834 matches
-
supli ea cu părul pînă la brîu, el cu chip prerafaelit n-au mai găsit loc pe jos și au înlemnit în vîrful picioarelor, îmbrățișați, neclintiți, învăluiți în acordurile lui Buxtehude. În această clipă, lumea este clădită din muzică și nemișcare, ca o ciudată cascadă de sunete, în mijlocul unei peșteri încărcată de stalagmite omenești... N-a durat mult darul făcut de Cochereau mulțimii. Poate treizeci de minute în care nu se putuse întîmpla nimic rău, nimic urît, pe pămîntul acesta, populat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
departe. Un poet foarte interesant, Alain Bosquet, a spus ceva care a făcut să-mi cadă fisa: "poezia nu se poate rezuma". Un roman se mai rezumă, dar poezia nu. Nici dansul. Trebuie să existe gestul potrivit, mișcarea potrivită sau nemișcarea potrivită la momentul potrivit. Cu omul potrivit. A.V. Sar acum de la istorie la prezent. Și vă întreb (pentru că ați pomenit cuvântul "story"), e neapărat nevoie ca un spectacol de dans modern să aibă o poveste? G.C. Ceea ce e frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
vede numai cât e lungul nasului, cum se spune. Și nu trebuie să cauți succesul imediat. Vedeți, țara noastră (spre sfârșit de emisiune, să v-o spun și pe asta), noi ne aflăm în acest moment de stagnare totală, de nemișcare. Venind la Iași am fost așa de decepționat, de revoltat de faptul că de șase ani, sau și mai mult, Teatrul Național este tot o schelă de construcție care nu se mai termină, și toată lumea e de acord cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
nu contează. Dacă este justificată, o apreciez și încerc să mă adaptez. A.V. Jocul participativ, chipul, privirile, vă caracterizează, sunteți o actriță de operă, cu majusculă. L.V. Îmi place să joc. N-aș putea să sta imobilă. Chiar și nemișcarea trebuie să exprime o anumită energie. Sunt regizori care lucrează cu acest tip de joc de scenă. Dar, sigur, este plăcut când avem parteneri care se mișcă dezinvolt, cum sunt Placido Domingo, Luis Lima, Samuel Ramey. A.V. Firește, solistul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
pe un scaun, tălpile trebuie să fie depărtate la o lățime de umeri, lipite de pământ, paralele, cu degetele ațintite înainte. Imaginați-vă că picioarele aparțin pământului de sub ele, iar pământul le aparține lor. Când ședeți, accentul se pune pe nemișcare în exterior și pe mișcarea qi-ului în interior. În picioare: stați cu picioarele depărtate la o lățime de umeri, paralele, cu degetele ațintite înainte și genunchii ușor flexați. Greutatea corpului este distribuită egal pe picioare. Destindeți-vă genunchii. Trunchiul este
[Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
de clipe necesare atomului "pentru a trece dintr-un punct în altul", sunt o "fracționare atomică de țâșniri", "pulbere pe fundalul nemișcat al substratului (zid, mare, pustiu, imagini ale unui spațiu durată)", în care poetul "percepe realul ca punctare, fărâmițare, nemișcare fremătând de străfulgerări instantanee. Ceea ce ar trebui să fie bogăția dinamică a unei curgeri continue, se pulverizează ai spune în mii de strădanii neputincioase."2 A urmări aceste "fațete" ale pulberii ni se pare profitabil. Mai conturate sunt: a. țărâna
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Rosetti nu era în București când a fost ales președinte al Camerei. Înștiințat de alegere, a trimis președintelui de vârstă, generalul Magheru, următoarea telegramă: 304 bucureștii de altădată 67. Generalul N. Golescu a refuzat candidatura fiind „slăbit și condamnat la nemișcare printr-o lungă boală“, recomandându-l în locul lui „pe unul din cei mai infatigabili luptători ai naționalității și democrației române, pe junele redactor al Româ nului, pe Emil Costinescu“ („Scrisoarea lui N. Golescu“, TEL., an. VI, 5 iunie 1876, p.
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
sale pentru poezie, dar limba lui, fără asperități, limpede, atinge, pe alocuri, sonoritățile de „liră de argint”, întrevăzute mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii. G. Călinescu îi dedică un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri și nemișcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon și sălbăticia de la moșie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică, pe jumătate câmpenească. Complexitatea bărbatului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289667_a_290996]
-
vrăjmaș al omului. Dezgustul încercat față de trecutul rătăcirii proprii e deja urma unei căutări. Dezamăgirile sunt nota de plată a celui care, cu ușurătate ori cu împotrivire (ca în nuvela „Nenorocirea” de Cehov), s-a lăsat totuși amăgit. Iadul este nemișcarea glaciară a simțirilor inimii care s-a adăpostit în limbajul contractual al indiferenței. Când iubirea dispare, răsar spontan discuțiile despre afaceri sau investiții în proiecte comune. Disperarea în fața imanenței nu poate fi salvată de nici un proiect luciferic: praful și cenușa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fost un oponent al lui Heraclit. În scrierile sale au fost formulate câteva idei interesante pentru înțelegerea esenței sufletului. Unele dintre ele se referă la principiul psihologic al "conservării". În locul nesfârșitelor stări de mișcare, el a identificat existența sufletului în nemișcare, în neschimbare. Asemenea lucrurilor care străpung timpul, sufletul rămâne același pe tot restul vieții. În ideile sale se află germenii teoriilor ulterioare ale dezvoltării. Parmenide spune că lumea s-a născut din nimic și în nimic va ajunge. Adică, oricât
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de-realizarea este condiția esențială a tabloului pentru a fi operă de artă. 5.3. Sculptura Opera sculptată se aseamănă, în mare, cu pictura și desenul. Diferența constă în prezența sa tridimensională. Actul scupturii constă în raportul dintre mișcarea și nemișcarea sa. Mișcarea este imaginea transcendentală specifică irealului, în timp ce nemișcarea este imaginea intențională specifică realului. Cele două conlucrează numai prin prisma experienției estetice. Hartmann dezvoltă, plecând de la natura duală a sculpturii, patru momente ale fenomenului apariției: "1. Prim-planul material real
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fi operă de artă. 5.3. Sculptura Opera sculptată se aseamănă, în mare, cu pictura și desenul. Diferența constă în prezența sa tridimensională. Actul scupturii constă în raportul dintre mișcarea și nemișcarea sa. Mișcarea este imaginea transcendentală specifică irealului, în timp ce nemișcarea este imaginea intențională specifică realului. Cele două conlucrează numai prin prisma experienției estetice. Hartmann dezvoltă, plecând de la natura duală a sculpturii, patru momente ale fenomenului apariției: "1. Prim-planul material real, cu modelare pur spațială; 2. Plan dinapoi ireal, apărând
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
trăsăturilor care așteaptă o acțiune finală, i.e, Discobolul lui Miron prezintă o acțiune activă suspendată, al cărui final se petrece în cadrul conștiinței și are loc numai prin contemplație. Opera sculptată are nevoie de spațiu de manifestare al mișcării și nemișcării. Nemișcarea este o formă statică a timpului și duce la mișcare doar prin recunoașterea simbolurilor statuii, prin intuirea sensibilă observăm mișcarea în totalitatea sa. Spațiul dintre actul mișcării și cel al nemișcării este al statuii, care este condiția primă a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
care așteaptă o acțiune finală, i.e, Discobolul lui Miron prezintă o acțiune activă suspendată, al cărui final se petrece în cadrul conștiinței și are loc numai prin contemplație. Opera sculptată are nevoie de spațiu de manifestare al mișcării și nemișcării. Nemișcarea este o formă statică a timpului și duce la mișcare doar prin recunoașterea simbolurilor statuii, prin intuirea sensibilă observăm mișcarea în totalitatea sa. Spațiul dintre actul mișcării și cel al nemișcării este al statuii, care este condiția primă a intuirii
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nevoie de spațiu de manifestare al mișcării și nemișcării. Nemișcarea este o formă statică a timpului și duce la mișcare doar prin recunoașterea simbolurilor statuii, prin intuirea sensibilă observăm mișcarea în totalitatea sa. Spațiul dintre actul mișcării și cel al nemișcării este al statuii, care este condiția primă a intuirii și a apariției. Modelarea sensibilă a materiei este de tip artistic și se bazează, în principal, pe imitație și reprezentare. Imitația trebuie înțeleasă ca redarea fidelă a realității, în timp ce prin reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lumină, din vorbirea și din orbirea lumii în orizontul căreia nu e nimic de văzut. Acolo cuvântul sună gol sau - dacă se împlinește în literă - el e deja-rostitul care nu dă de văzut decât umbra, conturul nevăzut și neauzit al nemișcării. Pentru a vedea ceea ce luminează, vederea se așază în umbră, se umbrește, își modifică natura, unghiul din care se deschide o nouă perspectivă. Astfel situată, ea nu vede lumina ci ceea ce apare în lumina neobișnuitului deja posibil, împletirea stranie dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
deschidere, o ieșire în neascunsul prezenței văzătoare, natura trebuie să treacă dincolo de ea însăși, să se înscrie în trecerea la limită dincolo de orice limită impusă de propria ordine suficientă. În alt sens însă, natura trebuie să fie afectată, scoasă din nemișcare sau din mișcarea ei iluzorie; ea e creată pentru a fi mișcată, pentru a trece în ceea ce ea însăși nu are de la sine. Dar trecerea în ordinea supranaturală nu s-ar putea realiza fără un sacrificiu complet al finitului care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lumină: o taină în lumină, vizibil al inaparentului care se arată, iese la vedere în ipostaza unei fețe, străpungând sensibilul naturii pe care o luminează. Dar el se ascunde în lumina care îl arată; "Izvor fără obârșii stând/ În străvezie nemișcare", lumina este vălul transparent prin care se vede: "O străvezime-nlăcrimată/ Prin care îngerii se văd/ Cu ochi de miri și aripe de fată"80, lumină care pune în manifestare tăinuind, arată însăși taina revelată pe chip, "împinge taină în mister
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
determină din afară - în termeni aristotelici - categoria "lucrurilor făcute" (poioúmena), ci este arheul mișcării pe care îl poartă în ele "lucrurile crescute" (physei onta)93. Întrucât natura este "ceva ca un punct- de-pornire" și "elementul originar" al mișcării și nemișcării unui lucru, natura lucrului dispune de mișcarea concrescută în el însuși, deschisă în interiorul creșterii (al desăvârșirii) sau închisă în gata-făcutul nemișcării (al săvârșirii). În cazul lucrurilor "crescute" - comentează Heidegger - spre deosebire de plante unde "înălțarea care se desfășoară este în sine o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
crescute" (physei onta)93. Întrucât natura este "ceva ca un punct- de-pornire" și "elementul originar" al mișcării și nemișcării unui lucru, natura lucrului dispune de mișcarea concrescută în el însuși, deschisă în interiorul creșterii (al desăvârșirii) sau închisă în gata-făcutul nemișcării (al săvârșirii). În cazul lucrurilor "crescute" - comentează Heidegger - spre deosebire de plante unde "înălțarea care se desfășoară este în sine o reîntoarcere la sine"94, ca un mod de a ființa conform naturii, omul se înalță dintr-un alt sfârșit din care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o imagine de natură divină imprimată în suflet", care "pătrunde în Fondul simplu, în deșertul tăcut în care nicio distincție nu și-a aruncat vreodată privirea, (...) căci acest Fond este o tăcere simplă, nemișcată în ea însăși, iar prin această nemișcare toate lucrurile sunt mișcate" (Predica 48), apud Alain de Libera, La mystique rhénane. D'Albert le Grand à Maître Eckhart, Seuil, Paris, 1994, pp. 272, 252-253. Fondul acesta este un străfund, "fund de viață netrecut" (Taumaturgul, vol. Întrezăriri, în op. cit
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în Mircea Ivănescu, Versuri, Editura Humanitas, București, 2014, pp. 316-317). De acum înainte: VH. 3 "Căci acuma e vremea cu semne oprite, cu tot/ ce se face până la urmă o închidere mare// față de ceea ce rămâne în afară, și din această/ nemișcare - pe care am acum a o spune/ sunt numai chipuri crispate - pe care stă/ să coboare iarna luminiscentă" (Însă există urmare, vol. Alte versuri, VE, p. 232). Totul se întâmplă acum în lemn,/ într-o vreme de lemn - în care
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care stă/ să coboare iarna luminiscentă" (Însă există urmare, vol. Alte versuri, VE, p. 232). Totul se întâmplă acum în lemn,/ într-o vreme de lemn - în care lumina e doar o răsfrângere/ care se oprește în lemn", "într-o nemișcare lemnoasă" (Despre cum înlemnește timpul, vol. Alte versuri, VE, p. 252). Moarte a imaginii, înlemnită în propriul spațiu de iradiere sau, mai curând, închidere a ei într-un loc de trecere, oprire în putința de a pune început și de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Cu Absolutul fără de chip, vei călători lejer și vei ajunge departe. Îți poți strînge bagajul la orice semn de pericol. Presupun că diferența pertinentă Israel/Babilon nu e cea dintre agil/greoi, dintre genial și comun, ci dintre mișcare și nemișcare. Monoteismul este nomad, dar nu toți nomazii, îmi veți spune, sînt monoteiști. Eu nu vorbesc despre delapidatorii de sezon ca eschimoșii, pigmeii sau indienii vînători. Nu vorbesc nici despre nomadismul pastoral al prebedunilor (mînîndu-și turmele de măgari, boi sau capre
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
din Orghast atmosfera era hieratică, nobilă, interiorizată ca Într-un spectacol japonez Nô, cu forma auster controlată, poate puțin prea rigidă, aici, la Naqsh-e Rustam, energia era intenționat lăsată să circule liber. Medeea În Trilogia mea avea să corespundă În nemișcare și interioritate primei părți din Orghast, pe când Troienele urmau să aibă ceva din energia dezlănțuită și aparent necontrolată din Orghast 2. Evenimentul se Încheia În jur de ora cinci, când actorii dispăreau În munte În clarobscurul dimineții, după ce Îi Însoțiseră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]