KorAP: Find »[drukola/base=neatârnare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...23 >

559 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

român, veți Întreba. Pentru că de la o vreme am intrat În strîns contact cu el, am devenit intimi, ne uităm Împreună la enigmele coreene insondabile ale motorului automobilului meu, la bivol, pentru că el este un simbol al luptei noastre nesfîrșite pentru neatîrnare, și, cum am rămas nesfîrșiți și neatîrnați, ar rezulta la prima vedere că sîntem la pămînt, pămîntul de vis și de neînchipuit al patriei, această patrie fără egal, fără nume, cu șurub, România. Astăzi mă găsesc Într-o insuportabilă dispoziție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Corola-website/Law/106118_a_107447

Caliopi, str. Forturilor 5 160. Stancu Petre, str. Gârlei 38 161. Matei Gheorghe, str. Infratirei 48 162. Ștefan Elenă, str. Maria Diaconescu 36 163. Arsene Ion, str. 1 Mai 58 164. Parma Ana, str. Neagara 35 165. Drăgulescu Mihail, str. Neatârnării 32 166. Costache Ion, str. Occident 42 167. Vasiu Gheorghe, str. Renașterii Costeasca 53 168. Ionescu Iulia str. Volga 55 169. Rafail Jacques Etty, Slănic Moldova, jud. Bacău 170. Dumitrescu N., str. Vizantin Nr. 23 București 171. Badarau Mircea, str.

EUR-Lex (1950) [Corola-website/Law/106118_a_107447]
Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Dar alți bulgari rămân în Panonia, unde se supun chaganului, și ei vor fi prezenți în armata avarilor care a atacat Constantinopolul, în 626. Dar, în anul 634, Kubrat, ducele bulgarilor, nu mai recunoștea supremația chaganului avar și își proclama neatârnarea. Apoi, între 634-641, el trimitea solii la Constantinopol, la împăratul Heraclie și își oferea serviciile-el se va boteza la Constantinopol, de unde primea daruri și titlul de patriciu. Ducele Kubrat s-a sfârșit între 660-668 și a lăsat în urmă cinci

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 1185-1186. Cea dintâi alcătuire politică românească, menționată la sfârșitul secolului al X-lea, Vlahia Mare a durat patru sute de ani, sub forma unei formațiuni autonome. Abia în 1397, sultanul Baiazid cucerește Thesalia și Vlahia Mare-ultima luptă a vlahilor pentru neatârnare se petrece în 1445, când ei se revoltă împotriva turcilor sub conducerea unui celnic, dar fără succes. Vlahii din Thesalia și Pind erau organizați politic ca o confederație de obști țărănești, așa cum întâlnim și în nordul Dunării, era o organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
politică, a extins frontierele statului său de la Dunăre până la râul Marița, și de la Marea Neagră la râul Vardar, în Macedonia. Kaloian a supus autorității sale pe acei boieri recalcitranți, a întărit armata și a obținut din partea papei Inocențiu III (1198-1216) recunoașterea neatârnării statului (țaratului) de la Târnovo, iar pentru el însuși a obținut titlul de rege, deși el pretindea titlul de împărat, numindu-se "Imperator omnium Bulgarorum et Blacorum". Arhiepiscopul de Târnovo, Vasile, a fost uns de trimisul papei, cardinalul Leo, ca "primat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dincolo de Carpați" și a refuzat să plătească "veniturile ce ni se cuveneau din acea parte". În lupta care are loc în această împrejurare, voievodul Litovoi moare pe câmpul de luptă (Iorga spune că el este "primul domn care moare pentru neatârnarea țării"), iar fratele său Bărbat, luat prizonier, a fost răscumpărat cu o mare sumă de bani. Să observăm că revolta voievodului român de la Jiu (nordul Olteniei) împotriva suzeranului său, regele Ungariei, are loc în momentul consolidării puterii mongole în zonă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
politice sud-carpatice, aflate de o parte și de alta a Oltului, și de a deveni leagănul statal al Țării Românești. Astfel, la răsărit de Olt, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în împrejurări obscure, capătă consistență acțiunea de unificare și neatârnare statală, în aria voievodatului lui Seneslau, nucleul statului muntean. Această obscuritate, de fapt, penuria documentelor istorice, a reprezentat temeiul (osatura) tradiției istorice endogene, în principal muntenească, de coloratură câmpulungeană, prin care nașterea Țării Românești era pusă pe seama unui "ctitor" de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ajunge ceea ce are și ceea ce poate, subliniază istoricul. Este o concepție țărănească de moșnean-în fond, voievozii (domnii) noștri sunt doar fruntași ai obștilor țărănești și uniunilor acestora, fiind la origini tot țărani.18 Pe atunci, în evul mediu, cuvântul "independență" (neatârnare) nu exista, noțiunea însăși este o creație a filosofiei franceze a secolului al XVIII-lea. "Independența" nu-și avea locul în practica social-politică medievală. Dar, în epoca aceasta, a fi seniorul sau vasalul cuiva era o necesitate și o asigurare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ungrovlahiei a fost la Argeș, unde se afla și scaunul domnesc. Jurisdicția noii Mitropolii se întindea asupra întregii țări, în scrisoarea patriarhală Iachint este menționat ca "mitropolit a toată Ungrovlahia".22 Actul însemnat, care marchează marea sa operă: pentru consolidarea neatârnării țării, el întemeiază, în 1359, scaunul mitropolitan la Argeș, capitala sa-prima mitropolie românească. Dar Nicolae Alexandru s-a înscris în istoria neamului său, subliniază Iorga, mai cu seamă, nu prin întemeierea, ci prin "canonicizarea" vlădicii (episcopului) de la Argeș, care numai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
XIV-lea, să elibereze spațiul carpato-nistrean și să întindă hotarele până la Dunăre, Mare și Nistru. Acțiunea politică și militară ce viza eliberarea țării s-a desfășurat în două etape: 1. înlăturarea suzeranității ungurești asupra vestului și nord-vestului Moldovei, pentru consolidarea neatârnării obținute prin luptă și 2. alungarea mongolilor din sud-estul țării, în scopul unificării teritoriale a noului stat de la Carpați până la Mare.38 Constituirea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, nu s-a înfăptuit în același timp cu unitatea sa teritorial-politică. După înlăturarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 560-569; Idem, Afirmarea existenței statului moldovenesc. Voievodatul lui Dragoș, în MMS, 1960, nr. 1-2, p. 555-571. 30. Ș. Papacostea, La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut, în SMIM 6, 1973, p. 43-59; Idem, Triumful luptei pentru neatârnare: întemeierea Moldovei..., în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980, p. 117-139; V. Spinei, op. cit., p. 297; Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Gengis-han, București, Editura științifică și enciclopedică, 1980, p. 136-165. 31. P. P. Panaitescu, op. cit., p. 318-319; Gh. Postică

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut, în SMIM 6, 1973, p. 43-59. Idem, Întemeierea Țării Românești și Moldovei și românii din Transilvania: o nouă sursă (l. fr.), în RRH, 1978, nr. 3, p. 389-408. Idem, Triumful luptei pentru neatârnare: întemeierea Moldovei și consolidarea statelor feudale românești, în vol. Constituirea statelor feudale românești, București, 1980, p. 117-139. Idem, Începuturile politicii comerciale a Țării Românești și Moldovei (sec. XIV-XVI). Drum și stat, în SMIM, X, 1983, p. 9 și urm. Idem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254

cum bine a fost spus, de politică și istorie - domnitorul urmărește afirmarea sa personală, cât și a Moldovei ca stat independent; făcând apel la istorie, el desfășoară o pledoarie în favoarea drepturilor și opțiunilor sale politice, în beneficiul aspirației Moldovei la neatârnare, vestejește încasările și abuzurile otomane, invocă capitulația lui Bogdan cel Orb nerespectată de turci - invocație care deschidea o nouă fază în îndelungata perioadă de apel al românilor la dreptul istoric în sprijinul emancipării naționale. Din instrucțiunile (7 mai 1711) lui

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
nici o întocmeală acestui congres nu se făcu”. La 16 august 1772, Thugut confirma insistențele românilor, anunțându-l din Focșani pe Kaunitz că i s-a prezentat o deputăție de boieri munteni pentru a-l ruga ca Austria să stăruie în favoarea neatârnării de Poartă, dar că el i-a „îngăimat” pe boieri cu vorbe frumoase, deoarece nu putea „iniția pe acești domni în secretul intențiilor Înaltei Curți imperiale asupra viitoarei stări a Principatelor”. Sustrăgându-se sub pretextul că țara lor fiind sub

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
al doilea memoriu către același, delegații munteni afirmau că originalele capitulațiilor, „arătate Ex. V.”, se află la cneazul Cantacuzino, că împrejurările sunt „foarte priincioase pentru a cere din nou vechile noastre drepturi și a ne pune într-o stare de neatîrnare către care tind toți acei ce au apucat a-i gusta odată dulceața (subl. ns. L. B.)”; cereau permisiunea ca, din partea lor, să fie trimis cineva la Viena ca să susțină drepturile țării. Plenipotențiarul austriac a fost implorat și prin alt

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
abolirea dominației otomane. Față de soliditatea și amplitudinea revendicărilor de independență și unire (un singur prinț pentru ambele principate), cererile de „stăpânire țaristă” apar ca un pandant, ca o reverență, ce se pierde în șirul de invocații ale drepturilor istorice la neatârnare sau numai ocrotire (protecție) „prea înaltă”. Este exclus ca delegații munteni să nu fi știut că rușii se prezentaseră la Focșani cu adeziunea la retrocedarea Principatelor către Poartă, iar austriecii și prusienii cu decizia de fermă respingere a independenței românilor

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
a statutului Principatelor. Înainte de a fi intrat în posesia tratatului de pace, el îi comunica lui Thugut temerea ca Principatele să nu dobândească un statut ca al Raguzei, rămânând doar sub protecția Porții, ceea ce ar fi echivalat cu „o deplină neatîrnare”, îl neliniștea posibila lor scutire de dări și alte obligații față de Poartă deoarece, fiind roditoare, „ar provoca o emigrație foarte însemnată din Austria” (adică din Transilvania), îl îngrijora eventualitatea ca nu cumva alegerea domnitorului să fie din nou atribuită țării

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
cât de bine era cunoscută această dorință la Petersburg, rezultă fie și numai din faptul că, în noiembrie 1828, [feldmareșalul P. H.] Wittgestein asigura boierimea moldoveană că țarul nu va pune sabia în teacă până ce coreligionarii săi nu vor dobândi neatârnarea. Evident, cercurile politice oficiale europene nu erau însă pregătite pentru însușirea ideii de emancipare națională totală a românilor, dar ea își făcea un loc tot mai larg, progresând ireversibil într-un moment istoric în care sentimentul național nu mai putea

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
și desființa „tribunalele de sânge”. Intervenția externă militară l-a îndemnat totuși pe Bem la măsuri drastice, dar, semnificativ, el cerea românilor și sașilor să nu se amestece în această nouă fază a războiului: „iară pe împotrivitorii libertății și ai neatârnării maghiare - stă scris în proclamația de la Cluj, din 24 iunie 1849 -, adecă: locuitori ai țării, sașii și românii, întradins îi sfătuiesc să nu ia nici o parte la această luptă, ci să rămână în odihnă, că eu nu poftesc ajutor de la

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
cea politică și culturală, premisele conjuncturale favorabile revoluției elene, în care marile Puteri au fost nevoite să descopere un teren comun de acomodare și acțiune. Românii sunt, după greci, cea de a două națiune în sud-estul continentului ce-și cucerește neatârnarea politică. Ei au invocat: sorgintea latină, secolele de rezistență armată, spolierea pământului, bunurilor și vieților, s-au ridicat de repetate ori cu arma în mână în contra jugului străin. Străduințele lor n-au rămas fără ecou, dar el n-a atins

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
propune o altă formulă pentru sistemul constituțional de după 24 ianuarie 1859, căreia ne raliem fără rezerve. El demonstrează că dubla alegere n-a dus la o uniune personală, care presupune un sistem succesoral în vigoare, fiecare stat păstrându-și deplina neatârnare; singurul organ comun e șeful statului, toate celelalte rămânând separate; or Al. I. Cuza n-a dobândit domnia prin moștenire, apoi Moldova și Muntenia au avut și alte organe comune decât domnitorul: Comisia Centrală de la Focșani, o singură Înaltă Curte

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
Moldova și Țara Românească, fără să fi rezolvat totuși pe deplin una dintre problemele capitale ale istoriei noastre. De aici încolo însă, atitudinea lui Xenopol față de problema agrară a fost contradictorie. Ce-i drept, A. D. Xenopol a militat neabătut pentru „neatîrnarea economică” a țăranului, pentru ca acesta să devină un cetățean luminat, dar soluțiile pe care le-a preconizat istoricul, îndeosebi în studiul Mijloacele de îndreptare ale stării țărănimii române, ca și în altele, s-au dovedit ineficace. A. D. Xenopol s-a

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
industrie grea, ci la industria de extracție și cea prelucrătoare ușoară, adică la acele ramuri cu care a început peste tot în lume industrializarea capitalistă. Meritul său constă însă în înțelegerea importanței hotărâtoare a industriei pentru progresul patriei și apărarea neatârnării, ceea ce în acea epocă însemna mult. O bază materială solidă avea menirea - în concepția lui A. D. Xenopol - să determine înflorirea culturii naționale și a învățământului. Marele istoric considera că învățământul primar trebuia să pregătească pe om ca cetățean liber, conștient

SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU (2011) [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012

C. Brătianu, la Congresul de pace de la Berlin. S-a stins din viață la 1 iulie 1891, lăsând în urmă o vastă activitate. 13 CAPITOLUL II Mihail Kogălniceanu și independența României în istoriografia românească până la primul război mondial Lupta pentru neatârnare a fost în întreaga istorie a românilor, un freamăt și un catatlizator al spiritualității diferitelor epoci, al conștinței maselor populare. Marile momente ale istoriei noastre naționale consemnează acest adevăr, cu forța de convingere a exemplelor care, n-au încetat să

MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
pentru a se asigura dezvoltarea autonomă a țării, Kogălniceanu demonstrează că “Turcia nu are drit și încă mai puțin interes de a se împotrivi la aceasta ... când ea a învățat atât și învață în toate zilele a estima cât prețuiește neatârnarea staturilor, negreșit că nu ea tocmai ar putea avea iseea de a o jigni cât de puțin.”. Marele gânditor aprecia că neăendența unei nații presupune neatârnarea e, deoarece cel mai sfânt dintre drituri “este neatârnarea noastră dinlăuntru și prin urmare

MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]