826 matches
-
În closet și picioarele În sus câte o zi sau mai mult și alte metode de tortură nemaiauzite până acum și pe care acum o minte omenească normală nu le poate concepe. Secondat de un lot de călăi și discipoli mimetici (care nu au trecut prin demascare și spovedanie neagră și care nu s-au autopângărit, fiind În ipostaza unor „purificatori” degenerați), Țurcanu a experimentat forme inovatoare de tortură fișate În dosarul macabru dispărut odată cu executarea autorului lor. Comparând fenomenul Pitești
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
fundamental al limbii este esențialmente romanic. Reflexul în limbă al eclectismului culturii române îl reprezintă caracterul eterogen al lexicului. Ca și în societate, și în lexic s-a manifestat aceeași capacitate de adaptare la schimbări succesive, prin adoptarea rapidă și mimetică a unor elemente dintr-o nouă limbă și prin renunțarea, la fel de rapidă, la elementele considerate inutile la un moment dat. Diversitatea straturilor etimologice conferă vocabularului limbii române un caracter pitoresc: groapă, copac, măgar, balaur, barză (cuvinte din substratul traco-dac); a
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în mod digital este definită prin topologii specifice de prezență, acțiune și intervenție, de la experiențe conective la evenimente translocale sau globale, de la încorporări repoziționate în rețea la subiectivități extinse și repotențate local. Acest tip de naturalism digital este o formă mimetică de simulare (întâlnit în jocuri pe computer, în filme de animație digitală, în simulările de zbor sau în simulările medicale ale trupului și ale creieruluiă, cu ajutorul căreia spațiile sau experiențele naturale sunt redate prin simbioza om-calculator. Natura și naturalul sunt
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mașina. Deși acest test nu a fost trecut de nici un calculator, din cauza dificultății încorporării cunoașterii de bun-simț într-o mașină, a stârnit numeroase semne de întrebare, entuziasm și critici acide. Inteligența mașinală este pentru Turing o imitare sau o reprezentare mimetică și pragmatică (nesemanticăă a inteligenței umane, perspectivă continuată în numeroase discursuri și practici ale analogiei ordinator-sistem nervos, de la compararea componentei de stocare a informației în ordinator cu organul memoriei până la metafora creierului artificial. Printre primii cercetători care au diseminat terminologia
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
reușesc creierul și simțurile umane, capabile de a percepe concretul. Chiar dacă, datorită algoritmilor genetici sau rețelelor neuronale, există programe care interacționează cu mediul, dobândind o anumită autonomie și capacitatea de autoorganizare și de autoreproducere, „inteligența” lor este considerată sterilă și mimetică, lipsită de originalitate creatoare, de conștiință de sine, de dorință sau de intenționalitate. Redusă la rangul de obiect și privată de trăsăturile subiectivității, mașina computațională este descrisă în termeni strict operaționali, în ciuda tuturor metaforelor vitalismului și ale cognitivismului. Mai mult
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Pedagogic al Universității din Iași ar fi însemnat un moment de meditație, o sugestie de a pune în balanță Legea Învățământului a lui Haret, preocuparea pentru „educația omului întreg, fizic, intelectual, moral, religios, estetic” cu ceea ce devenise sistemul de învățământ, mimetic și dirijat, în ultimii ani. Mă mai gândeam că nu va rămâne fără efect cunoașterea operei de culturalizare, întreprinsă de universitatea interbelică, prin Extensiunea Universitară sau cea realizată prin Serviciul Social întemeiat de D. Gusti. Educația socială nefiind încă bine
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
în pahare: pauză în care nimeni nu e în stare să intervină). Totuși, Ilie Popescu nu se cantonează în obsesiile lui funerare. Ca într-o piesă de Albee, el va corcoli curînd o nouă fantasmă, obligîndu-și consoarta la aceeași gesticulație mimetică, exercițiu și întristător și derizoriu al înșelării (și pierderii) de sine. I s-a năzărit introvertitului să priponească într-un colț al odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă rog, să-și satisfacă toate capriciile
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de graniță. Textul literar, specific stilului beletristic, are forță de sugestie și expresivitate, adresânduse imaginației și sensibilității lectorului; atributele definitorii sunt: - ficționalitatea - trăsătură esențială a textului artistic, care nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat, în raport mimetic sau nonmimetic cu lumea fizică, cu universul uman; - literalitatea - caracteristică indusă prin funcția predominant poetică a comunicării artistice, prin finalitățile estetice - constă în degrevarea limbajului de scopurile pragmatice și constituirea nivelurilor multiple de semnificare; se manifestă ca reunire a nivelului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
limbajului artistic de a sem nifica altceva decât limbajul comun, uzual. Ficționalitatea este o altă caracteristică esențială a creației artistice. Astfel, textul literar nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat. Acesta poate imita realitatea (raportul realitate-ficțiune este mimetic) sau o poate contrazice/deconstrui (raport nonmimetic între universul ficțional și lumea fizică). Opera literară se alcătuiește prin convergența a două planuri solidare: planul formei (planul expresiei, lumea verbală) și cel al conținutului (planul semnificațiilor, lumea semantică). Reunirea celor două
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
două metonimii, fluierul și cimpoiul. Acestea sugerează melodia simplă, de tonalitate rustică, deci o poezie minoră, cu o tematică sentimentală. Dorul, tristețea, jalea sunt însă exprimate incomplet, fragmen tar, ca experiențe individuale: Durerea divizată o sună încet, mai tare... Caracterul mimetic al liricii tradiționaliste este reliefat prin asocierea acestor simboluri cu un spațiu comun, banal (lunca, drumul), în contrast cu adâncul mărilor foșnitoare și înaltul cerului, care „se logodesc“ în poezia modernă. Interogația retorică din finalul secvenței exprimă ideea că poetica tradițională nu
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
idei). Faptul că perspectiva lui este întotdeauna absolutistă, dogmatică, poate fi explicat în felul următor: călăuzit de lumina iradiată de lumea ideilor eterne, clasicul încearcă să reproducă pentru lumea de jos universalul acestora, astfel încât idealul perfecțiunii îl conduce spre cultivarea mimetică a unor "forme închise"30. Am sugerat la începutul acestui subcapitol că, pentru a-și asigura obiectivitatea imperativ cardinal pentru clasici -, transcendentalismul kantian păstrează încă tiparele universaliste și imuabile ale raționalismului. Urmărind distincția dintre conceptual și empiric, Kant rămâne atașat
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de Zusammenhang și pars pro toto niște simpli operatori metodologici. Facem o asemenea afirmație pentru că, deși nu pot constitui o "materie primă", ele rămân totuși, așa cum recunoaște și autorul în Einleitung..., niște concepte indispensabile în structurarea științelor spiritului, în descrierea mimetică și-n analiza pasivă a realității acestora (vezi II, 2Bj unde arătam că în genere, conceptele lui Dilthey apar fie ca repere ordonatoare, fie ca elemente-etalon): "Niște categorii precum unitatea și pluralitatea, întregul și partea nu pot fi folosite pentru
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Sprache, Berlin, Bruno Cassirer Verlag, 1923 subcapitolul "Noțiunea de <<formă simbolică>> și sistematizarea formelor simbolice"). În afirmațiile de mai sus, distingem totuși o deosebire majoră față de viziunea lui Dilthey: Cassirer sugerează că formele simbolice nu se limitează la o funcție mimetică, pasivă. Dimpotrivă, ele îndeplinesc un rol activ în procesul cunoașterii și devin pe linie neokantiană elemente constitutive ale procesului de cunoaștere văzut ca un act de creație (Erzeugen). Ideea este reluată atunci când autorul se referă la "funcția generală a semnului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
în cheie satirică, râzând până la lacrimi, Caragiale a desemnat pentru totdeauna trăsăturile comice ale conștiinței noastre acomodante (...)". Reamintindu-ne cu subtilă concizie tehnica farsei și parodiei folosite de Caragiale, criticul oferă un foarte exact și cuprinzător portret-robot al moftangiului-mahalagiu, sucub mimetic al unui lustru de import, eventual occidental, dar mai ales "al retoricii ziarelor care le țin loc de îndreptar politic, sentimental, moral și cultural (...)". O analiză a celebrei scene din "O noapte furtunoasă" ne demonstrează cum textul deșănțat, de un
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
din aparatul de stat și de partid (ca Mihai Ralea, Mihail Sadoveanu sau Virgil Teodorescu), și fără să trâmbițeze farmecul realismului socialist ca G. Călinescu, să se amăgească, adică "să pună de acord umanismul său structural (și utopic)" cu megafonata, mimetica grijă față de om a ideologiei dominante. Victimă a mistificării politrucilor, dar și a propriei slăbiciuni, Tudor Vianu reprezenta pentru generația lui Gelu Ionescu, în ciuda îndureratei sale măști aulice, normalitatea, autoritatea intelectuală, valoarea trecutului ca ultimă speranță în deșertul anilor '50
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și iluminiștii ardeleni până la Brâncuși, Blaga, Eliade și George Enescu. Caracterului plural al modernității (raționalistă, antiraționalistă, cosmopolită, naționalistă) nu putea să nu-i corespundă multitudinea tradiționalismelor. În cazul autorilor mai sus citați, preluarea și prelucrarea motivelor folclorice nu se face mimetic, tezist, din motive extraartistice sau didactice, așadar opera lor este una modernă, deși nu i se poate nega o "autohtonie implicită actului de creație care poate fi și argheziana carte și hrisov și râpa Uvedenrode". O primă concluzie a autorului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
tip de lirism obiectivat se verifică și la Adrian Maniu, la V. Voiculescu ce excelează în conceptualizarea emoțiilor, la Radu Gyr, la Aron Cotruș (cu lirismul său oracular). Nu este de neglijat nici faptul că "Gândirea" a stimulat poezia minoră, mimetică, ilustrativă, tip Sandu Tudor cu celebrul său "Acatist", Vasile Ciocâlteu, D. Ciurezu etc. Există și teme, ca de pildă moartea și erosul, eretice față de doctrina gândiristă inventariate de autor în textele unor Ștefan Baciu, Olga Caba, Gherghinescu Vania, Minulescu (în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
puțin. Toate acestea nu din cauza necunoașterii limbii române, ci dintr-un impuls sau complex de fidelitate filologică, semantică sau gramaticală, în detrimentul concentrării metaforice, al echivalării tropilor și mai ales al ritmului. A ignora, uneori cu premeditare, ritmul poemelor în favoarea reproducerii mimetice a conținutului, înseamnă a părăsi chiar conceptul de poezie care, în cazul poetului nostru, se prevalează și de magia liniei melodice, consfințită de mult în sufletul colectiv al românilor. Tentativa de a instaura rima în italiană îl induce pe traducător
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
de greu i-a fost teatrului românesc, din fașă, pînă azi? Cîți mari artiști efectiv s-au jertfit pe altarul minunatei arte căreia ne-am dăruit, și noi, o sumedenie de anacronici? Iertat să-mi fie patetismul, dar sînt un mimetic, și, cînd citesc mărturii despre personalități și momente din trecutul artei noastre,... continui tonalitatea. Cartea mi-a umplut sufletul de bucurie: fiindcă în aceste pagini, Ion Focșa, minunat actor și regizor, redemonstrează că rămîne și unul dintre puținii istorici de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
servească drept fundal, bază a acțiunii, forță determinantă, ca și contrapunct pentru evenimentele particulare " (7). REALISM VS. "ROMANESC" Ca specie, romanul ar trebui definit, după Nicolae Manolescu, drept "ficțiune realistă". Ceea ce determină genul, dictînd natura sa constitutivă, ar fi aspirația mimetică, voința de a simula, veridic, viața. Romanul se va opune, în vîrstele sale "obiective", înclinațiilor timpurii pentru "romanesc", pentru istorii extraordinare, sau pentru lirism, de care realismul va expurga discursul epic. Fiecare din aceste trăsături îl depărtează mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
agresiv și docil, maleabil în mîinile destinului care-i joacă feste, plutește deasupra-ne, în proporția de aur a construcției care l-a destinat artei. Caragiale nu a sperat decît această înțelegere: a artei lui neverosimile, iar nu a virtuozității mimetice, aceea care, într-un fel, a fost zidită în temelia atacurilor plecînd din ...actualitate! " Cel mai fluierat autor român", cum însuși se numea, cu umor, a trecut grațios peste toate malentendu-urile (unele de-a dreptul mistificări). A intentat, în 1901
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
și o atitudine, oricît de estompată ar fi ea. Ceea ce azi am numi "vocea auctorială" este o realitate a discursului romanesc pe care criticul o pune în relație cu natura însăși a creației. Ibrăileanu nu crede în virtuțile artei-fotografie, creație mimetică, fie și genial reprezentativă, cum ar fi romanul rebrenian. Realitatea "transplantată" în operă (citim în "Reproducerea" realității, articol din 1906) ascultă, invariabil, de o concepție, de o filosofie asupra vieții, decurgînd, adăugăm noi, din ceea ce scriitorul învață "privind viața", ca sa
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de-mistificării prozaice a "latențelor" operei, cum le numește. El dacă se poate accepta banalitatea construiește în interiorul operei, luînd în serios atît lucrarea creatorului, cît și posibilitățile pe care aceasta i le oferă, de a angaja un discurs (critic) concordant, mimetic, neinvaziv. O oarecare ironie ...de contact, formă ieșită prin contagiune, și, ca orice ...repetiție, potențial amuzantă nu este nici ea străină de efectele textului călinescian. Magistral este examenul temei horațiene "Beatus ille..." în proza episcopului de Mondoñedo, legat de literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Paris a modei, a obiectelor, a obiceiurilor, simboluri ale noii condiții sociale a burgheziei hispano-americane. Scriitorii latino-americani se transformă în rătăcitori printr-un oraș-fantomă, creat artificial, pentru că ei pleacă de la texte literare, reviste de modă, magazine de noutăți, muzee, reflectări mimetice ale respectivelor orașe. Geografia urbană și mare parte din obiectele descrise în scrierile epocii rămân în afara experiențelor trăite direct, Parisul rămânând pentru multi dintre scriitorii epocii un mare "depozit" de noutăți la care aspiră să aibă acces pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli senzoriali, astfel, conform teoriei lui Jaspers, forma devine mai importantă decât ceea ce vede pacientul, anume conținutul halucinației. Aceste viziuni-forme creează lumea irealității imediate, prin care naratorul se salvează, reușind să o organizeze coerent, mimetic, la fel ca cea în care obișnuia să trăiască odată. Reprezentată grafic, suferința personajului amintește de tablourile pictorilor expresioniști și suprarealiști. Lumea irealității lui Blecher ne trimite cu gândul la picturile lui Dali: Persistența memoriei, Somnul, Enigma profundă, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]