KorAP: Find »[drukola/base=nimic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...117 >

2,919 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

nimicul este rumen pe toate părțile. Cazi în genunchi la capătul celui plecat, nimicu-i învinețește ochii. Săruți picioarele noului venit, nimicul lasă dâră de pământ în icoană. Nimicuri se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
genunchi la capătul celui plecat, nimicu-i învinețește ochii. Săruți picioarele noului venit, nimicul lasă dâră de pământ în icoană. Nimicuri se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur surâsul chibritului aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lasă dâră de pământ în icoană. Nimicuri se întind ca o pecingine pe un obraz liniștit de mare. Sfredele nimicul stâncile umple fântâna până la ghizdele; se împrăștie nimicul în toate celulele identitatea se înnoadă singură într-un colț de batistă. Nimicul, cod de bare scrijelit pe o cruce. Ce aștepți de la viață, copile? Te-ai izolat într-un prezent obscur surâsul chibritului aprinde felinare-n oglindă. Te ascunzi într-un trecut anost nimic mai comod decât confortul într-o fotografie zimțată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Floarea, o reciclare continuă a formei. Omul frumos crește într-o floare frumoasă; floarea se întoarce în floare, omul în om, niciodată. Umple scăldătoarea copilului cu aparențe confuze, către ce nedefinire a întins mâna? Este atât de simplu să prezici nimicul, vrăjitorule? Aruncă aparențele lângă un pom în floare și așteaptă toamna, fructul va avea aroma poveștilor nespuse până la capăt, atât de simplu... Petru a ales luna plină și scara coșarului; nici un ciob de lumină în vatra cerului; Dumnezeu, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
viață deopotrivă, promisiunea lozului în plic întuneca oglinda, roua dimineții de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea cimitirul, Petru cel mai neîndemânatic pescar. Petru număra iluziile, cântărea nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cernea precum o ploaie hepatică. Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în vene, Dumnezeu se scuză invocând incompatibilități, Dumnezeu se exclude din ecuațiile cu o singură necunoscută. Are grupa 0+, primește de la toți, se injectează cu propriul orgoliu. Doamne, mai bine te-ai oferi câte puțin fiecăruia decât ca un mare nimic. Pentru mine, Doamne, prefer să fii deget, pentru bunica ochi, pentru tata ureche, inimă pentru mamă, plămân pentru bunicu (a fumat toată viața), unghie, lacrimă, fir de păr, cuvânt. Bunica spunea că o să te găsesc, când voi fi mare. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
printre cruci jocul tău, Dumnezeule. Ai ascuns-o sub firul de iarbă, dar mă pui să întorc lumea pe toate părțile, să o găsesc. Ai șters urmele precum un criminal iscusit, Dumnezeule! Nu înțelegi că eu nu sufăr de singurătatea nimicului? Într-o dimineață de aprilie m-a strigat pe nume singurătatea, apoi a urcat la tine. Acum, împreună cu alte singurătăți deportate, îți umple lagărul. 55. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuțimea Ta să mă cerți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Dumnezeu pretinde a-l ști. Dumnezeu doarme și când heruvimii rup viorile. Cui crezi că îi întorci spatele legat de o grindă sau prăvălit de pe un munte? Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii. Fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Privesc! Privesc cu ochii din buricele degetelor, cu podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
podul palmei, cu dosul pleoapelor; desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
desculț, cu talpa piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
piciorului privesc firul de iarbă până în rădăcina mormântului; umerii contemplă îmbrățișarea ca pe o răstignire paralelă; sufletul, precum un aparat de radiografiat vise, scanează iluziile. Privesc prin mii de oglinzi deodată. Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Degeaba! Nimicul se răsfrânge în ele, nimicul se percepe, nimicul se redă sub mii de chipuri. Port dioptrii pentru cules nisipul. La ce-mi ajută atâta transparență, dacă nisipul lipsește până și de pe fundul mării? Privesc cu ochi goi infinitatea nimicului. Singur le alungi, Petre. Refuzi să le identifici, să le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele, emoțiile, trezirile umplu tiparele. Ai o inimă cât un cuptor de copt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
domoli cu 7 spice de grâu. De ce te desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și vremea conștiințelor înghețate nu este plăcută lui Dumnezeu. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ating! Pipăi vârsta fiecărui copac. Simt câte ierni a hibernat în coajă, de câte ori noiembrie i-a smuls frunza ca pe o măsea de minte, câte flori au zâmbit sub zăpezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele cerului. De 18 ani, fără tine, secundele te numără pe silabe. Ascult. Rugăciunea inimii se rostește singură, nimic mai fluid decât un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Îți amintești? Eram în pasajul de sub strada Unirii, glasul copiilor ce urmau să se nască îngâna un refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lumea, pentru că în ea nu se mai identifică simțirea. Mereu închizi porți, iar dacă se întâmplă să nu mai ai ce închide, inventezi alte spărturi în zid. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Gust! Am golit paharul până la fund. Am cules stropi de viață din praful destinului, am adulmecat amprente de viață din frunze și din carne, din pâine și din vin, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își primește porția de nisip, inima precum o clepsidră harnică numără generozitățile sfinților.) Pompierii consemnau într-un registru nimicul. Chiliile, ca niște măsele stricate, își inundau craterele cu cer. Pădurea pocnea degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu rânced; lacul dosea noaptea cu tot cu stele în burțile scoicilor; fântâna neîncepută slobozea zorii; cea mai limpede naștere se întâmpla în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așa moarte!), stârvul hodorogului nu merita un bulgăre de pământ negru în gură. Părintele econom, cenușă sub o grindă arsă pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu odoare și pistolul. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
între nimic și nimic; în iconostasul din dreapta, Mântuitorul îmbrățișa pământul. (Așa se întâmplă prima răstignire a omului în apa botezului, așa se așterne omul sub cruce în ultima zi însemnele călugărești le-a primit tot ca pe o descompunere a nimicului.) În iconostasul din stânga, născătoarea de Dumnezeu și om îmbrățișa înaltul. Dintr-un pumn de cenușă creșteau brațe spre cer. Dragostea încape necuprinsul în inimă, Genia. Ia vezi, sârbule, ce-i cu băiatul. Se vede venind domn' procuror. Îl cunosc după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
murdar i s-a așezat precum un praf lichid pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea nimicul sub pardoseala cimitirelor. Plumbul statuilor în inima făurarului. Nimicul, precum o desagă de pământ împrăștiată sub tălpile lui Dumnezeu. S-a ridicat greu, piciorul stâng, piciorul drept pe dușumea două urme. Nicio echilibristică nu încăpea imponderabilitatea omului singur. S-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea nimicul sub pardoseala cimitirelor. Plumbul statuilor în inima făurarului. Nimicul, precum o desagă de pământ împrăștiată sub tălpile lui Dumnezeu. S-a ridicat greu, piciorul stâng, piciorul drept pe dușumea două urme. Nicio echilibristică nu încăpea imponderabilitatea omului singur. S-a așezat din nou pe scaunul invalid, încet, cu grijă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în biserică descleia sfinții de pe catapeteasmă și îi lăsa slobozi să țopăie deasupra flăcărilor, până și aerul ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a recunoscut cu ochii închiși. Valea Bârgăului, unde cu 7 zile în urmă, un furnicar negru mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a strecurat câteva umbre peste decor.) De la direcție ordinul a fost clar: "Fără urme!" Ocolul silvic a fost prompt: de departe, ograda schitului semăna a livadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
că trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile limbii. 74. Spațiul. Ruinele îl strângeau ca o menghină. Stare de spațiu îngust peste pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în maxilarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]