717 matches
-
subtitlul „Ziar independent cu ultimele știri din țară și străinătate”. Director este Nichifor Crainic. Publicație de dreapta, C. se pronunță împotriva „falsei conștiințe despre incapacitatea națională, creată sistematic de incapacitatea reală a oligarhiei politice”, și dorește stimularea energiilor „creatoare ce mocnesc în vitalitatea acestui popor” (Nichifor Crainic, Începem, 1/1932). Rubrici: „Calendarul cultural”, „Calendarul economic și financiar”, „Calendarul cinematografic”, „Biserica și școala”, „Calendar feminin”, „Ultima oră” ș.a. Dacă, în primele luni de apariție, ziarul se situează pe pozițiile unui naționalism moderat
CALENDARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286031_a_287360]
-
timpului, de lupta poporului muncitor pentru socialism. Ceea ce nu-l va împiedica să facă o serie de adnotări critice: - Realitatea, așa cum apare ea din lectura nuvelelor, este totuși mai săracă și mai palidă decât viața pe care o simt cum mocnește în filele ziarelor. (...) Lupta de clasă ce se ascuțea în acea vreme, pe măsură ce clasa muncitoare smulgea noi și noi poziții exploatatorilor, nu este înfățișată cu vigoare. Eroul pozitiv, animatorul luptelor și constructorul lumii noi este palid, adesea zugrăvit schematic, artificial
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Întâmpinat cu strângeri de mână și multe sfaturi șoptite dibaci la o cafea sau la o bere amicală, tânărul poate cădea lesne în plasa concluziilor grăbite. Habar nu are acest tânăr ce anume ascunde bunăvoința colegilor, câtă răutate și suspiciune mocnește nevăzut în adânc. Ziaristul adună cam toate defectele artiștilor de pretutindeni: orgoliu, dorință intempestivă de afirmare, plăcere majoră a bârfei, multiple gelozii. Avertizat fiind sau pur și simplu repliat tăcut dintr-un bun instinct de conservare, tânărul va încerca, cel
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
ele fiind absorbite în cartea, în două volume, Însemnările unui belfer (1935, 1939). Nimeni nu ar fi zis, întâlnindu-l pe rubicondul B., cu înfățișarea-i boemă, accentuată de pălăria cu boruri largi și de lavaliera neagră, că în el mocnește drojdia atâtor nemulțumiri. În lume, cu iscusință de povestitor, îi încânta pe cei din jur, după cum și la școală era, se pare, iubit de elevi. În scris, însă, zăcașul nu prea filtrează toxinele atâtor „parapoane”. Pizmaș dintotdeauna pe cei înstăriți
BOTEZ-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
valorile fundamentale ale profesiei, între care, nu în ultimul rând, „dimensiunea riscului”. Debutează în 1948 cu versuri publicate în revista școlară „Falanga” a Liceului „Mihai Viteazul”. Tot atunci, un Imn sportiv, scris la cerere și în a cărui substanță lexicală „mocnește seismica protestatară” a poemelor de mai târziu, îl consacră ca „poet preferat al cartierului”, după propria expresie. Adevăratul debut îl constituie piesa Vin soldații, pusă în scenă la Teatrul Casandra (stagiunea 1968-1969) și publicată în volumul din 1970, Vin soldații
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
turmă, câini și asin, baciul la învățat puțintică slovă. De la știința asta i s-a tras călugăria. Prea cinstitul și-aducea bine aminte de nopțile cu tăria încremenită când, dinspre munții profilați în aer, se răsfira un abur străveziu. Baciul mocnea lângă jar în timp ce băiețandrii dormeau între câini la oi. Un clopot s-auzea stâns iar câte-un cățelandru urla subțire către lună. Atunci, din abur se isca umbra celui vechi, moșul ce căuta mioarele, olicăind după mirosul de la târlă. Oile
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
o demnitate excesivă, se vedea cu ochiul liber. Făcuse o pasiune din clipele de însingurare și de meditație. Un ochi așezat ar fi văzut în comportamentul lui germenele unui viitor artist. Poate poet. Numai că în adâncurile ființei sale crudane mocnea o altfel de lavă, cu un altfel de zăcământ. Cadetul Buonaparte nu manifesta interes pentru toate disciplinele de studiu. Față de litere, de exemplu, avea o adevărată repulsie. Se străduia, în schimb, să învețe corect franceza, pentru a evita ironiile copiilor
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
tratate mai mult sau mai puțin durabile și de bătălii de mai mică însemnătate. Cea mai semnificativă a fost Blocada continentală, declarată împotriva Angliei la data de 21 decembrie 1806. Un moment mai aparte a fost răbufnirea conflictului care a mocnit tot timpul între Napoleon și biserica catolică. Acest conflict a izbucnit începând cu luna noiembrie a anului 1808, când papa Pius al VII-lea a trimis lui Napoleon o scrisoare prin care protesta în legătură cu prezența trupelor franceze în Ancona, dar
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
iubirii nemuritoare, al găsirii sufletelor pereche, care despărțite în condiții neclare, se vor căuta veșnic pentru întregirea cuplului primordial, arhetipal. În cele două povestiri de această dată este abordat motivul iubirii mature din primii ani de tinerețe al cărei jar mocnește ani de zile, ca să se explice și reaprindă târziu după mulți ani. În povestirea « Finalul unei mari iubiri» fiind și cea mai ampla povestire din volume, în care spre deosebire de celelalte care se rezumă mai mult la povestirea unor situații și
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
cu niște cuvinte sau un act promulgat într-o cancelarie infectă sau cu un guvern birocratic și corupt. Imperiul s-a format și a evoluat spre ce este astăzi odată cu Corvium. Ideea s-a înfiripat odată cu el, a evoluat, a mocnit și a izbucnit cuprinzând tot globul pământesc, iar apoi Universul ăsta și celelalte. Imperiul a devenit etern atunci când el a înșelat Timpul și l-a supus voinței sale, devenind el însuși nesfârșit. El este Imperiul! Viitorul este necunoscut acum! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ar mele adevărate! Se uită în jur: — Ce vă zgâiți la mine ca proștii? Dacă eu am fost reținut cu treburi, puteați să vă faceți încălzirea și singuri, nu să vă bazați doar pe protecții oculte și magice. Mânia înfrânată mocnește în el. — În schimb, ați preferat să vă flenduriți de colo-colo, ca niște gură-cască ce sunteți. Gladiatorii schimbă fețe-fețe. De unde știe? — Armele! urlă instructorul. Gladiatorii înțepenesc. Vittelius se retrage prudent spre mar gine, lângă Pusio. — Până număr la zece, să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui Homer însuși. Purtat de îndrăzneală, arată tot ce poate. Germanicus îl ascultă cu atenție. Vorbește îngrijit, scandează corect, alege judicios termenii, are ceva cunoștințe de mitologie, pare familiarizat cu legile și variațiile versurilor. Cu toate acestea, o nemulțumire surdă mocnește în el. Constată cu mâhnire că băiatul mai degrabă expune ce-i vine la îndemână, turuie întruna, debitând cu un aer cutezător și vorbind fără nici o sfială. Nu spune mult, ci repede. Este fără dar și poate un copil inteligent
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nici fratelui ei nu pare să-i fi priit mariajul cu Agrippina, deși, din exterior, se dovedește mai echilibrat decât Drusus, blând cu prietenii și măsurat în plăceri. Rareori își dă masca jos și lasă să se întrevadă ura care mocnește în el. Să nu-i fi trecut pasiunea pentru ovreicuța aia frumușică? Își înăbușă un alt oftat. În mod clar, nici Germanicus nu e fericit. Se uită din nou la cupele de vin răsturnate de a valma pe jos. Cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o pușcă de la unul dintre însoțitori și merse țanțoș de unul singur ca pentru a le arăta celorlalți vitejia sa. Ceilalți îl auziră tușind. Apoi vocea sa răzbătu gros: N-avem de ce să ne îngrijorăm. E doar un hambar care mocnește. Ardea un hambar mare. Totul înăuntru se făcuse scrum, iar acum flăcările licăreau pe stâlpii pârjoliți și pe grinzile acoperișului, ca o ceată de pitici ce dănțuiau. Ecoul bârnelor care se prăbușeau în răstimpuri adăuga o nouă undă de tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
din dulap. Oare asta v-a legat de experiența din Aum? Există lumea de zi și cea de noapte. Ceea ce m-a obsedat pe mine înainte de a pleca în Aum, a fost lumea de zi. Eram conștient că înlăuntrul meu mocnea o dorință nestinsă. M-am angrenat în activitatea asta pentru a omorî lumea de zi sau, mai bine zis, pentru a mă dezice de ea. De aceea am deschis poarta numită Aum. Nu a fost o eliberare a spiritului, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu s-a mai întors, fiind dat dezertor și condamnat în contumacie de Tribunalul Militar. S a zvonit că a fugit cu femeia aceea pe altă ieșire și nimeni nu i-a mai văzut vreodată. Lăsară în urmă cartierul oriental mocnind de legende subterane. Coborâră spre lagună trecând pe lângă o clădire abandonată, o veche vamă a portului. Au pornit-o spre casă pe plajă, de-a lungul țărmului înalt, din care marea mușcase golfuri adânci. Negura se ridicase ca o cortină
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
față-n față, vorovit au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ, de la leagăn la mormânt. Ei s-au întâlnit și s-au învrăjbit, vorbe grele și-au rostit, gânduri au mocnit, moartea și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când cald și umed ca sângele, când răcoros și uscat ca piatra. Vru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să instaureze ordinea. Cei ce se știau vinovați de ceva se ascundeau prin beciuri sau în pădure. Ceilalți, mascați de data asta spre a nu fi recunoscuți, cotrobăiau prin toate cotloanele târgului și răscoleau coclaurii împăduriți să-și astâmpere setea mocnită de dreptate, pedepsind cum le venea mai bine nedreptățile de peste an. După câțiva ani de tăiat la sare, un ocnaș bătrân, și el vietaș, îl puse pe Zlota în legătură cu gardianul Patruțâțe, care contra unei sume uriașe de galbeni îți putea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
încă de la început pentru a-și răzbuna familia, apoi împotriva goților împotriva bizantinilor, împotriva burgunzilor și, de curând, împotriva marcomanilor și a alamanilor, ucigând, jefuind, incendiind, violând și îmbătându-se ca toți ceilalți. Mai mult decât toți ceilalți. Focul ambiției mocnea în sufletul său, dar, până în acel moment, el se gândise mai mult să dea lustru taurului negru ce-l avea pe stindard decât de roadele succeselor sale. Irosea bogățiile adunate din jafuri, încredința turmele servitorilor păstori, fără a cere socoteală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să defileze, rând pe rând, în fața ochilor lui Sebastianus: Frediana pe calul ei, cu părul mângâiat de vânt; Shudian-Gundikar, care galopa către el rotind sabia scânteietoare; Lidania, aplecată asupra sa, cu privirea concentrată îngreunată de ura înghețată și neputincioasă care mocnea în ea, și Odetta, care, cu un ton ciudat, îi repeta iar și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin...“. Ațipi. îl trezi un ghiont primit brusc, căruia îi urmară afară strigăte agitate și nechezături. Deschizând din nou ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumina palidă a zorilor tabăra aceea improvizată, o rană deschisă în cetatea îndurerată, Sebastianus nu reuși să vadă mare lucru din Catedrală, care știa că fusese consacrată Sfintei Cruci. Călăuza sa își aruncase torța, inutilă de-acum, peste tăciunii ce mocneau lângă un bivuac; păși în curtea din față a bisericii și trecu de colonada edificiului, dar, în loc să intre pe poartă, deja deschisă la ora aceea, merse drept înainte. Pe când trecea prin dreptul intrării, Sebastianus putu să arunce doar o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu s-a mai întors, fiind dat dezertor și condamnat în contumacie de Tribunalul Militar. S a zvonit că a fugit cu femeia aceea pe altă ieșire și nimeni nu i-a mai văzut vreodată. Lăsară în urmă cartierul oriental mocnind de legende subterane. Coborâră spre lagună trecând pe lângă o clădire abandonată, o veche vamă a portului. Au pornit-o spre casă pe plajă, de-a lungul țărmului înalt, din care marea mușcase golfuri adânci. Negura se ridicase ca o cortină
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
față-n față, vorovit au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ, de la leagăn la mormânt. Ei s-au întâlnit și s-au învrăjbit, vorbe grele și-au rostit, gânduri au mocnit, moartea și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos, ba catifelat, ba unsuros, ba cerat. Era când cald și umed ca sângele, când răcoros și uscat ca piatra. Vru
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]