679 matches
-
Securității ieșise din birou cu ochii tulburi. Era ciufulit, Îi crescuse barba, cravata Îi atârna Într-o parte de gulerul cămășii descheiate. Pantalonul făcuse câte patru-cinci dungi pe crac, pantofilor le atârnau șireturile, din servieta Închisă prost se zăreau capete mototolite de foi de scris. Nici milițienii, nici cei de la Armată n-au primit nimic de la agentul răvășit. Au evaluat daunele așa cum s-au priceput, i-au construit lui Foiște și mamă-sii o casă nouă, cu trei odăi - nu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dosarul În așa fel Încât soldatul Cătănuță să primească o pedeapsă oarecum neînsemnată. Tatăl lui Vieru notase ceva anume În dosarul cu scoarțe de carton În care ținea șirul evenimentelor Însemnate din viața copiilor săi. Pe urmă smulsese foaia, o mototolise și se pregătise s-o arunce În foc. Se răzgândise, o netezise și o pusese iară, cumva stingheră, Între cele două coperți. Așternuse acolo, cu litere cam tremurate, câteva rânduri În creion chimic. „Băiatul meu Ion a montat iapa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
disperați cu pumnul în masă și să urle „Nu pot să fac chestia asta“? Fiindcă așa se comportau toți. Nu eram acolo decât de vreo trei secunde și în timpul ăsta vreo cinci izbiseră deja cu pumnul în masă. Alți câțiva mototoleau foile pe care scriseseră și dădeau cu ele de pereți. Atmosfera era încărcată de fum de țigară și de o neagră disperare. Am răsuflat ușurată când am plecat de-acolo. — Și acum, mi-a spus Mike, urmează partea cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noapte! în timp ce mă pregăteam de plecare, Luke mi-a cerut numărul de telefon. Fără să scot o vorbă, am rupt o pagină din agendă, mi-am scris cu grijă numărul de telefon pe ea, după care, spre uimirea lui, am mototolit-o și am aruncat-o la coș. —Așa, am spus cu un zâmbet sclipitor, asta ca să nu te mai obosești tu. Luke era în pat, rezemat cu spatele de perete. Mișto piept, mă gândeam vag. Pentru un idiot nenorocit. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Eu, de exemplu. Nu, vorbesc de cineva care... să conteze, știi tu. Luke m-a sunat. Normal că m-a sunat. Cei care voiam eu să mă sune nu mă căutau niciodată. Probabil că după ce plecasem pescuise ghemotocul de hârtie mototolită din coșul de gunoi. Brigit a fost cea care a răspuns la telefon. — Cine sunteți, vă rog? A pus întrebarea asta pe un ton atât de ciudat încât am ridicat capul. îmi făcea semne disperate. E pentru tine, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Cine naiba o fi? m-am întrebat, sperând că era o greșeală ca să pot să urlu la cel care sunase. Iar cu tine n-am terminat încă, am amenințat, în timp ce mă îndreptam către telefon, rochia de femeie matură, care zăcea mototolită lângă perete. —ALO, am mugit în receptor plină de draci. —Ăăăă, tu ești Rachel? s-a auzit vocea unui bărbat. — DA, am recunoscut eu gata să pornesc la luptă. Sunt Luke. ȘI? —Iartă-mă, n-am vrut să te deranjez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
până când am găsit un pix și mi-am scris numărul de telefon pe o bucată de hârtie, pe care am pus-o pe perna lui Chris. N-am îndrăznit să repet faza pe care i-o făcusem lui Luke: să mototolesc hârtia, s-o arunc în coșul de gunoi și-apoi să spun „Așa! Asta ca să nu te mai obosești tu“. Pentru că în cazul de față, chiar ăsta ar fi fost adevărul. —O să te sun, a murmurat Chris somnoros. * Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
sunt demnă să trăiesc pe talpa pantofului tău“). Dar, când mi-am mai temperat scuzele, m-am întrebat dacă nu sunau prea glacial, dacă nu cumva dădeam senzația că nu-mi părea destul de rău. Așa că și variantele alea au fost mototolite și aruncate de perete. Iar în ceea ce privea formula de încheiere - „A ta cu sinceritate“? „A ta cu cea mai mare sinceritate“? sau „Mulțumesc pentru timpul acordat“? sau „Cu cele mai bune urări“? sau „Cu cele mai calde urări“? sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fraza care mă scoate din sărite: — Sper că Daniel va moșteni succesul tatălui său la doamne și domnișoare! Și, fără să Întorc capul, Îi zăream ochii veseli În obrazul pământiu și trupul cocârjat de durere În hainele care s-au mototolit și s-au pătat imediat ce le-a pus pe el, anihilând pe loc după-amiaza când mama i le-a periat, lustruit, cusut, curățat, strecurându-i În același timp necontenite bombăneli și sfaturi. Și, tot stând mai departe cu spatele la ei, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
răspuns, trăgându-mă Înapoi și privind În jos spre samosa, din care se scurgea unsoare În șervețel. Când mi-am ridicat din nou ochii, Brian Încerca să o șteargă. Nu i-am mai văzut decât umerii dispărând la orizont. Am mototolit șervețelul și-am Încercat să-l arunc, dar din primele trei coșuri de gunoi la care m-am dus, resturile se revărsau deja. M-am Întors la sală, mergând Încet și Încă ținând În mână șervețelul. Mă simțeam zdruncinată. Ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
eram invadată de o mândrie fără margini, de parcă aș fi ieșit învingătoare din cine știe ce competiție, cu încăpățânare și încredere învinsesem destinul. Îl privesc acum cu inima strânsă, încerc să depistez vreo mișcare a membrelor lui, pătura subțire, de primăvară, stă mototolită la picioarele sale, deasupra lui, lampa aceea pentru citit își pleacă inocentă capul, ca și când nu din cauza ei ne certaserăm nopți în șir. Ajunge, îi ceream eu, nu pot să dorm, iar el se enerva, dar încă citesc, nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bine pentru ei să nu mai aibă de-a face cu mine. Ei au început o viață nouă, iar mie mi-ar fi teribil de greu să-i întâlnesc. Cel mai bine este să nu ne mai vedem. Reiko a mototolit pachetul gol de Seven Stars, l-a aruncat și și-a scos din bagaje un pachet plin. L-a desfăcut, a băgat o țigară în gură, dar nu a aprins-o. — Eu sunt o ființă terminată. Ceea ce vezi tu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
lipsit atâta timp dacă tot am plătit chiria? Zău, parcă nu-ți mai vine să ieși din casă decât să duci gunoiul. Urcând scările spre etajul doi, îi cer Sabinei cartea de vizită. Mi-o dă fără o vorbă. O mototolesc și o azvârlu în casa scărilor. Îi explic oaspetei: A Romanian habit when coming back home. Lui Maiko apartamentul i se pare imens. Ea, în Tokyo, nu-și permite decât un fel de debara. Deci e bine că suntem români
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cine n-are? Cine n-are ușor dă, că nu pierde nimic... ― Atunci o să mai așteptați mult și bine! făcu Mișu cu dispreț. ― Om aștepta, ce să facem! mormăi Petre Petre, coborând ochii spre genunchi, la șapca pe care o mototolise cumplit. Plecând, Titu dădu mâna pe rând cu toți. Mâna lui Petre era grea, și aspră, și reavănă ca pământul. Capitolul II PĂMÎNTURILE 1 În gara Burdea, posomorâtă și singuratică în mijlocul câmpiei, pe linia Costești-Roșiori, aștepta brișcă galbenă, cunoscută, de la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
capul ca să nu inhaleze vaporii lichidului galben-brun, își turnă și pe rochie. "Asta-i tot", strigă. "Tot, tot!" Îi venea să verse și chiar vomă într-un colț de odaie. Dar reuși să-și păstreze pentru încă un timp luciditatea. Mototoli un ziar de pe jos și se urcă, strecurîndu-se pe sub covorul făcut sul, pe capacul pianinei, culcușindu-se în stratul gros de haine parfumate. Aprinse cu bricheta ghemotocul de ziar și-l aruncă dedesubt, pe podea, între pianină și sofa. Când auzi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
desfigurate, năclăite în materie. Cineva care exista în mod plenar, și știa asta, mi-am dat imediat seama. Își scoase portmoneul și răsfoi câteva hârtiuțe. Alese una din ele și o parcurse repede din ochi, ezită o clipă, apoi o mototoli între degete. Era gata s-o zvârle dar se răzgândi și o băgă în buzunar. - Nu e asta. Eram de altfel aproape sigur că nu l-am notat. De ce mi-aș fi dat osteneala să-l notez? Un nume simplu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seama că o pereche tânără ajunsă poate mai demult în spatele lui, îl asculta. - Vă rog, le spuse el, trăgîndu-se deoparte și invitîndu-i să se apropie de birou. Începu din nou să se caute în buzunare. Găsi foița pe care o mototolise cu puțin timp înainte, o desfăcu cu grijă, o întinse și o frecă încet între palme, ca s-o netezească. Apoi o reciti cu neașteptată curiozitate și îneîntare. Fața i se lumină și, înseninat, se rezemă de birou, hotărât să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
camera ei, se trântise pe pat, își vârâse degetele în urechi și, multă vreme încă, o mai lăsase pe Muti să o strige. Stă cu spatele la pendulă, ca să nu se panicheze, dar îi numără bătăile automat, strângându-și nervoasă buzele subțiri, mototolind între degete cartonașul. Printre sunetele rotunde, care urmează unul pe altul insuportabil de egal, de negrăbit, se strecoară fâșâitul subțire al respirației sale precipitate. Și, în sfârșit, brusc, liniște. Atât de liniște, încât se aude boazeria casei trosnind și se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
decât pentru vinile lui. Dar cel puțin știe că este liber. Cel puțin călătorește. Cel puțin are ceea ce aici nici după o viață n-ar fi reușit. Dar, cel puțin... Aruncă dintr-odată cartonașul în scrumieră - de-atâta timp îl mototolește ca o caraghioasă în mână. Se întoarce, se uită cu atenție la pendulă. Este aproape sigur că astăzi n-are să mai aibă timp să iasă. Nu că ar fi avut cine știe ce de făcut, singurul program al zilei, cununia religioasă a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-te spre ce băteau vorbele ei. Ai vrut apoi s-o convingi să părăsească scaunul de pai împletit, ai avertizat-o că este șubred și că un picior abia i l-ai încleiat. Ea nu a dat nicio atenție, își mototolea nervoasă mănușile, poate nu era speriată, dar rațiunea îi arăta că într-o asemenea situație ar trebui să fie. Posibil să mai fi văzut camere de holtei, și nu a ta să fi fost prima. Să nu ne facem iluzii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că trebuie... etc.“ Acest bilet oficial, terminat „Cu cele mai bune gânduri“ era într-adevăr rece. „Doresc să vă întreb ceva.“ Asemenea limbaj nu era crainicul unei propuneri pătimașe. Alex se simți o clipă dezumflată, la modul cel mai copilăresc. Mototoli scrisoarea în pumn. Pe urmă o întinse din nou. Era, într-adevăr, rece, dar nu era, în același timp, misterioasă? În fond, dacă John Robert dorea să se apropie de ea pe plan sentimental, era mult prea mândru ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aminte (încercase el deliberat să le uite, să împâclească și să tulbure adâncurile memoriei) de vreo două ocazii când John Robert se arătase de-a dreptul supărat și furios pe el. Nu, nu furios, ci rece, de parcă filozoful, în timp ce-l mototolea în pumn pe George și-l arunca la coș, se gândea la cu totul altceva. Urmaseră pentru George analize psihologice, recapitulări morale, devastări spirituale, naufragiu lăuntric. Nu fusese acuzat sau brutalizat ci, pur și simplu, anihilat. Cu toate acestea, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
voi înștiința din timp când locuința se va elibera. În scurtă vreme mă voi reîntoarce în Statele Unite, așa încât mă folosesc de acest prilej pentru a vă mulțumi și a vă spune bun rămas. Al Dvs., cu sinceritate, J.R. ROZANOV Alex mototoli scrisoarea și o vârî în buzunar. Își îndreptă privirea spre una dintre gravurile în lemn și constată că ramurile salciei căpătaseră o față omenească, un cap rotund, ca al fiului ei George. Simți un val de ură spontană față de „cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
impresia că el și Diane vor trebui să stea nemișcați, cu mâinile țeapăn lipite de trup. La început, nu reuși să zărească vreun scaun, sau șezlongul, acoperit și el cu îmbrăcăminte și cu un șal de lână scoțian care se mototolise, adunându-se în movilițe și vâlcele. Pe o măsuță murdară de abanos, se găseau o sticlă de vin și una de whisky, ambele deschise, și două pahare. Draperiile de catifea fuseseră trase și două lămpi cu abajururi franjurate difuzau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Dar toate asemenea fantezii nu-l puteau consola, pentru că implicau ideea unei morți reale; or George se cutremura și se ferea cât putea de ideea morții. Vărsase și lacrimi. Apoi, un lung răstimp, zăcuse nemișcat pe canapeaua lui din Druidsdale. Mototolise scrisoarea lui John Robert și o aruncase. Dar după aceea o ridicase, o întinsese și o citise din nou. Adevărul este, gândi el, că-l făcuse pe John Robert să-și piardă controlul; măcar pentru un moment, ocupase în întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]