1,109 matches
-
o falsă identitate, după ce va fi fost înviat. El moare în mod real, și nu este „păstrat” până la plinirea vremii, așa cum consideră Commodian. Victorin îi atribuie, în plus, caracterul de „amăgitor”, indispensabil rolului de Anticrist. Iudeii vor recunoaște caracterul său mesianic „dat fiind că el se va înfățișa sub alt nume, având o viață nouă, pentru a trece drept Cristos. Daniel spune: «Și nu va avea nici o aplecare spre vreunul din dumnezeii părinților lui sau spre pofta de femei sau spre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vine din Orient. Cu toate acestea, dacă privim descrierea acestor personaje prin intermediul „portretului‑robot” al Anticristului tradițional (din scrierile lui Irineu și Hipolit), observăm diferențe notabile. Mai întâi, Nero rediuiuus nu are o dimensiune cristologică fundamentală, mai precis, o dimensiune mesianică. Activitatea sa se „limitează”, ca să spunem așa, la exterminarea creștinilor, sub presiunea iudeilor și a senatului, dar nicăieri în text nu apare vreo cât de mică informație referitoare la pretențiile sale de Mesia. Se spune, într‑adevăr, la un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a coborât deja pe pământ, recunoscut de creștini, celălalt, care nu s‑a arătat încă, este așteptat de poporul lui Israel (4, 6). Acesta din urmă va fi fiul sau trimisul Demiurgului malefic și a fost anunțat de toate profețiile mesianice ale Vechiului Testament. Isus, Cristosul creștinilor, s‑a făcut cunoscut ca adevăratul Mesia, exclusiv prin minunile pe care le‑a săvârșit în timpul vieții sale pământești (3, 3). Nașterea sa nu a fost naturală (adică, din femeie), iar moartea sa nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aceste profeții îl conțin. În opinia lui Theodoret, iudeii ar fi respins Cartea lui Daniel din canonul Profeților tocmai pentru că vorbea de venirea lui Cristos, de judecata și de pedeapsa iudeilor înșiși, ca unii care nu au crezut în caracterul mesianic al lui Isus. Miza proiectului său este foarte clar descrisă în „Prefața” comentariului: „Nebunia și îndrăzneala iudeilor ne silesc să‑i lăsăm deoparte, pentru moment, pe ceilalți profeți, să arătăm așa cum sunt și să lămurim prezicerile lui Daniel. Căci îndrăzneala
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
revizuire semnificativă din partea autorilor creștini. Trebuie să spunem că ne aflăm în fața unuia dintre cele mai interesante texte, din perspectiva subiectului nostru, în care sunt tratate, uneori în manieră inedită, numeroase teme legate de mitul Anticristului. Mai întâi, tema regelui mesianic, restaurator al regatului „sfinților” (iudeii). Fragmentul face parte din prima parte a apocrifei. Acest rege se va ridica din „cetatea soarelui” (Palmira), îi va distruge pe asirieni, precum și „pe toți păgânii și pe toți cei nevrednici”. Autorul se arată foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie restaurate templele sfinte și va face daruri mari Casei lui Dumnezeu” (2, 40‑41). Partea a treia, creștină, o corectează, în opinia noastră, pe cea precedentă, precizând că „în al patrulea an” al domniei acestui rege care se pretinde mesianic se va arăta Fiul Nelegiuirii. Instantaneu, cele două personaje, Mesia iudeu și Fiul Nelegiuirii, formează un cuplu solidar, cu semnificație negativă. Cel din urmă va dori să se așeze în locașul sfânt; va face minuni; va merge pe ape; va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îl vor distruge pe Anticrist. Adevăratul Mesia va veni după această luptă finală și își va instaura împărăția de o mie de ani. Apocalipsa lui Ilie prezintă un scenariu compus din mai multe elemente inedite, un scenariu care îmbină viziunea mesianică iudaică și eshatologia creștină. Fiul Nelegiuirii constituie o aluzie clară la un mesia iudeu, războinic, care va dobândi puterea, va încerca să se instaleze în templu și va persecuta drepții. Autorul insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia, care va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Momigliano, „Daniele e la teoria greca della successione degli imperi”, în Pagine ebraiche, Torino, 1987, pp. 33‑39. . Nu este exclus ca imaginea pietrei care distruge statuia uriașă să fie o trimitere la episodul confruntării dintre David (simbol al regalității mesianice) și Goliat (1Rg. 17,49). . Pentru o mai bună înțelegere a trimiterilor istorice și politice cuprinse în această a doua parte, trebuie avute în vedere atât cărțile 1 și 2 Macabei, cât și relatarea lui Flavius Iosephus din Antichități iudaice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iahve” era la origine aplicată regelui lui Israel. În VT, „Mesia” eshatologic nu este o ființă supranaturală; este un muritor, descendent din neamul davidic, restaurator al regatului davidic. El va stăpâni cu dreptate și va nimici dușmanii lui Israel. Concepția mesianică creștină a fost influențată decisiv de curentele iudaice apocaliptice, care se radicalizseră începând cu a doua jumătate a secolului al II‑lea î.Cr. Către această perioadă a fost alcătuită Cartea lui Daniel; capitolul 7 al acesteia vorbește de un Mesia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
universale” (n.t.). . Potrivit credinței milenariste, înaintea sfârșitului lumii va avea loc o înviere, a sfinților care, timp de o mie de ani (Apoc. 20,2), vor domni împreună cu Cristos pe pământ. Împărăția milenară este deci pământească, amintind de domnia mesianică a iudeilor. Milenarismul își are rădăcinile într‑un mediu asiatic, „în care creștinismul a fost foarte influențat de iudaism și a îmbrăcat nuanțe evident materialiste” (M. Simonetti, „Milenarisme”, în Dictionnaire encyclopédique du christianisme ancien, Paris, 1990, t. 2, p. 1643
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
di Giacobbe, Roma, 1982, p. 19. . 4 Q Patr. Bless. I, 1; 1; 1 Q Ben. V, 27‑29; apud Simonetti, Introduzione, op. cit., p. 19. . Simonetti, op.cit., p. 20. Înaintea lui Hipolit, Testamentele celor doisprezece patriarhi dăduseră deja o interpretare mesianică și sacerdotală figurilor lui Levi, Simeon, Dan, Iosif și Beniamin (Test. lui Levi 16, 1‑5; Test. lui Dan 5, 6; Test. lui Bnm.. 3, 8; 11, 1). . În perioada ulterioară lui Hipolit, acest capitol va face obiectul multor comentarii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie dur, agresivă și complexat (ceea ce Îl va face să aibă atitudini de supracompensareă. Dictatorul va proiecta aceste aspecte psihologice asupra maselor, cu care se va identifica, preluând asupra lui problemele lor și apărând În felul acesta ca un salvator mesianic. Din acest moment, individul respectiv Încetează de a mai fi o persoană umană obișnuită, un anonim, devenind un personaj eroic. El se va transforma Într-un mit uman, care va incarna arhetipul salvatorului. În plan moral, se va dezvolta dorința
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dominată de voința de putere și de schimbare. La originea acestor idealuri stau vechi situații psihotraumatizante din istoria lor personală (frustrări, carențe afective și educaționale, complexe de inferioritateă, pe care caută să le convertească compensator În idealuri mărețe, de factură mesianică, fiind convinși de această misiune nobilă pe care și-o asumă. fă Spiritele formative ocupă un loc special În această galerie de tipuri spirituale la care facem referință. Ele au ca scop educația, formarea omului În conformitate cu principiile umaniste ale adevărului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
raporturi cu mai vârstnicul Al. Vlahuță, T. a scris versuri de factură mai degrabă neoclasică, însuflețite de un patetism suscitat de elanuri generoase, de solidarizarea cu șansele de emancipare (nu numai socială) a omului și ritmate de accente vitaliste și mesianice. E o poezie cu o retorică riguroasă - fără mari excese de grandilocvență -, o poezie conservatoare, deja desuetă prin raportare chiar la relativ puțin îndrăznețele înnoiri promovate de simbolismul românesc la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, și
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
conștiințe critice, LA, 1995, 36; Valeria Grosu, Teroarea lucidității, „Sud-Est”, 1996, 2; Grigore Chiper, Disecția calotei înghețate, „Contrafort”, 1996, 3; Emilian Galaicu-Păun, Cămașa de transpirație, „Basarabia”, 1996, 3-4; Vitalie Ciobanu, Întoarcerea celui risipitor, „Contrafort”, 1996, 4; Nicolae Leahu, Poezia tragicului mesianic și apocaliptic, parabola mitico-biblică, „Contrafort”, 1996, 5; Iulian Ciocan, „Bunul simț”, „Basarabia”, 1996, 5-6; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 254, 275-276; Alexandru Burlacu, Proza basarabeană, Chișinău, 1999, 131-133; Emilian Galaicu-Păun, Poezia de după poezie. Ultimul deceniu, Chișinău, 1999, 71-77; Popa, Ist. lit.
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
iarna nasc „stanțe triste”, ca într-o părăsire sfâșietoare, când „zdrențele de gânduri moarte” nu îi mai pot oferi omului decât viziunea propriei înmormântări. Profund nefericit de cunoaștere sau de trăirea laică, poetul invocă revenirea la credință, jinduind o învestitură mesianică, pe care să i-o acorde Dumnezeu: „Rodește în mine fruct sonor Cuvântul”, pentru a hrăni pe cei flămânzi de nemurire, pentru a scrie „versete” maiestuoase ca pașii profeților, „covârșitoare mistere/ iluminând cuvinte” aducătoare de pace în suflete. Și după
TUDOR-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290284_a_291613]
-
al disperării”, al dezgustului de „lepra cuvintelor” și de condiția existenței într-o „provincie bolnavă”. Sub cupola „Marelui Circ” terorizat de „statuia de pluș a Comandorului”, ființa poetului se sufocă „infectată de logos”, sub „niagare de falși martiri și poeți mesianici”, „delirând buimac ca o fântână somnambulă” (temerară săgeată ad personam). „Crin otrăvit” de „mâlul din jur, drămuit în porții egale”, el năzuiește în zadar să „taie nodul gordian al umilințelor”, să incizeze „in vitro cangrena grețoasă a minciunii, termitiera celor
VANCEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290423_a_291752]
-
și Întoarcerea lângă pământ (1942), marcate de nostalgia Transilvaniei, sunt înrâurite de stilul incendiar și vindicativ al lui Aron Cotruș. Eliberată de această influență, poezia de după 1970, când scriitorul reintră în circuitul literar, va păstra totuși până la sfârșit o notă mesianică: „Nimic de la dânsul nu spune poetul, ci toate/ îi vin de la lume”, prin el exprimându-se „vocile” tuturor făpturilor de sub soare. Aspirând la captarea „euritmiei”, V. scrie, cu începere de la Întoarcerea lui Don Quijote (1972), o poezie a bucuriilor vieții trăite
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
idei paranoide, anxioase, de persecuție și distrugere; - iluzii și halucinații conforme cu starea de afect; - tulburări perceptive fizice cu coloratură afectivă; - idei de auto-sacrificiu pus în serviciul altora; - fluctuații rapide între anxietate și euforie. - dispoziție extatică cu idei misionare și mesianice; - iluzii și halucinații cu conținut conform cu dispoziția afectivă; - expresie mimică euforică, gesturi și mișcări patetice. 2) Psihozele confuzive excitant-inhibante Ca și în cazul formelor precedente și acest grup de psihoze cu evoluție ciclică prezintă manifestări dublu polarizate, fie către polul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi sintetizate în trei grupe principale: Idei de persecuție, de prejudiciu moral, social, profesional, influență corporală sau psihică, idei de relație. Idei de satisfacție și grandoare (megalomanie), exprimă ambiția, superioritatea intelectuală sau fizică, puterea, bogăția, misticismul, gelozia, idei reformatoare sau mesianice. Ideile delirante melancolice au o tonalitate afectivă depresivă, tristă, penibilă. Sunt idei de autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
irecuzabile”, „certitudini supranaturale” etc. Din punct de vedere clinico-psihiatric se notează următoarele forme: idealiștii îndrăgostiți, marii mistici, care de fapt nu interesează sfera psihopatologiei, ci numai bolnavii „deliranți mistici” diferiți de primii, inventatorii, reformatorii religioși de tipul „deliranților profetici” sau „mesianici”, care reușesc ca să inducă, prin sugestie colectivă, un delir în masă. Psihozele endogene atipice Acest grup de tulburări psihice a fost izolat de K. Kleist și K. Leonhard, care le-au dat această denumire. Psihozele endogene atipice au, ca „tablouri
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
substitui realității date, realitatea lor delirantă. Din aceste motive această categorie de persoane intră în conflict cu lumea, cu autoritățile. Se consideră neînțeleși, nedreptățiți, persecutați, deși ei simt că au „misiuni importante” de îndeplinit. Se simt investiți cu virtuți salvatoare, mesianice. Propun soluții utopice, reformatoare. Viața lor se desfășoară într-o continuă agitație tensională. Sunt expansivi până la agresivitatea deschisă. Pot să se manifeste ca reformatori sociali, politici, religioși, ca inventatori, erotomani etc. Deși trăiesc cu o mare intensitate aceste „idei”, viața
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca soluții exemplare și pe care masele le vor urma și imita în mod automat, fără nici o critică. Aceste modele sunt reprezentate prin personalități exaltate (lideri politici, reformatori religioși sau moraliști), personalități captative (staruri, vedete, idoli de cinema etc.), personalități mesianice, salvatoare (cu rol profetic), personalități enigmatice (vindecători, traumaturgi, persoane dotate cu forțe benefice sau malefice, vrăjitori, terapeuți bioenergeticieni etc.), în fine personalități oculte (diavolul, forțele răului, extratereștrii, organizații oculte mondiale etc.). Aceste modele umane de referință, exemplare, ajung să exercite
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
urma necondiționat. Liderul este un personaj simbolic asupra căruia masele vor proiecta propriile lor emoții, sentimente, idealuri, nevoi, frustări, complexe etc. La rândul său acesta se identifică cu „problemele” maselor, preluând asupra sa frustrările colective. Liderul apare ca „persoana salvatoare”, mesianică ce va „rezolva” problemele maselor. Prin aceasta el se va substitui Supra-Eului colectiv anulat prin degradarea valorilor sociale, culturale și moral-religioase. Existența cuplului liderului și a maselor, va face ca orice fel de comunicare să fie unidirecțională, de la lider la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
era, în mare parte, deja creștinată; dar ideea unității creștine „dormita în semiconștiență”, imperiul fiind doar o grupare de neamuri cărora Carol cel Mare trebuia să-i confere calități de organism politic perfect funcțional, condus de un centrum autoritar și mesianic. Carol se considera primus vicarius, primul reprezentant al creștinătății imperiale, al unei populații enorme și pestrițe sub raport etnic, care nu trăia decât foarte confuz conștiința unității sale creștine: își dorea, cum insatietas, clarificarea acestei conștiințe de unitate creștină pentru
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]