489 matches
-
însă, trebuie să-ți însușești o serie de „indicații de la centru“. Lectura acestor indicații dovedește că autorii lor au avut în minte două presupoziții: 1. Membrii juriului sunt niște vietăți rudimentare, necuviincioase, fără educație, porniți, din plecare, să-și căsăpească mușteriii și 2. Candidații sunt o adunătură de semi handicapați, în plină criză sufle tească, bolânzi, vulnerabili până la leșin. Iată ce ți se cere: A. Să fii politicos (nu cum ești dumneata de obicei, o fiară sângeroasă și grobiană). B. Să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
din restaurant, de pildă, când câte un client volubil face lungi con versații cu iubita, cu mama, cu șefu’, așa încât, vrei nu vrei, devii indiscret (chiar dacă omul nu pare să aibă nimic de ascuns). De altfel și fără telefon unii mușterii de la mesele învecinate îți strică liniștiți cheful și ciorba întreținându-se cu amicii din jur ca și cum ar fi acasă, în bucătăria proprie: cu glas mare, cu hohote de râs ascuțite, cu tachină rii de budoar. Prin orașe s-a răspândit
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pentru că În vreme de război nu este recomandabil a te cățăra Într’un pom, ci a te tupila la pământ dacă nu te poți băga Într’un tranșeu. Să mă apropii de final, dar nu Înainte de a mă adresa potențialilor mușterii ai florilor: Vreți un ceai de tei? Foarte bine. Dar vreți să Înghițiți și plumbul pe care, inevitabil, Îl acumulează teiul de pe marginea străzii, din benzina arsă de mașinile care s’au perindat pe sub el? Cam așa au degenerat Împărații
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
se înghesuia spre Piață... Orașul se afla într-o larmă înăbușită. Fără a vroi, pașii mă purtau singuri... La capătul străzii, în dreptul cârciumei, „La cucoșul tânăr”, din colț cu Ștefan cel Mare, mă pomenii luat de mulțime. Cârciuma gemea de mușterii... prinși în alt fel de vârtej, decât cel din Piață. O bună parte din mulțimea înghesuită pe străzile lăturalnice, rămase tăcută.. într-o tăcere grăitoare... într-o expectativă, parcă... Altă parte.. sub un simțământ de adâncă mâhnire, stătea neclintită și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
fidelul meu amant căruia eu (obidită) i-am fost Întotdeauna fidea.”. Leanca, văduvă și negustoreasă, e În tratație de amor cu domn’ Mitică, după cum lasă să se Înțeleagă prevenitul Iancu Zugravu. Leanca (din schița Justiție) Îl cheamă În fața judecătorului pe mușteriu nu atât pentru că acesta bea fără să plătească ori pentru că i- a spart clondirul cu mastică prima, cât mai ales fiindcă i-a adus grave ofense, lezându-i onoarea. Prevenitul o consideră „pramatie” („Bravos, domn’ judecător! Ai văzut și dumneata
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
strada Fidelității). Pampon, care o vede pentru Întâia oară pe Mița În frizeria lui Nae, o consideră pe amanta lui Crăcănel ca fiind „curățică”, indiciu că o cântărește atent din priviri și o cataloghează ca fiind acceptabilă. În schița CFR, mușteriul vesel ce intră În berărie le stârnește curiozitatea celor doi amici, Niță și Ghiță, printr-un detaliu aparent picant: „Am lăsat-o să plece cu șefu’...”; e vorba despre nevasta, tânără și frumoasă, Mița. Comeseanul ocazional al celor doi amici
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
publice, dar În epoca deplinei maturități a acestei specii se practică un populism inedit: „... eclesia capuținistă a trecut din perioada clasică În perioada politică: de la revelațiune la apostolat. Iată-i... La orice masă de la berării, birturi, cafenele, dacă sunt trei mușterii, unul desigur este un intelectual...”. Și, bineînȚeles, În funcție de local, și băutura e alta, alta decât emblematicul capuțin. Mitică cere Țuică, băcanul conservator face cinste cu Țuică, Cetățenul turmentat bea de toate: „CETĂȚEANUL: [...] Ba că dă-mi-o, ba că nu
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
rar, În variantă derizorie - un carnaval ori un circ. Sau bâlci. Circul, bâlciul, carnavalul constituie nu doar manifestări pitorești ale omenescului, ci lumea Însăși, o lume plasată «la mijloc de Rău și Bun»: „IORDACHE: Ăsta e nițel cam Țicnit... De ce mușterii am parte eu astăzi!... Frumos carnaval”; „NAE: La colț? Aideți să punem odată la cale Încheierea comèdiei ăștia...”; „IORDACHE (căzând obosit pe un scaun): De azi-dimineață!... de azi-dimineață, asta merge Întruna așa! Ce goană! Ce goană turbată! Doamne, Doamne, isprăvește
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
victorian. E capul celor care se amuză să mă pună în încurcătură. De astă dată, îmi analizează întrebarea: „Foci? Mari? Foarte mari? În împrejurimi?“. Vreți să spuneți pe uscat? mă întreabă. S-o fi gândind la viermi, intervine unul din mușterii. Clienții cârciumii sunt întotdeauna aceiași, muncitori agricoli ieșiți la pensie, așa cred. De bună seamă, nici o femeie printre ei. Mă gândesc la foci, în mare. Cu toții scutură din cap, ursuz. — N-ai cum le vedea în mare, că doar stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în care timp lustruiește lenevos tejgheaua. Tăcerea lui nu implică șovăială. — Da, sir. Acest sir are o rezonanță sarcastică, nicicum respectuoasă. — Ai auzit c-ar exista vreunul la Capul Shruff? — Nu, sir. — Un ce? Ce-a zis? Întreabă unul dintre mușterii. — Un poltergeist, îl lămurește domnul Arkwright. Ăsta-i un fel de... Nu reușește să se explice, așa încât intervin eu. — E vorba de un fel de strigoi care sparge obiectele din casă. — Un strigoi?... Urmează o tăcere semnificativă. — N-ați auzit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de la Capul Shruff, de pe „muntele“ meu, la vremea fluxului cu valuri înalte, și am reușit să ies cu bine din mare, deși plăcerea înotului mi-a fost adumbrită de oarecare temeri. Oricum, n-am de gând să mă înjosesc în fața mușteriilor de la „Leul Negru“, ducându-mă la „scăldătoarea pentru doamne“. Astăzi întreg cerul este acoperit de o ușoară peliculă de ceață, iar marea are o înfățișare argintie, înșelător docilă, de parcă undele compacte și-au pus în gând să lipăie peste stânci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atâta explicație? Mă uit cu atenție la marea pleoștită de ploaie, dar nici o formă uriașă și încolăcită nu se mai înalță din ea. (Și nici foci.) În mod ciudat, m-am gândit mult mai târziu la ceea ce-au spus mușteriii de la „Leul Negru“ despre „viermi“. „Vierme“ e o denumire veche pentru dragon. Mă rog, locul începe să capete o coloratură puțin prea pitorească: dragoni, poltergeiști, chipuri ce se ivesc la fereastră. Și cât neastâmpăr îmi insuflă ploaia asta! Mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
într-o zi să vizitez deliciosul mic teatru din Londonderry, dar mi se părea mai plauzibilă ideea că n-o s-o fac. La „Leul Negru“ nu voiam să mă duc din pricina vecinătății cu Hartley, din pricina ostilității curioase și primejdioase a mușteriilor și din pricină că aș fi putut da peste Freddie Arkwright. Și-apoi, trebuia să păzesc telefonul. Căutarea unei arme însemna cel puțin o ocupație. Doamna Chorney lăsase în pod felurite unelte pe care le cercetasem la lumina zilei, dar în zadar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de aglomerație volubilă pe care ți-o dă un cimitir. A fost o ceremonie rigidă, lipsită de orice grație, executată în pripă de slujitorii însărcinați cu această treabă, care ne-au lăsat să așteptăm afară în timp ce se descotoroseau de alt „mușteriu“. Fără îndoială, graba meritorie a colonelului de a rezerva o „nișă“ pentru James s-a dovedit extrem de prudentă. A fost de față și medicul. A venit și Toby Ellesmere, care părea sincer îndurerat. Niciodată până atunci nu mă gândisem (și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rochii. La plecare, ea cântărea darurile, îl giugiulea, el își număra banii. Când a aflat că-l înșeală, nervos, i-a cerut darurile oferite. Sinefta, o țigăncușă foarte tânără, frumoasă și cu nuri, s-a făcut cântăreață, îi veselea pe mușteriii de la "Doi curcani". Fără apărare, au batjocorit-o mulți. Cel ce o iubea era Nicu-Piele căruia nu-i era fidelă și-l înșela cu alții iar, după ce l-a lăsat lefter, a fugit cu un negustor. Lara Boris Pasternak, Doctor
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Ion Irimia a fost colonel de Miliție, a lucrat ani mulți la județeană. Îmi vine să-l întreb de ce și-a pus uniforma și unde o păstrează de arată așa impecabil. Mă stăpânesc fiindcă nu vreau să-l pierd de mușteriu. Este un bărbat înalt, atletic, cu ochi albaștri pătrunzători. Un bărbat frumos, ar spune orice femeie. El a scris o monografie a satului Crăiești. Prin urmare, am nimerit omul cel mai potrivit. Șipotul lui Cataroi Este o beție de mai
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
intrării în pivniță, amenajând apoi un local tip <<Cramă>> cu terasă, care toamna se poate transforma în <<mustărie>>. Va scoate de la naftalină niște birje trase de <<Ducipali>> focoși și după o publicitate deșteaptă nu va trebui să aștepte prea mult mușteriii autohtoni, dar cel mai sigur pe cei străini”... Și încheiam eu foarte subtil: „Majordomul va fi mereu ocupat cu lustruirea plăcii de marmură roșie gravată cu anticul <<SALVE>>”. Naivități de visător, ce mai? Și totuși. Din acel loc - nu întâmplător
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
drumuri să se deschidă o poiană luminoasă, unde soarele își arată fața roșie spălată în roua dimineții abia după ce scapă de creasta Repedii. Un loc mai frumos pentru așezarea unui han nici că s-ar fi putut găsi. Cât despre mușterii, să te ții...Întâi erau cotiugaragiii care cărau lemne și piatră din Păun în Iași. Apoi pe aici treceau chervanele cu mărfuri aduse din porturile Brăilei și Galaților. Pe aici treceau poștalioanele și nu în ultimul rând ctitorii Bârnovei cu
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
se spune. Și unde mai pui că în beciurile adânci și răcoroase se păstrau la învechit vinuri de soi. Urmașul lui Toader Costache Luca, împreună cu soția sa Tinca, au întărit renumele de Hanul Trei Sarmale, pentru că hangița punea în fața fiecărui mușteriu și trei sarmale făcute gospodărește. Hangiul Costache Luca și Coana Tinca au fost contemporanii multor personalități ale vremii. Se știe că în lungile lor drumeții Eminescu și Creangă nimereau adeseori și aici. Pe timp de vară aveau masa lor, între
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
curtea încăpătoare, iar animalele de povară rumegă pașnic...Ușa întredeschisă a hanului lasă să se prelingă afară - nedeslușit - murmurul gospodarilor care gustă măsurat din ulcelele cu vin. Peste tihna firii se aude zvon de cobză, care parcă picură în urechile mușteriilor sămânță de bucurie. Ochii devin mai luminoși, glasul mai cald și amplu și hangița - nu știu cum - parcă-i mai nurlie. De aici și până la joc, calea nu-i prea lungă... După moartea grecului, a rămas moștenitor feciorul său, Belisarie Arghiropolo - ofițer
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Ce s-a întîmplat cu leul după război, se poate deduce din fragmentul de mai jos al povestirii lui Ion Gorun, „Afacerea bună...”: „trei lei cutia de sardele Robert, cinci măslinele, opt lei brînza. Cît despre ghiuden, să te roage mușteriul cu doispce și să-i răspunzi că n ai...” 7). în aceeași vreme, poezia se vindea cu „douăzeci de lei una”8), la puținele reviste și ziare care îi plăteau pe colaboratori. în limbajul curent, leul mai era numit și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Nenumăratele voastre drumuri nu se putea să ocolească „Hanul Trei Sarmale”, unde erați atât de bine cunoscuți de Costache Luca hangiul și de coana Tinca hangița, care a dat nume și renume hanului cu cele trei sarmale puse pe masa mușteriilor, da’ sarmale nu șagă. Hangiul pirpiriu abia tăbârcea oalele cu vin vechi din pivnițele adânci. Eminescu, râzând tare, îi ieșea în cale, să-l ajute, pe când dumneata îl preveneai cu vorbele: „Ghinișor logofete să nu îmbeți păpădia”. Apoi, în timp ce dumneavoastră
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
pe îndelete, lăutarul din fruntea bandei își lăsa obrazul oacheș pe trupul viorii a mângâiere, în timp ce arcușul o făcea să zvonească glas de doină molcomă, glas de bucium grav și zguduitor sau tril de ciocârlie... Când vinul băut gospodărește de mușterii le încălzea sufletele, taraful isca cântece de joc, încât să asude podelele și să curgă țărâna din pod... Nu întâmplător am lăsat la urmă „Bolta Rece” sau „Universitas vinorum”, cum a fost supranumită mai târziu, și asta pentru că aici a
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
ooouuuuuuuaaaa ne-am dat cu tramvaiul 28 ne-am cumpărat reebok negri și ciocolată pentru amicii din țară am băut cafele în ultima seară la o cârciumă patru soliști și doi chitariști au cântat doar pentru noi din lipsă de mușterii și crezându-ne amanți pește și fado două doamne trecute dar vivante un fante cu ghiuluri și mustăcioară un mascul cu gâtul gros și cu voce de privighetoare apoi patroana apoi tipii cu chitările toți s-au pus pe cântat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
pe mâini. Deci, cum? Abia după o oră ne prindem că de fapt suntem singurii clienți și că echipa dă un spectacol doar pentru noi. Dar asta încă nu-i nimic. Pe la zece, văzând că nu-i rost de alți mușterii, încep să cânte toți șase, pe rând sau împreună. Pe la zece jumate li se alătură și patroana. Spre unșpe răsar doi prieteni ai șefei și se pun și ei pe fado-uri. Iar către spartul târgului iese dintre tingiri și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]