484 matches
-
și a sângelui sunt importante mai ales pentru cei care fumează și trăiesc în orașele mari și poluate. Printre exercițiile de respirație prezentate, respirația Muget este, de departe, cel mai eficient purificator al plămânilor și al sângelui. Dacă practicați respirația Muget timp de două sau trei minute, de două-trei ori pe zi, se vor elimina în mod eficient fumul rezidual, praful și alte particule din plămâni, iar sângele se va purifica în totalitate de dioxid de carbon, monoxid de carbon, fenol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
minute, de două-trei ori pe zi, se vor elimina în mod eficient fumul rezidual, praful și alte particule din plămâni, iar sângele se va purifica în totalitate de dioxid de carbon, monoxid de carbon, fenol și alte deșeuri metabolice. Respirația Muget ar trebui sa fie întotdeauna urmată de cel puțin zece minute de respirație diafragmatică, profundă, pentru a restabili echilibrul normal O2/CO2 în sânge și pentru a reîncărca plămânii și sângele cu qi. Fumătorii care nu renunță la acest obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
urmată de cel puțin zece minute de respirație diafragmatică, profundă, pentru a restabili echilibrul normal O2/CO2 în sânge și pentru a reîncărca plămânii și sângele cu qi. Fumătorii care nu renunță la acest obicei pot, în afara de practicarea respirației Muget, să reducă efectul nociv al fumatului prin limitarea obiceiului la orele yin ale zilei (de la prânz până la miezul nopții), când energia atmosferic este oricum insuficient. Prin abstinența din timpul orelor yang (de la miezul nopții până la prânz), ele oferă plămânilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
să urle: Tovarăș? Io, tovarăș? Cu tine mă? Să mă faci tu pă mine tovarăș! Pă mine, mă? La câțiva ani de la Revoluțiia noastă! A noastă, mă! Tu-ți grijania mă-tii! Se făcu liniște. Apoi, deodată, se auzi un muget, ceva care venea parcă din pământ: Bine-mi taie cuțâtu', Că l-am ascuțât amu! Mai auzise cândva aceste versuri. Căci versuri erau, Și Îi plăcuseră. Folclor autentic. Minunatul nostru folclor În care ne-am Îngropat de bună voie. Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătându-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și căutam tot felul de argumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. „Dar nu-l iubeam”, se apăra ea zadarnic. Nu reușea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cert cu ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și cu fața acoperită de mult păr. Bărbatul Îl izbi violent În piept, făcându-l să se prăbușească peste un gard viu din preajmă. Se ridică răvășit, cu fața zgâriată. Nu mai văzu pe nimeni În balcon. Auzi doar niște mugete. Apoi, un glas de femeie râzând zgomotos și pierzându-se dincolo de tăcerea verticală a pereților cenușii. Se Îndepărtă fâstâcit, Îndreptându-se spre o uliță pietruită, necunoscută, de-a lungul căreia se Înșirau mai multe magazii și câteva dughene de tăbăcărie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
coșmar În extaz. Era mult Întuneric și eu alergam cu picioarele Îngreunate, urmărit de tot felul de monstruozități furioase, cât pe ce să mă ajungă, să mă prindă. Nu Îndrăzneam să Întorc capul, dar auzeam În urma mea zgomote infernale: urlete, mugete, lătrături și sforăituri inimaginabile. După care mă trezeam urcând ceva foarte mare și negru, o creastă uriașă, un fel de munte. Urcam din greu, gâfâind ca o locomotivă, sfâșiat de oboseală, la un pas să fiu ajuns. Iar puterile Îmi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cum trăiți cu zgomotul ăsta tot timpul?“ l-a Întrebat Scipio pe șeful satului, Încercând să acopere urletul cascadei. „Care zgomot?“ l-a Întrebat bătrânul. Pegas se mai cabrează Înaintând câțiva centimentri și când Winston pune frână, se aude un muget ca al unei vaci muribunde. Morala poveștii fiind...? În oglindă, Îl văd zâmbind larg, viclean și savurând momentul. —Păi, eu cred că avem cu toții un zgomot de fond cu care suntem atât de obișnuiți că nu-l mai auzim. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu văd munții înnecați de nouri, De care gîndu-mi vultur s-acăța; N-aud a mării înmiite-ecouri, Ce-n glasul meu măreț s-amestecă; În codri-antici n-aud muget de bouri, Trezind zilele vechi în mintea mea Codrul din munți, râul din vale-mi tace De ce nu pot în praf a mă preface! {EminescuOpIV 80} DOI AȘTRI Am văzut doi aștri, Strălucind albaștri Sub o frunte-n vis; M-a-nnecat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și buni, îl priveau, și parlagiul înțelegea graiul lor mut. Le mângâia grumazurile și le simțea nădușeala cu miros plăcut. Bine mai era așa... La capătul Griviței s-a trezit din visări. Vântul umfla firmele negustorilor și s-auzea un muget de tablă zgâlțâită. A grăbit pașii, scuipând. - Ptiu, uite ce-mi face băutura! Încă de pe cheiul Dâmboviței simți în nări mirosul sângelui de vită. Pe podul de piatră se înghesuiau boii de cinci sute de kilograme, mugind cu spaimă, loviți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trezească nimeni. Dacă aveți nevoie de mine, strigați-mă pe fereastră. Nu era decât o încăpere dreptunghiulară, luminată de o făclie gata să se stingă. O ușoară aromă de tămâie stăruia în jurul nostru. Prin fereastra fără oblon ajungea până la noi mugetul prelung al unui bivol. Circaziana mea trase zăvorul și se rezemă de ușă. Pletele ei desfăcute se revărsară primele, căzu apoi rochia. În jurul gâtului dezgolit se arăta privirii un șirag de rubine, piatra din centru legănându-se mândră între sâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împotriva călăului, împotriva securii. Cereți o secure nouă! De zece ani e vorba ca municipalitatea să cumpere o secure nouă și nu s-a făcut nimic, nimic... ARTUR: Poate că n-au bani, poate că-s încurcați și ei... GARDIANUL (Muget.): Nuuu! Nu-i adevărat! Domnule... nu ne lăsați tocmai acum... Uitați-vă, preotul, da, preotul, e la pescuit... Plângeți-vă împotriva lui... Generalul trebuia să fie aici, tandru și atent, lângă ultima dumneavoastră dorință. Vă conjur! Plângeți-vă împotriva generalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul... întoarce capul... (Îl prinde de un picior și încearcă să-l tragă; PARASCHIV izbește cu picioarele, o luptă penibilă.) Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uâââ... Hâââ... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de râs; tremur al brațelor, al capului, cade în genunchi, se rostogolește peste PARASCHIV.) Sfințișorule... (Râs, muget, haine sfâșiate, urletul lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
o luptă penibilă.) Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uâââ... Hâââ... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de râs; tremur al brațelor, al capului, cade în genunchi, se rostogolește peste PARASCHIV.) Sfințișorule... (Râs, muget, haine sfâșiate, urletul lui MACABEUS în momentul în care simte unghiile lui PARASCHIV în gât.) Uaaa.. Göteburg, ai? Göteburg... (Îl răstoarnă pe PARASCHIV, îl lovește în ceafă.) Göteburg... (Râs grosolan, întuneric, haos, rafale de lumină, gesturile întrerupte ale lui MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mine! (Îi smulge scaunul din brațe.) Dă-l încoace! (Îi pune în brațe vasul uriaș în care fierbeau cartofii.) Na, lovește cu asta! (MACABEUS încearcă să lovească.) Așa, așa... Dă-mi una în cap... Sunt aici... MACABEUS (Tot mai jalnic, muget, fiară orbită, salivă întunecată curgându-i peste feșe.): Eu... eu... tot eu te omor... tot eu te omor... (Se prăbușește din nou.) PARASCHIV: Cum? Ce-i asta? Sus! Sus! (Lovituri cumplite.) Ce, ai obosit? Îi pune în brațe, pe rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
vostru, 100o longitudine la est de mâna mea care scrie. Se vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul - cer, flori Înalte, apă neclintită - va rămâne Într-o stare de așteptare vesperală, adâncită, și nu risipită de mugetul tânguitor al unei vaci dintr-o poiană Îndepărtată sau de țipătul și mai Înduioșător al unei păsări din josul râului, unde se află vasta Întindere de smârcuri cu mușchi de turbă albăstruie aburindă, botezată America de copiii familiei Rukavișnikov, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ultimul campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a căzut, În cadrul porții Încă intacte. Dar În Anglia, cel puțin În Anglia tinereții mele, repulsia națională față de oamenii care-și dau aere și preocuparea prea Îndârjită pentru solidaritatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
agite, cuprinse de un subit acces de tuse, umbra țopăi În ritmul ei pe pereții zgrunțuroși ai marii peșteri și puțin mai tîrziu aceiași pereți tresăltară, scrîșnind și amenințînd să se facă țăndări și să se prăbușească deodată, În timp ce un muget surd se năștea din măruntaiele iadului și suia, ca un monstru gemător, În căutarea aerului proaspăt al nopții. Iguana Oberlus lăsă să cadă cartea pe care o citea, se Încleștă cu putere de fotoliul lui grosolan și luptă cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ca să verifice, În strania lumină roșiatică ce părea să fi pus stăpînire pe noapte, cum marele val creștea tot mai mult, transformîndu-se Într-un munte arcuit de apă și spumă. Ajunse pe culme cînd temuta liniște se preschimbase Într-un muget chiar mai asurzitor decît cel care urcase din măruntaiele pămîntului și se năpusti Într-un suflet, tîrÎș-grăpiș, alergînd, sărind și căzînd, pe povîrniș În jos, spre a se ascunde În cele din urmă Într-o văgăună adîncă, cu numai cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nestăvilit. În răstimpuri, pădurea răsuna de câte un strigăt de fiară flămândă, ori a vreunei prăzi, a cărei viață tocmai se curma... în aer continuând să plutească vălurit ecoul lor. Când și când, vuietul vântului sfâșia vijelios liniștea, cu un muget de fiara sălbatică... Vijelia frământă întruna copacii încărcați de zăpadă, care se aplecau trosnind în fața ei. Umbre ciudate se închipuiau în unduitul lor. Deodată în vâjâitul geros al vântului, parcă se deslușea strigătul îndepărtat al unei fiare, apoi, zăpada spulberată
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și îi întinse frâul lui R’Orab. — Noroc, stăpâne, zise, și dispăru ca și cum n-ar fi existat. Obligă animalul să îngenuncheze, se urcă în spinarea lui și îl lovi ușor pe gât cu călcâiul: — Șiaaa! porunci. Haide! Animalul scoase un muget de nemulțumire, se ridică greoi și rămase nemișcat, pe cele patru picioare, cu fața spre vânt, așteptând. Targuí-ul îl orientă spre nord-vest și-și înfipse din nou călcâiul, cu mai multă forță, ca să pornească la drum. La intrarea în jaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
strângea în vis s-a transformat în nisip moale ce i se prelingea printre degete. Plângea vântul la ceasul vânătorului. Privi stelele, care îi spuseră cât mai lipsea ca lumina să le șteargă de pe firmament, strigă noaptea și îi răspunse mugetul stins al mehari-ului ce mesteca scaieții umezi. îi puse șaua, porni din nou la drum și pe la jumătatea după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că aude geamătul crustei sub picioarele sale, iar în câteva locuri se ondulă, fără să se spargă. Mehari-ul îl urma ascultător, dar după patru metri, instinctul îl preveni probabil de pericol, căci se opri nehotărât și mugi nemulțumit, deși mugetul său putea fi considerat un protest în fața acelei nesfârșite întinderi de sare unde nu se zărea nici măcar un amărât de tufiș. — Hai, prostănacule! mormăi. Nu te opri! îi răspunse un nou muget, dar o smucitură bruscă și două înjurături îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]