480 matches
-
decât cu mine. Mândria - păcatul care mă chinuiește - îmi ședea în cârcă și mă cam biciuia, impunându-mi să-mi văd de drum. Îndreptându-mă spre ieșire mă ciocnisem de Sally și Fisher, care ieșeau din baia de la parter, foarte mototoliți și încântați de ei. Când ești nefericit nu-ți arde de oameni veseli, așa că m-am rățoit la ei, zgândărită de fețele lor mulțumite și de faptul că o țineau într-o veselie să mă convingă să rămân, nedezlipiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în mintea ei încețoșată se revăzu fetiță de zece ani, desculță, așezată pe jos în noroi în mijlocul unei ulicioare părăsite pe care trecuse de sute de ori, dar pe care acum nu o mai recunoștea, ridicându-și poalele rochiței roșii mototolite, ude și pătate, pentru a-și ascunde obrazul plâns. — Eram fetița cea mai frumoasă și cea mai răsfățată din întreg cartierul Albaicin, iar bunica ta - Dumnezeu s-o ierte! - agățase de straiele mele două amulete la fel, una la vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai tare pe frecat. Fatima s-a întors atunci și m-a văzut. Mi-a adresat un zâmbet plin de beatitudine, de parcă am fi petrecut cea mai minunată noapte de dragoste. Era desculță, purta aceeași rochie ca în ajun, ușor mototolită, avea aceleași sulimanuri, ceva mai șterse. Am arborat în mod fățiș o mutră dezamăgită, apoi m-am dus să mă așez în încăperea cea mare, alături de tata, care m-a strâns mândru la piept și a cerut cu glas tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
expresiile lui Guicciardini, spre a mi le întipări în memorie: — Oraș trândav..., oraș sfânt..., oraș etern... M-a întrerupt, cu voce deodată copleșită: — Oraș blestemat, de asemenea. În timp ce mă uitam la el, așteptând o explicație, scoase din buzunar o hârtie mototolită. — Tocmai am recopiat aceste câteva rânduri, scrise de Luther papei. Citi cu voce scăzută: — „O, tu, Leon, cel mai nefericit dintre toți, ești așezat pe cel mai primejdios dintre tronuri. Roma a fost cândva o poartă a Cerului, acum ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Așa? (Către GARDIAN.) Cam așa, ține minte... GARDIANUL (Bea.): Și în fiecare zi... Am să v-aduc flori! CĂLĂUL: Veți avea mii de flori la mormânt! Am să culeg în fiecare zi. Ochiul boului, coada șoricelului... GARDIANUL (Scoate o floare mototolită.): Eu deja am cules una... CĂLĂUL (O preia.): Cu această floare... vom șterge toată duhoarea... Vom fi mai buni și mai frumoși... Vom purta cămăși albe și cizme mai negre... (Bea.) GARDIANUL (Bea.): Ne vom spăla pe mâini... CĂLĂUL: Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mașa și Sașa. Când, la o sărbătorire a numelui meu, un băiat, mai mare cu câțiva ani, mi-a adus în dar o cărțulie, Borna 327, ai mei au sărit în aer. Era o carte jerpelită, fără coperte, cu pagini mototolite sau chiar rupte. O găsise F., acel prieten, în podul casei lor și sperase că-mi face o surpriză. Titlul cărții era scris pe prima pagină de text, cu creion chimic, umezit, cu litere de mână, stângaci, copilărești: BorNA 32
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lui Dumnezeu, ori coada lui Michiduță. Greu i se poate găsi destinului un paratrăsnet. Răspântiile condiției umane se vor înmulți până la bagatelizare. Din ce ți-a fost scris, trebuie să muți măcar o virgulă. Unele vieți nu sunt decât ciorne mototolite ale destinului. Să fie, oare, destinul doar un decret promulgat de zei? Voluptatea destinului e să-l bată pe cel bătut. Destinul a canalizat nevoia de tandrețe spre femei. Și spre pisici. Numai destinul istoric a făcut pârâul Rubicon să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
diavolița, decât hăt-departe, în fața unui automobil de teren nou-nouț, blindat, de mărimea unui tanc, ce tocmai oprise pentru a parca și care avea farurile deja stinse. Gâfâind, ca după o repriză de fotbal, se aplecă cu greu, își luă șapca mototolită care se pitise chiar lângă roata din față a bolidului și... când să se ridice pe verticală ca să-și îndrepte șira spinării, chiar în fața lui, pe partea frontală a motorului, văzu o impunătoare emblemă ce impune respect, iar alături, drept
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să te întorci cu informația de care am nevoie. — Dacă bănuiesc că vin ca spion, tuaregii ăștia sunt în stare să-mi taie gâtul. — Dar dacă n-o fac, o să fii caporal. îi vârî în palmă un pumn de bancnote mototolite. — Convinge-i cu asta. Sergentul major Malik-el-Haideri îi cunoștea bine pe tuaregi și-i cunoștea bine pe sclavii lor. De-abia adormise, când simți pași în apropierea cortului său de campanie. — Domnule sergent! Scoase capul și nu se miră văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
privesc, am încremenit. Lăsase repede ochii în pământ și apoi se uitase în altă parte, având poate același gânduri ca și mine, deși poate că nu. N-am înregistrat nici o reușită cu paharul. M-am holbat la cuibușorul de fâșii mototolite ore întregi, încercând să văd altceva în afară de hârtie și litere, dar n-am văzut altceva pentru că nici nu era altceva. Veni ora prânzului și mi-am amintit că n-am mâncat nimic toată ziua. Corpul meu era prea ostenit ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
atingere - și unele la miros -, toate mi se părură haine în toată regula. Mi-am ales niște pantaloni scurți prea largi și o cămașă hawaiiană roșie, imprimată cu siluete de palmieri. Am mai scos și o pălărie de pai ușor mototolită (singura pe care am găsit-o) și o pereche de ochelari de soare mari, din plastic negru, à la Roy Orbison, care să mă apere de soare. Mă simțeam ca un idiot. Când am revenit pe punte, Fidorous înclină aprobator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nu-mi dau seama... Încă nu știu cine sînt eu Însumi. — Bunăoară fotografia asta... Era fotografia ce-l făcuse să șovăie pe Rowe: șovăi și acum privind-o. — Care era, după părerea dumitale, profesia acestui om? Creionul din buzunarul de la piept; costumul mototolit; expresia aceea caracteristică unui om obișnuit să i se dea peste nas; cutele din jurul ochilor blazați - toate astea Îi risipiră Îndoielile. — Detectiv particular, exclamă el. — Ai ghicit de la prima vedere. Totuși, omulețul ăsta anonim avea un nume... — Jones, presupun, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
să renunțe la asta, deoarece copiii vor să fie inumani și fac tot posibilul să arate ca atare. Orice ai face e zadarnic și grețos. Totul te scârbește, chiar fără să‑l dai la o parte, dimpotrivă, te scârbesc hârtiile mototolite, chiștocurile de țigară de pe podea, cojile de brânză și de salam, petele de cafea și mai ales cotoarele de măr și sâmburii de portocală. Aceștia sunt cei mai răi. Nu sunt îndepărtați fiindcă e un sentiment frumos să ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a siguranței burgheze, în orice caz îi va lăsa pe alții fără plasă pentru ca aceștia să nu se bazeze decât pe el și pe ei înșiși. Rainer se holbează la mucurile de țigară, hârtiile, petele de vin roșu și șervețelele mototolite (și alte gunoaie) de pe jos și așteaptă inevitabila saturație care câteodată se produce, câteodată nu. Acum, în momentul acesta, l‑a apucat în sfârșit greața, așa că lasă să‑i cadă condeiul cu care voia să‑și noteze un vers în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întoarce brusc spre flautist, încordată, ca și cum ar fi fost deconspirată. — Dar a lucrat și dânsa, bineînțeles. Nepermis de mult, sfidând medicii. Neagu a mai găsit o sticlă și o ridică din frapieră, victorios. Sticla udă picură pe fața de masă mototolită, peste resturile sleite de carne și peste cioturile de oase fumurii. — Dumneavoastră văd că nu mai vreți, se scuză, cu un zâmbet pieziș, către fata pe care o pierd mereu mai mult... — Iar domnul Mărgărit a dat probabil destul de lucru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la tâmple și moale. Fața palidă, ochii parcă miopi, clipind. Semne, cumva, ale timidității ? Se agita pe loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Coborî privirea. Își șterse, cu palma, părul lung, transpirat. A mai urcat un pas, se apropie de ușă, apucă mânerul. Norul revine, și chipul acela neted, de sidef transparent, și umerii goi, între care luneca veninul. Întinde biletul de hârtie mototolită pe care l-a scos din buzunarul drept al pantalonilor albi, întinde hârtia, femeia continuă să-l privească, fără a lua biletul. — Prea multe cărți. Nu vă putem da decât trei. Deocam dată trei, apoi și celelalte. Locul e la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
te rog portofelu’! Tocmai am luat salaru’ și mă omoară bărbatu-meu dacă mă întorc acasă fără el! Ieșise din schimbul de noapte, avea niște cearcăne cât o scrumieră. Plânsul îi boțea chipul până când aducea cu un amabalaj de napolitane mototolit. Hai nu mai plânge, fă! o alintă Minge-de-tenis. Îi trecu degetele peste obraz ca o mângâiere. Din obrazul boțit țâșniră trei pârâiașe roșii. Alintătorul izbucni într-un râs gros: între degete ținea tăișul unei lame de ras rupt în trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să dau volumul la maximum. Limacșii rezistau la orice, numai la acordurile din Aurul Rinului nu. Apartamentul era intim mai ales datorită faptului că Adelina își împrăștia hainele peste tot. Ceștile de cafea din vitrina sufrageriei erau pline cu hârtii mototolite, clame de păr, gumă de păr întărită. Ea zicea că e artă modernă, happening-uri. Arta modernă atrăgea teribil de mulți gândaci de bucătărie, din aceia roșcați, lungi, ușori și rapizi. Se extinseseră în toată casa, iar noaptea umblau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la șapte fix, intră pe ușă și, de fiecare dată, Julius îl asemuie cu un strigoi. În lumina lămpilor, care îl supără vizibil, Monseniorul pare mai scund și are o față de om bolnav, suferind, arătând, din pricina ridurilor, ca o stofă mototolită. E adus din spate, vorbește fără să deschidă gura prea mult, și, dacă altădată va fi fost grijuliu cu ținuta sa, acum nu-i mai pasă, probabil, cum arată. Umblă cu aceeași bluză roșcată, croită din piele de capră, și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O ajută să-și pună ceva din hainele mototolite. În razele rătăcite și tăcute ale astrului le vede răscolite, murdare de iarbă și țărână. Roua dimineții au luat-o cu ei pentru întotdeauna... le scutură cum poate, însă nu le pasă, au numai de traversat înapoi magistrala, - Hai acasă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și s-a întors să vadă ochii lui Pheobe zâmbindu-i în întuneric. — Kenneth, spuse el. Nu vei ști niciodată ce-ai pierdut. — Numele meu nu e Kenneth, spuse Phoebe. Râse în timp ce se zbătea să-și aranjeze cămașa de noapte mototolită, apoi reuși s-o îmbrace. Să nu-mi spui că te-ai gândit tot timpul la o persoană pe care o cheamă Kenneth. Deși asta ar explica măcar de ce tu și Joan n-ați fost niciodată împreună. Se dădu jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sau intrând, cum vrei s-o iei, scările, podul. Și așa se trece dincolo, printre vârfurile de copaci răsturnați în luciul apei. Priceput? Așa îi vorbește sticletele de pe ramura unei răchite sufletului unui înecat. Moroiul, verde-cenușiu, stă pe marginea apei, mototolit și nehotărât. Chiar și așa se vede că era beat când a murit, beat pulbere. ─ Ce zi urâtă! oftează. Dar n-a fost urâtă de la început. Nu, la început... Soarele a strălucit, au picurat streșinile, oamenii au răzuit gheața de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
surîdeam creștinește, le pipăiam. Acasă cădeam În visare. Adevărul este că niciodată nu m-am simțit atît de minunat ca-n zilele acelea. Sigur că-n timpul demontărilor succesive Îți mai scapă cîte-o piesă pe covor, rostogolindu-se printre hîrtii mototolite, printre ciucuri, o cauți ore-ntregi pe sub canapea, pe sub fotolii, uneori n-o mai găsești. Și dacă e prețioasă, faci niște inubliabile crize de isterie solitară, tremuri, tropăi, răcnești scurt, apoi o Înlocuiești cu alta. Important este ca ansamblul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și, după cum se vede, Încă nerefăcut), care se intoxică pînă crapă și spre bucuria spectatorului se termină filmul. Ce să priceapă un cinefil normal care nu-i obligat să fie amator de jazz dintr-un film cu un Parker la fel de mototolit ca Val Kilmer/Jim Morrison, chior de beat tot timpul și care, dacă e să judeci după coloana sonoră, nici măcar nu cîntă cine știe ce. Bine c-a mai scăpat lumea de-un bețiv, mîrÎie spectatorul cu șapcă amfibie dînd pe gît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]