3,831 matches
-
lasă, Nik, o să trecem și prin asta cu bine, ai să vezi. Principalul e să nu ne pierdem umorul. Îi mângâie cotul, își lipi tâmpla de pieptul lui. Impasibil, el nici nu clipi din ochii albaștri, ca de gheață. Rămase nemișcat cât timp ea se alintă frecându-și obrazul de pieptul lui. Nici o reacție, nimic! Scos din ritm, devastat, lipsit de cadrul obișnuit, Alexe era cu totul altul, pierduse din siguranță nu mai avea acel aplomb asupra celorlalți. Părea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atingeau țesătura pernei se auzea un fâțâit enervant. Du-te, îi șopti femeia, că viu acu! El plecă târând picioarele. Exact în același loc scârțâi dușumeaua, se strecură pe ușă, se lovi de clanță. Din pat femeia țâțâi nemulțumită, ședea nemișcată, rigidă, nu i se auzea respirația. Se făcu liniște nu se mai auzea nimic, nimic. Ea săltă ușurel capul, privi către fete apoi își strecură picioarele în afară de plapumă, se ridică încet, oftând... Cele două fete avuseseră o discuție despre oftatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
șnururile de la ghete, se descalță, așază încălțămintea lângă perete apoi intră în cameră și leapădă pe masă un plic. Carmina rămase lipită cu spatele de soba de teracotă. Înțelesese. Doar mamă-sa, gâfâind, se apropie de masă, fixă cu ochii nemișcați plicul de pe luciul mușamalei. A fugit, dezmățata, tună bărbatul, în momentul când ea, temătoare întinse mâna spre dreptunghiul alb, aducător de vești rele. Lepădătura, să n-o mai prind că pune piciorul în casa asta. Femeia scoase neîncrezătoare hârtia din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umflate de varice dar mijlocul îi era subțire și bustul frumos, aproape tânăr. Declară că ea se bucură de prezența Elenei. Abia mai are cine s-o ajute la treabă. Așa, numai cu bărbați în casă îi era tare greu. Nemișcat pe scaun, în gheboșat, tatăl ședea ca un arici, cu pumnii strânși gata să sară la atac dacă ar fi fost cazul. Eu nu mai vreau să mai știu de ființa asta, spuse mai târziu printre dinți, gata, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
parchet albastru cu bleu, fusese făcută din resturile de material rămase de la rochia Elenei, își încărca pipeta și, depărtându-și pleoapele între degetul arătător și cel mijlociu, lăsa să cadă pe globul ocular, una, două, trei picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe noptieră pipăind locul; își masa ochii, simțea lichidul amărui ajuns până la rădăcina nasului, trăgea pe nări, probabil că și înghițea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se potrivească și să se înțeleagă în toate cele. Că de acum sunt ca și luați, n-ai ce le face, vorba aia, vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă. Elena asista tăcută la toată discuția, parcă-și înghițise limba, ședea nemișcată, picior peste picior, să-și pună în evidență cizmele noi, lucitoare de-ți luau ochii. Sânii abia înmuguriți îi împungeau flanela. Ținea o mână rezemată în spate, pe speteaza scaunului, cealaltă abandonată moale în poală, cu degetele în sus parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu-și vorbeau, mama ofta, tatăl scotea zgomote din gâtlej, încerca să-și degajeze faringele de flora depusă peste noapte. Carmina pleca prima cu pachețelul în plasă. Avea mult de mers. După ce ieșea din oraș intra în lanul de porumb, nemișcat din care, ici-acolo se înălța fum negricios ori de câte ori vreun tăciune pocnea la soare. De peste tot un vuiet egal și străin, glasul uscat al porumbului. Din când în când pe fată o depășea câte o mașină, șoferii îi plasau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altul, este suficient să încerce cineva să se salte, că este tras rapid de picioare înapoi, după părerea lui toți suntem în aceeași oală, pe aceeași treaptă, în afara lui, Alexe, supremul, bineînțeles! Sau așa ar trebui să fie. Carmina stătea nemișcată pe bancă, cu genunchii lipiți, frământa în mână cordonul bleumarin al jachetei, îl auzea cum vorbește, îl înțelegea perfect, știa că are dreptate în felul său dar percepea în același timp răsuflarea lui greoaie, fierbinte, îi simțea izul acriu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fraze asupra modalităților de amănunt, nu-i așa, nu-i așa, nu-i așa? Fabulez, își spuse Carmina și porii de pe obraz i se contractară. Oare de când am început să fabulez? Privi pe furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând de armonia trăsăturilor, de frumusețea ce existase cu siguranță, cândva, în tinerețe. Nu mai părea disperată, nu mai cerșea cuvinte de încurajare, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pusese la rece o sticlă de șampanie. Știți cum se urează unor tineri care se căsătoresc? i-a întrebat el. Ei, bine, casă de piatră, casă de piatră, piatra înseamnă trăinicie. Se învârtea agitat în jurul sticlei, Ovidiu, Sidonia, Carmina ședeau nemișcați, cu expresiile împietrite. Să vă fie de bine, copii mei, mai spuse. Apoi bărbatul eliberă dopul din plasa de sârmă și-l lăsă să iasă puțin câte puțin. În loc de pocnet se auzi un fâșâit domol, după care lichidul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fericire. Ce-ți veni? I-a reproșat tatăl. Tu plângi? Acum? Părinții i-au condus până la poartă în tăcere, tropăiau pe aleea cimentată, în grădină, tatăl dăduse foc unui maldăr de frunze, fumegau și acum, potolit. Au rămas pe urmă nemișcați în poartă, parcă mai bătrâni și mai greoi, Carmina i-a văzut până când mașina a cotit pe șoseaua principală. Rămăseseră acolo, ei doi și acea putere miraculoasă de a te mulțumi cu ce ai. Cu talpa apăsată pe pedala accelerației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își zise în timp ce introduce cheia în broască, sunt nebună de legat. Se odihnește sprijinită de perete, în hol poșeta îi alunecă din mână, își leapădă pantofii, mai face câțiva pași și se prăbușește în fotoliu, cu genunchii tremurând. Zace acolo nemișcată, palidă, câteva minute pe urmă un alt impuls o face să sară din fotoliu, aleargă la baie, dă drumul la robinete, le lasă să curgă cu toată presiunea, toarnă câteva picături de lavandă în cadă, aleargă la dormitor, alege un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe marginea noptierei, mâinile și le ține ridicate sus pe tavan, știe că încet, încet, sângele se va lăsa de-a lungul brațului, colorând mai puțin intens mâna, dând capilarelor transparență. Pleoapele i se lasă grele, învinse de încordare. Stă nemișcată și fără de gânduri până când brațele îi amorțesc și încep să o doară, să devină prea grele. Sare atunci din pat, își smulge de pe ea prosopul, se privește despuiată în oglindă, din profil și din față, pe urmă își alege din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după care tânjea. NU. Totul fusese o plăsmuire a minții, o nouă încercare de a evada din moleșeală. Tânjea după o asemenea tandrețe. Atâta tot. Ajunse în fața blocului. Ridică ochii către fereastra bătrânei, sigur, era la postul de pază bătrâna, nemișcată, consternată, figura ei o făcu să întoarcă privirea înapoi. Mașina lui Ovidiu era acolo, parcată lângă bordură, în vechiul ei loc. De altfel observă la geamurile ei o lumină pală. Ovidiu nu-i predase cheia apartamentului. Deși divorțul se terminase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul acela avea credința că de peste tot o pândește o primejdie. Așteptă nemișcată până când persoana din fața ușii renunță și plecă. O clipă se gândi la Sidonia. Poate Ovidiu se dusese la ea în puterea nopții și-i spusese tot, tot. Venea acum, stăpână pe ea, cu tactul ei de codoașă bătrână, să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
depune pe tava de inox. Se va șterge de zaț frecându-și palma una de alta. Doamne, Dumnezeule, va spune, n-aș fi crezut niciodată că se va întâmpla așa ceva. Își va strânge mâinile una în alta. Carmina va sta nemișcată lângă perdea, cu spatele la fereastră, va întreba absentă: Ce anume să se întâmple? Și Sidonia, descoperită, tresărind în timpul jocului prea complicat al mușchilor faciali, o va privi printre riduri, două luminițe mici, umede, negre, iscoditoare. Va rămâne pe gânduri. N-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sistemul în cap. Eu am ținut la tine, măi, fată, ca la propria mea copchilă, va spune și o șuviță se va desprinde din cocul minuscul, strâns în grabă și-i va atârna pe piept. Și eu? va întreba Carmina nemișcată, cu mâinile prinse una de alta la spate. Tu? va tresări Sidonia și va recunoaște cu voce înceată: Tu n-ai nici o vină, Carmina, dacă Ovidiu te-ar fi lăsat în pace ți-ai fi refăcut de mult viața. Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ai chef de vorbă, se va grăbi să dispară pe ușa dormitorului. Carmina se ridică aproape orbită de soare. Înaintă mai mult bâjbâind către apă, se opri când o simți, zbătându-i-se lent printre tălpi, rece ca gheața.Stătu nemișcată cu ochii în larg. Se simțea fără apărare. Era foarte important ca ea să aparțină altui bărbat, ca să poată realiza ruptura și pentru ea și pentru el. Dacă s-ar fi terminat concediul și ea ar fi revenit în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
am procedat stupid, da, foarte exact.. Turuind aceleași fraze își asigură retragerea către ușă. Când reuși să ajungă la clanță deschise cu rapiditate și se strecură afară murmurând: Sărut mâna, scuzați. După ce termină programul Carmina îl regăsi dincolo de poartă așteptând nemișcat, cu basca fixată pe-o ureche, cu mapa sub braț, foarte drept, cu ochii pe ceasul mare de la intrare. Știți, îi spuse, după ce își potrivi pasul cu al ei, cândva am avut abonament la reviste și în singurătatea mea obișnuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
baie și aruncă bucățile din calendar în WC. O vreme le privi cum plutesc dezordonat în apa din vas, uneori putea să vadă câte o fărâmă de cruciuliță verde, câte o jumătate de cerc albastru apoi trase apa și rămase nemișcat lângă tron până când apa se goli din rezervor. Nu mai rămăsese nici o bucățică din calendar. Părăsi baia cu sufletul greu.. Reveni în cameră, se opri în fața ferestrei, privi strada, se foi de colo, colo, pe covor, ca un leu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aleargă afară, joacă jocuri vesele, se bucură cu toții de întoarcerea căldurii. Primăvara are darul de a schimba întreaga natură, de a o înveseli și de aceea toți așteptăm cu nerăbdare și bucurie în suflet sosirea ei. ,,Primăvară, ce din rai, Nemișcat de pământeni, Vii cu mândrul tău alai Peste crânguri și poieni?” Sorina Onceanu, clasa a V-a C Primăvara După îndelungata iarnă, a sosit cu mândrul său alai primăvara anotimpul florilor. Ferestrele amorțite se deschid pentru ca lumina soarelui crud să
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
ca într-un templu, mulțumind pădurilor prin grija pe care o au, nelăsând pe nimeni sau nimic să distrugă acele ținuturi minunate ale pădurilor. Spre pășunile muntelui își mână ciobanii turmele, în clinchetul neîntrerupt al tălăngilor. Câteva clipe am stat nemișcată și am contemplat priveliștea care mi se deschidea în fața ochilor. La poalele muntelui erau văi acoperite de păduri înalte, dese și întunecoase și sate ale căror case păreau de sus mici, ca niște puncte pe hărți. Se vedea și drumul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
largul ei cu ochi pierduți, amintindu-mi cu drag de serile târzii în care stăteam cu ochii închiși la sânul bunicii, mirosind a busuioc în minunate palate de diamante lăsate de scoici, cu pescăruși curajoși care înfruntau valurile furioase. Stăteam nemișcată, dusă de gânduri, neobservând lăsarea serii cu val subțire de borangic peste mare și țărm. Strigătul unui pescăruș mă trezi din visare. Se înserase bine și mă simțeam mai singură, dar mai stăpână pe mine ca oricând. Peisajul acela de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Ascultă, Gavrile! Dionisie se Îmbujoră la față. Degetele i se Încleștară pe tăblia mesei În căutarea unui punct de sprijin de care, după părerea lui Gheretă, un om care citește atâtea ziare s-ar fi putut lipsi. Cu pleoapele lăsate, nemișcat, parcă ar fi o coloană Moriț pavoazată de l Mai, Își zise Gheretă mulțumit de imagine și de sugestia unei sănătăți de fier fără de care gazda sa risca să se aleagă cu o Înmormântare neprevăzută. Nu vă simțiți bine, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]