820 matches
-
ținem seama însă că în Parlamentul European grupul cel mai puternic e legat de creștin-democrați, iar aceștia sunt la putere în țări importante, cum ar fi Italia, Germania, Olanda (sau fac parte din coaliția de la putere), iar asta stimulează spiritul mimetic al Europei de Est. Am văzut prea bine că în Ungaria, în Polonia astfel de lucruri de sunt perfect posibile. S. A.: Dar la noi ce lipsește pentru a construi un asemenea proiect politic? Ce se întâmplă de nu se coagulează
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
plauzibilă primă ofertă de autoritate simbolică a postcomunismului. V. N.: Aici intervine complicația foarte tristă pentru mine și foarte regretabilă, și anume ridicarea acestei forme, sigur, mai sofisticate, de indigenism, pe de o parte, și pe de altă parte, forma mimetic occidentală, superficială, "subbonjuristă". Împreună, ele duc iară la ideea bipolarității obligatorii românești, care mie nu-mi place deloc, nu cred că este sănătoasă pentru cultura și civilizația română. Relativ puțini sunt oamenii de valoare mai tineri care să mențină un
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
ci de neprevăzutul ei. În definitiv, orice te poate marca, orice poate să-ți deto neze vocația, dacă terenul e pregătit și momentul e prielnic. În principiu, nu-mi plac „precocitățile“. Cu rare excepții, ele nu exprimă decât un răsfăț mimetic, o curiozitate mai curând deviantă, cu consecințe, pe termen lung, deformatoare. Prefer copiii care citesc Andersen, frații Grimm, Creangă și Ispirescu. Cei care se aferează printre picioarele adulților răsfoind dialogurile lui Platon sau vreo pagină shakespeariană mă neliniștesc. Simt o
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
hiperconsumului atunci când gustul schimbării este o realitate cu răspândire universală, când dorința de a fi „la modă” trece și dincolo de sfera vestimentară, când patima înnoirii a dobândit un fel de autonomie, împingând în planul secund lupta concurențială pentru statut, rivalitățile mimetice și celelalte manifestări conformiste. De unde și noile funcții subiective ale consumului. Spre deosebire de consumul de modă veche care făcea vizibilă identitatea economică și socială a persoanelor, actele cumpărării în societățile noastre exprimă, înainte de toate, diferențele de vârstă, gusturile particulare, identitatea culturală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
După etapa centralizată, a venit rândul etapei multipolare și dispersate a hiperconsumului, în care diferențierile se efectuează în funcție de o mulțime de criterii, fie ele de vârstă, de muzică sau sporturi preferate, proiecte de viață, etnicitate, orientare sexuală. În ciuda puternicelor curente mimetice și conformiste care structurează aceste microgrupuri, ele nu sunt mai puțin reprezentative pentru turbo-consumerism, datorită mai ales caracterului fluid, instabil, individualist care le este specific. Nimic nu mai seamănă cu configurațiile rigide și etajate de altădată: în aceste comunități „se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
materiale, societatea democratică n-a făcut decât să răspândească niște comparații pline de invidie și să intensifice resentimentele tuturor. Interpretarea conform căreia modernitatea democratică favorizează invidia și nivelul general al frustrărilor se prelungește în zilele noastre după tipicul grilei „dorinței mimetice”. Principiul de plecare: dorința nu are un obiect privilegiat, ea este întotdeauna imitația altei dorințe; nu dorești lucrurile pentru ele însele, ci pentru că un altul le dorește. Principiul 2: făcând dorințele să conveargă spre un anume obiect, celălalt devine, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
însele, ci pentru că un altul le dorește. Principiul 2: făcând dorințele să conveargă spre un anume obiect, celălalt devine, în același timp, model, rival și obstacol. Principiul 3: când cel care copiază și cel care este imitat se apropie, dorințele mimetice se ascut, iar rivalitățile se amplifică cu atât mai mult cu cât în joc sunt diferențe derizorii. Așadar, cu cât diferențele dintre oameni sunt mai puțin profunde, cu atât ei se imită mai mult unul pe altul și cu atât
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
semnala că obsesia nivelului social duce la dezvoltarea rivalității și a „sentimentelor reprobabile” în rândul declasaților americani 32. D. Bell vorbește de o „instituționalizare a invidiei”. Pe urmele lui René Girard, P. Dumouchel și J.-P. Dupuy vorbesc de „infernul mimetic” și de exacerbarea chinurilor invidiei care însoțesc disoluția modernă a diferențelor 33. Acest diagnostic este oare exact pentru societățile de hiperconsum? Fie-ne permis să ne îndoim. Să luăm în considerare raportul unor indivizi față de bunurile materiale care, de foarte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
și descrisă într-un cunoscut pastel, Viața la țară, cu o grație a mișcării ce introduce în clasicismul senin al Nopții de august a lui Al. Macedonski și anticipă idilele lui Duiliu Zamfirescu. La polul opus, poezia de idei dezvoltă mimetic, în stilul byronianului Manfred, cugetări sumbre și sarcastice. D. se dovedește un versificator ingenios, stăpân pe o gamă ritmică și strofică variată: el introduce alegra strofă 7-3-7//7-3-7, folosită de Ronsard, Hugo, Th. Gautier, iar în rimă, pentru a realiza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286735_a_288064]
-
mai știu ce să cred despre mine, mai ales acum, când sunt doar un băț de chibrit printre altele, închis într-o cutie. Sunt oare, la urma urmelor, doar un om obișnuit? Mediocru? Să fie starea asta de mediocritate efectul mimetic la care mă gân deam când te-am cunoscut, efectul faptului că, dacă toată lumea mă consideră obișnuită, mediocră, eu (chiar dacă nu mă simt și nu mă consider așa) voi sfârși prin a deveni cu adevărat obișnuită și mediocră? Nu știu ce va
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
toate”, „meritul Istoriei sale”). Autorul demonstrează structura de pseudofarsă a comediilor, bazată numai aparent pe imbroglio, încurcătura fiind doar pretext, ingeniozitatea construcției situațiilor dramatice jucând de fapt un rol secundar. Forța viziunii comice rezidă nu în acțiune, ci în limbajul mimetic al personajelor, în „jurnalismul locvace” care acaparează existența cotidiană, substituindu-se realității. Modernitatea lui Caragiale o întrevede criticul în spectacolul tragicomic al individului amăgit de lumea aparențelor publice și care și-a pierdut viața interioară. Structura dramatică a comediilor favorizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288153_a_289482]
-
parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanțele emoției. Recuzita urban-modernă, care va fi masiv manipulată în următorul volum (ziare, fumuri, furnale, sirene, blocuri), se ivește și în Geode. Pâinea pădurii pare rezultatul unui efort mimetic - izbutit - de raliere la viziunea dinamitardă și maniera generației de poeți pe cale de afirmare la mijlocul deceniului al cincilea (C. Tonegaru, Geo Dumitrescu, I. Caraion ș.a.). În unele poeme e prezent tonul baladesc, declamator (Balada minerilor), aiurea - peisagistica rural-autumnal-vesperală, de sugestie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
cât mai aproape de adevăr, am refăcut capitolul Cazul minorității evreiești din cartea mea A doua schimbare la față (2008) pentru o a doua ediție, invocând datele sociologiei și antropologiei profunzimilor, pornind de la teoria girardiană a crizei sacrificiale și a violenței mimetice, în contextul relației dintre autohtoni și periferici, pe care Neagu Djuvara 228 o descoperea, în teza lui de doctorat din 1975, ca lege de evoluție a civilizațiilor în istorie. Cum Europa a fost, din străvechime, un conglomerat de etnii, istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
bolșevizate s-a reprodus în condiții de dramatică violență mondială, surprinsă ca atare și de romanul Delirul al lui Marin Preda, roman care nu întâmplător a stârnit proteste insidioase la Moscova, în 1975. Și a fost foarte ușor ca "delirul" mimetic să fie inoculat și în psihismul românilor basarabeni care vreme de peste un veac fuseseră rupți de matricea etnicității, anemiindu-și conștiința națională și devenind o simplă populație. Aceasta este cauza profundă pentru care o mare parte dintre evreii români au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
van Gorp, 2008: 251). Altfel spus, realismul sentimental al lui Richardson nu mai era suficient: trebuia să apară un suflu nou. Opera lui Walpole, imperfectă și chiar tezistă pe alocuri, cum ni se înfățișează astăzi, a provocat un adevărat orgasm mimetic în epocă, deschizând perspective nebănuite în practica suspansului. Dacă, la vremea respectivă, un coif gigantic prăvălit din cer care strivește un băiat sau o statuie cu nasul plin de sânge erau detalii terifiante, două secole și jumătate mai târziu, asemenea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Olga Greceanu, Constantin Baraschi, Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra, Ion Minulescu. Promisiunea de a tipări „producție originală (eseuri, schițe, poate și poezii)” s-a realizat doar prin câteva versuri de Barbu Brezianu, Radu R. Florescu, Alexe Robu și narațiuni anoste, mimetice (de Marius Nestor și același Alexe Robu, veleitar și ca prozator), dar se înviorează cu fragmentele de roman oferite de Mircea Damian (Jurnalul unui condamnat și Devălmășie), Octav Șuluțiu (Lulu), Ion Călugăru (Copilăria unui netrebnic), Paul B. Marian (Etajul V
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290333_a_291662]
-
tot mai ușor de recunoscut, pe măsură ce înaintăm în timp. Chiar și energetismul „șefului integralist”, privit cu o oarecare suspiciune de Lovinescu, întrucât ar contrazice dominanta sensibilității lui Voronca, nu se mai înfățișează, considerat în acest context, ca o simplă atitudine mimetică, veleitară, ci se așează organic în ansamblul căutărilor neliniștite ale unor soluții de existență care sunt în egală măsură și poetice. „Seismograf” al epocii sale (cuvântul e printre cele mai vehiculate în cercurile avangardiste), poetul înregistrează, asumându-și-le, și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
du verbe”, în sensul considerării cuvântului ca material cu semnificație și valoare în sine, putându-se dispensa, ca atare, de simbol (deplasare a accentului de pe funcția expresivă a limbajului pe cea autoreferențială); de unde și definiția dată imaginii poetice, în afara perspectivei mimetice, drept „plăsmuire abstractă ș...ț, raport pur a două elemente cât mai îndepărtate (sau cât mai apropiate) între ele”; interesul particular acordat sintaxei textuale, în defavoarea înțelesului noțional al cuvântului; interpretarea poeticității limbajului ca distanțare de normă („faceți greșeli de gramatică
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se instalează dezinvolt, înregistrându-le reportericește metamorfozele. Senzația primează (acea „senzație prinsă stea în cleștele poemului actual”), traducând o voință de instalare în concret, de obiectivare a atitudinii lirice, eliberată de „sentimentalismului” romantic - dar un „concret” distanțat de simpla reproducere mimetică, comportând restructurări esențiale, deschis spre un vast câmp relațional, câștigând o nouă identitate, conferită de sinteza imaginativă. Considerată superficial, viziunea ar părea pur impresionistă (de „impresionismul” lui Voronca vorbea, de exemplu, G. Călinescu, în Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
să devină o funcție directă a practicii exersate în planul propriu-zis ontologic. Ficțiunea este supusă unei continue goliri de sângele specific, de altă culoare decât a realului; procedeele acestei desangvinizări pot fi caracterizate în mare ca inducere a unei iluzii mimetice complete a textelor (identificarea autorului empiric cu autorul abstract, sinonimizarea biograficului ca obiect al ficțiunii cu ficțiunea ca „reflectare” a biograficului, asimilarea funcției estetice cu funcția unui modus vivendi). Fundalul referențial care asigură ființele, obiectele, evenimentele ce vor fi coagulate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
de autor în calitate de personaj victimă a societății din care face parte. Pentru că istoria și ficțiunea fac referire la aceeași experiență umană, realul și irealul nu intră în relație de opoziție până când autoarea ignoră biografia. Dacă în schiță, lumea textului reface mimetic realitatea, în roman ea este inventată. Autoarea păstrează doar modalitatea de conturare a personajului și limbajul metaforic al schiței, dar sub egida unui alt tip de narator., Autoarea anunță proiectul romanului în decembrie 1953: Când voi înceta oare să scriu
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
anume fel, înscriindu-se cu prudență în grila principiilor esteticii materialist-dialectice. Iată fragmentul de comentariu: "Chiar atunci când evocă realitatea, pictorul vizează, subtextual, o intenție simbolică. Prezența unor obiecte în structura compoziției devine astfel explicabilă determinând reconsiderarea calificativului de opere mimetice, deseori utilizat pentru creațiile lui Stahi. Iată, spre exemplu, o lucrare din 1901, Prescuri, în care artistul alătură trei simboluri: pâinea, cartea și vinul. Juxtapunerea lor întâmplătoare, ori numai pe criterii pur plastice este exclusă. Pâinea (sub forma prescurii), simbol
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
în cheie satirică, râzând până la lacrimi, Caragiale a desemnat pentru totdeauna trăsăturile comice ale conștiinței noastre acomodante (...)". Reamintindu-ne cu subtilă concizie tehnica farsei și parodiei folosite de Caragiale, criticul oferă un foarte exact și cuprinzător portret-robot al moftangiului-mahalagiu, sucub mimetic al unui lustru de import, eventual occidental, dar mai ales "al retoricii ziarelor care le țin loc de îndreptar politic, sentimental, moral și cultural (...)". O analiză a celebrei scene din "O noapte furtunoasă" ne demonstrează cum textul deșănțat, de un
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
din aparatul de stat și de partid (ca Mihai Ralea, Mihail Sadoveanu sau Virgil Teodorescu), și fără să trâmbițeze farmecul realismului socialist ca G. Călinescu, să se amăgească, adică "să pună de acord umanismul său structural (și utopic)" cu megafonata, mimetica grijă față de om a ideologiei dominante. Victimă a mistificării politrucilor, dar și a propriei slăbiciuni, Tudor Vianu reprezenta pentru generația lui Gelu Ionescu, în ciuda îndureratei sale măști aulice, normalitatea, autoritatea intelectuală, valoarea trecutului ca ultimă speranță în deșertul anilor '50
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și iluminiștii ardeleni până la Brâncuși, Blaga, Eliade și George Enescu. Caracterului plural al modernității (raționalistă, antiraționalistă, cosmopolită, naționalistă) nu putea să nu-i corespundă multitudinea tradiționalismelor. În cazul autorilor mai sus citați, preluarea și prelucrarea motivelor folclorice nu se face mimetic, tezist, din motive extraartistice sau didactice, așadar opera lor este una modernă, deși nu i se poate nega o "autohtonie implicită actului de creație care poate fi și argheziana carte și hrisov și râpa Uvedenrode". O primă concluzie a autorului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]