544 matches
-
Grăi iar cu glasu-i ostenit: — Am auzit că la Sărățeni o duc mai bine rumânii... Sandu nu-mi dădu voie să răspund. Își repezi arătătorul drept, înainte: Cum? foarte bine! acolo, ca în sânul lui Avram! Ți-o spun eu, neică Marine, pe onoare! Omul dădu din cap. Crâșmarul îi puse în mână a doua țuică. O sorbi și pe asta încet. Începu după aceasta să se scociorască în chimir. Scuipă cu greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în chimir. Scuipă cu greață și mormăi: Nu-i!... Ce să fie? Tutun! tutun! strigă Sandu. Las’ că-ți dă boierul Niculiță un pachet!... Așa boier zic și eu; om nu glumă! Și-ai văzut ce cal are? Un zmeu, neică Marine!... Vânătorul desfăcu tutunul și scoase din carâmbul cizmei o pipă neagră. Suflă de câteva ori tare în țeavă și o bătu cu botul de marginea mesei. Deodată rosti tare, întinzând mâna stângă, mare și neagră, spre mine: Nu! la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dureros. Prin ochii verzi, care mă priveau, trecu o lucire. Crâșmarul îmi făcu cu ochiul și tuși. Puse apoi mâna pe pușca lui Sandu și mi-o întinse: — Dumneata, boierule, ai foc central! Eu cunosc! am fost caporal în artilerie... Neica Marin are de celelalte, vechi... Dar pușcă bună, știi cum bate? Dacă n-ar fi fost bună, n-ar fi ținut până acum! zise iar moale, deodată liniștit, vânătorul, îndopându-și pipa cu tutun. Așa-i, are dreptate! strigă Sandu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bună, știi cum bate? Dacă n-ar fi fost bună, n-ar fi ținut până acum! zise iar moale, deodată liniștit, vânătorul, îndopându-și pipa cu tutun. Așa-i, are dreptate! strigă Sandu Popescu. Dar o țuică - ce mai zici, neică Marine? Marin clătină din cap și-și așeză pe umăr pușca. Nu, mi-e destul! De-acum mergem... Scapătă soarele... Pornirăm spre Iezer, pe când din urmă ne petrecea din ochi Sandu, cu mânile în șolduri, cu zâmbetul pe buze. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel bătrân, cel ce-a murit?... El își întoarse spre mine ochii verzi, rotunzi, și-și scoase luleaua din gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-avea nimic deslușit. Cel puțin mie nu voia să-mi spuie nimic. Și nu înțelegeam ce putea să aibă, pe câtă vreme „boierul lui“ nici nu sta la moșie; venea numai așa, toamna, pe-o lună, două. —Ce-ai cu el, neică Marine?... —Eu? cu el? nimic! Când vine, îi duc vânat și pește - atât. Și pentru asta îmi dă voie să mă hrănesc din bălți un an, că numai atât mi-a rămas: pușca și căsuța... Mă privea ostenit, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai venit niciodată la baltă... Nu. —Ei, atunci nu știi nimic. Dimineața, este ce este... Eu, și la vânat, și la pescuit, dimineața fac treabă... Și sara pică, nu-i vorbă - dar n-are a face! Ai vreme dimineața? —Am, neică Marine, cum nu?... —Ei, atunci să vii într-o dimineață. Mâne, dacă vrei. Și să te plimb eu pe apă... Auleu! maică-măiculiță, dimineața să vezi frumuseță... Și se scărpină în cap, cu pipa în colțul gurii, cu privirile o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un om prost... Parcă ce învățătură am? De ce să mă supăr, neică Marine? — Apoi uite, eu nu pot așa, să vorbesc, să spui multe și mărunte... Eu mai mult tac, eu sunt o fire închisă... Vai de sufletul meu... Ce am pătimit, numai Dumnezeu de sus știe! —Bine, neică Marine, pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mă supăr, neică Marine? — Apoi uite, eu nu pot așa, să vorbesc, să spui multe și mărunte... Eu mai mult tac, eu sunt o fire închisă... Vai de sufletul meu... Ce am pătimit, numai Dumnezeu de sus știe! —Bine, neică Marine, pentru asta nu mă supăr eu. De ce să mă supăr? Nu, da’ vezi, să nu-ți închipui... Asta... Sandu e vorbă lungă... Deodată se opri, scuipă o dată tare în palme și nu mai zise nimic. Trăgea mai cu încordare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia se deslușea prin întuneric. Lumina ieșea printr-o singură ferăstruie cât palma. Bătătura goală, curată. În dos, zaplaz, ogradă, grădiniță, care se bănuiau, dar nu se vedeau. Strigai: — Neică Marine!... și așteptai un timp. Nimeni nu ieși. Mă apropiai mai tare, cu calul după mine. —Neică Marine!... Cineva trase zăvorul ușii. Mă pregăteam să spun ceva despre ploaie, despre vânat - dar rămăsei în loc cu gura căscată. Înainte-mi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ieșea printr-o singură ferăstruie cât palma. Bătătura goală, curată. În dos, zaplaz, ogradă, grădiniță, care se bănuiau, dar nu se vedeau. Strigai: — Neică Marine!... și așteptai un timp. Nimeni nu ieși. Mă apropiai mai tare, cu calul după mine. —Neică Marine!... Cineva trase zăvorul ușii. Mă pregăteam să spun ceva despre ploaie, despre vânat - dar rămăsei în loc cu gura căscată. Înainte-mi, la doi pași, în ușă, cu gazornița în mână, sta o fată, o fată să tot fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
deasupra capului și cerca prin întuneric să deslușească pe cel ce strigase. —Cine-i acolo? Taica nu-i acasă... Apoi se opri. Mă văzuse bine. Voi să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i acasă? Nu. Dumneata ești boierul de la Sărățeni?... Eu făcui un semn cu capul. Mă gândeam ce-i pot spune. Ea își lăsase luminița în jos, în dreptul pieptului, și flacăra îmi descoperea o față curată, oacheșă, sprâncenată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
altițe, încinsă tare cu brâu îngust, pieptănată strâns, cu cosițe, mă privea cu ochi de întuneric, și nu știa ce să spuie. Pusese lângă vatră gazornița și mă privea cu frică parcă. Zisei iar repede: —Bine, eu nu știam că neica Marin are fată mare... Și încă așa fată!... Mie nu mi-a spus nimic... Ea tăcea, c-o mână la bărbie, cu ochii întorși spre foc. Cum te cheamă? —Chiva! Eu mă gândeam: Ce să mai spun? — Am să vorbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
are fată mare... Și încă așa fată!... Mie nu mi-a spus nimic... Ea tăcea, c-o mână la bărbie, cu ochii întorși spre foc. Cum te cheamă? —Chiva! Eu mă gândeam: Ce să mai spun? — Am să vorbesc cu neica Marin, să nu te mai ție așa ascunsă... Nu, nu! răspunse ea pripit; să nu-i spui nimic! Și în glas deodată i se deșteptase un fior de spaimă. —De ce? Mă ucide taica, când o afla că ți-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ca un tremur ușor. Apoi se întoarse Sandu crâșmarul, dădu țuicile zâmbind, dădu pacul de tutun și-și puse mânile-n șolduri: — Boierule, am pus la fript un pui, și-ți fac și o ciorbă de crap, adus din Iezer de neica Marin... Ceva ca la un restaurant, pe onoarea mea, îți spun eu... Și întinse arătătorul, ca și cum voia să mi-l dea mie. Am umblat pe baltă în sara aceea și-n multe seri următoare. Diminețile nu prea aveam vreme. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l dea mie. Am umblat pe baltă în sara aceea și-n multe seri următoare. Diminețile nu prea aveam vreme. Mă întreba Marin: —De ce nu vii, boierule, cum ne era vorba, într-o dimineață?... Atunci să vezi vânat! — Apoi, vezi, neică Marin, o să viu... Dar mâne dimineață nu prea am vreme... Mă uitam, cu sufletul strâns, într-o parte și adăugam îndată cu hotărâre: — Nu. Mâne am treabă multă, nu pot veni... Înspre zorile răcoroase, în fiecare dimineață, Corbu mă aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fără oameni - și nimeni nu putea să bage de samă venirile și plecările mele. Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și mă întreba ce se petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în zori, n-ai trecut dumneata cu calul pe la marginea satului, spre Iezer... — Da’ cei? — Nu-i nimic... Întreb. Vorbea un om aici, în cârciumă, că te-a văzut... Dar eu știu că-n dimineața asta n-ai fost cu neica Marin pe baltă... Nu, n-am fost. — Da’ cu calul ai trecut? — Dacă n-aveam nici o treabă pe aici, de ce să trec cu calul? Apoi da, asta spuneam și eu lui neica Marin, că el întreba pe rumân dacă te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că-n dimineața asta n-ai fost cu neica Marin pe baltă... Nu, n-am fost. — Da’ cu calul ai trecut? — Dacă n-aveam nici o treabă pe aici, de ce să trec cu calul? Apoi da, asta spuneam și eu lui neica Marin, că el întreba pe rumân dacă te-a cunoscut bine... A întrebat dacă m-a cunoscut bine? Nu, eu dimineața am alte treburi; nici n-am vreme să vin la vânat... Asta spuneam și eu... Dar neică Marin întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
eu lui neica Marin, că el întreba pe rumân dacă te-a cunoscut bine... A întrebat dacă m-a cunoscut bine? Nu, eu dimineața am alte treburi; nici n-am vreme să vin la vânat... Asta spuneam și eu... Dar neică Marin întreba întruna pe rumân... Omul spunea acum că nu poate ști, i s-a părut... —Bine, de ce întreba? El nu știa că n-am fost?... Simții că prea întrebam și răspundeam ușor. Trebuia mai bine să curm dintrodată ciorovăiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
calului. Iar pe drum, cu neliniște, începui să-mi perindez prin minte toate mișcările și privirile pușcașului. Apoi mă gândii la Chiva, la zorii de dragoste pe care abia-i așteptam iar, și iar îmi veni în minte chipul lui neica Marin... O mulțime de gânduri felurite, care însă nu puteau să-mi aducă nici o hotărâre, nici nu puteau să-mi oprească drumul de a doua zi noaptea, spre Iezer. Mă dusei și a doua zi, ca-n totdeauna, cu puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și trecem încet-încet, tot mai în adâncul Iezerului. Un freamăt lung, mii de glasuri deșteptate ale locuitorilor bălții, înfioră stufăriile până departe, ca înaintea vremii rele. Și la asfințit, pe jumătate de cer cuprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe jumătate de cer cuprins de munți de nouri, s-a arătat deodată un tighel de aur frânt, neregulat, pe toată marginea îngrădirii întunecate. Parcă ar fi încremenit pe cer un fulger rupt, ca o amenințare. Are să vie vremea rea, neică Marine!... Vânătorul nu întoarce capul; vâslește încordat; și din lulea se înalță pânze ușoare de fum. În asfințit, nourii se sparg deodată, și asupra Iezerului, prin spărturi, țâșnesc izvoarele sângeroase ale amurgului de flăcări. Balta neclintită pare de sânge, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici, la dreapta, sub sălcii... Vânătorul parcă a tresărit, dar nu s-a întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile bat apa mai cu putere. — Mergem în altă parte? El tace. Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]