1,969 matches
-
l (Acipenser gueldenstaedtii) este un pește marin, bentonic, potamotoc (= anadrom), din familia acipenseride (Acipenseridae) care trăiește în Marea Neagră și Marea Caspică și migrează, pentru reproducere în fluviile care se varsă în ele: din Marea Caspică migrează în Volga, Ural, Cura; din Marea Azov - în Don; din Marea Neagră - în Rion, Nipru, Bug, Nistru și Dunăre. Sunt descrise 3 rase geografice: "Acipenser gueldenstaedtii colchicus" în bazinul Mării Negre, "Acipenser gueldenstaedtii gueldenstaedtii" în nordul Mării Caspice și "Acipenser gueldenstaedtii persicus
Nisetru () [Corola-website/Science/319331_a_320660]
-
linia laterală și pe abdomen e alb murdar. Adulții se hrănesc în mare cu moluște, crustacee, polichete, mai puțin cu pești; în Dunăre cu larve de efemeroptere și alte insecte, crustacee și pești, mai ales obleț ("Alburnus alburnus"). Pentru reproducere migrează din mare în fluvii primăvara, din februarie-martie până în mai. Întreprinde migrații în fluvii și toamna, din august-septembrie până în noiembrie, unde rămâne până primăvara viitoare. Locurile preferate pentru pontă sunt cele adânci, cu fund pietros sau nisipos, pe tot cursul Dunării
Nisetru () [Corola-website/Science/319331_a_320660]
-
secolul V d.Hr. odată cu așezarea slavilor în Balcani și se termină cu ocupația Șerbiei de către Imperiul Otoman în 1540 odată cu prăbușirea Despotatului Șerbiei. Conform datelor lui împăratului bizantin Constantin Porfirogenet, care a domnit în perioada secolului X, slavii au migrat din Șerbia Albă(actuala Polonie și estul Germaniei) și s-au stabilit inițial în regiunea grecească Salonic. Datorită condițiilor nefavorabile, s-au stabilit într-o zonă mai nordică, într-o regiune care se numea Provincia română Illyricum. Pe coasta adriatică
Istoria Serbiei Medievale () [Corola-website/Science/319556_a_320885]
-
foarte adânci, la adâncimi de la 150 până la 500 m, pe taluzul continental și în largul oceanului. le înoată foarte repede. Unele gempilide, de ex. "Rexea solandri", formează bancuri, în timp ce altele, de ex. scrumbiile șarpe ("Gempylus serpens") sunt solitare. Unele specii migrează la suprafață pe timp de noapte. Sunt răpitori carnivori rapizi și se hrănesc cu pești: peștii zburători ("Exocoetidae"), scombride ("Scombridae"), pești lanternă ("Myctophidae"), crustacee și calmari. Nu au importanța economică. Unele specii sunt adesea prinse ca o captură accesorie în
Gempilide () [Corola-website/Science/330873_a_332202]
-
avut urmările cele mai grave "în anticul Hellas, între Dodona și râul Achelous [...], țară ocupată de seli și graeci, cunoscuți mai târziu sub numele de eleni". Posibilitatea ca elenii să fi fost un trib din Epir care mai târziu au migrat către sud spre Phtya în Tesalia rămâne probabilă. "Eleni" în sensul său mai larg apare pentru prima dată în scris într-o inscripție a lui Echembrotus, dedicată lui Heracles pentru victoria sa în Jocurile amfictonice, și se referă la cea
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
național reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine își ducea viața în conformitate cu standardele grecești. Cuvântul românesc „grec” provine din latinescul "Graecus", care la rândul său provine din grecescul "Γραικός" (Graikos), numele unui trib din Beoția care a migrat în Italia în secolul al VIII-lea î.Hr., și acesta este cuvântul după care elenii au fost cunoscută în lumea occidentală. Homer, trecând în revistă forțele beoțiene în Catalogul navelor din "Iliada", a oferit prima referință cunoscută a unui oraș
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
cu "γηραιός" (geraius, bătrânii), titlul dat preoților din Dodona. Mai erau numiți și "Σελλοί" (Selloi)—demonstrând astfel legătura dintre cele două nume principale ale grecilor. Teoria principală asupra colonizării Italiei afirmă că o parte din locuitorii Epirului au traversat Dodona migrând către Phthia, devenind cunoscuți sub numele de "eleni", tribul condus de Ahile la Troia. Populația rămasă în Epir s-a unit cu alte triburi care au sosit mai târziu, fără să își piardă numele. De acolo au mers către vest
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
neuroni din hipotalamus și este eliberat de către terminațiile neuronale. O regiune importantă în sinteza de GnRH este zona preoptică a hipotalamusului, care conține cei mai mulți neuronilor ce secretă GnRH. În cursul dezvoltării embrionare, neuroni GnRH sunt originari din regiune nazală și migrează în creier, unde se răspândesc pe teritoriul septul medial și al hipotalamusului. GnRH este secretat în fluxul sanguin și este transportat la nivelul hipofizei anterioare prin sistemul port hipotalamo-hipofizar, sistem descoperit de Grigore T. Popa și Una Fielding. În celulele
Hormonul eliberator al gonadotropinelor () [Corola-website/Science/327873_a_329202]
-
Ana, părinții i-au dat în stăpânire moșia care astăzi poartă numele de Valea Anei, adică satul actual, iar pe o alta au înzestrat-o cu satul (comuna de azi) numit Chiojdeanca. Mai târziu, unii din urmașii acestor chiojdeni au migrat, instalându-se pe cursul superior al râului Râmnicul Sărat, unde au înființat satul Chiojdeni. În Chiojdeanca, s-au născut Andrei Rădulescu (1880-1959), jurist și Eugen Simion (n. 25 mai 1933), critic și istoric literar, președinti ai Academiei Române. În comuna Starchiojd
Comuna Starchiojd, Prahova () [Corola-website/Science/301732_a_303061]
-
Naqsh-e Rustam, cca. 486 î.Hr.). Se consideră că includea teritoriile regiunii Tracia. N. G. L. Hammond a înaintat o ipoteză conform căreia numele "Skudra" a fost numele dat acestei regiuni de către frigieni, care s-au stabilit în zonă înainte de a migra în Asia. Sursele persane descriu provincia ca fiind populată de trei grupuri: "Saka Paradraya" (eventual, referindu-se la geți), "Skudra" (eventual, traci) și "Yauna Takabara". "Yauna Takabara" se crede că se referă la macedoneni. Regiunile trace și scite au fost
Scudra () [Corola-website/Science/329713_a_331042]
-
au fost însoțiți de încă 450.000 în următorul secol. Între anii 1846 si 1932 aproape 5 milioane de spanioli au plecat spre America, în special spre Argentina si Brazilia. Din 1960 până în 1975, aproximativ 2 milioane de spanioli au migrat spre alte țări vest-europene. În aceeași perioadă, circa 300.000 de persoane au părăsit Spania pentru America Latină. Unele stiințe s-au preocupat de problemele despre populație (istoria, medicina), în special în prima parte a secolului XX, dând naștere unor studii
Demografia Spaniei () [Corola-website/Science/306293_a_307622]
-
regiunile rurale. Primii emigranți au fost cei din vest, populată de polonezi, urmați la ceva verme și de ucrainenii din est. La această amplă mișcare de migrație au participat toate naționalitățile din regiune: polonezii, ucrainenii, evreii și germanii. Polonezii au migrat în principal în New England și statele Vestului Mijlociu American, dar și în alte regiuni ale SUA, Brazilia sau Canada. Ucrainenii au emigrat în SUA, Canada și Brazilia. Un grup foarte numeros din sudul Podoliei a emigrat în Canada apuseană
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
forma unei scrisori redactate în latină în localitatea Arbroath, comunicată inclusiv papei Ioan al XXII-lea, scoțienii se identifică cu sciții, recunoscând explicit în acest act oficial că au fost creștinați de Sfântul Apostol Andrei pe țărmul Mării Negre, înainte de a migra în sudul Spaniei. http://www.nas.gov.uk/downloads/declarationArbroath.pdf ,Civilizații antice”, coordonatoare: Catherine Salles
Sciți () [Corola-website/Science/301535_a_302864]
-
unde guvernau cei patru ocupanți al Berlinului. Emigrarea a dus la un masiv „exod de creiere” din Germania de Est în Germania de Vest din partea unor profesioniști tineri, educați, astfel încât, până în 1961, aproape 20% din populația Germaniei de Est au migrat în Germania de Vest. În iunie, Uniunea Sovietică a emis un nou ultimatum, cerând retragerea forțelor aliaților din Berlinul de Vest.</nowiki> Cererea a fost respinsă, iar pe 13 august, Germania de Est a ridicat un gard de sârmă ghimpată
Războiul Rece () [Corola-website/Science/299017_a_300346]
-
câine de sanie dintre ei. Originile rasei sunt cam întunecate și se confundă cu acelea ale popoarelor arctice din nord-estul Siberiei. După dr. Weyer Jr., originea lor ar fi următoarea: cu mult timp în urmă, unele triburi de eschimoși au migrat din Siberia în Alaska, și de aici în Groenlanda, ducând cu ei strămoșii câinelui Malamut și câinelui Esquimos. În urma lor, a emigrat din Asia Centrală și poporul Chukchi, stabilindu-se în bazinul Kolyma și la poalele muntelui Cherschi. Ei dețineau un
Husky Siberian () [Corola-website/Science/306517_a_307846]
-
se pot adăuga alte mărturii: o inscripție religioasă din 1174 și monede bătute de regii Armeniei Ciliciene, cu care negustorii armeni din Crimeea, Galiția și Moldova au avut relații comerciale. La începutul secolului al XIV-lea, armenii din Caffa au migrat la Cracovia și la Lemberg, iar de acolo au trecut în Camenița și în Moldova. Întrucât în 1365, Eparhia armeană din Lemberg primea sub jurisdicția sa pe armenii din Moldova, se poate deduce că în centrele comerciale importante existau de-
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
familii refugiate după prigoana din 1551 și după răscoala lui Hîncu. Abia în sec. XVII, însă, prezența armenilor în Transilvania este de masă. În 1654, un grup de armeni moldoveni, sub conducerea lui Mardiros Gandra și a fraților Azbey, a migrat în principatul vecin, dar din cauza frămîntărilor politice aceștia au fost nevoiți să se înapoieze, o parte stabilindu-se pe hotarul de răsărit al localității Gheorgheni. Dintr-un manuscris armenesc copiat în 1647 la Marosvásárhely (Tîrgu-Mureș), reiese că în prima jumătate
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
locuiesc în vestul Uzbekistanului, în republica autonomă Karakalpakstan, pe malurile lacului Aral. Ei sunt recunoscuti drept crescători de oi din rasa caracul (lână neagră). Ocazional, berindeii au fost asociați de unii istorici cu varegii (sau varangienii), adică vikingii, care au migrat în Evul Mediu pe cursul inferior al fluviului Volga și al Niprului pînă vărsarea acestora în Mările Caspică respectiv Negre. Teritoriul corespunde arealului locuit de berindei în acea epocă istorică. Rămâne incert dacă cele două grupuri etnice au interacționat, știindu
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
respectiv Anton Berindei, ambii născuți la Roșiorii de Vede. Un sat cu numele Berindeești, situat în apropiere de Roman, este menționat pentru prima dată într-un act emis de cancelaria moldovenească în anul 1453. În ceea ce îi privește pe berindeii migrați în Ungaria medievală, ei sunt mentionați ca trăind împreună cu ceangăii în văile izolate a munților Ghimeș, pe hotarul Transilvaniei cu Moldova, unde, deși nominal creștini își practicau în continuare șamanismul până târziu în Evul Mediu.
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
sate era de 1903 locuitori în 1930, a atins maximul înainte de industrializarea forțată, în 1959 la aproximativ 2300 (2605 loc. împreună cu satul Ghicani care în prezent aparține comunei Alexandru Vlahuță. Ghicani avea în anul 1977, 263 locuitori). Deși mulți au migrat în orașe, în anii 70 populația a rămas relativ constantă datorită natalității ridicate încurajate de regimul comunist. După 1980 natalitatea a scăzut în special datorită îmbătrânirii populației, marea majoritate a tinerilor preferând să migreze în orașe. După căderea comunismului numărul
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
1977, 263 locuitori). Deși mulți au migrat în orașe, în anii 70 populația a rămas relativ constantă datorită natalității ridicate încurajate de regimul comunist. După 1980 natalitatea a scăzut în special datorită îmbătrânirii populației, marea majoritate a tinerilor preferând să migreze în orașe. După căderea comunismului numărul locuitorilor a crescut lent dar nu datorită creșterii nivelului natalității ci mai degrabă datorită reîntoarcerii în locurile natale a șomerilor și a pensionarilor ce migraseră în orașe industriale sau miniere cu ceva timp în
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
datorită îmbătrânirii populației, marea majoritate a tinerilor preferând să migreze în orașe. După căderea comunismului numărul locuitorilor a crescut lent dar nu datorită creșterii nivelului natalității ci mai degrabă datorită reîntoarcerii în locurile natale a șomerilor și a pensionarilor ce migraseră în orașe industriale sau miniere cu ceva timp în urmă. Deși sporul natural e în prezent pozitiv în toate localitățile comunei, îmbătrânirea și pustiirea satelor este ireversibilă, tinerii preferând să migreze în străinătate sau în orașe cu perspective economice cum
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
în locurile natale a șomerilor și a pensionarilor ce migraseră în orașe industriale sau miniere cu ceva timp în urmă. Deși sporul natural e în prezent pozitiv în toate localitățile comunei, îmbătrânirea și pustiirea satelor este ireversibilă, tinerii preferând să migreze în străinătate sau în orașe cu perspective economice cum ar fi București sau Timișoara. În comuna Ibănești sunt grădinițe în satele Ibănești și Mânzați , școala primară în Mânzați și școala gimnazială la Ibănești. În comuna sunt câteva case din cărămidă
Comuna Ibănești, Vaslui () [Corola-website/Science/301889_a_303218]
-
publici.. Aproximativ o treime din români activează în agricultură (în anul 2007), în timp ce media pe UE era de 6%. Număr de salariați: <br clear=left> Migrația forței de muncă În ultimii ani, o bună parte din forța de muncă a migrat în special în Italia și Spania (aproximativ 2 milioane persoane). Sumele trimise de românii care lucrează în străinătate au fost: <br clear=left> În anul 2009, sumele trimise de românii care lucrau în statele UE au totalizat 2,668 miliarde
Economia României () [Corola-website/Science/302818_a_304147]
-
prezent de districtul autonom Hantî-Mansi din Rusia. Se presupune că grupul ugric s-a desprins din ramura fino-ugrică prin anii 3000-2500 î.e.n., vorbitorii respectivi rămânând la est de munții Urali, pe când cei din celălalt grup al ramurii, cel fino-permic, au migrat din regiune. Maghiara s-ar fi despărțit de restul grupului prin anii 1000-500 î.e.n., vorbitorii ei migrând spre sud-vest, iar ceilalți rămânând în regiune. Vorbitorii limbii maghiare au ajuns în zona carpatică spre sfârșitul secolului al IX-lea. În prezent
Limbi ugrice () [Corola-website/Science/304423_a_305752]