730 matches
-
pe câteva felii. E greu să-ți păstrezi verticalitatea într-o lume accentuat oblică. Pe artiștii rivali nu-i împacă decât posteritatea. Opera definitivă poate fi cea transformată în cavou. Marii frustrați devin sinucigași. Ori dictatori. Cuibărite în cărți, unele molii atacă hârtia, altele textele. Există critici care molfăie, rumegă, dar nu digeră. Deși a găbuit inteligența, omul nu renunță la forță. Dimpotrivă. De mii de ani, văruim efectele, dar nu salubrizăm cauzele. Distrugerea scării de valori înseamnă cel mai greu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
amare, și să mă pedepsești pentru greșeli din tinerețe? 27. Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pîndești toate mișcările să pui hotar pașilor mei, 28. cînd trupul meu cade în putrezire ca o haină mîncată de molii? $14 1. Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri. 2. Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră. 3. Și asupra lui ai Tu ochiul deschis! Și pe mine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
strînge argint ca țărîna, dacă îngrămădește haine ca noroiul, 17. el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele și de argintul lui omul fără prihană are parte. 18. Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și-o face un străjer; 19. se culcă bogat, și moare despoiat, deschide ochii, și totul a pierit. 20. Îl apucă groaza ca niște ape și noaptea îl ia vîrtejul. 21. Vîntul de răsărit îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
se înscriu, prin baza traco-latină, în continuitatea euro-afro-asiatică a materialului lingvistic. Moldova. În antichitatea greacă o zonă din Epir se numea Molossia, Molottia iar romanii, cucerind-o, i-au preluat numele: Molossia, Molossis, idis, căruia în lexicul comun îi corespunde molio „a construi, a edifica“, dar și mollio „a supune, a civiliza“. După ce supun tot spațiul dacic, ei întemeiază la sud de Dunăre două provincii cunoscute sub numele Moessia (Superior și Inferior), formă contrasă din cea precedentă. A se compara pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acelea suficient de românizate încât originea lor să fie depășită creativ) să fie tratate altfel decât cu un respect plictisit. Sub zodia unei abordări tradiționalist kitschiste, un local „românesc“ înseamnă în primul rând un decor: blănuri de urs roase de molii, puse peste scaune incomode, dar, pare-se, de sorginte dacică, guriste care răcnesc romanțe sau chiar manele, chelneri în ie și ițari, dar cu adidași în picioare... De-abia în al doilea rând vine meniul, care nu oferă nici o surpriză
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
privighetoarea, Dansa ca fulgul, ca marea, Ca vântul dansa, ca vâltoarea; Dar se-ntâmla uneori Privirea să-i fie cuprinsă de nori! Ținea cu sfințenie, La curățenie; Avea o frică de moarte De gângăniile toate, Mai ales de cele mai mici, Molii, păianjeni, furnici, Și-n special de microbi Aerobi. Dintre visele-i foarte curate, Unul era mai aparte: -Vedeți stejarul verde, mare Și-nalt, ce mie îmi pare Că-l sprijină cu vârful pe soare, Și că soarele din vârfu-i răsare
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
cuvinte ?! Ursul spuse-atâta: Bine ! Și calm... merge înainte ! Geaba câinii l-au lătrat ! De legi tot nu i-a păsat ! Morală : Câți pe nedrept cocoțați, În post mare, potentați, Nu spun încălcând vre-o lege: ,,Câinii latră ursul...merge !’’ MOLIA ȘI BURSUCUL Bursucul cu blană vărgată și deasă, Tocmai se pregătea să ierneze, (Așa! Cum zici mata, să hiberneze!) Când molia întreabă: Acasă? Rugându-l simandicoasă, Subtilă și grațioasă, S-o lase că iarna geroasă A prins-o tot fără
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Morală : Câți pe nedrept cocoțați, În post mare, potentați, Nu spun încălcând vre-o lege: ,,Câinii latră ursul...merge !’’ MOLIA ȘI BURSUCUL Bursucul cu blană vărgată și deasă, Tocmai se pregătea să ierneze, (Așa! Cum zici mata, să hiberneze!) Când molia întreabă: Acasă? Rugându-l simandicoasă, Subtilă și grațioasă, S-o lase că iarna geroasă A prins-o tot fără casă Să stea la cald, numai un pic! Și nu-i va cere nimic! Bursuculdeși nu-i convine Zise din milă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
un pic! Și nu-i va cere nimic! Bursuculdeși nu-i convine Zise din milă, rușine: Bine! Șezi un pic lângă mine! Iarnă era! Și era foarte frig! Bursucul hiberna covrig, Cu blană sa călduroasă ! În care-a intrat și molia! Ticăloasă! S-a încălzit și intrând în... călduri, A ouat cinci milioane De... progenituri! Și toate lihnite de foame! Cum și molia foame avea, S-a decis și-a zis: -Cred că unui fin musafir Nu-i este nicicum interzis
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Iarnă era! Și era foarte frig! Bursucul hiberna covrig, Cu blană sa călduroasă ! În care-a intrat și molia! Ticăloasă! S-a încălzit și intrând în... călduri, A ouat cinci milioane De... progenituri! Și toate lihnite de foame! Cum și molia foame avea, S-a decis și-a zis: -Cred că unui fin musafir Nu-i este nicicum interzis, De foame, să mănânce Delicat câte un fir Din blană și să se...culce! Apoi au mâncat azi, au mâncat mâine, Sâmbătă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Nu-i este nicicum interzis, De foame, să mănânce Delicat câte un fir Din blană și să se...culce! Apoi au mâncat azi, au mâncat mâine, Sâmbătă, duminică, luni, (Având, o foame...de câine!) După trei luni și cinci săptămâni, Molia leneșă, grosolană, L-a lăsat total fără blană Pe bietul bursuc, Adormit și năuc! Finalul-i fără mister: Fără blană și goi, În strașnicul...ger! Au murit amândoi, Plus voracele...roi! Morală: Și-ntre oameni, bunăoară, Făci bine și rău
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
-ul și am mers pe malul lacului. Pe apă era mai multă animație decât În ziua precedentă. O briză puternică Încurajase prezența unui mare număr de yahturi mici, iar pânzele lor albe acopereau suprafața apei ca aripile a sute de molii. L-am ajutat pe Six să scoată husa impermeabilă verde care acoperea barca și am făcut eu plinul rezervorului, cât el a conectat bateria și a pornit motorul. Șalupa prinse viață cu un turuit puternic și corpul de cinci metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
îl vedeam prima dată întreg, diavolul de antracit, încordat și puternic, de neoprit, cu veninul curgîndu-i în picuri 110 galben-verzui de pe cheliceri. Mașinăria păroasă, cu căngi și pârghii ascuțite, se repezise fulgerător, balansîndu-se pe fire, către un fluture minuscul, o molie albă, catifelată, care-și lipise o aripioară de vălătucul de pânză de păianjen din jurul crăpăturii, pe când cu cealaltă flutura ca un evantai, aruncând puf sidefiu în aer. Nu-mi puteam lua ochii de la lupta oribilă. Păianjenul nu se grăbea. Cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
și trufie. Deocamdată, Dumnezeu te ocrotește chiar dacă, spre seară, mama ta, decăzută din visul acesta frumos, va constata că paltonul tău a fost dat la Întors și că cealaltă parte, iscusit ascunsă sub căptușeală, e roasă de timp și de molii, tu mărșăluiești În continuare pe câmpiile acelea Înnebunitoare și fiecare pas e gând și fiecare gând e Înger și nici nu-ți mai pasă de nimeni și nu-ți mai pasă de nimic. De papii ăia de la Roma n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
trebuia să-l țină la școala tehnică că atât avea voie, la școala tehnică sau la meserie. N-a făcut speculă, a vândut-o pe nimica toată până la urmă, cui dracului Îi trebuia atunci haină de blană, era roasă de molii. Cică dacă sunt molii multe, În anul ăla se face război! Pe dracu, nu s-a făcut nici un război. I-am așteptat pe americani de ni s-a acrit, ce, ca acum, toate mahalagioaicele cu vulpea În spinare, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
canale și se întindea pe pereți era reală, duhoarea mucegaiului, transpirației, vânturilor, urinei și fecalelor, gustul cartofilor putreziți și al boabelor de fasole mucegăite și frigul care îi făcea mamei mâinile albe ca gheața chiar și prin mănușile mâncate de molii și căldura care venea dinspre cer și aburii care se ridicau de pe străzile pe care nu aveam voie să mergem și teroarea, degradarea la care duce teroarea. Eram captiv în acea carte cum fusesem captiv în acea casă. În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
O linie neagră, ca o urmă de creion, îi atârna de gură, ca o virgulă nefericită. Sub o pălărie maro banală, buclele ei erau de un blond spălăcit. Costumul era și el maro, cu un guler de blană mâncat de molii. Nu mai văzusem așa ceva de când părăsisem Marseilles. Costumul mă făcea să cred că nu trăia în America, ci era doar în vizită. Venise pentru proces. Venise pentru soțul ei, deși, cum îi atrăgea mama atenția tatei, dacă nu chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
pe aceleași locuri și ne-am zis bună dimineața. Miercuri, o ajutam să își dea jos și să își pună haina. Era la fel de ponosită ca și costumul pe care îl purtase în prima zi. Mutase gulerul de blană mâncat de molii la haină. Când curtea făcu pauză de prânz, joi, am întrebat-o dacă ar vrea să mă însoțească. Ezită, apoi zâmbi. Era zâmbetul unei femei care uită pentru o secundă că este o doamnă în vârstă, și eram bucuros. Zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ce mi-a rămas și tot ce va rămâne mai târziu, când, poate se va găsi cineva care să mă scoată și pe mine, de guler, din fundul unui cufăr, ca să mă scuture sau să pornească pe urmele lăsate de moliile ce mi-au ros sufletul. Este desigur spaima de singurătate în belciugele lanțului ce mă leagă de o singură femeie. E senzația completei izolări, chiar în mijlocul oamenilor plini de bună dispoziție. „Sunt singur”, cuget când ciocnesc paharul. Nimeni nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai sus mirosea preponderent a pisici și a scutece. În spatele ușii fiecăreia dintre locuințe aerul era închis din cale afară. Un miros acrișor sau înțepător, din cauză că gospodina tocmai își făcuse bucle cu fierul. Mirosul doamnelor mai în vârstă: biluțe împotriva moliilor și apă de colonie Uralt Lavendel. Respirația cu miros de țuică a pensionarului rămas văduv. Am cunoscut - mirosind, auzind, văzând și ajungând să simt - sărăcia și grijile familiilor de muncitori cu mulți copii, aroganța și mânia funcționarilor administrativi care înjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
vorbește în șoaptă, așa, pentru sine. Șifonierul nostru era un dulap îngust, cumpărat de la un negustor de vechituri, în care acum era atârnată fusta de mohair a Annei. Deschis, el povestea despre „bile albe, care dorm în buzunare“ și visează molii și despre „gura-leului și alte flori care prezintă pericol de incendiu“, despre „toamna care se transformă în rochie...“ Și astfel a devenit realitate basmul despre care nu se știe cine l-a scris: A fost odată un sculptor căruia, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dragon al bucuriei lui avea un singur cusur: convingerea că-l va nemulțumi pe Tai An. Într-adevăr, dacă, pentru a prețălui un inestimabil mantou de lutru paspoalat cu morsă, expertul cel mai de vază ia În considerare numărul de molii care mișună prin blană, fiecărui om crește și ea o dată cu numărul precis al cerșetorilor care trăiesc pe spinarea lui. Plecarea lui Fang She avea să submineze, fără Îndoială, creditul inatacabil de care se bucura Tai An; ca să ocolească primejdia, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mă calmează, alină, Împrospătează. Eu sînt un artist Înglodat În munca editorială. Probabil că asta se numește frustrare, valuri de sifon turnate peste o tot mai slabă dar autentică disperare, saxofon pe malul oceanului, sunete În formă de cochilie, de molie, pe insulele Capului Verde, acolo unde zboară papagali În criză existențială În fîlfîiri prelungi pe deasupra literaturii, semnul sub care stau, semnul Întrebării, dacă ascult acum și arpegiile pianului mă gîndesc la Andrei, care doarme. La 14 luni era deja Încîntat pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
deși nimeni nu zisese, era titlul emisiunii, o blasfemie, de unde oboseală de Eminescu, deși păreau cu toții obosiți, scoși din praf, din nopți trecute care nu mai trec, era și tîrziu, mai ales domnul Ungheanu, adunat În costumul lui perforat de molii din alte vremuri, sau de mătreață, ce mi s-a părut totuși curios a fost că nimeni n-a scos un cuvînt de oboseala de Păunescu. Pentru că scrie, apare, vorbește, se așază, se ridică, e monumental. Sau poate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-i trimiteau bani, și asupra cărora lucra de la distanță, prin telefon sau scrisori. Îi strînse mîna lui Duncan. Palma Îi era uscată, degetele moi și netede ca de fată. ZÎmbea, dar privirea lui părea orientată În interior, ca a unei molii. În acele momente putea foarte bine să fie și orb. Și cît de neplăcut ar fi pentru el! se gîndi Duncan. Această idee Îi deschise din nou pofta de rîs, iar cînd ajunse Împreună cu domnul Mundy În aleea din fața casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]