778 matches
-
această galaxie lipsea din hărțile lor astronautice , așa că mai întâi trebuia să fie prelevate eșantioane de atmosferă și de scoarță, să le studieze proprietățile și să vadă în ce măsură aceste elemente au provocat catastrofa. Totuși, pentru Dalas, era pur și simplu "nasol". Ripley se întreba deseori de ce un om așa de competent pilota o droagă ca Nostromo. Ar fi fost surprinsă dacă ar fi aflat că era îndrăgostit de nava lui. ― Coborâre verticală programată și calculată. Ușoară corecție de parcurs, îi informă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
nou, deși se pare că emite acest semnal de ani și ani. (Ridică din umeri). Poate de câteva decenii sau de și mai mult timp. Dallas trecu un aparat pe toată suprafața obiectului. ― Respingere electrostatică. De-aia nu e praf. Nasol. Nu prea e vânt pe-aici; grosimea stratului de praf ne-ar fi dat o indicație despre cât timp a funcționat mașina. Pare portabilă. Își puse aparatul la loc. ― Ai mâi găsit ceva? Kane și Lambert negară scuturând din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
prietenă arhitectă a făcut un soi de experiment printre studenții la arhitectură despre ce consideră ei a fi case frumoase, respectiv urîte. Astfel, pentru o studentă, de pildă, „o casă veche, monument de arhitectură, «are niște detalii interesante, dar e nasoală, i-a căzut tencuiala, e vai de capul ei...», în timp ce (pentru o altă studentă) o nouă vilă de tip occidentalosuburban «este frumoasă și îngrijită, poate puteau să-i pună alți baluștri... dar arată bine oricum»”. „Vechile case degradate sînt catalogate
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fost șutit din mormîntul lui Tutankamon, zice cineva privind cîrpa zdrențuită, fără o culoare anume, dar plină de pete maronii - niște arsuri medievale, ai putea spune, și te oprești la această explicație, deși imaginația te lucrează cu chestii mult mai nasoale. — Chiloții tăi au sifilis, țipă altcineva și rîde ca un măgar. — Ce te uiți așa la ei, ascunde naiba mai repede jegul ăla, țipă un caporal. Nu-i arunca, că se restituie la liberare. În timp ce jucăm fotbal printre paturi cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
inspirație și am convingerea că publicul din visul meu urmează să-și primească mesajul. Some of them are flying too high, some of them ar flying too low. But most of them are flying too... aici e partea cea mai nasoală, reflectorul nu-mi dă voie să văd sala, trupa reia secvența, văzînd că frontman-ul are probleme cu versurile... Bun. But most of them are flying too... in the middle? In between? Nu-mi dau seama dacă e corect, probabil că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
restul țării. Arată mai mult ca o cameră de gazare, dar cele mai multe dintre animalele tinere rîd și comentează pe seama răcanilor, de parcă ar fi hrănite cu gaz ilariant prin instalație. Eu nu rîd și simt cum lucrurile alunecă spre ceva din ce În ce mai nasol. În vestiar, un răcan a fost dezbrăcat și a trecut printr-un ritual de umilire ce a culminat cu o buzunăreală care l-a lăsat fără țigări și fără mărunțiș. Pantalonii lui s-au plimbat de la unul la altul pînă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
văzut de mult, eu Încerc să nu abuzez de elasticitatea stomacului, avînd deja experiență. Dar Îl văd distras, Îi simt tensiunea. Mă foiesc În scaun, nu știu de unde să Încep sau ce ar trebui să spun, după ce consumăm formalitățile. — E nasol ce se Întîmplă, Îmi zice el brusc, privind În față prin parbriz. Nu știu cum se poate, dar e mai rău... Și așa ne țineam din puțin. Într-un fel, e bine că zilele astea ești aici, deși n- avem cum să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Tears In My Eyes, iar cînd melodia se oprește, se aud voci și rîsete, așa că năvălim În bloc mînați de teama că poate am pierdut distracția. E un chef destul de aerisit și ne știm cu toată lumea, discutăm despre cît de nasol e În armată, primesc dovezi de compasiune sub formă de ghionturi și miștouri. Ne fîțÎim prin casă, părinții lor au posibilitatea să iasă din țară, poți să-ți dai seama după micile obiecte aduse din diverse locuri, aerul cosmopolit al
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Depeche Mode cu Question of Time și Sorin, sărbătoritul, tuns perie și Înțolit de zile mari, vrea Frankie Goes To Hollywood, tot albumul, așa că pînă să ne hotărîm noi altcineva bagă Black cu It’s a Wonderful Life, ceea ce e nasol, e foarte nasol. Ieșim din nou În balcon cu Horace, cu Paul și cu Victor și unii beau mai mult, iar alții nu beau deloc, dar toată lumea se simte bine. Vorbim despre scule de muzică și despre cum o să arate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Question of Time și Sorin, sărbătoritul, tuns perie și Înțolit de zile mari, vrea Frankie Goes To Hollywood, tot albumul, așa că pînă să ne hotărîm noi altcineva bagă Black cu It’s a Wonderful Life, ceea ce e nasol, e foarte nasol. Ieșim din nou În balcon cu Horace, cu Paul și cu Victor și unii beau mai mult, iar alții nu beau deloc, dar toată lumea se simte bine. Vorbim despre scule de muzică și despre cum o să arate ele În cîțiva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
kilometri de casă și mă Întîlnește direct În biroul comandantului), i-am creat deja probleme ( Înainte să apucăm să ne cunoaștem). Trebuie să născocească o Întreagă procedură ca să mă introducă oficial În unitate, În așa fel Încît să nu iasă nasol. Reiese că am trecut prin vreo spărtură a gardului, fără ca vreuna din santinele să mă fi văzut, și am pătruns pînă În mijlocul unității. Dar cum dracu’ s-a putut Întîmpla una ca asta? pare să spună figura lui năucă. Unitate
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Se Întîmplă ceva, ceva imposibil de gîndit. Își face curaj și se hotărăște să nu evite centrul. SÎnt oameni care aleargă În Întuneric, iar În Piața Maria un echipaj de miliție adună tineri Într-o dubă. E clar, e foarte nasol. În Piața Operei lucrurile stau și mai rău. Dintr-un motiv care lui Îi scapă, oamenii merg pitiți sau pe brînci. Se aud voci strigînd lozinci pe o stradă laterală. Aude ce se strigă, dar nu reușește să Înțeleagă. „Azi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Eu, Moise, personalul medical răspîndit În secție (nu se vede, s-au ascuns toți undeva), o parte din bolnavii pentru care aceste lucruri mai Înseamnă ceva avem răspunsul care ne-a muncit toată ziua. La Timișoara se Întîmplă ceva foarte nasol. Ce dracu’ ne facem? Pur și simplu nu avem ce face. Statutul nostru e incert. SÎntem militari Într-o instituție civilă, dacă punem piciorul dincolo de poarta spitalului și cineva vrea să facă din asta o problemă, problema se numește dezertare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pentru domnul director - nu poți să refuzi așa ceva; cum ai putea să refuzi? să-ți dorești să mori de foame? nu mai vorbim că, dacă refuzi, Înseamnă că nu mai ești director, Înseamnă că ești suspect, Înseamnă ceva atît de nasol, Încît e mai bine să te lași dus de această apă vie care curge În legea ei pe sub lespedea sărăciei de aur oficiale. Ana e un copil ciudat, nu alimentele sînt preocuparea ei În acest moment. Și nici jucăriile, seturile
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vorbit cu maică-ta la telefon și ne-am Înțeles să vină poimîine aici, să te vadă. După Crăciun. O să o aduc eu cu mașina. Dacă o să fie posibil. Mă rog... o să mai vedem cum arată lucrurile atunci. E destul de nasol În Craiova. Au fost manifestații În centru, la primărie. Deși acolo nu prea s-a tras. Atacurile au fost mai mult prin cartiere, În jurul unităților militare... Șoselele de ieșire din oraș sînt controlate de gărzi... civili, nici măcar nu sînt dirijați
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trecut și ție prin cap că o bucățică așa de disponibilă, la gineco, Înseamnă pericol, poate că vrei să te Împrietenești cu dulapul de penicilină din cabinetul asistentelor. Taci bă, n-are decît un chist, nu-i chiar așa de nasol, dacă vrei și tu, te trimit la fix, Îți spun cum o cheamă, dar nu știu dacă meriți, mi-a zis el rînjind cu măselele. Ei bine, cuvintele lui Moise au rămas Înfipte ca un cuțit În inima mea tînără
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ceva Învățător sau profesor... cu buzunarul de la pieptul tunicii plin de creioane colorate și ne-a desenat pe noi, copiii, pe o hîrtie maro de ambalaj... Și nu-ți mai amintești... nu știu, ceva concret, povești... s-au Întîmplat chestii nasoale... — Aveam vreo șase ani atunci. Ce vrei, nu prea... Îmi amintesc că Într-o zi a venit la noi o mătușă de prin vecini, bărbatul ei mă botezase, era nașul meu... Erau mult mai Înstăriți ca noi, nașu-meu ăsta lucra
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ar fi de ajuns, Florin bucureșteanul, colegul cu care Îmi Împart amarul În gardă, Îmi povestește Într-una din nopți, fumînd pe scările cantinei, că sora lui Ștefan (studentă la arhitectură) e În spital, În comă, a pățit ceva foarte nasol În timpul mineriadei. Florin bănuiește că a fost și violată. Nici măcar n-au fost minerii. Dar cine? Tot Bucureștiul știe, oamenii au văzut ce s-a Întîmplat, a scris și o parte din presă, Însă adevărul nu poate să iasă de sub
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
reușit să-i păcăliți pe polițiști. Dar eu vă consider direct responsabili. Dacă lucrurile n-or să meargă niciodată mai bine... Hei! făcu Mark. Mai bine de-atât nu se poate. Tom Rupp clătină din cap. — Se întâmplă ceva foarte nasol cu tine, Karin. Poate-ar fi bine să ceri sfatul specialistului, cât mai stă pe-aici. —Să-l puneți voi să joace curse cu mașini, să-l târâți iar prin toate astea ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic? V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Chipul i se întunecă. —Aveam altă poză acolo. Karin gemu. —Bine. Dă-mi voie să-ți explic. Asta nu-i a mea. Eu nu m-aș atinge de o chestie care arată în halul ăsta. Asta-i caroseria cea mai nasoală pe care am văzut-o vreodată. Karin clipi înainte să-și dea seama că el se referea la mașină. —Mark, e vina mea. L-am rupt pe al tău. Fără să vreau. Ăsta-i cel pe care l-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ce sunt cheile de la mașină, mergeți la doctor.“ — Am spus eu chestia asta? Jess râse, același râs nătâng, absent, cu dinți la vedere, pe care-l avea de la opt ani. Îl străbătu prin tot corpul. Plus că, dacă e chiar nasol, poți să faci rost de cele mai noi și mai tari medicamente. Voi aveți tot soiul de chestii despre care nu ne spuneți nouă, profanilor, nu-i așa? Memorie, concentrare, viteză, inteligență - câte o pastilă pentru orice, pot să jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Adoptați o autostradă! Cine-ar fi zis că țara noastră are atâtea șosele orfane? Așteptă până la porțiunea lină dintre Shelton și Wood River ca să-l descoasă. Medicina o trădase; avea să trădeze și ea medicina. Deci care-i cea mai nasoală chestie cu doctorul Tower? Aproape că își culcase capul pe bord, uitându-se după o pasăre de pradă care se rotea deasupra lor. — Mă calcă pe nervi. Vrea să știe toate căcaturile astea care s-au întâmplat acum douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu mine. Weber tresări la auzul acestor cuvinte, cele mai delirante pe care le rostise Mark în după-amiaza aceea. Brațele lui Mark începură să tremure, de parcă trupului său i s-ar fi făcut foarte frig. — Doctore, am o presimțire foarte nasoală legată de soră-mea. Adică a trecut... cât? Jumătate de an. Nici măcar o vorbă. Nimeni n-are chef să spună ce i s-a întâmplat. Trebuie să înțelegi: s-a interesat de mine săptămânal, încă de când mă făcusem destul de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când peste tot se dezlănțuie iadul? Nările ei freamătă, iar ochii îi ard. Nicăieri, încearcă ea să spună, dar nu poate. —Vreau să zic, câte case are un om? Flutură din mână spre fereastra cenușie. Nu-i chiar cel mai nasol loc unde poți să te întorci. —E cel mai bun loc din lume, spune ea. Șase săptămâni, în fiecare an. Stau așa un timp, fără să vorbească propriu-zis. Poate fi al ei, poate recupera, încă un minut. Dar el devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de zile. De când s-a născut copilul. Arăt ca o fotografie albnegru developată prost. Și când dorm o oră, două pe noapte, visez numai tâmpenii. Ca azi-noapte, de exemplu. Azi-noapte am visat că am intrat în travaliu și aveam contracții nasoale rău de tot. Mă durea tot. Nu numai corpul meu, ci toată casa mă durea. Toată lumea. Ceea ce nu e departe de adevăr când naști de-adevăratelea. Doar că în vis nu nășteam un copil, ci îmi nășteam propriile organe. Ieșeau
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]