496 matches
-
au preferat băutura care-l transformă pe om în dobitoc târâtor, Cuvântului care făgăduiește Raiul. Una din cârciumile astea e ținută de o evreică, nimeni nu ignoră acest lucru, dar celelalte trei sunt ținute, astaghfirullah! de musulmani. Și de altfel, mușteriii lor nu sunt nici jidovi, nici creștini, după câte știu! Unii dintre ei se află poate printre noi în vinerea asta, plecându-și umili obrazul în fața Ziditorului lor, în vreme ce ieri-seară se prosternau în fața cupei, prăvăliți în brațele unei prostituate, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
roșcat. Nimic altceva, căci oamenii ne-au zărit, așa că o zbughim de acolo, drept spre cârciuma de pe strada alăturată. Nici aici nu e mai lumină, dar ochii ni se deprind iute. Numărăm patru capete cu coamă bogată și vreo cincisprezece mușterii. În a treia crâșmă, avem vreme să deslușim câteva chipuri, câteva cupe sclipitoare, câteva carafe. Jocul continuă. Capetele noastre inconștiente se vâră în a patra crâșmă. E mai lumină aici, ni se pare nouă. Deslușim lângă ușă un chip. Barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întâmplare. Cad pe prăfuit: „De la prăvuite buze, de la inimă spurcată, de la necurată limbă“ (Dosoftei). „Recitesc carnetul prăfuit și sărut filele gălbinite.“ (Emil Isac) „Revent bun, prăfuit, un dram.“ (Piscupescu) „Gambrinus“-ul este deja plin. Din ușă privesc îngândurat mesele cu mușteriii obișnuiți. În capătul dinspre tejghea lipsește Vânătoru. Probabil încă nu și-a terminat consumația la plăcintăria de pe colț. În rest, toți la datorie. La masa mea, lângă fereastra dinspre Bulevard, chiar sub cuierul-pom, două figuri noi. Își șoptesc rând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în virtutea comodității, a rutinei și a lenei de a imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos, nu mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe oglinda ei de la unitate: „Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bolborosind speriat: ― Ce-a fost asta? ― Fără demonstrații, scrâșni Raul Ionescu. Ne-am înțeles? Ioniță Dragu își înghiți lacrimile: Sînt un laș! Un laș mizerabil". Mașinile goneau lăsând în urmă ogrăzi pustii, mușcate râzând rural pe perdele croșetate, birturi fără mușterii, cu firma strâmbă, o basma albastră răsărită de după niște uluci. Pe o cutie poștală, o cioară croncănea Scuturîndu-și penele ude. * Avionul cu o cruce mare roșie zugrăvită pe fuselaj aștepta la marginea pădurii. Pilotul se apropie de maior. ― Cum a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
162 Muierea văduvă tot crastaveți visează. VÎNZĂTORIU 163 Cu greu și foarte greu, când cel ce te păzește acela te și vinde. 164 Lesne vinzi, anevoie cumperi. 165 Cine vinde pe răboj, curând și multă marfă vinde, dar și pe mușterii îi pierde și banii lui nu-i mai vede. VÎRSTA 166 Până la vârsta de o săptămână de ani omul se socotește cu minte pruncească; până la două de la o săptămână își schimbă mintea cu dinții împreună și copilăria de față i
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
lampă... pentru gospodărie, zicea crâșmarul, nu se poate să nu dea pe gât și o cinzeacă, două... de rachiu, ori o dușcă de vin!...“ Mai avea Șmil rachiu și soiuri de vin bun, aduse de pe la Huși și Odobești. Dar, după ce mușteriii se amețeau, îl mai subția cu apă, pe nebăgate de seamă, sub tejghea. - Măi, iudî... tu ai botizat vinu ista, măi!.. spuse cu ură un țăran, plescăind din limbă a fin cunoscător. Ni sî pari, nie, că nu-i ca
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
altul... toți tăceau, parcă muțiseră. „Di cânili turbat, trebuie să te ferești... ori, să-l omori!“ gândeau ei o vorbă veche, și-l știau pe Lisandru cât e de arțăgos la băutură, mai ales. Crâșmarul, învățat cu năravurile și hârțagul mușteriilor, șterse îndată tejgheaua de cioburi, fără nicio supărare, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A fost o răbufnire; parcă adunase întrânsul, toată furia de pe lume, înfrânându-se să nu izbucnească în hohote de plâns. Nu putea îndura umilința. - Anafura
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
toate după o imensă cortină: lumini, umbre și iarăși lumini. Scrutcircuitate doar... Gerard ar fi intrat într o cârciumă, da, din minut în minut, se suna deja de ora închiderii. Da, era ora zece fără zece. Păcat. Acolo, confundat cu mușteriii, ar fi povestit cu cineva. Cu oricine ar fi povestit? Până și cu ultimul bețiv ar fi stat de vorbă. Ar fi povestit ceva banal. Ar fi vrut, poate, să-i spună cât de înfiorător sună clapele pianului din filmul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
atacă un cîntec demodat, din ultimul război: Orice s-ar Întîmpla, Nicicînd nu voi uita De valea Însorită... DÎnd ocol grilajului, merse În Întîmpinarea destinului: pe un jgheab Înclinat, se rostogoleau, zornăind, spre un eșichier, cîteva monede - nu prea multe. Mușterii erau destul de puțini și cam ocoleau cele trei tarabe ale bîlciului; dacă se hotărau totuși să cheltuiască vreo cîțiva bani, preferau să-și Încerce norocul la acest joc sau la „goana după comori“. Arthur Rowe mergea de-a lungul grilajului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de pietre scumpe. De la cine primise instrucțiuni? Oare de la spiritele cu care era În legătură? Dar În cazul acesta, de ce-l alesese tocmai pe el ca să cîștige cozonacul? Sau era, poate, doar o presupunere a ei? Poate că indica fiecărui mușteriu o altă greutate, În speranța că va primi de la cîștigător măcar o felie de cozonac, Își spuse el, zîmbind În Întuneric. Cozonacii, cei Într-adevăr buni, ajunseseră o raritate... — Acum poți pleca, zise doamna Bellairs. — Mulțumesc foarte mult. Arthur Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avea nimic de cîștigat. Se mulțumi să privească, ținînd Într-o mînă cozonacul și În cealaltă exemplarul din Micul duce. — Am rămas foarte tîrziu, foarte tîrziu, se tîngui cucoana cu pălăria pleoștită. Dar, În ciuda orei tîrzii, se mai ivi un mușteriu care socotea că merită să plătească intrarea; dintr-un taxi coborî un individ care porni spre cortul ghicitoarei. Ai fi zis că-i un păcătos zorit să se spovedească, de teamă să nu moară Înainte. Să fi fost, oare, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Absorbit de aceste gînduri, Arthur Rowe nu băgă de seamă că ultimii căutători de comori se Îndreptau spre poartă și că sub platanii Înalți nu mai rămăseseră, În afară de el, decît tarabagiii. CÎnd Își dădu seama, se simți stînjenit, aidoma ultimului mușteriu rămas Într-un restaurant sub privirile fixe al ospătarilor. Dar n-apucă să ajungă la poartă, căci pastorul Îi aținu calea, spunîndu-i foarte jovial: Nu cumva te grăbești să pleci cu trofeul ăsta?! — E foarte tîrziu. — N-ai fi dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Brantôme. Era o adunătură de oameni foarte pestriță, pentru că, spre deosebire de cafenele și de teatre care atrag o clientelă croită pe măsura mediului respectiv, această sală de licitații oferea lucruri prea variate pentru a putea apela la o singură categorie de mușterii. Cărți pornografice franțuzești din secolul al XVIII-lea, cu mici și Încîntătoare stampe Înfățișînd niște persoane elegante care, fără să se dezbrace, făceau amor pe divane În stil Pompadour - se Învecinau aici cu romane din epoca victoriană, cu memoriile unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Cei din echipa de salvare nu izbuteau să țină pasul cu ceilalți. Era ca parodia unor funeralii naționale - deși erau totuși funeralii naționale. VÎntul spulbera pe stradă frunzele galbene ale copacilor din parc. Din restaurantul Ducele de Rockingham ieșeau ultimii mușterii (era ora de Închidere) și-și scoteau pălăria În fața sicriului. — Și doar Îi spusesem să nu se ducă! rosti Henry. VÎntul Îi aducea În auz pașii tuturor celor din cortegiu, Încît avea sentimentul că o Încredințase pe soția sa poporului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
din gurile știrbe ale metroului. Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei pătrat șfichiuia urechile mușteriilor: „De ce m-ai părăsit/hai vino înapoi/să fim numai noi doi/din nou ca altădatăăăăă!” Cu lacrimi în ochi, Leo spintecă bazarul de-a curmezișul. Dibuia drumul pocnind cu bastonul alb în tinicheaua tarabelor. Pit-bull-ul îl târa acum cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nereușită ("Sunteți mai bolnav, se pare, decât bolnavii pe care i-ați tratat", i-a spus într-o după-amiază), dar doctorul Luca i-a retezat-o scurt: "Dacă vrei să te iert, vino cu mine. Am descoperit o tavernă unde mușteriii sunt serviți de femei drăguțe și se poate gusta un vin pe cinste". Din centru, au pornit-o spre partea vestică a orașului. Undeva, pe o stradă mai dosnică, doctorul s-a oprit în dreptul unei firme spălăcite pe care abia
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
la poarta bisericii "mari", suna atunci strident, supărător, zgâriind parcă liniștea plină de umbre dinlăuntru. Cârciumarul, un bărbat între două vârste, cu un pântec enorm, apărea într-un târziu, ștergîndu-și mâinile de nelipsitul șorț murdar și mirîndu-se, cumva, că existau mușterii când satul era pustiu. După ce cădea seara, clopoțelul lovit de partea superioară a ușii suna mai des. Pe măsură ce bărbații se întorceau de la lucru, dacă nu erau prea obosiți, unii se abăteau pentru o oră, două, pe la cârciumă, convinși că rachiul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
agresivi. Acum pot fi văzuți și pe strada Cămătarilor unde cele mai multe magazine au închis, din lipsă de clienți. Anticariatele, îndeosebi, au fost lăsate de izbeliște, deoarece nimeni nu se mai interesează de vremurile vechi. Julius s-a numărat printre ultimii mușterii. A colindat anticariatele vrând să cumpere toate cărțile despre deșerturi, încredințat că, atunci când se va hotărî să reia lupta cu pendulele, Monseniorul își va schimba preferințele de lectură. Pe urmă, a renunțat. A preferat să deschidă larg ferestrele bibliotecii pentru
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
îi bine că ai scăpat. Atunci poate treci cândva pe la mine, să te omenesc cu un pahar. Nu-ți făgăduiesc, dar poate oi trece într-o zi. -Te aștept, Cotârlă. La crâșma lui Prispă, la acel ceas nu era nici un mușteriu. Bună seara, bade Prispă! Bună să ți fie inima, că căutătura, după cum se vede, îi amarnică. Ce zic eu amarnică? Îi cătrănită rău de tot. Cine te-o supărat, Toadere? Cine să te supere nu s-a găsi? Ei lasă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
așa pe departe: că dacă am clienți? „Am, cum să n-am?” - zic eu. Că ce mai zice lumea? „Păi nu stau să ascult ce vorbește lumea. Că dacă l-aș asculta pe fiecare atunci când să-i mai servesc pe mușterii? Că așa-i crâșmarul, stă în față la toți și trebuie să mulțumească pe oricine”... „Eu am auzit că unii vorbesc dușmănos la adresa orânduirii noastre... Mai ales când se îmbată” - zice. „Apoi la mine nu se îmbată nimeni. Vine omul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
țoi de rachiu. Nu te-oi lăsa însetat, că mi-a fi păcat. Prispă i-a așezat țoiul în față și l-a privit întrebător: „Pe unde mi-ai umblat, vere? Ia povestește lui badea Prispă, că tot nu are mușterii așa de dimineață!” Înainte de a gusta din rachiu, i-a răspuns tot din priviri: „Întâi lasă-mă să-mi trag sufletul și să-mi ud buzele, că ți-oi spune și toaca-n cer!...” După ce a simțit în trup fiorul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
la cap, bade, și n-oi călca alături cu o iotă. Bine, Toadere. Dacă îi ține seamă de cele ce ți-am spus eu, îi fi ferit de necazuri. Toaibă a mai cerut de băut. Când au început să intre mușteriii unul câte unul, odată cu umbrele înserării, s-a retras la masa lui din fundul crâșmei, unde a continuat să bea... Târziu în noapte, când crâșma se golise, Toaibă s-a ridicat și a venit la tejghea, unde crâșmarul își făcea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
superi pe Maranda și nu i prea bună treabă. Ea îi femeie cuminte și răbdătoare. Alta venea după tine să te scoată din crâșmă cu măturoiul. Aaai dreptate... De când a venit de la ocnă, Toaibă se ferea să mai vorbească față de mușterii. Își mai deschidea sufletul doar față de crâșmar. Pentru duminică își lua câte o sticlă de rachiu acasă. Avea grijă să ia și una pe care s-o aibă acolo, la gară, pentru când termina lucrul. Toate ar fi fost la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
în mine. Asta-i bine - a apreciat crâșmarul, în timp ce i-a pus dinainte, ca întotdeauna, țoiul cu rachiu. Toaibă s-a retras la masa lui și a început să guste arar, dus pe gânduri. Nu l-a tulburat nici prezența mușteriilor care intrau, beau un țoi-două și plecau în drumul lor... Afară se înserase de multă vreme, iar zloata nu contenea. Curgeau de sus trâmbe de ploaie împletite cu fulgi de omăt învălmășite de rafalele vântului. Târziu, când crâșmarul se pregătea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]