494 matches
-
higienei. Atât Marcel Janco, cât și G-M. Cantacuzino după el vorbesc în epocă despre necesitatea higienei și a luminii, ambele cu putință de pilotat la scară societală prin intermediul arhitecturii și a urbanismului edilitar - or, nu alta este și credința moderniștilor occidentali. Iată, pe scurt și inevitabil sumar, explicația celor trei fețe diferite, cu zone de contaminare reciprocă în zona de contact, a arhitecturii românești interbelice. Arhitecții români ai vremii, mai cu seamă cei a căror carieră demarase înainte de primul război
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
se grăbiseră să numească lăudătorii vremii maniera locală a clasicismului epurat. Pandantul său "civil" era însă Bucureștiul modern; unii cercetători, legănați de visări dulci și senine, încercând să îndrepte trecutul spre a-1 putea idealiza, îl numesc de-a dreptul modernist 25. Bulevarde, de felul celui numit Magheru/ Bălcescu astăzi, bordate de îndelungi block-haus-uri, apar în anii treizeci ca din pământ și dau seama mai degrabă despre un mod de viață al boemei aristocrației tinere decât despre vreun "proiect total, politico-estetic
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
trimit colaborările la C. sunt Ion Barbu, care publică aproape număr de număr poemele ce vor alcătui volumul Joc secund, și Tudor Arghezi, considerat de către Marcel Iancu, cu prilejul unei anchete realizate la apariția volumului Cuvinte potrivite, „cel mai nemărturisit modernist”. Sporadic, mai participă cu versuri Camil Petrescu, Al. A. Philippide, Ion Pillat, Perpessicius, Ion Minulescu, Camil Baltazar, ilustrând deschiderea largă a revistei către variate formule literare, în contrast cu negativismul programului său inițial. Însuși Ion Vinea promovează în lirică un modernism moderat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
Dracinschi, Eusebie Popovici, Barbu Slușanschi, Constantin Morariu și frații Leca și Victor Morariu sau pe folcloristul colaborator la Sămănătorul, S. T. Kirileanu. Ion Dragoslav, poetul care "a spart gheața" provinciei literare, este receptat cu entuziasm de Iorga, contrar aprecierilor criticilor moderniști. "Bunul, modestul" Dragoslav sau "mândrul și naivul Dragoslav, prezintat foarte serios ca un nou Creangă"23 indică însă criterii de analiză ce trimit mai mult la persoana autorului și prea puțin la creație, sugerând subiectivitatea criticului transpus în protector al
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
ținta sa reală nu pare a fi reducționismul ca atare, ci o teorie care să nu fie guvernată de factori legați în mod strict de materialismul puterii. După părerea lui Waltz, teoria sa reprezintă un pas hotărîtor înainte, atît față de moderniști (scientiști), cît și față de tradiționaliștii celei de-a doua dezbateri. Waltz susține că aceste două abordări, deși diferite ca metodă, sînt unitare în ce privește metodologia. Adepții lor "subliniază că acele categorii propuse de teoreticieni trebuie să fie în consonanță cu motivele
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
avem de a face cu o variantă mai înrudită a "miticismului" minulescian. Un român, de exemplu, iritat de a nu prinde rândul la bărbier de Crăciun, taie beregata meșterului, intrând astfel la ocnă, unde toți "sunt rași complet". Capitolul XXIV MODERNIȘTII EUGEN LOVINESCU Eugen Lovinescu (1881-1943) a început prin a da câteva monografii de scriitori vechi (Gr. Alecsandrescu, C. Negruzzi, G. Asachi), serioase fără a fi amănunțite, mai degrabă bibliografice, cu un scepticism vădit în ceea ce privește valoarea artistică a autorilor studiați. Era
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Tandrețe și orgoliu, R, 1991, 10-11; Al. Cistelecan, Rețeta optzecistă rapidă, LCF, 1992, 38; Cornelia Maria Savu, Un joc (secund) cu moartea..., „Curierul național”, 1994, 1042; Ioan Holban, Cât de poematic poate fi realul, CRC, 1994, 19; Andreea Deciu, Tot moderniștii, RL, 1994, 26; Const. M. Popa, Arta singurătății, R, 1998, 2; Dicț. scriit. rom., II, 276-277; Cristina Ionică, Scrisul profesionist, RL, 2002, 39. C.Br.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287007_a_288336]
-
veșminte și măști, iar râsul devine astfel, voluntar sau involuntar, un mijloc de consemnare activă, de protest. La fel sunt urmărite și scăderile vieții literare: veleitarismul (aici se află sursa ranchiunei lui C. Al. Ionescu-Caion, detractorul de mai târziu), exagerările moderniștilor (nici Caragiale nu este scutit de îngroșări, mai ales când săgețile lui vor fi îndreptate împotriva poeziei lui Al. Macedonski), relațiile necamaraderești existente între aleșii muzelor, spiritul de coterie, lipsa de responsabilitate a criticii ș.a. Procedeul întrebuințat frecvent este parodia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288205_a_289534]
-
izbitor cu modernismul (al cărui nume continuă de altfel să-l poarte înlăuntrul numelui său), mai ales în ceea ce privește opoziția față de principiul autorității, opoziție care se extinde acum deopotrivă la raționalitatea utopică și la iraționalitatea programatică pe care le cultivau unii moderniști"178 (s. a.). Sunt așadar de necontestat multe dintre calitățile postmodernismului (precum redeschiderea problemei istoriei ca domeniu, a contemporaneității, a discursului în arhitectură sau literatură, radicalizarea ironiei, universalizarea pluralismului etc.), dar aceste trăsături nu sunt concepute decât ca dezvoltări sau radicalizări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică a lui "atât/cât și", nu una a lui "ori/ori""189 (s. a.). Această viziune binară, ce privilegiază un termen dintre cei doi, este o strategie pe care și moderniștii o utilizează, situație care se transformă într-o altă critică la adresa proiectului lui Hassan, ce pare, în aparență, să intre în contradicție cu binecunoscutul proiect derridarian (din altă perspectivă însă, situația poate fi lecturată sub semnul pluralității și al caracterului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a lui Lovinescu, reconstituind-o chiar "din interior", ca pe un prețios vestigiu arheologic (o amforă, poate), pentru a urmări cu atenție complicata geneză a formei romanești (romanul-melodramă), în strânsă corelație cu procesul cristalizării sistemului teoretic și a personalității criticului modernist. Valoarea estetică stricto sensu nu ne-a interesat deocamdată, aceasta fiind de găsit (atât cât e) abia în amplele cicluri romanești din deceniul al treilea. Pe de altă parte, contopirea primelor două romane într-unul singur (Viață dublă) marchează, am
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
epica autobiografică rămâne deci interesul pur psihologic ("intelectualist"), din perspectiva căruia e privit mereu "documentul". Altminteri, ca să recurg la vocabularul lovinescian despre personalitate, Memoriile constituie opera temperamentului, pe când literatura de imaginație devine expresia voinței de creație și a "bovarismului" criticului modernist. Și totuși, în ciuda precizărilor mai mult decât lămuritoare, romanul nu s-a bucurat de o receptare favorabilă nici în epocă, și nici după aceea, pentru simplul motiv că exegeții l-au raportat mereu (am spus-o de nenumărate ori) la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
proustiană a discursului narativ, împrumutată aici din rațiuni mai curând tactice, în scopul de a ilustra "pe viu" funcționalitatea memoriei și a imaginației în geneza actului creator, cu succesiunea de momente specifice. Imitarea ilustrului model îi va fi părut criticului modernist un exercițiu util de șlefuire a minții și sufletului, câtă vreme la asemenea grad de rafinament era greu de admis că va ajunge prea curând literatura noastră plămădită în mijloc de codru des și în sunet de fluier, departe de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reprezintă totuși o formă de participare la existență (și nu de refuz), chiar dacă "nu vine din îndestulare, ci din abținere, din spaimă de sine și de alții, din vibrație înăbușită, din regret, rușine, mortificare". Ca să folosesc metaforicul limbaj al criticului modernist, arta nu e atât "cupa întinsă sau cornul belșugului", cât "rugul pasiunilor nesatisfăcute", fiindcă "la granițele spirituale ale omenirii ard, astfel, prin veacuri incendiile izolate ale marilor dezastre sufletești transformate în opere de artă". În esență, Lovinescu identifica la baza
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
modernă (adică civilizația romanului, la care visa Lovinescu) pare a nu fi izbutit încă să producă, în spațiul românesc, o literatură și o ideologie. Astfel că finalul cărții dă glas unui scepticism radical (în răspăr cu ideologia burgheză a criticului modernist), care pune sub semnul îndoielii capacitatea creatorului român de a scrie roman. Dar Lovinescu nu voia să rămână un scriitor oarecare... Din acest motiv, capitolul ultim merită, cred, mai multă atenție. După intermezzo-ul critic, în care literatura autohtonă e
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu mușcate pe prispă, cu ochiuri de geam cârpite cu hârtie, prin grădinițe troienite de roade, prin cârciuma jupânului Oișie în scrânciobul căreia s-au dat pe rând Ion Creangă, I. Dragoslav și M. Sadoveanu"95. Iată-l așadar pe "modernistul" Lovinescu, apologetul sincronismului și al imitației modelelor occidentale, sfârșind prin a explica valoarea estetică în grila determinismului psihologist, regionalist și etnicist. Rezumând, în opinia autorului Istoriei literaturii române contemporane perenitatea operei eminesciene n-ar fi fost posibilă dacă genialul ei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
romanele lui E. Lovinescu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2010. Vrancea, Ileana, E. Lovinescu, artistul, E.P.L., București, 1969. B. În volume E. Lovinescu interpretat de..., studiu, antologie și ediție de Florin Mihăilescu, Editura Eminescu, București, 1973. Caracostea, D., "Un mare critic român modernist: domnul Eugeniu Lovinescu", în Scrieri alese. Critică și istorie literară, vol. I, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, Editura Minerva, București, 1986. Călinescu, G., "E. Lovinescu: Mite", în volumul Ulysse, ediție și studiu introductiv de Geo Șerban, E. P
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Macedonski, mort la vârsta de șaptezeci de ani, e numit "nou", iar dnii Goga și Topîr-ceanu sunt "vechi". "Nou" a fost și este o etichetă, care înseamnă: în afară de curentul cel mare al literaturii naționale. Dar această etichetă au aplicat-o moderniștii și unor poeți foarte naționali, produși de împrejurările noastre. Se poate, de pildă, un poet mai național decât dl Demostene Botez - atât de național, încît unii critici au putut să intre și în subdiviziuni, taxîndu-l drept poet moldovan și chiar
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
și de a o aplică la probleme sau situații contemporane, atât în chestiuni nutriționiste, cât și în cazul unui act de nesupunere civil]. Pentru acest lucru, el își va atrage critici atât din rândul tradiționaliștilor, cât și din cel al moderniștilor. Gandhi a purtat o lupt] naționalist] împotriva suveranit]ții britanice în India, ceea ce a determinat o serie de mișc]ri anticolonialiste în toat] lumea. Atât calea prin care a reușit aceast] fapt] eroic], cât și modul în care este legat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
citirea acestuia, la aplicații, cum ar veni, la analiza unei expoziții personale. A cui? A unui tînăr pictor cam zurbagiu, cam amator de vorbe mustoase, cu iz moldovenesc, cam dedat țoiurilor lungite-n gargară parșivă și pe lîngă toate și "modernist": Piliuță. Judecători: nume de rezonanță, unele, cum ar fi ale lui Comarnescu sau Schileru, aduse, cumva, cu anasîna, de ape tulburi aici, altele, în elementul lor: Mircea Popescu, Radu Bogdan, Perahim, Jalea. Și, într-adevăr, te-apucă jalea cînd te
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a obiectului, pentru a fi ferit de privirile profane. Da, corect științific (doar până la un punct), în ce privește "prezervarea" informației care explică acel text. Din nefericire, atât viziunea contextualistă a specialiștilor consacrați (din ce în ce mai puțini, de altfel), cât și cea superficială a "moderniștilor" asupra trecutului culturii scrise, atât dezinteresul teoretic, al unora, cât și "relaxarea" științifică, în perspectiva dialogului, a celorlalți, riscă să piardă din discursul critic chiar obiectul în sine. Canonizarea (pe alocuri, auto-canonizarea) unora dintre vocile majore ale istoriei literaturii române
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
profesorul Mazilu în ultimele sale cărți: istoricul literaturii, pedant, erudit și foarte decis în planurile sale, cel din primele lucrări despre renașterea românească sau barocul local de talie europeană, și-a (auto)dislocat statutul de "instanță auctorială omniscientă" (în limbajul "moderniștilor") și a instituit alte reguli ale jocului. De fapt, abia de aici, de la primele cărți de (falsă) imagologie, publicate la Polirom în jurul anului 2000, a început cu adevărat jocul. Istoria literaturii s-a dovedit a-și fi epuizat resursele. De
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
reflectată pe ciobul oglinzii sparte. O nouă istorie literară a textului medieval românesc poate fi scrisă, tocmai prin dublarea acribiei filologilor pe care îi avem cu spiritul ludic și curios al teoreticienilor. Deliciile etimologiilor pot consona cu ironiile provocatoare ale "moderniștilor", mult mai incitați de căutarea tentaculară și speculativă. Mai mult decât orice, cred că pe "al treilea" istoric Dan-Horia Mazilu l-ar fi amuzat să știe că, în ciuda aparențelor și a disimulărilor din ultimele sale patru cărți, o școală de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
asupra viziunii despre lume bazate pe religie a Bisericii. În timp ce unii dintre ei declarau credința Într-o autoritate divină superioară, adeseori favorizau rațiunea În detrimentul credinței și acordau aceeași importanță progresului material și viziunii unei abundențe terestre, ca și salvări eterne. Moderniștii au ajuns să creadă că piața este izvorul spiritului uman, iar cultura este beneficiarul acesteia. Au dat Întâietate muncii, și au substituit valorile intrinseci cu cele ale utilitarismului. Materialiștii văd piața ca pe o instituție socială esențială și arbitru principal
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
National Education Association, 1912, p. 492. 52. Mencken, Henry L., The American Language: An Inquiry into the Development of English in the United States, a IV-a ediție, Knopf, New York, 1936. 53. Tichi, Cecelia, Shifting Gears: Technology, Literature, Culture in Modernist America, University of North Carolina Press, Chapel Hill, 1987, pp. 116-117. 54. Book, William F., The Intelligence of High School Seniors, Macmillan, New York, 1922. Capitolul 5. Crearea individului 1. „Entrepreneurship”, The European Commission: Eurobarometer, HYPERLINK "http://www.europa"www.europa
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]