4,695 matches
-
ce imită marmura, cu un dreptunghi alb În mijloc, cu linii pentru nume și subiect. Numele celui la care a scris tot timpul cît am stat cu el a fost Ultima mare afacere. Subiectul nu era menționat. În timp ce scria, Jerry murmura și fredona. Fredonatul era monoton și strident, iar murmurul era doar un murmur sau poate un simplu tărăgănat. Suna ca și cum cineva ar fi rostit rugăciuni Într-o odaie Îndepărtată - emana o aură de Înțelesuri și totuși era imposibil să deslușești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și strident, iar murmurul era doar un murmur sau poate un simplu tărăgănat. Suna ca și cum cineva ar fi rostit rugăciuni Într-o odaie Îndepărtată - emana o aură de Înțelesuri și totuși era imposibil să deslușești fie și un singur cuvînt. Murmura chiar și cînd nu stătea la masă și scria. De fapt, În afară de cazul În care vorbea efectiv cu cineva, murmura tot timpul. M-am gîndit că probabil Își scrie cărțile În cap, așa cum fac și eu. Ăsta a fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Într-o odaie Îndepărtată - emana o aură de Înțelesuri și totuși era imposibil să deslușești fie și un singur cuvînt. Murmura chiar și cînd nu stătea la masă și scria. De fapt, În afară de cazul În care vorbea efectiv cu cineva, murmura tot timpul. M-am gîndit că probabil Își scrie cărțile În cap, așa cum fac și eu. Ăsta a fost un gînd foarte Încurajator pentru mine, și cam pe atunci am Început să mă gîndesc serios la ceea ce vreau să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Rowe, simțind ca un fel de dulceață pe limbă. — Pentru ce te aflai Împreună cu ea? — Cred că ne iubeam. — Crezi? — Nu-mi amintesc precis. Dar ea ce spune despre toată povestea asta? — Spune că i-am salvat viața. — Mamele libere, murmură domnul Prentice. Ți-a explicat fata cum de-ai ajuns În sanatoriul doctorului Forester? — I s-a interzis. (Domnul Prentice ridică o sprînceană.) Voiau - cel puțin așa mi-au spus - ca memoria să-mi revină Încet, de la sine, fără ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
eu nu voiam să-ți recapeți memoria. Nu voiam să te văd că suferi. Acum Îți amintești tot? adăugă ea cu neliniște În glas. — Îmi amintesc multe, și am aflat multe. Destule ca să știu că nu-s criminal. — Slavă Domnului! murmură ea. — Dar, dumneata știai că-s nevinovat? — Da, desigur. Știam... Și mă bucur că și dumneata știi... Vreau să fii fericit, Îți stă atît de bine! Rowe rosti, cu toată tandrețea de care era În stare: — Te iubesc. Știi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
putea îmbrăca victimele în costume grotești. La rândul lor, victimele ar stiliza trecerile lor spre moarte cu gesturi ironice, sărutând solemn paturile puștilor călăilor lor, pângărind steaguri imaginare. Chirurgii s-ar tăia neatenți înainte să facă primele incizii, soțiile ar murmura în treacăt numele amanților în momentul orgasmului soților lor, târfa care molfăie penisul clientului ar putea mușca fără nici o răutate un cerc mic de țesut de pe curbura superioară a glandei lui. Aceeași mușcătură dureroasă pe care o primisem și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
schimba greutatea de pe coapsa stângă pe cea dreaptă, am pus palma peste o gropiță din materialul ușor uzat. După o pauză lungă, s-a uitat în jos la mine cu un ochi știutor. Am fluturat servieta spre ea și-am murmurat ceva în franceza mea de baltă, executând în același timp o pantomimă elaborată a căderii pe scara rulantă abruptă, aproape pierzându-mi echilibrul. Zborul spre Orly a avut loc sub privirea sceptică a doi pasageri care fuseseră martori la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
a ajuns acum pe o culme înaltă, având în față panorama „împărățiilor lumii“ și a „slavei lor“ . Pe acestea toate ți le voi da ție dacă vei cădea înaintea mea și mi te vei închina“ (Mat. 4,9) i se murmură insinuant în ureche. Dar de fapt cine ne șoptește? Demonii care nu există? Noi ne închinăm doar rațiunii și perfecțiunii omenești! Ele sunt cele care ne îndeamnă să fericim întreaga omenire prin cea mai bună societate sau - pentru a nu
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
sânge și foc.” Datorită cursului războiului, care s-a schimbat în cursul anului 1944 net împotriva germanilor și aliaților lor (prin victoriile rușilor), devenea tot mai limpede cine va câștiga confruntarea. De aceea, și opoziția din România a început să murmure și să se întărească: „Nu aceeași era și părerea liderilor opoziției, care considerau că interesul României era să se separe cât mai repede de cel de-al treilea Reich. Opinia publică, în marea ei majoritate, era convinsă că războiul este
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mine: - Cum îți permiți tu, bă nenorocitule, să te piși pe copacul ăsta!? E pădurea lu’ mă-ta, bă!? M-ai văzut pe mine pișându-mă în patul tău, fiți-ar dracii să-ți fie de nemernic!? Ă? Aud? - Scuze, am murmurat. Nu știam că... - Ce nu știai, bă boule!? Copacul ăsta, io mă scarpin de el de unșpe ani, și vii tu să te piși pe el? Dă-o-n pula mea de treabă! - Hai, bă ursule, am zis, că mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
după sine nenorocirile, rămânând mai departe prietenul lor. — Comisarul Gorin sosește astăzi mai târziu decât orice pronostic, spune cineva, căci în clipa aceea comisarul intră în bar. Intră. — Salut tuturor! - Vine lângă mine, își coboară privirea asupra valizei, a ziarului, murmură printre dinți: - Zenon din Elea, apoi se duce la mașina de țigări. M-au dat pe mâna poliției? Un polițist lucrează pentru organizația noastră. Mă apropii de mașină, ca pentru a lua și eu țigări. Spune: — L-au omorât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
înainte, Ponko își scotea lucrurile și le așeza în sertarele pe care eu le golisem. Îl priveam în tăcere, așezat pe valiza mea închisă deja, bătând mecanic într-un bumb care era cam strâmb; nu vorbisem defel, doar un salut murmurat printre dinți; îi urmăream toate mișcările, încercând să-mi dau seama de ceea ce se-ntâmpla: un străin se pregătea să-mi ia locul, devenea eu, colivia mea cu grauri era a lui, stereoscopul, casca de ulan atârnată de un cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ipohondria. Dat fiind că tot am copiat atât, aș putea continua cu întreg paragraful, ba chiar cu alte câteva pagini, până când protagonistul se prezintă la bătrâna cămătăreasă. - Raskolnikov, student, am fost la dumneavoastră acum o lună - s-a grăbit să murmure tânărul cu o ușoară înclinare, amintindu-și că trebuie să fie mai amabil. Mă opresc înainte de a mă cuprinde tentația să copiez tot romanul Crimă și pedeapsă. Pentru o clipă, mi se pare că pricep sensul și fascinația unei vocații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un stomac ușor concav, un buric adâncit, o burtă ușor convexă, două șolduri pline de femeie aparent slabă, un pubis mândru, două coapse solide și lungi. — Și asta? E tot o uniformă? spune Sheila. Ai rămas tulburat. — Nu, asta nu... murmuri tu. — Ba da! strigă Sheila. Trupul este o uniformă! Trupul este miliția armată! Trupul este acțiune violentă! Trupul este revendicarea puterii! Trupul este în război! Trupul se afirmă ca subiect! Trupul este un scop și nu un mijloc! Trupul semnifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acum încolo îți va fi permis să urmărești până la capăt romanele pe care le vei citi... Alexandra-Sheila-Corinna, gânditoare, a reînceput să apese butoane. Și-a reluat aerul de fată silitoare pe care-l are în orice face. — Ceva nu funcționează - murmură -, la ora asta ar fi trebuit să fie totul gata... Ce se-ntâmplă? Îți dăduseși deja seama: e cam nervoasă astăzi Gertrade-Alfonsina; la un moment dat trebuie că a apăsat pe un buton greșit. Ordinea cuvintelor din textul lui Calixto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
l-ar fi trecut toate nădușelile de groază, descoperind umbra acelei ființe diforme și cocoșate micșorîndu-se tremurătoare prin jocul flăcărilor pe Înaltul perete de stîncă al peșterii presărate din loc În loc cu stalactite, cu capul aplecat deasupra unei cărți și murmurînd mereu cuvinte ininteligibile care sunau ca niște formule magice. Afară - nopțile calde ecuatoriale, cu cerul micșorat de stelele ce păreau mai tangibile aici decît În oricare altă parte a globului sau furtunile furioase care făceau vîntul să mugească, Îndurerat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spre nicăieri... Spune ceva! Îi trase un șut lui Ferreira. Portughez nenorocit, spune ceva, sau te arunc și pe tine În apă. Nu ești decît o povară. Vorbește sau vîslește, dar fă ceva... Celălalt abia deschise ochii: - Mi-e foame, murmură. - Vai, vai, vai! Ce amuzant! exclamă Oberlus, batjocoritor. Ți-e foame... Asta nu-i nimic nou... Tuturor ne e foame, pentru că sînt deja trei zile de cînd frumoasa noastră timonieră ne-a mîncat ultimul cartof. - O să mor, suspină Ferreira abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
seama că tălmaciul lui Balbo îl imita pe acesta nu pentru că așa ar fi vrut el, ci pentru că intrase în rezonanță cu gesturile, cu tonul vocii celui care vorbea. La fel se întîmpla și cu ceilalți ascultători. Ridicaseră din sprîncene, murmurau neauziți cuvintele lui Balbo, mișcîndu-și fără să-și dea seama buzele în același ritm cu marele as al aviației, mușchii feței li se contractau și se destindeau după aceleași reguli care stăpîneau obrazul de cauciuc al italianului. Șerban Pangratty îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe scăunel în fața ușii, podgorenii îngropau, copileau, dezgropau butucii de vie, la Cramă se afumau cu pucioasă butoaiele uriașe, vinul curgea făcînd spume, spre primăvară se auzeau scîrțîind carele ducîndu-l către Comana, iar cel care rămînea în Vladia se trezea murmurînd, oftînd, atunci toată suflarea așezării ținea urechea ciulită, după cum scîncea vinul se putea ști ce fel de an, bogat sau sărac, fericit sau nefericit urma să fie. Viața mișuna sub ochii săi atenți, iar poveștile care umblau, legendele care apăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era aidoma bubuiturilor Înfundate Într‑o tobă uriașă. Curând, pe locul unde fusese adâncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. Vântul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într‑o vineri, mormântul urma să fie dezgropat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atât de reale, mai reale decât cerul de deasupra capului său, mai reale decât scârțâitul oiștii carului și decât larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurând rugăciuni și cântări. 16. Oh, fiți binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Se întreba încă o dată dacă Maiana va accepta vreodată să devină soția lui și își aminti răspunsul ei, când îi propusese acest lucru pentru prima dată: —De unde vrei să știu, dacă n-am avut încă relații cu toți burlacii insulei? murmurase ea, cu un zâmbet irezistibil. Mă simt foarte bine cu tine, dar înainte de a alege, trebuie să mă conving că nu există altul care să-mi placă mai mult. Tapú Tetuanúi era mândru că femeia pe care o curta avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
drept un nor dens sau drept un munte care s-ar fi interpus deodată între el și cer, dar era evident că era vorba despre un om, fără îndoială cel mai corpolent pe care Tapú Tetuanúi îl întâlnise vreodată. —Chimé?... murmura ezitant, imaginându-și că poate herculeeanul Uriaș din Farepíti urmase și el același drum, cu vagă speranța de a se bucură de o noapte de dragoste cu dulcea Maiana. Ești tu, Chimé? Răspunsul fu un răcnet animalic și, fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Toți sunt voluntari. — Da. Toți sunt voluntari, îl aprobă el. Dar sunt voluntari pentru că altfel ar fi disprețuiți și considerați lași. Știi bine că aproape jumătate dintre ei ar prefera să rămână acasă. Nimeni nu poate citi în inima oamenilor, murmura Hiro Tavaeárii. Iar cei care-o fac, riscă să se însele. Legea e lege, încheie. — Atunci înseamnă că întotdeauna legea este mai presus de orice? —Desigur. — Chiar și dacă este o lege nedreaptă? — Chiar și atunci. —Și nici măcar Consiliul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Singurul care probabil că știe este Hiro Tavaeárii, dar eram convins că nu va interveni, nici în favoarea noastră, nici împotriva. — Și dac-o face? — Dacă ar fi făcut-o între timp, acuma eram deja băgați la apă. Dar merită riscul! murmura Chimé. Sigur că merită!... Intenționa să mai adauge ceva, dar nu o făcu, pentru că ochii i se opriseră pe incomparabila silueta a spectaculoasei Maiana, care se apropia de ei mișcându-se în felul acela al ei care-i făcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]