458 matches
-
narațiuni cunoscute ca The Sorcerer’s Apprentice de Paul Dukas, prin sonorități muzicale narate verbal ca Peter and the Wolf de Prokofiev sau prin muzica extradiegetică. Ryan mai arată că fiind lipsită de conținut semantic specific și de dimensiune spațială, narativitatea muzicii este o trăsătură metaforică prin care se elimină personajele și decorurile și se reține doar mișcarea înainte: , adică se reține fenomenul metaforic:. Narativitatea muzicii poate fi, în aceste condiții, ilustrativă sau autonomă, pentru că nu spune o poveste specifică și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
muzica extradiegetică. Ryan mai arată că fiind lipsită de conținut semantic specific și de dimensiune spațială, narativitatea muzicii este o trăsătură metaforică prin care se elimină personajele și decorurile și se reține doar mișcarea înainte: , adică se reține fenomenul metaforic:. Narativitatea muzicii poate fi, în aceste condiții, ilustrativă sau autonomă, pentru că nu spune o poveste specifică și pentru că ascultătorul: . Ryan subliniază, în acest fel, importanța majoră a audienței în narațiunea muzicală și nuanțează faptul că: . În Overview of the Music and
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
PastoraleTarasti crede că relațiile tonale între diferitele ocurențe ale aceleiași teme muzicale au funcții narative ilustrate prin tranziția de la începutul în C minor la F diez major și revenirea în final la același C minor. Tarasti consideră, de asemenea, că narativitatea muzicii este o trăsătură latentă care se poate manifesta prin diferite modalizări și prin diferite moduri de interpretare ale operei muzicale. El crede că există artiști care au o anume abilitate de a interpreta narativ muzica, în sensul că unii
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
crede că există artiști care au o anume abilitate de a interpreta narativ muzica, în sensul că unii pianiști sau violoniști ating instrumentele sau interpretează sunetele într un fel narativ. Asta înseamnă, așa cum ar spune semioticienii Școlii din Paris, că narativitatea muzicii ar trebui cercetată și la nivelul expresiei muzicale/Ănoncă musical și la nivelul interpretării muzicale/Ănonciation musicale. Mai înseamnă că există un tip de narativitate care transpare atunci când interpretul sau ascultătorul conectează un element din prediscursul intonațional sau colecția
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
într un fel narativ. Asta înseamnă, așa cum ar spune semioticienii Școlii din Paris, că narativitatea muzicii ar trebui cercetată și la nivelul expresiei muzicale/Ănoncă musical și la nivelul interpretării muzicale/Ănonciation musicale. Mai înseamnă că există un tip de narativitate care transpare atunci când interpretul sau ascultătorul conectează un element din prediscursul intonațional sau colecția de motive din memoria colectivă cu o structură muzicală. Acest tip de narativitate nu poate fi analizat fără studiul interacțiunii dintre subiectul și obiectul implicate în
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
la nivelul interpretării muzicale/Ănonciation musicale. Mai înseamnă că există un tip de narativitate care transpare atunci când interpretul sau ascultătorul conectează un element din prediscursul intonațional sau colecția de motive din memoria colectivă cu o structură muzicală. Acest tip de narativitate nu poate fi analizat fără studiul interacțiunii dintre subiectul și obiectul implicate în procesul comunicării muzicale. În Cyberage Narratology: Computers, Metaphor and Narrative Marie-Laure Ryan observă că începând cu anii șaizeci naratologia și-a extins în mod constant domeniul de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
asupra textului narativ și încearcă să evalueze, în cercetarea sa, diferențele dintre narațiunile literare și cinematografice, așa cum decurg din capabilitățile și limitările caracteristice fiecăruia dintre aceste media. Ideea centrală a cercetării este că mediul cinematografic capătă un grad sporit de narativitate prin folosirea vocii umane ca narator cotemporal vizualității narative. Chatman crede că din punct de vedere narativ, cea mai interesantă este intervenția vocii de tip voice-over: . Această intervenție care vine dintr-o sursă străină ecranului își câștigă popularitatea în filme
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
Bahrani arată că arta, deși tributară în destulă măsură marilor narațiuni ale lumii mesopotamiene, nu atribuie feminității numai roluri tradițional recunoscute și nu favorizează numai dezvoltarea narațiunilor despre pasivitatea ei. Ele arată, de asemenea, că secvențele basoreliefale: . În felul acesta, narativitatea imaginii basoreliefale devine un spațiu expresiv mai amplu decât cel oferit de modelele textuale în care apare imaginea feminității și are calități care depășesc reprezentarea iconografică. În 1856, revista Punch prezenta crinolinomania ca pe:. Medicii vremii ofereau, în articole de
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
studiu diferă în funcție de scopul cercetătorului. Medialitatea devine proprietate relațională și relevanța unei tehnologii pentru narațiune este supusă schimbării în funcție de felul în care umanitatea selectează noi utilizări. Se ilustrează ideea că naratologia transgenerică și transmedială se ocupă de măsura în care narativitatea se manifestă și dincolo de narațiunea literară. Este vorba de spectacolul dramatic, de operă, cinematografic, de televiziune, muzical sau media digitală. Sunt amintiți Monika Fludernik și Brian Richardson care arată că drama valorifică elemente-cheie ale narațiunii, Mary-Laure Ryan,Emma Kafalenos și
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
și Brian Richardson care arată că drama valorifică elemente-cheie ale narațiunii, Mary-Laure Ryan,Emma Kafalenos și Ero Tarasti care consideră că disponibilitățile de comunicare narativă ale muzicii constituie o preocupare constantă. Se face referire la Seymour Chatman care crede că narativitatea spectacolului cinematografic este amplificată prin folosirea vocii umane, Jason Mittellcare arată că filmul și televiziunea folosesc practici narative similare și Marie-Laure Ryan care studiază rolul hărții și al diagramei în analiza structurilor narative. Este valorificat modul în care Marie-Laure Ryan
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
firească, adesea captivantă. Scriitoarea imaginează situații foarte aproape de realitate, creează realist-mimetic un fundal al cotidianului lesne recognoscibil, pe care proiectează mici drame sentimentale care mobilizează atenția unui cititor nepretențios, obosit ori mai degrabă indiferent față de prea numeroasele complicații moderne ale narativității. Condiția femeii, în toate ipostazele - adolescentă, matură, prea matură, îndrăgostită, înșelată, dezamăgită, resemnată, în curs de reconstruire a speranței, mamă, mătușă, soție mai mult sau mai puțin adaptată situației -, reprezintă, firesc, motivul obsedant, la care se adaugă situații-tip, recurente
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287368_a_288697]
-
impresionante de date pozitiviste. 4.4.6. Artistul Caracterul complementar al operei artistice și al publicisticii eminesciene determină contaminări reciproce între cele două domenii ale creației. În acest sens, materia densă a publicisticii încorporează aspecte de poetică artistică, elemente de narativitate și lirism, iar pamfletele și satirele lirice ale poetului reflectă aluviunile activității jurnalistice: "Întâlnirea epidermică a jurnalismului și a poeziei maschează structura lor profundă comună, adresarea directă din înălțimea tribunei, eventual de la altitudinea morală a unui amvon imaginar, tensiunea dialogală
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Roșie din Anglia"525. Cea de-a șasea ipostază a jurnalistului Eminescu, artistul, se înscrie pe linia contaminărilor constante dintre creația artistică și cea publicistică. În acest sens, materia densă a articolelor de ziar încorporează elemente de poetică artistică, de narativitate și lirism, gestionate cu atenție în susținerea afirmațiilor social- politice. Fără a epuiza cercetarea potențialului relațional al modelului hexadic, am dorit să subliniem deschiderile analitice pe care le permite un astfel de demers și relevanța metodologică a acestui instrument în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un discurs autoconstituent explicitează atât condițiile generale ale construcției discursive, cât și propria sa condiție de posibilitate), alți gânditori precum Platon, Kierkegaard sau Nietzsche (și lista continuă în postmodernism) au dezvoltat o deschidere a identității lor filosofice către literatură, poezie, narativitate. Maingueneau tinde către ideea inexistenței discursurilor în stare pură319, către instituirea unei dominante sau a alteia, care va înscrie în final un discurs într-o categorie anume. Această dominanță este dată de accentuarea diferită a constituenței: discursul filosofic va sublinia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât ea nu poate fi asociată decât domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate se poate observa că acest termen corespunde unei strategii discursive postmoderne de "destituire" a logos-ului și a tuturor mecanismelor de argumentare, care, prin
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de mare succes prin care mitul devine manifest în lumea modernă. Mitul nu este originea benzii desenate. Nu o explică. O folosește ca mijloc de reactivare eficientă a unor fantasme străvechi, cum ar fi cele ale eroului salvator. Vizibilitatea și narativitatea benzii desenate o pot transforma pe ea însăși într-un mit, unul realmente periculos, mai ales în societățile totalitare. Chiar scopul declarat al acestei cărți este acela de a cerceta ,,rolul jucat de banda desenată în aparatul propagandistic, din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
și față de muncă, de exigențele impuse în realizarea sarcinilor. Orientările ce ar putea fi promovate prin sistemul educativ, venind în sprijinul copiilor și al părinților, ar fi în special orientarea reflectivă și aceea narativă. McKinney (2008, p. 293) susține că narativitatea este o caracteristică crucială a unei vieți sănătoase și că doar căderea în patologie blochează comportamentele narative ale persoanei. Școala poate dezvolta în contextul variatelor activități școlare și extracurriculare abilitatea copiilor și a tinerilor de a reflecta și a povesti
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
francez. Cinci ani mai târziu, în admirabilul eseu academic Foucault's Discourse: The Historiography of Anti-Humanism, Hayden White afirma că Foucault "respinge autoritatea logicii și a narațiunii convenționale"2. Evident că Foucault respinge autoritatea logicii lingvistice și formele tradiționale de narativitate occidentală pentru a scoate discursul istoriografic din câmpul instrumentalizărilor politice, al elitelor, destinate să conducă prin intermediul unui control asupra discursurilor (istorico-politice). Ceea ce "distruge" Foucault este modul tradițional și occidental de a mai scrie istorii, acele istorii, interesate politic, care povestesc
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
că nu pot fi în politica modernă (1800-prezent). Sau dacă sunt "mari" (Hitler, Mussolini, Stalin, Truman, Churchill etc.) nu înseamnă că ei au dezvoltat o politică pozitivă și în folosul unei societăți democratice. Dimpotrivă... Ceea ce atacă Foucault este "limbajul" și "narativitatea" în Excelența lor teoretică, academică și politică. De ce limbajul și narativitatea? Pentru că în jurul acestor două noțiuni, cărora le corespund fenomene culturale occidentale complexe și dificile, "s-au forjat" filosofiile și teoriile (de regulă, anglo-americane) ale istoriei. Cum să nu fii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mari" (Hitler, Mussolini, Stalin, Truman, Churchill etc.) nu înseamnă că ei au dezvoltat o politică pozitivă și în folosul unei societăți democratice. Dimpotrivă... Ceea ce atacă Foucault este "limbajul" și "narativitatea" în Excelența lor teoretică, academică și politică. De ce limbajul și narativitatea? Pentru că în jurul acestor două noțiuni, cărora le corespund fenomene culturale occidentale complexe și dificile, "s-au forjat" filosofiile și teoriile (de regulă, anglo-americane) ale istoriei. Cum să nu fii supărat pe Foucault, când acesta "atacă" osatura filosofică și istoriografică a
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
nu fii supărat pe Foucault, când acesta "atacă" osatura filosofică și istoriografică a comunității intelectuale anglo-americane? Și tocmai când Occidentul (1950-70) "și-a desăvârșit" sistemele de putere intelectuală (centrate îndeosebi pe interpretare printr-o instrumentalizare lingvistică, întotdeauna politică, și pe narativitate, ușor asimilat!) vine "opera" acestui Foucault, care le întoarce pe dos, dar tot printr-o "codificare" de limbaj intelectual, ceea ce a făcut din gândirea foucauldiană mai mult un domeniu al efectelor discursive și de felurite interpretări. Într-un fel, prima
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cărți (Biblia, Coranul). Concepția religioasă și dialectica modernă sunt două antinomii în căutarea Adevărului, care încă fascinează creierele lumii moderne. Vechiul Testament introduce în cultura universală, dar îndeosebi în tradiția de gândire a Occidentului, gândirea dialectică 57 prin structura conflictuală a narativității sale (adică seria de nedreptăți suferite de evrei în raport cu celelalte popoare). Această gândire "care se opune", "care rezistă" formată prin Biblie, prin cultura iudaică și greacă a fost perfecționată de tradiția scolastică medievală și de filosofia modernă (prin Hegel, Marx
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
instituie social-politic prin practici discursive. Iluzia eliminării exprimării metaforice și a "limbajului literar" din cunoașterea istorică este, într-un fel, anulată de "opera" metaforică a lui Foucault. Metafora și limbajul "literar" sunt, poate, cele mai prețioase elemente ale oricărei posibile narativități istorice. Universitățile, școlile, arhivele, centrele de cercetare se înscriu într-un mecanism social-politic care reglează producția și distribuția discursurilor, în funcție de anumite programe și obiective ale puterii-cunoaștere, ale regimului politic. Discursurile contrare mediei sunt marginalizate, blocate să ajungă la opinia publică
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de conflicte, de lupte între două sau mai multe grupuri umane. Ea vizează societatea în ansamblul relațiilor ei, relații de putere între membrii societății, între aceștia și oamenii din sistemul politic. Sensul devine posibil mai mult ca un ersatz al narativității istorice. Sensul e chiar retroactivul actului de a povesti pe baza unor fapte și evenimente istorice. El nu există în realitate, iar oamenii care formează o societate acționează în diverse direcții, multe dintre ele contradictorii și pentru variate scopuri, interese
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
atât sub aspectul acțiunilor, cât și al scrierilor este tocmai capacitatea de a figura aspecte din realitatea trăită (adică ficțiunea ei). Ficțiunea nu este opusă istoriei scrise, ci o face posibilă sub aspectul figurării ei scriptice pentru a exista ca narativitate și/sau discurs. Actul de a reprezenta este parte epistemică a procesului de ficționalizare pe care orice cuvânt scris sau rostit îl implică. Ficțiunea e mediul expresiv al activității de a figura lingvistic și plastic. Ficțiunea istorică a figurării prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]