801 matches
-
i s-ar fi adresat unui idiot. De data asta, Julia a computerizat informația. Din cauza surprizei a tresărit. —Nu e al lui Paul? a spus ea cu voce tare ca să-și confirme faptul că auzise corect. Julia era teribil de nelămurită. —De unde știi? Jade a ridicat din sprâncene și-a aspirat aerul printre dinți. Păi, cea mai sigură chestie e că băiețelul e alb ca laptele. Juliei i-a fost imposibil să se abține și și-a dus o mână la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
sau vreo altă reacție la cuvintele pe care avea de gând să le rostească. —Bună. James a părut ușor șocat. —Arăți... îmmm... altf... Julia l-a întrerupt. —E al tău? — Poftim? Ce să fie al meu? James a părut sincer nelămurit în timp ce se apropia de ea ca s-o sărute pe frunte, așa cum făcea întotdeauna. Dar, de data asta, Julia și-a tras capul ca să evite sărutarea. —Copilul lui Deborah. E al tău? a repetat ea privindu-l cu cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut și nici nu mă vei vedea, fără Îndoială, pentru că voi pleca cu mult Înainte ca soarele să mă alunge. În Întunericul tot mai adânc, un Îndelung foșnet nelămurit de mătase, un parfum. Omar Își ține răsuflarea, pielea i se Înfioară; nu se poate Împiedica să nu Întrebe, cu naivitatea unui școlar: — Mai ai vălul pe tine? — Nu mai am alt văl decât noaptea. VI O femeie, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dinaintea altarului certitudinii? Eu priveam cu reculegere și teamă. În clipa aceea eram convins că Jacopo Belbo avea dreptate. Când Îmi vorbea de Pendul, puneam emoția lui pe seama unei aiureli estetice, a cancerului aceluia care Începea să prindă formă Încet, nelămurit În cugetul lui, transformând pas cu pas, fără ca el să-și dea seama, jocul În realitate. Dar dacă avea dreptate În legătură cu Pendulul, poate că erau adevărate și toate celelalte, Planul, Complotul Universal, și făcusem bine că venisem acolo, În ajunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
toate dorințele, dar avea aproape de două ori vârsta ei. Eugenia nu-și permitea nici măcar să se gândească la alți bărbați, socotind că datorește soțului ei nu numai credință, ci și recunoștință pentru devotamentul lui fără margini. Totuși simțea uneori nostalgii nelămurite, pe care nu i le astâmpăra viața modernă cu artificiile și convențiile ei. Nadina glumea și nu înțelegea cum poate o femeie frumoasă ca Eugenia să fie fericită cu Gogu, care a ajuns să-și vopsească și părul ca să pară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
neașteptate: o cronică de familie (pe care ți-am expus-o pe scurt până acum) și o colecție de timbre. Cronica lui Dumitru merge, de fapt, mult mai adânc în trecut decât povestea mea. Ea începe cu niște întîmplări cam nelămurite, care s-ar fi petrecut într-o mânăstire tibetană prin secolul al treisprezecelea. De acolo ar fi plecat un novice, ai cărui urmași au străbătut Cașmirul, au făcut negoț la Buhara și Tașkent, au coborât în Iran pe drumul covoarelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
veneam eu, se liniștea puțin), iar noaptea o petreceam cu Maitreyi, care mi se dădea nebună, înspăimîntată de tot ce se petrecea în jurul nostru, dorindu-mă tot mai sincer și mai însetată. Mă deșteptam diminețile cu o oboseală cumplită și nelămurită teamă. D-l Sen își amâna mereu operația la ochi, și medicii îi recomandaseră liniște deplină, iar tot ce se întîmpla în casă și tot ceea ce putea izbucni din ceas în ceas îi primejduia vederea. De aceea mă temeam să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pus mâna pe mânerul complicat al clanței, a intrat, a tras un taburet și s-a așezat la oglindă. S-a așezat la oglindă sperând c-o să întâlnească pe altcineva. De fiecare dată când se ducea la oglindă, spera, la fel de nelămurit și absurd, că într-o zi are să se vadă pe ea, și totuși arătând altfel decât știa că arată. Își urâse dintotdeauna chipul - poate de prima dată când se văzuse într-o oglindă, poate de când ei nu-și dăduseră seama
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fost așa ? Nu-mi vine totuși să înțeleg de ce un om cu clarviziunea lui nu plecase din timp, cât fuseseră granițele deschise, pentru ca să-și poată lua cu el și familia... Așa cum au făcut atâția... Biata Margot ! Peste tot ce rămânea nelămurit, ea pusese niște explicații neconvingătoare, sentimentale. Pentru că de ce plecase nenea Sandu atât de târziu ? Cine știe ? Un lucru e cert : că își dăduse seama din timp de cum avea să se termine războiul și că avusese spre sfârșitul lui un rol
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Are tot ce-i trebuie acasă. E dintr-o familie bogată, taică-său e proprietar de atelier. Cătălin auzea lângă ureche șoapta înveninată a lui Gigi Velicu. Întorcea iute capul și întrezărea în ochii lui o licărire de invidie. Rămânea nelămurit ce fel de atelier are în proprietate tatăl lui Damian. Și dacă e onorabil sau nu să fii proprietar de atelier. Cătălin scruta și el cerul, de multe ori, în recreație și mai cu seamă dimineața când o pornea către
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
într-o cameră normală. Stam cu o monedă bizară în mână, la doi pași de o mare la fel de bizară... și poate nu mai existam, murisem, iar pe țărmul acelei mări nu era decât fantoma mea bântuită de insomniile unor vinovății nelămurite, dar ireparabile... Din neatenție am scăpat moneda și oricât am răscolit nisipul în jurul meu n-am mai găsit-o. Parcă o înghițise marea din nou. Acum vântul mă izbea în față cu stropi de apă sărată, marea vuia dezlănțuită, iar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nesfârșit palimpsest unde e aproape cu neputință să ajungi la scrierea originală. Sau chiar dacă ai ajuns, nu știi că te afli în fața ei. Bănuiești până și adevărul de fals, de mistificare". Așa că renunțasem la ambiția de a lămuri ceea ce rămăsese nelămurit. Unii îl asemănau pe Robespierre cu Cromwell, alții îl învinuiau că și-a luat vanitatea drept virtute și-l considerau un scelerat. Eu eram convins și de ardoarea și de rătăcirile lui, dar convingerea mea nu ținea loc de dovadă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici măcar nu le mai observăm. Ni se pare că e o datorie a pământului să se lumineze la ora prevăzută. Și astfel, în loc să aibă gust cosmic, dimineața are gustul pastei de dinți. Desigur, pentru dumneavoastră. Pentru mine are un gust nelămurit ca însăși viața mea. Nu mă mir că aerul dimineții devine, brusc, sălciu. În dimineața asta plec. E ultima noapte pe care am petrecut-o în confesionalul meu. Mi-am terminat spovedania și-mi las confesionalul la dispoziția păianjenilor. Nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a oprit, a privit speriat în pământ, a făcut trei pași înainte și a strigat cu o voce sugrumată: "Împăratul a fost lovit!" După care a continuat să se uite în același loc, vrând parcă să vadă sfârșitul unei întîmplări nelămurite. În tăcerea care se lăsase, nimeni nu îndrăznea să scoată o vorbă. Au așteptat toți, îngroziți, cu ochii la Apolonius, până ce acesta a strigat, acum și mai tare: "Efesieni, împăratul a fost ucis chiar în clipa aceasta". Efesienii au crezut
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
au răspuns boierii într-un glas, cătând cu fereală la chipul lui vodă, pentru a vedea cam ce făină se macină la moară... Nu le-a fost greu să bage de seamă că domnul este hotărât să nu lase lucrurile nelămurite în ce îl privește pe popa Ioil. Vreau să aud ce ai găsit, vornice! a poruncit vodă. Mărite doamne! Am făcut întocmai după porunca măriei tale. Spusele popii Ioil se adeveresc. Acolo la Cârligătura lângă Balosin se găsește un loc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
vodă Rareș... Deci acești oameni buni...au purces împreună cu noi pre unde au știut ei și s au socotit ei...și au pus și stâlpi...Așe s-au hotărât și s-au stâlpit acestu loc a acestor mișei...” Am răms nelămurit, totuși. Unde se afla acel loc? Am întrebat: Ce înseamnă, părinte, „În capul Târgului din Sus, despre Zidiu?” „Trebuie să știi, dragul meu, că pe acea vreme târgul era străjuit pe unele locuri de șanțuri adânci, iar pe alte locuri
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și de a duce lui Rim scrisoarea Elenei cu privire la concert. La dezordinea de idei pe care i-o pricinuise marele secret de familie: Lică-tată, Lică-mamă, Sia, fiica lor, se adăoga ceea ce Mini numea incestul lui Rim. Predomina însă spaima ei nelămurită. Circumstanța că Rim și Sia nu cunoscuse secretul Linei îi părea în adevăr atenuantă. Ce va fi însă atunci când vor afla, afară numai dacă Lina, mereu sclavă, nu va avea gestul biblic de a-și conduce fata în cortul patriarhului
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
sfat, în vreme ce câteva lămpașe licăreau neliniștit sub deal. Cred că voiau s-o fure pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
de nisip pe care nu creșteau decât tufe rare de alfa. Amurgurile vin repede în deșert și m-am temut să nu mă prindă noaptea înainte de a mă întoarce. M-am oprit și m-am uitat, îndelung, într-o stare nelămurită, în care se amestecau fascinația și panica, închipuindu-mi cămile cu poveri în spate și beduini cu fața acoperită sub lumina care, seara, devine violetă. Cu toate acestea, cred că nimic nu m-a fascinat mai mult ca soarele toxic
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aceasta să-mi fie de folos. M-a făcut doar să-mi dau seama că-mi lipseau calități importante pentru a fi un adevărat bărbat, potrivit normelor din Lisa, și să mă simt rău construit. Exista în mine o tristețe nelămurită pe care mă rușinam s-o dezvălui, iar când doream să mă joc cu alți copii exageram pentru a fi la înălțime. Ulterior, experiența de elev nimerit printre colegi ai căror părinți făceau parte din înalta societate m-a aruncat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
descumpănit din nou. Mi-a zis: Cred că ar fi mai bine să nu afli adevărul, Luca. Presimt că el ne va despărți până la urmă". Avea o privire tristă și mi-am dat seama că se petrecea în ea ceva nelămurit. Oprindu-se, apoi, mi-a pus o întrebare care m-a lăsat fără glas: "Ești psihiatru, poți să mă lămurești cât este vis și cât este realitate în ce trăim noi?" Am bâiguit ceva confuz, iar ea a râs, ironică
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
s-a dereglat. Din inerție, bărbații se strâng și acum prin taverne, dar abia se ating de vinul din pahare. Acasă, femeile nu-i mai bombăne. Au încetat și întrunirile "sectei" găzduite de Nelly. Seara, străzile sunt goale. O teamă nelămurită stăpânește orașul chiar după ce pescărușii se culcă în rododendroni. Au dispărut vânzătorii ambulanți, cerșetorii, vagabonzii, ghicitoarele care le dezvăluiau clienților viitorul, iar oamenii de ordine umblă, doi câte doi, înarmați și pregătiți să se folosească de arme dacă e cazul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
știm ceea ce știm, sîntem ceea ce sîntem. Dar ce sîntem? SÎntem niște oameni goi, sîntem niște americani rătăciți. Cerurile nesfîrșite și pustii se boltesc deasupra noastră, zece mii de oameni pășesc prin sîngele nostru. De unde vin toate - sentimentul necunoscutului, recunoașterea imediată, frînturile nelămurite de amintiri bîntuite de visuri? De unde vin toate - foamea permanentă și dorul sfîșietor? Și muzica sumbră și solemnă, serafică, magică răsunînd În pădure? Cum se face că băiatul acesta, care este american, și-a recunoscut țara necunoscută din clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și noi, noaptea, pe drumuri pustii, În bătaia vînturilor sălbatice? Oare n-au strigat și ei, ca și noi, de bucurie sau de fericire, atunci cînd În acel strigăt unic, fără cuvinte, Își găseau expresia deplină foamea, speranța puternică și nelămurită? Oare nu s-au plimbat și ei Încet, ca și noi, cînd erau tineri, În ceasurile Întunecate ale nopții, privind cum lămpile de gaz licăresc și pîlpîie la colțuri, aruncînd o lumină lividă la Întretăierea străzilor pavate, străjuite de case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
îl înspăimîntă și mai tare. îi era frică de durere, dar merita să fie lovit, și nu urma să fie lovit. Nu se întorsese în aceeași casă. CAPITOLUL 13. Un cămin Se schimba ceva în casă. Părea cuprinsă de o nelămurită stare de urgență, iar noaptea, în pat, auzea zvonuri de pregătiri și discuții. Venind acasă din grădina unui prieten, a rămas înțepenit în gard, cu capul într-o parte și corpul în cealaltă. Domnul și doamna Thaw l-au eliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]