680 matches
-
refugiase din calea dracilor de copii (cum ajunsese să-l stropească pe blugi și maieu apa din veceu e altă poveste, pe care voi încerca s-o rezum îndată), ud de apa din veceu trecea în fața computerului, să-și verse năduful într-o proză scurtă experimentală, și ea pierdută definitiv. Așa: veceul mic unde se refugia T. având comunicare cu baia cea mare, de acolo trebuia să arunce copiii o petardă aprinsă în spațiul lui restrâns. Iar T., cu o prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
când mă gândesc la acel blestemat eveniment! Unda de scepticism ironic din ochii femeii ar fi trebuit să-l pună în gardă. Dar consulul nu se uita în ochii ei, fiind prea fericit că avea ocazia să-și verse tot năduful. Femeia, însă, știa că el nu suferise din grijă pentru soarta Franței, pentru că de asta se ocupase boierul informator, cât mai ales pentru liniștea și clipele de desfătare trăite în casa acelui boier, clipe care nu vor mai reveni niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din cauza asta... este aici, a încheiat ea indicându-le pe celelalte femei. Julia a ridicat un deget în aer. —Ei, dacă tu nu ai avut o săptămână proastă, atunci taci din gură și lasă-mă pe mine să-mi vărs năduful. Fiindcă sunt doar la un Valium distanță de a-mi pune planul în aplicare: îi trimit lui Deborah o coroană funerară și când o să deschidă ușa s-o primească, o s-o împușc acolo, pe treptele de la intrare. —Chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și să fugă. Dar a rămas înțepenită, pe loc, hotărâtă să ducă discuția până la sfârșit. —Luca nu și-a părăsit copiii. Te-a părăsit pe tine, a spus ea pe un ton scăzut. —E același lucru, a replicat Sofia cu năduf. Copiii lui locuiesc aici, iar el nu. Ceea ce înseamnă că nu-i mai vede la fel de des ca înainte. Asta a fost decizia lui, nu a mea. Alison era conștientă că trebuia să-și aleagă cuvintele cu mare grijă, pentru că Sofia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
el. La sfârșitul anului viitor o să împlinesc optișpe ani și-o să pot face ce vreau, așa că n-o să mă mai prea vedeți. N-o să mai fiu obligat să vin să stau cu voi, a continuat Jake scuipând cuvântul „obligat“ cu năduf. Fiona a căscat ochii surprinsă. —Obligat? Asta simți tu când vii să-ți vezi tatăl? Dacă așa stau lucrurile, atunci să știi că e păcat. După tot ce-a făcut pentru tine. Tatăl tău te adoră, Jake. Doar știi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
la ușa ei și să-l ia dracu’ de golan nenorocit care i-a mâncat sufletu’ și tinerețea... Își mai treceau vremea și bălăcărindu-se-n felul ăsta când îi ajungeau plictiseala și urâtul mai ceva ca într-o căsnicie. Își vărsau năduful și-și scoteau ochii unul altuia. Velicu se aprindea și se învinețea la față și i se bulbucau ochii-n cap cât cepele. Arăta mai mult ca oricând ca un cocoș țopăind și umflându-se-n pene pe o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și lor câte ceva de la masa colonelului. Păi, bineînțeles că nu era chiar de colea un bănuț, un salam, un cașcaval, o sticlă de băutură mai acătării... N-avea decât să se bucure Mirela, să uite pe moment de oful și năduful ei, că atârnă la unul care atârnă și el la rându-i - o slugă, un bărbat care nici măcar în pat nu e-n stare... Deloc și de tot, Mirelo, încă-i bine. E bine pe dracu’. Zvâcnetul ăla de mândrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o slugă, un bărbat care nici măcar în pat nu e-n stare... Deloc și de tot, Mirelo, încă-i bine. E bine pe dracu’. Zvâcnetul ăla de mândrie care se răsucea în ea și o umplea de venin... Oful și năduful, Mirelo, ai fi meritat mai mult decât cocoșul ăla împielițat care cânta cucurigu la comandă, hlizindu-se și gudurându-se pe lângă prietenii stăpâni, făcând pe valetul și pe chelnerul, păi, nu te gândi, Mirelo, că mai mult pentru asta îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
N-ai decât să primești. Iarba verde de acasă e o tăvălitură de paie, dar n-ai unde să te duci... Cică să vinzi și să pleci, Dumnezeule, unde? Peste apă, în urma lui, se auzea limpede nea Matei, blestemând cu năduf și parcă pieziș, adresându-se nu lui Rafael, ci altuia, care vede cum se alege praful de pescuitul lui. Peste două minute tăcu. Ostenise probabil. Ostenise și Rafael, fără să se epuizeze însă. Ar mai fi ținut-o o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cu peștele și s-ar putea să nu-l mai lase-n pace până nu și-o cere iertare moșului cu dinți de tablă, care se lasă escrocat cu tichet și chitanță de găinarul ăla, pentru ca apoi să-și verse năduful pe el, pe Rafael... Cât s-a mai lăsat bătrânul prostit și îmbrobodit din toate părțile, de șefi, la slujbă, de nevastă, de poliție, de registratură, de Oficiul de pensii, de dentistul care i-a pus dinții ăia de fier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pus dinții ăia de fier în gură, și uite că a strâns cureaua și a plătit. A fost mereu cu datoriile la zi. Asta i-a întărit mândria și credința și l-a golit de vlagă, umplându-l de un năduf care trebuie vărsat pe cine se nimerește... Rafael stătea nemișcat, lungit cu mâinile sub cap, cu ochii larg deschiși spre albastrul incandescent - transparența adâncă, impenetrabilă, care pleacă din tine și se întoarce și o simți ca un abur, o mireasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu s-ar mai fi dezlipit de la fereastră, uitându-se după mașina lui, și nu-i mai venea să iasă din casă fără el. Ce ușurare mare când apărea, în sfârșit, și avea pe cine să-și verse oful și năduful, spaimele și obsesiile ei de doi bani, pe care de bună seamă că Velicu le știa de-a fir a păr, nu doar pentru că îi împuia capul cu ele, ci și pentru că el le sădise în ea, și tocmai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din nas, dar în pofida durerii și a umilinței, rămăsese țeapăn în loc. Încăpățânat ca un catâr ca să-și apere dreptatea, poate și unde-l simțea pe Rafael în coastă, gata să-l susțină, și uite-l deja cum protestează plin de năduf: ce-aveți, bă, cu el?! ’Ți-ai dracului de jegoși! L-ați văzut mai pricăjit și v-ați pus cu bătuta pă el?! Ai?! Zbiera de parc-ar fi scos foc pe gură. Toți de la mese îl măsurau cu priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ar fi putut Întâmpla totul Într-o criză de furie, fără nimic planificat, sugeră Rachel, cel care a comis crima fiind apoi nevoit să se debaraseze cumva de cadavru. — Toată vorbăria asta despre cine ce motiv avea, spuse Lou cu năduf. Nu cred că are nici o legătură cu planurile pentru sală. Aș pune pariu că Linda, cu limba aia a ei ascuțită, o fi jignit tare rău pe careva și persoana și-a ieșit din minți. A privit spre noi. — Știți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
acoperiș până la biroul tatei la scara A. Formau un șuvoi de oameni în două direcții, ca și curenții marini de la geografie, calzi sus și reci jos. Ajunși în sfârșit la tata, chiriașii înjurau „blestematele de lifturi”, după care își vărsau năduful pe automobile, tramvaie, frigidere și așa mai departe. Era clar că, în statul nostru socialist, toate astea nu funcționau, iar dacă funcționau, erau exportate. Cine inventase mașinăriile acelea trebuie să fi uitat câte înjurături există în limba noastră. Țineam ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
reușit niciodată să-l conving să-mi explice. Domnul Petrea a aruncat sticle de la fereastră în stradă când echipa orașului nostru a câștigat meciul contra „celor din capitală”. „Mă tâmpitule, nătărău impotent, cel mai măgar dintre toți bărbații”, striga cu năduf doamna Petrea. „Eu dorm și tu mă lași să tot dorm, eu dorm și tu uiți de mine. Precis cu intenție, lua-te-ar naiba. Ca să-mi cadă blocul în cap și să mă îngropi dărâmată.” „Dumnezeule, chiar am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu. Era o vară fierbinte. Orașul era mai prăfos ca de obicei și oamenii umblau pe străzi, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pur și simplu prostesc, să se plătească În continuare niște sume foarte mari care ar servi, fără nici un fel de compensație, doar la o Îmbogățire și mai mare a companiilor. Nu sunt dispus să hrănesc vitele cu cozonac, Își vărsa năduful, În post scriptum, un asigurat În mod special prost dispus. Unii mergeau mai departe, cereau restituirea sumelor plătite, dar, aceștia, se vedea imediat că o făceau Într-o doară, pentru liniștirea conștiinței, să vadă dacă prinde. La Întrebarea inevitabilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
din sudul țării, sub influența climei mediteraniene, chiar după apusul soarelui, când întunericul stăpânea totul se simțea fierbințeala aerului. Cam așa era situația în vara aceea. Rusalda, pe care o treceau toate nădușelile, se tot plângea. — Uf! Ce toropeală! Ce năduf! Își punea apă într-un lighean mare, se dezbrăca până la brâu și se răcorea. — Stai, fă, că te fac eu paparudă, aruncă o găleată de apă Dedi peste Rusalda care râde bucuroasă. —”Paparugă, rugă Ea-n ieși dă ne udă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
ești! Sau să vorbești cu prima paceaură chioară de pe drum și să-i declari dragoste veșnică! Sau să te zbânțui! Sau să mori! Sau să visezi... Sau să ceri niște bani cu împrumut. Deci..., cam asta-i, constată Dănuț, cu năduf, în direcția Avocatului, fost procuror obscur, retras la țanc la pensie, pe caz de boală, supranumit și Fratele, care, așezat imediat în dreapta și scutit de povara de a asuda, privea și el cu obidă și cu oleacă de scârbă, în fundul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
în cabinetul directorului. Peste câteva clipe Deliceanu se ivi în prag, cu fața puțin aprinsă, strigînd: ― Ce tot spui, Antimiule?... Ia vino-ncoace! ― Șefule, ne-am curățat! zise reporterul iarăși patetic, dispărând în camera lui Deliceanu cu pași legănați de năduf. Titu Herdelea se strecură afară. Roșu îi vârâse un cuțit în suflet. De unde își închipuise că, muncind conștiincios, are asigurată o lefșoară din care să trăiască, azi iată-l iar ca frunza pe apă. Trebuie să se lămurească mai bine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai simt, zise băiețandrul privindu-l cu un zâmbet de mândrie. ― Mama lor de tîlhari! Petre avea o pușcă încărcată, luată de la pândarii arendașului Cosma. O ținea de țeavă ca o ghioagă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. Îi trecea prin creier să fugă și el acasă, ca ceilalți toți, dar îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi arăta o încredere nețărmurită. ― Atunci stai, nea Petrică, să facem semn de pace, să nu ne mai omoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca, în caz de forță majoră, să se trezească strânși ca sardelele, dând din coate, împingându-se unul pe altul, fiecare încercând să nu-l calce pe vecin pe bătături. Parker și Brett nu erau mulțumiți și nu-și ascundeau năduful. Se consolau cu gândul că această convocare nu avea nimic de-a face cu compartimentul mașinilor de care se ocupau ei, iar că singurul subiect care va fi pus în discuție acum era responsabilitatea altor persoane. Ripley îi pusese deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cel care va practica intervenția pe această vietate va izbuti să se adăpostească în acez caz, n-aș vrea să fiu răspunzător de ceea ce se va întâmpla cu fața lui Kane. Sau cu capul. ― Bine, de acord, zise Ripley cu năduf. N-o fi fost o idee grozavă. Atunci, ce propui? (Arătă spre infirmeria de la etajul superior.) Să facem tot drumul până pe Pământ cu chestia aia pusă pe capul lui? ― Nu văd nici un pericol, replică Ash, puțin impresionat de sarcasmele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de vină ! însă nu totdeauna este suficient : dar cine anume din clasa politică, acesta sau acela ? - mai întreabă cîte unul, mai meticulos. Și răspunsul vine după caz... Într-un final, se ajunge însă la întrebarea fundamentală, de suflet, rostită cu năduf retoric : nu cumva așa sîntem noi, românii ? E ceva în neregulă cu mentalitatea noastră ? Sau, de-a dreptul : e ceva în gena noastră ? și întreaga nație, într-un consens de masochism, răspunde : da, asta-i firea românului, n-ai ce
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]