581 matches
-
la coborârea din vagon, prințului i se năzări subit că doi ochi îl priveau ciudat, aprinși, din mulțimea care-i luase cu asalt pe călătorii veniți cu trenul. Privind mai atent, nu reuși să descopere nimic. Desigur, doar i se năzărise; însă rămase cu o impresie neplăcută. Pe deasupra, prințul era și-așa trist, îngândurat și părea îngrijorat de ceva. Birjarul îl duse până la un hotel aflat în apropierea străzii Liteinaia. Stabilimentul era destul de mizerabil. Prințul ocupă două camere mici, întunecoase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acum orfană, verișoara mea, deci pe propria lui fiică o bănuiește, caută în fiecare noapte iubiți la ea în cameră! Vine aici pe furiș, cotrobăiește și pe sub canapeaua mea. S-a smintit de-atâtea suspiciuni; în fiecare ungher i se năzăresc hoți. Noaptea întreagă, sare mereu din pat, se uită la ferestre, ca să vadă dacă-s bine zăvorâte, ba încearcă ușa, ba se uită în sobă, și asta de câte șapte ori pe noapte. La tribunal îi apără pe potlogari, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ca ai tăi, cu care chiar acum m-ai privit din spate. — Asta-i bună! Și ai cui erau ochii? bâigui bănuitor Rogojin. Prințului i se păru că a tresărit. — Nu știu; chiar am crezut că mi s-o fi năzărit în mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta-i, poate că ți s-o fi năzărit; eu unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ai privit din spate. — Asta-i bună! Și ai cui erau ochii? bâigui bănuitor Rogojin. Prințului i se păru că a tresărit. — Nu știu; chiar am crezut că mi s-o fi năzărit în mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta-i, poate că ți s-o fi năzărit; eu unul nu știu... îngăimă Parfion. Zâmbetul blând de pe față nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
s-o fi năzărit în mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani în urmă, când încă îmi mai veneau crizele. Asta-i, poate că ți s-o fi năzărit; eu unul nu știu... îngăimă Parfion. Zâmbetul blând de pe față nu-i stătea bine în acest moment, de parcă s-ar fi spart ceva în acest zâmbet și Parfion, oricât se străduia, nu era în stare să lipească la loc cioburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mai pot răbda, mă furișez în taină pe lângă casa ei, trec pe stradă sau mă ascund după colț. Într-un rând am stat de strajă la poarta ei până a început să se crape de ziuă, mi s-a năzărit ceva atunci. Iar ea m-a văzut de bunăseamă pe fereastră. „Ce-ai face cu mine, zice, dacă ai vedea că te înșel?“ N-am mai putut răbda și i-am zis: „Știi tu și singură.“ — Ce să știe? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
trotuar în fața ferestrei unei prăvălii și privea cu mare curiozitate mărfurile expuse în vitrină. Acum voia neapărat să verifice: stătuse într-adevăr acum, poate cu doar cinci minute în urmă, în fața ferestrei acelei prăvălii, nu cumva i s-o fi năzărit, n-o fi confundat ceva? Oare există în realitate prăvălia și marfa? Doar într-adevăr se simte astăzi într-o dispoziție deosebit de bolnăvicioasă, aproape la fel cum i se întâmpla la începutul crizelor fostei lui boli. Știa că în perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că nu s-a înșelat (lucru de care, de altminteri, fusese sigur înainte de a face verificarea), părăsi prăvălia și se îndepărtă repede de ea. Toate acestea trebuiau bine cumpănite, neapărat; acum era clar că nici la gară nu i se năzărise, că i se întâmplase negreșit ceva real și neapărat legat de toată această neliniște a lui de până atunci. Dar un fel de dezgust invincibil învinse iarăși: nu avea chef să chibzuiască nimic și nu se apucă să chibzuiască; începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el acasă, pe terasă, însă singur, fără Lebedev, fără copiii acestuia; să se trântească pe canapeaua lui, să-și înfunde fața în pernă și să zacă așa o zi, o noapte, încă o zi. Preț de-o clipă, i se năzăreau munții, și anume un loc cunoscut din munți, de care îi plăcea întotdeauna să-și amintească și unde îi plăcea să se ducă pe când mai locuia încă acolo, un loc din care privea în jos spre firul alb, abia licărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
arăta în ce loc și în ce punct - zări o față, un chip palid, cu părul cârlionțat și negru, cu zâmbetul și privirea știute, prea bine știute; chipul licări și dispăru. Se prea poate ca doar să i se fi năzărit; din această nălucire rămase numai cu impresia zâmbetului strâmb, a ochilor și a cravatei elegante, de culoare verde-deschis, de la gâtul domnului pe care îl zărise. Prințul nu-și putu da seama dacă domnul respectiv dispăruse în mulțime sau se furișase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mic gând „dublu“ cu privire la posibilitatea ca această fată să-l iubească și chiar la posibilitatea ca el s-o iubească pe ea. Eventualitatea dragostei ei pentru el, „pentru un om ca el“, ar fi considerat-o o monstruozitate. I se năzărea că, pur și simplu, era o ștrengărie din partea ei, dacă va fi existat ceva cu adevărat; însă el era cumva prea indiferent față de ștrengăriile propriu-zise și le găsea ca fiind prea în firea lucrurilor; el, la rândul lui, era preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din ce în ce mai mult la față. — Are cineva o monedă, una de douăzeci de copeici? sări deodată Ippolit de pe scaun, de parcă l-ar fi împuns cineva cu acul. Orice monedă, cât de mică? — Uite! îi întinse imediat Lebedev o monedă; i se năzărise că suferindul Ippolit înnebunise. — Vera Lukianovna! făcu Ippolit în grabă o invitație. Luați-o și aruncați-o pe masă: cap sau pajură? Dacă-i cap, voi citi! Vera se uită speriată la monedă, la Ippolit, apoi la tatăl ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
când febră mare și chiar momente de delir. Kolea a stat cu mine până la ora unsprezece. Îmi amintesc, totuși, tot ce mi-a spus atunci și toată discuția noastră. Însă când, pentru câteva minute, mi se închideau ochii, mi se năzărea mereu Ivan Fomici, care parcă ar fi căpătat milioane de ruble. Nu știa nicidecum ce să facă cu banii, își bătea capul cu ei, tremura de spaimă ca nu cumva să i-i fure hoții și parcă, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi putut vedea propriul chip în pragul morții, oare tot așa ar fi urcat pe cruce și ar fi murit tot așa ca acum? Și întrebarea îți încolțește fără voie în minte, atunci când privești tabloul. Toate acestea mi s-au năzărit și mie, crâmpeie, poate într-adevăr printre momentele de delir, uneori chiar în imagini, după plecarea lui Kolea, și au ținut vreo oră și jumătate. Mi s-o fi năzărit oare în imagini ceea ce nu are chip? Dar din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în minte, atunci când privești tabloul. Toate acestea mi s-au năzărit și mie, crâmpeie, poate într-adevăr printre momentele de delir, uneori chiar în imagini, după plecarea lui Kolea, și au ținut vreo oră și jumătate. Mi s-o fi năzărit oare în imagini ceea ce nu are chip? Dar din când în când mi se părea că văd, într-o formă ciudată și imposibilă, această forță infinită, această ființă surdă, întunecată și mută. Mi-aduc aminte că parcă, ducând o lumânare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Aglaia... — Deci e adevărat? Într-adevăr, puteai discuta cu ea despre mine și... și cum ai putut să mă îndrăgești, dacă mă văzuseși o singură dată? — Nu știu cum. În întunecimea mea de atunci mi se arăta ca în vis... mi se năzărea, poate, un nou răsărit. Nu știu cum de m-am gândit la dumneata ca la persoana cea mai apropiată. Ți-am scris atunci adevărul, că nu știu. Totul n-a fost decât un vis din pricina grozăviei de atunci... Pe urmă am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine? Și dacă, poate, e bine (lucru posibil și el), atunci, iarăși, în ce fel e bine?“. Însuși capul familiei, Ivan Feodorovici, a fost, se înțelege, uimit mai întâi, dar apoi a recunoscut subit că „zău, și lui i se năzărise tot timpul ceva de genul acesta, da-da, din când în când parcă i se năzărea așa din senin!“. Tăcuse imediat sub privirea amenințătoare a consoartei, dar tăcuse dimineața, iar seara, singur fiind cu soția și obligat din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine?“. Însuși capul familiei, Ivan Feodorovici, a fost, se înțelege, uimit mai întâi, dar apoi a recunoscut subit că „zău, și lui i se năzărise tot timpul ceva de genul acesta, da-da, din când în când parcă i se năzărea așa din senin!“. Tăcuse imediat sub privirea amenințătoare a consoartei, dar tăcuse dimineața, iar seara, singur fiind cu soția și obligat din nou să vorbească, cuprins parcă deodată de o vioiciune deosebită, și-a exprimat câteva gânduri neașteptate: „La drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la cale ca la ei; „La ce bun v-a apucat graba? Ce-a ieșit? Oricât m-aș uita, nu pot nicidecum trage concluzia că într-adevăr a ieșit ceva! Așteptați până o să iasă! Parcă puține lucruri i se puteau năzări lui Ivan Feodorovici? Doar n-o să facem din țânțar armăsar!“ etc., etc. Reieșea, deci, că e cazul să se calmeze, să privească lucrurile cu sânge rece și să aștepte. Dar, din păcate, sângelui rece i-a fost dată o lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui, al acestei întrevederi, nici de felul cum se va termina; nu, lui de Nastasia Filippovna îi era frică. Mai târziu, peste câteva zile, avea să-și aducă aminte că, în cursul acelor ceasuri febrile, aproape tot timpul i se năzăriseră ochii, privirea ei, îi auzise ca aievea vorbele, niște vorbe ciudate, cu toate că memoria lui reținuse prea puțin din zbuciumul acelor ore febrile și întristate. Abia de-și mai amintea, de pildă, că Vera îi adusese prânzul și el mâncase, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că, dimpotrivă, amestecându-vă în relația noastră, urmăriți să-mi insuflați dezgust față de el, să faceți în așa fel încât eu să-l părăsesc. De-abia mai târziu am înțeles despre ce-i vorba: pur și simplu vi s-a năzărit că prin aceste fandoseli faceți o faptă măreață... Ei bine, cum puteați să-l iubiți, dacă vă iubiți atât de mult vanitatea? De ce n-ați plecat pur și simplu de-aici decât să-mi fi scris niște scrisori ridicole? De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zilei, la locuința ei din Petersburg, o vizitase Rogojin care îi pusese felurite întrebări despre ceea ce se întâmpla la Pavlovsk. La întrebarea prințului privitoare la ora vizitei lui Rogojin, căpităneasa îi indicase aproape același ceas, când Nastasiei Filippovna i se năzărise că l-ar fi zărit la ea în grădină. Lucrurile se explicau printr-un simplu miraj; Nastasia Filippovna venise apoi personal la căpităneasă să se informeze în amănunțime și se calmase cu desăvârșire. În ajunul nunții, prințul o lăsă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
apoi acoperind din nou chipul lui Rogojin. Mai așteptă câteva clipe, fu cât pe ce să se întoarcă și să sune din nou, dar se răzgândi și își amână revenirea cu o oră. „Cine știe, poate mi s-o fi năzărit...“ În primul rând, se grăbea acum spre cartierul Izmailovski Polk, la fosta locuință a Nastasiei Filippovna. Știa că aceasta, mutându-se, la rugămintea lui, de la Pavlovsk cu trei săptămâni în urmă, se stabilise în acest cartier, la o fostă bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se plimbă vreo jumătate de oră, dacă nu și mai mult, prin arșița chinuitoare; acum nu se clinti nici un colț de perdea; ferestrele nu se deschideau, storurile albe erau nemișcate. Se opri definitiv la ideea că mai înainte i se năzărise, că, după cum se vedea, ferestrele erau întunecate și nespălate de mult, încât cu greu ar fi putut zări ceva, chiar dacă într-adevăr cineva ar fi aruncat o privire prin sticlă. Bucurându-se de această idee, plecă din nou spre Izmailovski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pașilor celuilalt, făcând cu rândul, unul să lase urma pe nisip, altul să o culeagă. Marea Taorminei își spunea poveștile în jurul Isolei Bella, în timp ce o priveam ore întregi de sus, de pe terasa hotelului, și probabil că atunci mi s-a năzărit, tot uitându-mă cum se lasă descoperit în timpul zilei, din ce în ce mai mult, peticul subțire de nisip care lega insulița de țărm, că e păcat să vii în Sicilia fără să fii îndrăgostit, că numai purtând cu tine o astfel de stare
Portocalele roșii de Sicilia by Rodica Dinulescu () [Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]