4,697 matches
-
marțipan ca și cofeturile celebrului Mendl servind drept recipient pentru instrumentele cu care pușcăriașii evadează, până și intriga cusută cu ață albă și rezolvată burlesc, cu același comic vechi și elegant și nemuritor, fac din acest film cu o surdă melancolie o mică piesă de artă. În definitiv, că istoria Europei poate fi privită de la fereastra Hotelului Grand Budapest, este cumva și aluzia, dacă nu concluzia filmului. Ceea ce e tragic este topit în ironie, ceea ce este grav e invadat de comic
Marele hotel de marțipan al istoriei by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2697_a_4022]
-
latentă. Un fel de le mot juste extins. Ingenios cu adevărat e că aceste cuvinte nu apar „în clar” pe pagină. Despre ele, Chiva doar vorbește. Nu le enunță. Ar fi patetic dac-ar face-o. Așa, rămâne suspendat între melancolie și maliție. E greu, pentru cei care caută în literatură „substanță”, „greutate” ori „teme fundamentale” să digere o asemenea proză flou. În care autorul nu povestește, de fapt, mare lucru și în care nu militează pentru nimic. Dacă e să
Nord și Sud by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2711_a_4036]
-
cu poezia ei naivă și sentimentală, o contradicție pe care modernitatea formulei lirice alese de Papusza o creează. Maniera idilică, cu o doză apreciabilă de kitsch în care este înfățișată viața țiganilor este dublată de o poezie a pitorescului și melancoliei. Lirismul suprimă logica narațiunii, în ciuda interesului documentar și a relevanței istorice pe care regizorii încearcă să le confere filmului prin cronologie și reflecțiile asupra situaț iei politice. Literatura și muzica se întâlnesc și se despart în acest film al imposibilității
Festivalul Internațional de Film de la Istanbul - Filmul și artele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2622_a_3947]
-
și a relevanței istorice pe care regizorii încearcă să le confere filmului prin cronologie și reflecțiile asupra situaț iei politice. Literatura și muzica se întâlnesc și se despart în acest film al imposibilității conviețuirii lor în aceeași cultură, cea populară. Melancolia à la russe este înlocuită cu nevroza à la français în Violette, biopicul lui Martin Provost despre scriitoarea franceză Violette Leduc. Ceea ce fac Frank și metalhead girl pentru muzică, face nevrotica Violette Leduc pentru literatură, trasformându-ș i sângele în cerneală
Festivalul Internațional de Film de la Istanbul - Filmul și artele by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2622_a_3947]
-
autorul să înțelegem, cei doi sunt cumva complementari. Plecat în Spania cu părinții, George își continuă studiile acolo fără prea multă tragere de inimă. E abulic și complet dezinteresat de pasiunile livrești ale lui Emil. Îi ironizează efuziunile cenacliste și melancoliile de poète maudit. Dintre ei doi, el e George e „realistul”, „dezabuzatul”, „cinicul”. Detașarea lui e sinceră și n-are (n-ar avea de ce să aibă) nimic caricatural. Numai că, uitând, probabil, această condiție, Decuble îi atribuie o relatare cu
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
copil într-o adolescentă, Povestiri de pe Calea Moșilor poate fi socotit, într-adevăr, un roman cu 24 de povestiri capitole. Fără să facă mare caz de tema copilăriei în comunism (anii ’80), Adina Popescu scrie aceste povestiri cu relaxare, cu melancolie retrospectivă, pe alocuri cu o ironie discretă - aceea a vocii adultului care se insinuează uneori în spatele celei a copilului, inocent în privința realităților politice ale epocii -, dar și din nevoia imperioasă de a se refugia pentru o vreme în „mica lume
Copilăria pe Calea Moșilor, în anii ’80 by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2594_a_3919]
-
locul unde trăim, cu orașul”. În sensul acesta, se poate spune că avem de-a face cu o carte despre (copilăria pe) Calea Moșilor, o reconstituire de epocă - anii ’80, prelungiți la începutul anilor ’90 - făcută cu talent și cu melancolia recuperării propriului trecut. Calea Moșilor se schimbă și nu se schimbă, în ochii, dar și în conștiința autoarei: pe de o parte, ea evoluează, schimbările socio-politice aduc schimbări arhitectonice etc., trecerea timpului lasă urme vrând-nevrând, dar pe de altă parte
Copilăria pe Calea Moșilor, în anii ’80 by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2594_a_3919]
-
pretutindeni, chiar dacă uneori numai pervaziv. Prima dintre secvențele care compun Gravurile se și intitulează, de altfel, Jurnal. Sunt niște „note de toamnă” (toate poemele fiind scrise în octombrie și noiembrie, pe parcursul a doi ani: 2010 și 2011) încărcate de o melancolie cumva bilanțieră. E suficient să reproduc poemul de deschidere pentru a ilustra această interferență: „Să mai amân? Dar semne spun că-i timpul./ Oricum, nu eu sunt cel ce mai amână./ Să fie scrise toate-n constelații?/ Ori numai în
Un cântec încăpător precum... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2745_a_4070]
-
întâlnim, pe lângă „povești și doine, ghicitori, eresuri” (p. 30) sau „n-or să vie iară” (p. 33), și alte irizări livrești, de la „sure văi de chaos” (p. 19) la „turma gândurilor” (p. 21). Sunt, toate, forme de potențare a unei melancolii care nu mai are rădăcini locale (e unul din motivele pentru care mă îndoiam, la începutul cronicii, de „ardelenismul” noului volum). Nu de lumea transilvană a satului se desparte Ion Horea cu abia ascuns regret, ci de lume pur și
Un cântec încăpător precum... by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2745_a_4070]
-
cuprindă în el emblematic ciclul biologic precum în “Balada anotimpurilor” care, de fapt este, în subsidiar, “Poemul lung”, la propriu dar mai ales la figurat. “Poemul lung îți va aminti orașele fantastice” în care” După amiezele sunt lungi prilejuri de melancolii./ Oamenii se grăbesc să nu simtă mirosul întunericului/ Dar graba aceasta îi apropie de întuneric”...”Și iată marea revelație: “Era pe vremea când verdele se întindea peste tot,/ Deasupra și sub picioarele noastre,/ Când năvăleau copii pe uși, / Să arunce
Puterea de a fi fiind. In: ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Traian Bădulescu-Şuţanu () [Corola-journal/Journalistic/93_a_108]
-
și mult mai spectaculoasă. Peste ani, Lucian Boia vede urmele unei iubiri într-un catalog de expoziție (Doina Păuleanu, Balcicul în pictura românească, 2004, ediție revăzută, 2007), și se simte ispitit să refacă drumul pictorilor la Balcic, drumul reginei, drumul melancoliilor noastre, care se împletesc, atât de potrivit, cu jindul după România dintre războaie. România Mare. Foarte substanțial, dincolo de câteva pânze, superb reproduse în carte, dincolo de revoluția pe care o declanșează în stilul lui Tonitza și de câteva, mult mai modeste
Povestea Balcicului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2769_a_4094]
-
prețioase, mai mult sau mai puțin bătute în pietre scumpe. Dar nu și zbuciumul, inefabilul, inconstantul și vremelnicul dintr- o biată inimă. Din inimi care au bătut, sincronizate cine știe de ce, pentru Balcic. De asta, cartea pe care, cu neabătute melancolii, o închid acum e cu atât mai necesară.
Povestea Balcicului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2769_a_4094]
-
ai culcat cu peste 3000 de bărbați, de ce cu mine nu?”, replică potrivită în fața unei curve. Joe nu ezită și-l împușcă pe salvatorul și protectorul ei, pe care povestea ei nu l-a salvat, ci l-a pierdut. Brusc, melancolia lui Justine din Melancholia (2011) cu care întâmpină apocalipsa, sau finalul hipnotic din Antichrist (2009) cu acele trupuri ghemuite în sânul naturii, semințe palide asigurând o germinație perpetuă se transformă aici în sarcasmul din Dogville (2003), însă într-un mod
Sadomasonimfomania by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2775_a_4100]
-
opt povești în proză și trei în versuri ale lui Perrault sau cele o sută ale lui Andersen. ~n ciuda cruzimii și violenței care li se reproșează uneori, ele înfruntă, de multe ori cu succes umorul și ironia lui Perrault, melancolia și lirismul lui Andersen. Nu e, așadar, de mirare că în ultima ediție din Escales, publicată de Biblioteca Națională a Franței, care prezintă oferta editorială din ultimii ani, sînt selectate patruzeci și cinci de ediții și traduceri pentru poveștile celor
Grimm și Grrim, la bicentenar și după by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2776_a_4101]
-
Grete Tartler Două romane - de fapt, un roman și o autobiografie - recent apărute la Polirom evocă viața la începutul secolului al XX-lea în „orașul melancoliei”: Cevdet Bey și fiii săi, prima carte a premiatului Nobel (pe care Orhan Pamuk a început s-o scrie la 22 de ani), și Potretul unei familii turcești. O poveste din Istanbulul de altădată de Irfan Orga. Romanul lui Orhan
Viața în vechiul Istanbul by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/2779_a_4104]
-
pragul ei, spărgând astfel - cu tact narativ - opoziția binară exterioritate vs interioritate sugerată până aici. Discursurile celor trei prieteni - înainte de tăcerea lor finală - adună, de fapt, în registru minor, minuscul, temele mari și general-umane: vârstele succesive (copilăria, maturizarea, moartea) și melancolia trecerii timpului, singurătatea, contemplația, raportarea livrescă la lume („tot mergând dintr-o carte în alta”), interioritatea. Lor le-aș adăuga acea așteptare, acel „stat pe loc” în limbaj - un fel de oprire a timpului - care mă duce cu gândul la
O simfonie animalieră by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/2374_a_3699]
-
dârele strălucitoare ce nu se șterg? Atât de puțin?! Dacă paradoxal timpul trece lent, transformând prezentul nostru în amintire, tot timpul reușește să transforme individul într-o ,,gloată singuratică’’ amorfă, fără formă și fond, fără suflet, confuză. Singurătatea duce la melancolie, la un dialog contemplativ între mine și tine în care vorbirea, Cuvântul, nu sunt decât o tăcere totemică, ritualică, situată undeva departe, ,,tu si eu/ într-un ungher al timpului/ tăcuți lăsându-ne/ în iarbă’’(Suntem pierduți în noi înșine
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
putin creștine: Dumnezeu, Satan / Diavolul, care cântă ,,pe muzica neagră/ ascuns în noi’’ (Răspunsuri cu majuscule - p. 60), Șarpele, trădarea, ,,nebunul tânăr din adâncul cel negru/ steaua zburătoare a celuilalt care vuiește în noi/ ale cărei lumini se sting în melancolii cunoscute’’ (Șuierat de șarpe - p. 59), copacul de care Iuda s-a spânzurat și care, așa după cum știm nu a mai înflorit niciodată rămânând uscat și sterp ca un blestem, ciudat, mai primește încă o șansă, înflorind primăvara doar datorită
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
omului auto-explicat prin nevoia de dragoste disperată, este visul unei iubiri trăite la cote maxime în grădina abisală presărată cu trandafiri negri, este însuși paradoxul regăsirii de sine, este oboseala unei așteptări înfrânte, este poeta însăși ,,cu regrete, bucurii și melancolii rămase intacte’’ (Apăsare - p. 116), este dorința pătimașă (nu doar fizică, a trupului) ci și a întregii ființe de a fi iubită într-un nesfârșit adio, o lungă și ultimă scrisoare de dragoste, îmbrățișarea tristă a lacrimei unei iubiri sărutate
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92540_a_93832]
-
Schiller)” sau „Scrisoarea a IV-a”[19]. Castelul medieval devine un laitmotiv prezent și în scrieri fără legătură cu „Evul miez”. Astfel, chiar și în unele poeme dacice, Eminescu face un transfer de medievalitate, de atmosferă medievală, mitică, precum în „Melancolie”, în „Memento mori” sau în „Gemenii”. Palatul dacic e mai mult gotic, regele are în preajmă „voievozi de țări și de olaturi”, nuntașii sunt voievozi și boieri, iar Sarmizegetusa este de fapt Suceava[20]. Dacia e Moldova medievală, cu voievozi
Poezia lui Eminescu și Evul Mediu românesc [Corola-blog/BlogPost/92524_a_93816]
-
everything, de și cu Daniel Bye Flamenco și poezie. Și suflet dansând Dacă nu ți-ai văzut niciodată sufletul dansând, pe o scenă, în fața unei mulțimi emoționate, trebuie să mergi la un spectacol de flamenco. Flamenco îți arătă cum dansează melancolia, și dragostea, și suferința, și bucuria, și tristețea, și zâmbetul. Acest dans nu se mai petrece pe scenă, ci ai senzația că se dansează în tine: le simți pașii în capul pieptului, asculți chitara din interior, iar vocea care se
Festivalul International de Teatru de la Sibiu 2014 [Corola-blog/BlogPost/98637_a_99929]
-
Știri Joaca de-a melancolia Nimeni nu poate scăpa de momentul acesta... Te mai păcălești că nu va veni, te mai iei cu una ,cu alta. Dar, din când în când, apare. Te gândești la ziua de ieri, la anul sau deceniul trecut și te
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2014 [Corola-blog/BlogPost/98636_a_99928]
-
dacă pe durata spectacolului ne-am gândit un pic la viața noastră, după este un moment bun să detaliem. Oare cel ce eram acum 10 sau 20 de ani, ce ar spune azi despre viața pe care am ales-o? Melancolia ne amintește despre cum eram, ce credeam, ce prieteni aveam, cum ne vedeam viața atunci, ce vis aveam... Un lucru este sigur: cel mai bine este să faci ceva și să nu fie cel mai bun lucru, decât să regreți
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2014 [Corola-blog/BlogPost/98636_a_99928]
-
mai bine este să faci ceva și să nu fie cel mai bun lucru, decât să regreți că nu ai făcut nimic. La sfârșit, ar trebuie să spui în loc de „cum ar fi fost dacă...”, „ei, asta a fost...„, cu puțină melancolie.
Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2014 [Corola-blog/BlogPost/98636_a_99928]
-
dacă pe durata spectacolului ne-am gândit un pic la viața noastră, după este un moment bun să detaliem. Oare cel ce eram acum 10 sau 20 de ani, ce ar spune azi despre viața pe care am ales-o? Melancolia ne amintește despre cum eram, ce credeam, ce prieteni aveam, cum ne vedeam viața atunci, ce vis aveam... Un lucru este sigur: cel mai bine este să faci ceva și să nu fie cel mai bun lucru, decât să regreți
Joaca de-a melancolia [Corola-blog/BlogPost/98643_a_99935]