1,327 matches
-
dintre cele două elemente ale relației: primordialitatea și consistența obiectului, dependența și caracterul fantasmatic a celui de al doilea. În apă sau În oglindă se găsește doar o imitație spectrală a obiectului, aspectul și nu substanța lucrului. Înfățișarea și nu materialitatea lui. Oglindirea constituie și unul din motivele folosite frecvent În compunerea poemelor: Pisc alb În iezer - un fulg de zăpadă-atinge alt fulg de omăt (toate haiku-urile care ilustrează acest studiu aparțin lui Eduard Țară) Cei doi fulgi sînt, În
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
semnificațiile cuvintelor care denumesc, într-un fel sau altul, i-materialul, se specializează un vocabular integrat în practicile funerare, care caută să edifice mnēma, un suport pentru paradoxala înscriere a absenței în prezență (Vernant, Figure 27). El trimite atât la materialitatea statuii sau a bustului de piatră, kolossós, cât și la psychē, imagine fantasmatică a corpului, eídōlon, și ea o phásma, o umbră, o iluzie. Diferit față de greci, deși vorbim tot de un ritual funerar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și cea blândă se află într-o legătură strânsă deoarece amândouă reprezintă aspecte ale abilității de a atinge scopurile proprii influențând comportamentul celorlalți. Diferența dintre ele este una de grad, atât în privința naturii actului comportamental, cât și în aceea a materialității resurselor. Puterea de a domina abilitatea de a schimba dorințele celorlalți se poate baza fie pe constrângere, fie pe stimulare. Puterea de a coopta abilitatea de a forma dorințele celorlalți se poate baza pe atractivitatea propriei culturi și a propriilor
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
ai băut pământurile,hodorogule?”Ion ar vrea să-i spună tatălui său acum că dacă ar fi avut avere nu și-ar fi sacrificat dragostea cea adevărată.Iubirea nu este înțeleasă doar ca o simplă funcție biologică căci, dincolo de brutala materialitate, evidentă prin caracterul ei plin de mister, Rebreanu o învăluie într-un nimb. “ Se cutremură parcă deșteptat dintr-un vis. Își aduse aminte cât i-a fost de dragă Florica și nu pricepea de ce vrea dânsa să se mărite cu
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
care cunoașterea nu le frustrează de un ritual solemn, de un mister. Autorul argumentează în spiritul adevărului filiația dintre literatură și iubire în articolul cu același nume( din volumul Amalgam), profesând o operă de “dezmisterizare a iubirii”, reflectând-o în materialitatea ei pasională. “A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenți.Asemenea realism sau naturalism e mai puțin valoros ca o fotografie proastă”, susține scriitorul în volumul menționat. Nașterii, iubirii, nunții, morții scriitorul le consacră largi “poeme‟‟ în
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
Pompiliu Constantinescu evidențiază, cred eu, nu numai două dintre temele poeziei Plumb, ci și noutatea viziunii bacoviene, în ruptură cu idealismul romantic. Din punctul meu de vedere, această viziune stranie este generată de supralicitarea realului, de o percepție halucinantă a materialității inerte și a frigului distructiv care invadează vastul cavou al lumii și teritoriile „sufletului ars“ de neiubire. Astfel, imaginea unui univers căzut în inerția dezolantă a plumbului este construită prin aglomerarea simbolurilor thanatice (cavou, sicriu, funerar veșmânt etc.). Mai mult
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Antinomiile prin care Unitatea divină există formează misterul ultim. Trăirea antinomiilor și depășirea lor în năzuința continuă către Unitate organizează imaginarul arghezian. A. este un poet al omenescului, al destinului omului, perceput cu o acută și obsesivă conștiință a limitei: materialitate, timp, trecere, Dumnezeu. Existența e, pentru el, pribegie ori ocol într-un spațiu închis, zbatere în menghina condiției umane, o captivitate fără ieșire. Reacționând ca un primitiv, uimit și copleșit sub povara urgiilor iscate de potrivnicia naturii, a sorții, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
poate schimba (Dintr-un foișor, Scrisoare cu tibișirul). Totuși, inspirația fiind un „dictat” supraindividual, starea scriitorului trebuie să fie umilința. Cel căruia i se reproșau „inerțiile materiale” și senzualismul prerațional (Ion Barbu, Eugen Ionescu) era în realitate obsedat de transsubstanțializarea materialității și năzuința sa era intuirea totalității, a principiilor, prin actul poeziei. Eminescu e modelul exemplar, întrucât se raportează, „la mister, la moarte, la contradicțiile grave ale existenței” (Eminescu, 1943), poezia e asimilată stării religioase (Poezia). Când își definește stilul prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
De altfel, gestualitatea coverbală este uneori denumită gestualitate discursivă. Însușirea coverbal se aplică deopotrivă fenomenelor cognitive legate de producerea vorbirii (precum mișcarea ochilor) și fenomenelor de interacțiune (schimburi de priviri, potriviri proxemice), dar nu se aplică fenomenelor ce țin de materialitatea vocii (accent, timbru, debit, intonație), cărora li se rezervă trăsătura paraverbal, și nici fenomenelor care însoțesc situația de comunicare, dar în mod clar disociabile de producerea enunțului (de exemplu, ostilitatea interlocutorului care stă cu brațele încrucișate), pentru care se preferă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dintre foneme și grafeme. În cazul sistemelor de scriere cu ideograme, una dintre problemele principale este conversiunea simbolurilor (care atestă un raport mimetic între reprezentarea grafică și referent) în semn (care este lipsit de raport mimetic.). Praxematica, avînd în obiectiv materialitatea textuală semnificantă, observă fenomenele care apar în relația dintre grafem și fonem, dintre grafem și referent, dintre grafem și vorbire etc. Totuși, pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
idealistă, fiindcă semnificantul și semnificatul sînt ambele de natură ideală și, de aici, decurge idealitatea semnului lingvistic și, implicit, o concepere a arbitrarului semnului în cadrele acestei idealități. De obicei însă, în tradiția lingvistică, nu se pune problema idealității sau materialității din perspectiva unui idealism sau unui materialism consecvent, dar din faptul că limba a fost considerată de cele mai multe ori ca fiind cosubstanțială cu gîndirea, se induce o notă de idealitate și de problematică idealistă în studiul limbii. Cu toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Cu toate acestea, chiar cînd se admite primatul idealității în studiul limbii, idealismul deplin nu se poate manifesta, deoarece de obicei sînt avute în vedere și realități specifice diferitelor limbi, fapte concrete, prin urmare, cărora li se poate atribui trăsătura materialității. Din asemenea constatări, se poate deduce că, nici pentru lingvistică în general și nici pentru analiza discursului în special, menținerea numai în latura idealității sau numai în cea a materialității nu este nici benefică și nici posibilă, decît numai ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fapte concrete, prin urmare, cărora li se poate atribui trăsătura materialității. Din asemenea constatări, se poate deduce că, nici pentru lingvistică în general și nici pentru analiza discursului în special, menținerea numai în latura idealității sau numai în cea a materialității nu este nici benefică și nici posibilă, decît numai ca o chestiune de principiu. A n a l i z a d i s c u r s u l u i nu s-ar putea realiza, de exemplu, fără
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
natură, care constituie factori al căror statut material nu poate fi contestat. În același timp însă, activitățile raționale și rezultatul lor, care însoțesc producerea discursului, precum și analiza lor, sînt elemente de idealitate în aceeași măsură indispensabile. V. arbitrar al semnului, materialitate, subiectivitate. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO IDENTITATE. În mod obișnuit, cuvîntul identitate semnifică "faptul de a avea trăsături proprii, de a fi identic cu sine", înțeles care permite folosiri specializate, îndeosebi atunci cînd, primind unele determinări, se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
noțiunii, nu lipsită de distorsionări, trebuie amintită o primă definiție a interdiscursului care consideră prefixoidul inter- apt de a transmite ideea de "efect asupra", "interacțiune": efect al unui discurs asupra altui discurs, resimțit la nivel non-conștient, de pre-enunțare, lipsit de materialitate lingvistică, de expresie ideologică, așa cum se specifică într-o notă redactată de M. Pêcheux, în 1970. Marie-Anne Paveau observă, în 2010, că, în timp, pe parcursul diverselor studii, termenul a fost privat de aspectul extrem de important referitor la nivelul non-conștientului. M.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnele unei limbi secundare. Importanța lor pentru decriptarea mecanismului conversațional nu se poate însă nega, studiul lor presupunînd unele probleme de metodologie. V. context, etnometodologie, relație interpersonală, secvență conversațională. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MARCATOR DISCURSIV v. MARCATOR CONVERSAȚIONAL MATERIALISM v. MATERIALITATE MATERIALITATE. În general, materialitatea este considerată ca fiind trăsătura obiectelor și proceselor ce se pot percepe cu simțurile, prin urmare, ca fiind raportabile la un corp, la întindere, la deplasare etc. În mod evident, prin conținutul și prin forma lui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unei limbi secundare. Importanța lor pentru decriptarea mecanismului conversațional nu se poate însă nega, studiul lor presupunînd unele probleme de metodologie. V. context, etnometodologie, relație interpersonală, secvență conversațională. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MARCATOR DISCURSIV v. MARCATOR CONVERSAȚIONAL MATERIALISM v. MATERIALITATE MATERIALITATE. În general, materialitatea este considerată ca fiind trăsătura obiectelor și proceselor ce se pot percepe cu simțurile, prin urmare, ca fiind raportabile la un corp, la întindere, la deplasare etc. În mod evident, prin conținutul și prin forma lui, acest
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Importanța lor pentru decriptarea mecanismului conversațional nu se poate însă nega, studiul lor presupunînd unele probleme de metodologie. V. context, etnometodologie, relație interpersonală, secvență conversațională. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN MARCATOR DISCURSIV v. MARCATOR CONVERSAȚIONAL MATERIALISM v. MATERIALITATE MATERIALITATE. În general, materialitatea este considerată ca fiind trăsătura obiectelor și proceselor ce se pot percepe cu simțurile, prin urmare, ca fiind raportabile la un corp, la întindere, la deplasare etc. În mod evident, prin conținutul și prin forma lui, acest cuvînt este un
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la întindere, la deplasare etc. În mod evident, prin conținutul și prin forma lui, acest cuvînt este un termen care se află în relație nemijlocită cu termenul materie și cu categoria pe care o denumește, însă, în teoria lingvistică, atît materialitate, cît și materie sînt, de asemenea întrebuințați, căci poate exista, la fel ca în filozofie, o orientare cognitivă denumită materialism. Din punct de vedere filozofic, materialismul este considerarea materialității ca factor primordial, iar a idealității ca factor secundar, dar, din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu categoria pe care o denumește, însă, în teoria lingvistică, atît materialitate, cît și materie sînt, de asemenea întrebuințați, căci poate exista, la fel ca în filozofie, o orientare cognitivă denumită materialism. Din punct de vedere filozofic, materialismul este considerarea materialității ca factor primordial, iar a idealității ca factor secundar, dar, din punct de vedere științific, materialismul poate deveni doar orientarea de a studia numai aspectele materiale, palpabile, atestate ale unei realități, care poate avea însă și aspecte ideale. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
palpabile, atestate ale unei realități, care poate avea însă și aspecte ideale. În acest mod, materialismul științific are multe aspecte care îl apropie de pozitivism. Studiul limbii, de altfel, în măsura în care tinde spre realizarea unor cunoașteri pozitive nu poate nega primatul materialității, în sensul că nu se pot realiza idei, concepții sau teorii în legătură cu limba sau cu limbajul fără a avea în vedere fapte concrete, măcar în fazele inițiale ale cercetărilor. Ca atare, constatările ce țin de practică nu pot fi evitate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și a consemnării ei. Concepția praxematică, manifestată pe terenul a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s c u r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior, M. Pêcheux a precizat că regularitățile fonologice, morfologice și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
r s u l u i, prin recursul constant la noțiunea de "praxis", se ancorează principial în zona materialității, pornind și de la preceptele materialismului filozofic și economic. V. idealitate. D. FILOZ. 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO MATERIALITATE DISCURSIVĂ. Prin materialitate discursivă, M. Pêcheux a numit, în 1969, limba ca fiind locul material unde se realizează efectele sensului și se pune problema unei delimitări între lingvistic și discurs. Ulterior, M. Pêcheux a precizat că regularitățile fonologice, morfologice și sintactice relevă baza
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o reprezintă simbolic în limbă. Realul nu se propune ca atare, el se constată prin observația continuă, prin percepția sensibilă și prin experiența practică, iar, pentru lingvist, și prin funcționarea limbii, care este în mod esențial realistă. V. epistemologie, idealitate, materialitate, realitate. D. FILOZ. 1978; JULIA 1991; BLACKBURN 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO REALISM. În perioada contemporană, prin realism se denumește o "concepție (filozofică) conform căreia lumea exterioară există independent de subiectul cunoscător". De fapt, realismul reprezintă o atitudine sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]