-ar zice, m-am adaptat, chiar dacă șobolanul nu lasă sfântul să-și facă apariția. Atunci, după ce-am dat de câteva ori ocol gării
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ar fi putut fi? Se uită apoi la chelner, Înțelesese În sfîrșit și ghici și el: domnii erau frați, bineînțeles, ce altceva ar fi putut fi? ZÎmbeau, nu puteau să nu zîmbească tot timpul; tata era fericit cu costumul lui maro reiat și cu gulerul crem al cămășii de mătase, cu batista la buzunarul de la piept al hainei, asortată cu cravata, ce tînără e iubita mea și face să-mi crească acțiunile, dar dintr-odată se Întristă fiindcă În fața lui, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cel care urma să lucreze și el În curînd În biroul tatălui său, se Întrecea pe sine: eu nu te-aș lăsa singur cu Martita, ești ca un tigru, tată, Martita Își plecă ochii, tatăl se uită la costumul său: maro fără dungi, Lincolnul vert bouteille, soția lui dintr-o familie bună, o bună gospodină, tînără și frumoasă, iubira de ea și-l costa o avere, dar așa se și cuvenea dacă voia să fie un bărbat adevărat, secretare drăguțe, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
trebuie să meargă o bucată bună de drum și ajung la o casă veche, foarte veche, de lemn și cu pereți de chirpici... Julius se trezi văzînd căsoaiele vechi din Miraflores cu ziduri Înalte și gălbejite, cu grilaj de lemn maro și trotuare Înguste cu dale roșcate, Întotdeauna strălucitoare și alunecoase fiindcă au fost spălate chiar atunci, cu cîteva dale lipsă și ceva mai Încolo cîteva trepte, o mică terasă cu ghivece de flori din scîndurele vopsite În verde și cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu precizie, hă, hă, hă...” Cei patru călători, doi mai mari și doi mai mici, sunt gata de coborâre. “Parcă aveți un geamantan la bagaje, nu? Să merg să vi-l dau.” Tacticos, șoferul descuie lăcățelul. “Care-i?” “Cel mare, maro, din stânga.” “Ăsta, nu?”, și fără să mai aștepte răspuns, îl înșfacă și-l trage afară. “N-ați mai fost prin comuna asta?” “Ba da, aici m-am născut” “Serios?” “Foarte.” “Păi, ar trebui să cunoașteți drumul cu ochii închiși.” “Îl
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
acea zi măsurători și explorațiuni minuțioase; ei constatară în albia fluviului 16 stâlpi de zidire, pe care cercetându-i, îi găsiră construiți ca și capetele podului de pe maluri, cu petroaie și cu mocirlă de ciment roman și căptușiți cu cărămidă maro pătrată; erau îndepărtați între ei astfel de-a latul râului, încât locul unde lipseau dintrânșii patru, spre a face 20 în totul, era acoperit de o insulă, care pe semne podmolise pe aceste. În interiorul zidăriei se aflară nu numai găuri
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
față frumosă, cu bărbie îngustă și părul unsuros și ușor ondulat îi era dat pe spate, cu un zuluf mărunt la ceafă. Purta un papion maro, o haină cu revere maronii lungă pînă la genunchi, pantaloni negri strîmți și pantofi maro din piele întoarsă. Avea un accent molatic și pronunța vocalele oarecum plîngăreț. — Sînteți nou-venit în locurile astea, nu-i așa? — Da, i-am răspuns. — Am venit să vă ajut. Puteți să-mi spuneți Gloopy. Presupun că nu aveți încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în care s-urile erau tipărite ca f-urile și jumătate din pagini nu erau tăiate. Lanark începu cu Oor Wullulie. Anumite pasaje îl făceau să zîmbească, dar multe pagini fuseseră distruse de cineva care le colorase cu un creion maro bont. începu să citească No Orchids și era la jumătatea romanului în seara aceea, cînd asistentele intrară în grabă și instalară niște paravane în jurul patului de lîngă el. Aduseră niște cilindri metalici și cărucioare cu echipament medical, apoi ieșiră spunînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pat. Lanark se ridică în capul oaselor. Era monseniorul Noakes care, sugîndu-și buza inferioară, îi zise: — îmi cer scuze pentru deranj, dar consider că problema e de maximă urgență. Avea o voce apatică și stinsă, păînd că se adresează geamantanului maro care-i stătea pe genunchi. Lanark se întreba ce să-i zică, cînd Noakes continuă. — O anumită persoană înu doresc să-i pronunț numele) ți-a spus cu siguranță ce puteri extraordinare exercitam pe vremuri aici. Am fost directorul institutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
oprească. Razele inelului său descuiară automat cea de a doua ușă. Păși înăuntru și se trezi într-o cameră de proporții impunătoare. Un bărbat mare de statură, cu fața palidă și ochii spălăciți, se ridică dindărătul unui birou monstros de maro, de formă curbată, și se uită lung la el. Hedrock nu-i dădu nici o atenție. Un alt inel pe care și-l pusese în deget îl gîdila iritant. Întoarse încet mîna. Cînd senzația neplăcută încetă, piatra inelului indică direct peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
încă din anii ’30. Era un mozaic în stil romanic, absolut intact, întinzându-se pe zece metri în lungime și cinci în lățime. Chiar și la lumina aceea, Ziad putea vedea claritatea culorilor realizate de nenumăratele plăcuțe: galben, verde, ocru, maro, un roșu intens ca vinul, o nuanță mai aspră, precum cărămida roșiatică, însoțită de negru intens, alb și multe feluri de gri. După cum i se spusese, podeaua era împărțită în trei panouri distincte. Cel mai îndepărtat părea a fi schița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
tot roșie, îi cădea mereu peste un ochi făcând-o să semene cu o mică refugiată din filmul serial Golddiggers. Ignatius constată dezamăgit că își adăugase o pată de culoare prinzându-și o panseluță ofilită pe reverul jachetei. Pantofii ei maro fără tocuri, cumpărați la solduri, scârțâiau provocator așa cum mergea, roșie și trandafirie, pe trotuarul de cărămidă spartă. Deși o vedea de ani de zile îmbrăcată astfel, apariția mamei sale în ținută de gală avea întotdeauna un mic efect asupra valvei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mult timp, se grăbea prin mijlocul unei mulțimi Înarmate cu umbrele, etalându-și picioarele splendide, șchiopătând ca o notă falsă Într-un cântec. Era un fir de lavandă, o pată de culoare total nepotrivită, căzută pe o tapiserie țesută din marouri și griuri, și iar marouri și griuri. Deși culoarea ei făcea notă discordantă, mulțimea era destul de mare pentru a Înghiți dizarmonia ei și a o reintegra În cadența ei. Mulțimea nu era un conglomerat de sute de trupuri care respirau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mijlocul unei mulțimi Înarmate cu umbrele, etalându-și picioarele splendide, șchiopătând ca o notă falsă Într-un cântec. Era un fir de lavandă, o pată de culoare total nepotrivită, căzută pe o tapiserie țesută din marouri și griuri, și iar marouri și griuri. Deși culoarea ei făcea notă discordantă, mulțimea era destul de mare pentru a Înghiți dizarmonia ei și a o reintegra În cadența ei. Mulțimea nu era un conglomerat de sute de trupuri care respirau, transpirau și sufereau, ci un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu ea când se măritase, pe la sfârșitul anilor 1920 („probabil că pisica asta e toată zestrea ei“ Își băteau joc de ea femeile din veciniă. Pe de altă parte, era gena „maidaneză“ ce provenea de la o pisică neidentificată, dar aparent maro deschis, cu care persana albă reușise să se Împerecheze Într-una din escapadele ei. Generație după generație, de parcă ar fi făcut cu rândul, una din cele două trăsături genetice prima la locuitorii felini născuți sub acel acoperiș. După un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nu simțise nevoia să-l dezvăluie nimănui, Însă care era evident acum după fața lui. Fie pentru că Își aranjase altfel părul ciufulit, fie pentru că se Îmbrăcase cu niște haine pe care nu le purta de obicei, o haină de piele maro Închis și niște pantaloni Ralph Lauren de culoarea pepenelui galben, Matt Hassinger arăta ca un adolescent Îmbrăcat În haine de adult. A pășit Înăuntru ținând un buchet imens de lalele roșii În mâna stângă, i-a zâmbit lui Armanoush, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lor, nu erau Închise În casă și aveau șansa de a urca pe scara socială, economică și culturală, cu condiția să se lepede pe drum de sexualitatea și feminitatea lor. Cel mai adesea purtau costume deux pièces În nuanțe de maro, negru și gri - culorile castității, modestiei și partizanatului. Aveau părul tuns scurt, nu se machiau și nu purtau accesorii. Se mișcau În trupuri defeminizate, desexualizate. Și de fiecare dată când soțiile chicoteau În acea manieră supărător de feminină a lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cultural natural al Turciei diferit pentru fiecare lună; o amuletă Împotriva deochiului; și un portret al lui Atatürk În frac, agitându-și fedora spre o mulțime care nu Încăpea În cadru. Întreaga Încăpere pulsa de amintiri și nuanțe vii - albastru, maro, verde marin, tucoaz - și strălucea cu asemenea luminozitate, Încât aveai impresia că undeva era o lumină În plus, diferită de cea răspândită de lămpi. Armanoush s-a uitat apoi la felurile de mâncare de pe masă cu un interes crescând. — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
până jos În zigzag, ca o falie rău prevestitoare ce apare pe suprafața pământului după un cutremur violent. Într-o clipă, ceaiul din cană a Început să se scurgă și pe fața de masă croșetată s-a format o băltoacă maro Închis. — Te-a deocheat cineva? a Întrebat mătușa Feride aruncându-i Asyei o privire bănuitoare. Dacă m-a deochiat cineva? a râs Asya cu amărăciune. Sigur, pot să bag mâna-n foc! Nu mă invidiază toată lumea din oraș pentru frumusețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
în executarea unei piruete. Mesteacănul de care atârna era îndoit ca un arc. O rafală bruscă de vânt făcu copacul să vibreze. În rafale, fulgii dansau magnetizați. Spânzuratul se învârtea în gol. Pe sol, lângă picioarele lui, ea văzu ceva maro pe jumătate îngropat în zăpadă. § Zoia își făcu cruce cu două degete și ezită. Fulgii răzleți se îngroșau și se adunau, lovindu-i fața. Spânzuratul o speria. Iar instinctul îi anunța promisiunea a ceva mai valoros decât lemnele de foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mi mie supa și i-o voi duce eu. ă Spuneți că sunteți un magistrat? ă Da. ă și ne veți plăti? ă Da. Madame Kezel luă o farfurie din dulap pe care o umplu cu un lichid gros și maro, după care i-o dădu lui Porfiri cu o lingură și cu o coajă de pâine mucedă. ă Dacă ați putea să îl rugați pe Pavel Pavelovici să nu își mai exprime gratitudinea în fața soțului meu... ă Am înțeles. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Katia dragă, faci bine să ne servești niște ceai? § În sufragerie, samovarul chicotea și hâșâia agitat, iar Porfiri Petrovici și Anna Alexandrovna s-au întors de la el cu discreție. Ea îi făcu semn să se așeze pe o sofa rusească maro aurie. În timp ce se așeza, o adiere de vânt scutură geamul. Sufrageria era tapetată cu brocart de un albastru pal, cu modele roccoco aurite. Aerul era umed de aburul înmiresmat al ceaiului. Perdele de mătase din același albastru drapau cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Membrele aveau naturalețea unei păpuși de cârpe, fiind parcă aranjate, în grabă, de cineva cu o înțelegere limitată a constituției corpului omenesc. Nici forma hainelor nu reușeau să impună vreo urmă de coerență. La capătul hainei, se aflau două cizme maro și uzate, cu tălpile dezlipite. Inima lui Porfiri începu să bată cu tărie. Dar apoi simți o greață vinovată la propria sa jubilație excitată. În fața lui zăcea un om mort din sărăcie și disperare sau dintr-o stupoare alcoolică, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că-i veni să-l sărute. — Jack, acordă-mi un minut din timpul tău prețios, te rog, se repezi Murray Nelson la Jack de îndată ce ajunse la redacție și îl trase în biroul lui. Bărbatul mai în vârstă, în costumul lui maro strălucitor, îi amintea lui Jack de o veveriță care pusese ochii pe o alună apetisantă. Pe el adică. — Proiectul ăsta nou al Francescăi Tyler. Tocmai mi-am trimis secretara să pună mâna pe un exemplar. — Bună idee. Și cum e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Aia-i bună pentru orice, pentru un coș, pentru orice. Și la refuz de hrană îmi dă voie să am pix, creion. Și am scris pe cearșaf, frumos, cu litere, și pe urmă am dat tentură de iod. Aia este maro și, când se usucă, rămâne maro pe cearșaf. Cu aia am scris. Pe urmă, a venit comandantul, a venit din Direcție, mi-a dat trei luni de restrictivă. De ce? Când am fost pe restrictivă, mi-a dat zece zile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]