907 matches
-
e posibil, o imensă eroare.” Dacă i-aș fi spus, ar fi înnebunit, n-ar fi înțeles; cum să înțeleagă o astfel de realitate. Totul a durat o secundă: confuzie venită din adâncuri. Dar ea, observându-mi clipa, mă privi nedumerită cu ochii deschiși mari, rotunzi, cum nu-i văzusem până atunci, ca-ntr-un miracol, în care mă pierdui a doua oară. Își trecu mâinile prin părul meu, mângâindu-mi fruntea, obrajii. Șoptea: - Te iubesc! Te iubesc! Eu nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-nceputul lumii. Asta voiam să-ți spun. Cine ți-ar fi putut spune în locul meu? El care vine la răstimpuri mari ale existenței, sau în ceasurile tale de taină ori cumpănă, cunoscându-ți trecutul și viitorul, deși, categoric, este uneori nedumerit asupra firii tale, cum tu însuți ești, căci semănați de la naștere, din care cauză nu poate rosti judecățile definitive; ai spune dacă n-ai cunoaște adevărul, că sunteți unul și același, neputându-se bănui că el este altceva și anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o parte cojocul. — Și dumneata, Niță, abate-te desară, ori mâni pe la mine... Am a te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
buncăr cu tipi ciudați care au propria gardă civilă. O să vă împușc și o să vă omor. M-ați înțeles? Acum o să mă dau înapoi încet, cu arma mea bine antrenată ațintită spre voi și voi o să stați acolo unde sunteți, nedumeriți, dar ascultători. Așa au făcut. Îmi tot învârteam arma înspre ei, repetând: Armă. Cu care să vă omor. Armă. Foarte periculoasă. Am tot dat înapoi, de-a lungul afurisitei de peluze interminabile, în sfârșit la doi pași de poartă. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
desigur că vom face. —E drăguț din partea lor că pleacă devreme, a zis Teenie. Pentru că acum putem să vorbim despre ei. Deci, ce părere are fiecare despre asta? Părerile erau împărțite. Se vedea că Bărbații Adevărați de ordinul doi erau nedumeriți pentru că Jacqui n-avea sâni. Dar cel puțin era blondă. Cam tot restul lumii, în schimb, era în culmea încântării. Brooke și-a împletit degetele, cu o strălucire în ochi. —E adorabil. Dragostea adevărată i se poate întâmpla oricui. Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
tu ești scara mea spre cer...1 —...prin aceasta îți jur loialitate, încredere, credință și că nu voi lăsa să apară între noi mecanisme repetitive pasiv-agresive... —...și dacă auzi forfotă în tufișuri, nu te teme... Fruntea tatei se încrețise. Era nedumerit. Nu e toată treaba puțin cam... cum ziceți voi? —Mângâietor-delicată, i-a șoptit Jacqui sonor din rândul din spate. —Așa, mângâietor-delicată. Apoi și-a dat seama că persoana care vorbise era Jacqui și, stânjenit, și-a lăsat capul în pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în celelalte volume publicate anterior celui prezentat acum: Strune de dor, Rochița cu buline și Flori dulci de cireșe amare. Dacă, înainte de a citi vers cu vers, ne propunem să parcurgem titlurile din volum, pentru o primă percepție, vom fi nedumeriți, inevitabil, cum de stau laolaltă poezii dedicate unor persoane („Mamei”, „Înger de iubire - pentru Sofia Maria”, etc), poezii cu o temă națională („Basarabie română”), cu o temă religioasă („Ziua Înălțării Sfintei Cruci”, „Zi de Crăciun”), poezii din „interior” („Gânduri” sau
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
motivația acestor două descrieri are mult mai puțin de-a face cu natura - atât a fântânii, cât și a mea - decât cu felul în care ne vezi pe amândoi? Vultur-în-Zbor se încruntă. — Iartă-mă, spuse Virgil Jones. Văd că ești nedumerit și de ce n-ai fi? Dar ia aminte: eu însumi sunt alcătuit din materie, care, la rândul ei, e compusă din particule și mai mici și așa mai departe, până la ultramicrocosmos. Cert este că spațiile dintre particulele materiei care intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Nu, zise Vultur-în-Zbor. — Poate că nici nu contează, spuse Virgil Jones, dacă urmează să fim prieteni. ȘAPTESPREZECE Pentru ca Dolores să rămână liniștită, Vultur-în-Zbor a trebuit să cineze în seara aceea singur, lângă fântână. Virgil Jones i-a adus mâncarea. Era nedumerit. Exista o serie întreagă de fapte care nu se legau: cine știe ce poveste îngrozitoare pe care el n-o știa și care-l împinsese pe domnul Jones să ia hotărârea aceea surprinzătoare. încercă să înțeleagă și nu reuși. Așa că încercă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
canapelei, cu încheieturile albe din cauza strânsorii puternice, și apoi i-a dat drumul, m-am simțit ca și cum câștigasem o bătălie. După aceea, mi-a spus că are impresia că s-a îndrăgostit de mine. Capitolul 19tc " Capitolul 19" Deveneam din ce în ce mai nedumerită de faptul că Poliția nu reușise să găsească, în apartamentul lui Charles sau în biroul lui de la muncă, nici o dovadă a activităților lui financiare extracurriculare. Deși mă gândisem că Charles era mult prea șiret pentru a lăsa ceva incriminator pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ar fi ieșit decât o grimasă acră, cel mult caraghioasă. Știam că ea putea vedea în ochii mei încordarea de care îmi vorbiseră și alte femei când, aflându-mă în fața lor, mă pomeneam dintr-odată privindu-le și ele rămâneau nedumerite la început, apoi neliniștite, incomodate de privirea mea, în timp ce gândul meu se desprindea de ele, cufundându-se tot mai adânc în mine până acolo unde doar întrebările foșnesc ca un prund cu puzderii de râme, târându-se una peste alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ruinate mă simțeam chiar vinovat, rușinat. O stare confuză, grea, de mocirlă sufletească. Am strâns-o pe Ester de mână. Tăcea închisă în ea, privind minunea aceea pângărită. „Cum de se poate așa ceva?“, a șoptit de câteva ori, clătinând parcă nedumerită din cap. Se putea. O știam prea bine. Dar parcă niciodată nu avusesem în față atât de clară imaginea a ceea ce de atâtea ori auzisem tot repetându-se, tăvălugul istoriei. Tăvălugul trecuse chiar pe acolo, poate chiar se mai mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Din când în când, neputincios precum inginerul când mă văzuse apărându-i în față cu Ester de brațul meu, șoferul acela trăgea câte un șut răzbunător în roțile mașinii răsturnate. 5tc "5" Așa cum eu acum, proptit în ușa cârciumii, privesc nedumerit spre masa mea cu cei doi orbi și aș vrea să-i trag un șut nenorocului care m-a făcut să-mi pierd servieta, să nu mă pot duce acasă și să dorm, să uit de mine și de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al pantalonilor era desfăcut, mult dincolo de genunchi. Am privit trist spre femeia care încă stătea țintuită locului, între masa de unde se ridicase și urna unde puștiul tocmai isprăvise votarea. Am ridicat nedumerit din umeri. Nu-mi aminteam, în acel moment, în nici un fel, cum de mi se descususe cracul pantalonilor. În vreo ciuleandră? În tramvai? Urmăream, de câțiva ani, aparițiile Berbantului la Bibliotecă. Nu-l înțeleg de ce face un spectacol din lecturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a pierderilor. Un fel de boală, care revenea periodic, târându-mă undeva în mlaștini extrem de ademenitoare. Nu pot spune ce-a fost. Poate doar, gândesc acum, treceam prin astfel de crize spre a-mi descoperi, mai apoi, bucuria revenirii. Stăteam nedumerit lângă fereastra odăiței în care era toboganul, privind acea poșetă, cufundat, iarăși, în toropeala coborârii. Vedeam parcă, cu un sentiment al realului materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trage spre ea, mă va sprijini, mă va ajuta să găsesc drumul cel bun, va chicoti strângându-mă pe după umeri, „Nu îmi închipuiam că ai atâta energie, după cum arăți“, nu-i voi întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul de cărți și reviste și ziare de pe mașina de spălat, pentru o clipă mă voi întreba nedumerit cum de-am ajuns în depozitul Bibliotecii, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-l impresionau prea mult. „Ați stat ascuns sau nu?” Îl interogă el din nou. „Poate că am stat, dar asta nu vă privește...” „Uite că mă privește”, răspunse cu o voce neașteptat de moale celălalt. Tonul acesta al interlocutorului Îl nedumeri pe Noimann. Până acum, ciungul folosise În conversație un ton impersonal, de metronom, sensibil doar la logică, nu și la sentimentele umane. Schimbarea aceasta era aproape de neînțeles. „Acum tot răul ei e-n dumneavoastră”, conchise inchizitorul. „Să vedem cum vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cuvântul potrivit, de răul care sălășluiește În afara dumneavoastră...” De jos, gemetele se Întețiră... Apoi o cămașă de noapte se Înălță, fâlfâind din brațe, de sub scaunul său. Noimann privea Înmărmurit la această apariție. Chiar și ginecologul, Încruntându-și sprâncenele stufoase, privi nedumerit În jur, uitând pentru o clipă de sulul de tifon, acoperit cu inscripții ciudate, pe care Îl ținea În mâini. „A sosit clipa”, exclamă el, pornind În urma arătării. Cămașa de noapte făcu un ocol deasupra mesei Încărcate cu tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
două uși, care, ce-i drept, se deplasaseră de mult de la locul lor și pluteau acum, clătinându-se În aer. Masa se Înălțase și ea de la locul ei, așijderea și scaunele. „Suntem ca după un naufragiu”, conchise el. Ceea ce-l nedumerea Însă erau nasturii. Pe unii scria Bergenbier, proaspătă și rece, pe alții văzu scris Golden Braun, WINER of the GOLD MEDAL BUXELLES 2003-2006... Awarded Quality... Proaspătă și rece? Dacă ar fi fost rece, atunci de ce nasturele din palma sa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu se lăsă Însă intimidat cu una, cu două. „Chestii din astea am mai văzut”, murmură el. Lily Fundyfer pufni din nou În râs... Atunci pictorul Încercă să se ridice de la locul lui, dar genunchii nu-l ajutară. Bikinski privi nedumerit În jos și, În locul picioarelor, văzu desfășurându-se, În coloane, câte un set de cărți de joc. Aruncându-i o privire furioasă lui Satanovski, el se prăbuși pe scaunul său. „Vedeți, efectul berii combinate cu coniac Alexandrion”, surâse acesta. Medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
amețit de băutură. Văzându-l gata-gata să-și piardă echilibrul, Noimann Întinse mâna și-l prinse de un nasture; nasturele era lipicios și i se Întinse ca o gumă Între degete. Senzația aceasta Îi era cunoscută. Noimann aruncă o privire nedumerită spre conductor și abia atunci Își dădu seama că are În fața sa o veche cunoștință: piciorul buclucaș... „Aha”, făcu el. „Va să zică, ne Întîlnim din nou...” Conductorul nu se pierdu Însă cu firea, ci, luând o figură impozantă, i se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Voastră-i mulțumește! Împăratul: Așa, așa, spune-i că Măria-mea îi mulțumește! (Împăratul își apucă în mâini capul și începe să-l clatine a durere.) Of, of, ai, ai, ai... Cotoșman: Te doare capul, Măria Ta? Împăratul: Care cap?...(Nedumerit) Cotoșman: Capul Măriei Tale, văd că te vaieți! Împăratul: A, da... capul meu, că bine zici, mai am și cap, dar nu mă doare, mă supără. Cotoșman: Ce capul? Împăratul: Nu! Coroana de deasupra! Cotoșman: Păi de ce n-o sco
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
și altceva. El pune o Întrebare, dă un ordin, cere, propune, enunță.“ (acte ilocuționare). „În sfârșit, prin spunerea a ceea ce se spune, se Înfăptuiește și un al treilea tip de act. Pot să vă intimidez, să vă informez, să vă nedumeresc, să vă Întristez sau să vă Înveselesc, să vă adorm, să vă conving etc.“ (acte perlocuționare). LOCUȚIUNE = Grup de cuvinte cu Înțeles unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire. (DEX, p. 506
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mea, dar nu vroiai să te arăți. Întărâtat, prelungindu-mi starea, te doream furibund, însă bruneta sau mai bine zis sânii ei mă obsedau, amestecând viziunile. Merele ei dulci mă înăbușeau, se unduiau deasupra mea. Tu nu erai acolo... eram nedumerit, îmi lipseai ca substanță și, nervos că nu te găsesc unde trebuie, călărindu-mă, îmi percepeam bățul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorințe sfâșietoare, însă acea stare de admirație neînchipuită se îndepărta
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
continuă: Nu pot să-mi petrec Anul Nou cu tine. Ce? Cum de se Întâmpla asta? Oare deja aflase cumva despre problema cu Turcia? Era oare atât de supărată Încât hotărâse să contramandeze ea prima? Probabil că interpretase tăcerea mea nedumerită drept mânie, pentru că se grăbi să continue. — Ești acolo? Bette, Îmi pare atât de rău, nici măcar nu pot să-ți explic cât de rău Îmi pare. Tocmai au sunat părinții mei să ne spună că au Închiriat o vilă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]