4,685 matches
-
totuși e/ O sete care-l soarbe./ E un adânc asemene uitării celei oarbe". Neta deosebire dintre văzul ochiului comun și al celui transcendental se observă la prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie eonul de sus ca fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană "Iar umbra feței străvezii/ E albă ca de ceară/ Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scânteie 'n afară": descrie transfigurarea starea de dincolo a luceafărului, a lui Hyperion, a geniului în raport cu lumea omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
revelație adevărurile fundamentale ale Ființei. Eternul feminin din Frumoasa fără corp, postuma eminesciană inspirată de un basm popular, este lumină pură, imaterialitate, este puritate absolută "O idee ce-i menită etern să stee". Dacă în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea din cauza "păcatului" cunoașterii, care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o iluzie și suferința este esența lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în legenda ebraică omul a pierdut nemurirea din cauza "păcatului" cunoașterii, care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o iluzie și suferința este esența lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție (datorită căreia planta nemuririi este mâncată de un șarpe, șarpele intervenind, pe altă cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care îl făcea egal cu Iehova, în budism, dimpotrivă, ignoranța este păcatul originar: ignorăm faptul că eul nostru este o iluzie și suferința este esența lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție (datorită căreia planta nemuririi este mâncată de un șarpe, șarpele intervenind, pe altă cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură nevinovată; este deci o cauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumii umane. Pe când Ghilgameș pierde nemurirea abia dobândită, printr-o banală neatenție (datorită căreia planta nemuririi este mâncată de un șarpe, șarpele intervenind, pe altă cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură nevinovată; este deci o cauză mult mai profundă, de ordin etic crima antiființă, cauză axiologică de gravitate cosmică, existențială, și nu circumstanțială. Al treilea ochi al său este evocat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie". În loc de a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din sfera lucrurilor perene în ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
binele, frumosul, dreptatea, măiestria concepute și viețuite ca expresii ale nemărginirii. b. Desfășurări infinite ale sensurilor valorice, ale vectorilor ideatici ai intelectului "entuziast", "eroic" din viziunea lui Giordano Bruno, au loc: în muzica lui Bach, Mozart, Beethoven, Schubert; în căutarea nemuririi de către Ghilgameș; în tragismul iubirii din Tristan și Isolda; conflictul universal dintre bine și rău din teatrul lui Shakespeare sau tablourile lui Rembrandt; idealitatea etică din Don Quijote; moartea transfiguratoare ca nuntă cu natura în Miorița; conflictul dintre aparență și mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și zbor eteric al spiritului, arhetip absolut al poeților:" Noi nu suntem decât visul poetului. Numai el este viața". Și iată o culminație a sublimității conferită omului: "Libertatea absolută pentru toate spiritele, care nu trebuie să caute pe Dumnezeu și nemurirea în altă parte decât în ei înșiși". O viziune cosmică de asemenea de mare puritate și vibrație, întâlnim la Rabindranath Tagore. Pe de o parte, concepția panteistă hindusă, în sensul că toate sunt în Unul, confundate prin iubire advaitam=anandam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
duire ca în tabloul unui maestru al picturii a peisajului țării iar pe de altă parte, de spiritul baladei vrâncene, prin care are loc solidarizarea, nuntirea omului cu natura și moartea devenită neoexistență mirifică sub cataliza miticului. Armonia și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum miticul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
catehisme ale exaltării vieții, iar Jertfa lirică o laudă a morții unică în literatura universală. Unind viața cu moartea într-un monism al bucuriei, Tagore contracarează ideea indiană pesimistă a lumii ca aparență creată de Brahma împreună cu Maya, iluzia: Dacă nemurirea nu ar fi cucerită în inima adâncă a morții, ... Atunci de ce ar mai fi aceste armate de rătăcitori, Sub ce impuls plin de nădejde ar fugi ei spre neant Dispărând ca puzderia de stele în fața luminii dimineții? Fluviul de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și suferință. Luciditatea umană valorizantă rămânea superioară în univers, punând sub semnul întrebării valoarea etică a zeilor. În Ghilgameș, scrisă în spiritul celui mai pesimist popor, sumerienii, încercarea de a depăși moartea eșuează prin furtul de către un șarpe al plantei nemuririi pe care eroul o găsise la sfatul lui Utnapiștin. Deci tot un șarpe duce la moarte ca și în Facerea iudaică, unde ajutat fiind de o femeie, urmarea este condamnarea neamului omenesc la moarte pe toată veșnicia. Prezența divinității în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Din acest motiv nu suntem datori să binecuvântăm poetic viața? Ca atare, soluția cea mai "înțeleaptă", formulată după îndelungul periplu prin civilizațiile lumii, rând pe rând pradă morții, din postuma Memento mori, este Poezia, chiar dacă este numai o picătură de nemurire: Din aghiazima din lacul ce te-nchină nemuririi, E o picătură-n vinul poeziei ș-a gândirii: Dar o picătură numai. Decât altele ce mor Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și el toate. În zadar le scrii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetic viața? Ca atare, soluția cea mai "înțeleaptă", formulată după îndelungul periplu prin civilizațiile lumii, rând pe rând pradă morții, din postuma Memento mori, este Poezia, chiar dacă este numai o picătură de nemurire: Din aghiazima din lacul ce te-nchină nemuririi, E o picătură-n vinul poeziei ș-a gândirii: Dar o picătură numai. Decât altele ce mor Ele țin mai mult. Umane, vor pieri și el toate. În zadar le scrii în piatră și le crezi eternizate, Căci eternă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
după o călătorie... Moartea e azi în fața mea, Întocmai ca dorința de a-ți revedea iar casa După mulți ani trăiți în captivitate. Ghilgameș și Miorița reflectă concepții opuse despre moarte. În epopeea sumero-babiloniană pesimismul este total eroul, deși află nemurirea, o ratează printr-un hazard nesemnificativ, fapt care scoate în evidență prețul infim al vieții. În balada vrânceană, fondul zamolxic și getic al matricei noastre culturale preschimbă neliniștea în apoteoză, moartea fiind considerată transferul într-o neoexistență superioară, înveșnicită sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lume". Luceafărul este o chintesență de neliniști: neliniștea fetei de împărat invocând, așteptând și refuzând pe luceafăr, neliniștea luceafărului în coborârile sale soldate cu eșec, intensa neliniște a zborului lui Hyperion către Demiurg, neliniștea respingerii cererii de a-și pierde nemurirea, neliniștea Demiurgului de a-și pierde statutul de increat, neliniștea astrului întemnițat în anistoricitate eternă. O undă de neliniște cuprinde și pe cei doi fericiți fugari și care cer binecuvântarea luceafărului, iar acesta le amintește condiția norocului plătit cu perisabilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
suferinței, creație unui popor profund sensibil la tragismul ființei umane. Și este semnificativ faptul că în acest sublim poem biruința etică este a omului, și nu a zeilor dușmănoși, acest lucru privind prietenia, anume dintre eroul căutând, găsind și ratând nemurirea și Enkidu. Singura nemuritoare este prietenia. La anticii greci, măreția tragicului consta în înfruntarea dintre om și cer, omul fiind convins de injustiția unor zei capricioși și vicioși. Ieșirea cathartică era eroismul demnității umane, a suferinței omului agresat de nedreptatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător, nimic cuprins. Nu era moarte, nemurire nu Și fără de suflet răsufla în sine Un ce unic ce poate nici n-a fost. "O, de-am fi fost ca la 'nceputuri, Chaos/ Plutind etern în cosmicul abis!" (ms.2290). Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este mijlocul perfect de a câștiga asentimentul celorlalți. Nemulțumirile, „măsurile aspre”, mustrările, tărăboiul - „ metode” practicate de unii „ șefi” sunt sortite eșecului! Când suntem întrebați ce facem, uneori răspundem - mai cu veselie în glas, mai cu tristețe că ne gândim la „nemurirea sufletului.” De bună seamă nu putem percepe viața de după moarte, dar nu ezităm a ne da cu părerea... Viața omului se spune este o luptă pentru supraviețuire. De la un timp omul adună de-ale traiului pentru el și mai apoi
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
și fără nici o ieșire, nici în sus, nici în față". Tristețea lui Unamuno provine și din preocupările sale constante de "a opera asupra lui însuși" pentru a înțelege "sentimentul tragic al vieții", născut din conflictul dominant dintre aspirația sa la nemurire și rațiunea care îl îndemna să nu creadă în ea. La sfârșitul cărții sale, Viața lui Don Quijote și Sancho, Unamuno constata învingător că nu trăiește creatorul ci creația sa: "... adesea socotim un scriitor drept persoană reală și istorică pentru că îl
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
20? A fost unul care a incendiat templul din Efes pentru a face nemuritor numele său; așa ardem beatitudinea noastră pentru ca să ne ajungă numele, un sunet zadarnic, la posteritate. La posteritate! Da, Apolodoro apucându-l de mână nu credem în nemurirea sufletului și totuși moartea ne atrage, ne atrage pe toți, tuturor ne repugnă și ne amărăște inima perspectiva nimicului de dincolo de mormânt, a vidului etern. Înțelegem toți lugubrul, lugubrul înspăimântător al acestei funebre procesiuni de umbre care vin din nimic
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
și se va pierde numele de Erostrat și nimeni nu va ști cine a fost Homer, nici Napoleon, nici Christos... A trăi câteva zile, câțiva ani, câteva secole, câteva mii de secole, ce mai înseamnă? Și cum nu credem în nemurirea sufletului, visăm să lăsăm un nume, prin care să se vorbească de noi, să trăim în memorii străine. Sărmană viață! Lui Apolodoro deja i-au dat lacrimile, tremură la vorbele filosofului. Ce sunt eu? Un om care are conștiința că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
pentru a ieși media și a face viața mea probabilă. Vezi aceste hârtii din celălalt sertar? Proiecte de lucrări. Și eu îmi spuneam: Până ce nu le duc la bun sfârșit, nu mor". Și nu puteam crede... nu puteam crede în nemurirea mea! De ce să nu fiu eu primul om care nu moare? Este oare o necesitate metafizica morții? S-a inventat acea glumă după care, cine are credință, solidă și absolută credință că nu va muri niciodată, credință fără un moment
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
divine, pentu că am nevoie de Dumnezeu, Apolodoro, am nevoie de Dumnezeu ca să mă facă nemuritor... A trăi, a trăi, a trăi... A muri... a dormi! A dormi... a visa oare! Din ce s-a născut arta? Din setea de nemurire. Din ea au ieșit piramidele și sfinxul care doarme la picioarele lor. Se zice că a ieșit din joc. Jocul! Jocul este un efort de a ieși din logică, pentru că logica duce la moarte. Mă numesc materialist. Da! Materialist pentru că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
au ieșit piramidele și sfinxul care doarme la picioarele lor. Se zice că a ieșit din joc. Jocul! Jocul este un efort de a ieși din logică, pentru că logica duce la moarte. Mă numesc materialist. Da! Materialist pentru că vreau o nemurire materială, de masă, de substanță... A trăi eu, eu, eu, eu... Dar fă copii, Apolodoro, fă copii! Și la incantația acestor cuvinte durereoase, Apolodoro simte o dorință furioasă de a avea copii, de a-i face, și-și amintește de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Apolodoro gândește: "Sunt un geniu avortat; cel care nu-și împlinește scopul, trebuie să demisioneze... Demisionez, demisionez, mă omor. Săracul don Fulgencio! Mă omor... dacă nu, cum o să mă prezint în fața lui Menaguti? Dar mai înainte trebuie să-mi asigur nemurirea; dar dacă este adevărat? Cine știe? Cine va ști? Mama crede în cealaltă viață și speră și suferă, suferă din cauza tatălui... crede în altă... Aceasta, care trece, de asemenea mă privește într-un fel special; sau a citit povestirea mea
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]