536 matches
-
decât o sticluță de băutură și cu un piept precum un sac plin cu nisip, sosi cu un carnețel și un creion și se așeză un pic mai departe de mine și Illmann, sugând o bomboană, cu picioarele încrucișate aproape nonșalant, aparent netulburat de priveliștea care se înfățișa în fața noastră. Preț de o clipă, Illmann se uită la el ca pentru a-l evalua și apoi dădu din cap înainte de a începe să descrie ceea ce vedea: — Adolescentă, zise el cu solemnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de aventură în ultimul timp. Am ridicat receptorul: —Cine e? am întrebat. Eu sunt. Ce faci? Era Zach. Eram în culmea fericirii. Julie habar n-avea cât de mult mă adoră Zach. Am făcut pe calma și i-am răspuns nonșalant: —Nimic. Doar mă uitam la un DVD. Am oftat mulțumită. Urcă, iubitule, l-am invitat, apăsând pe butonul interfonului. Slavă Domnului că eram deja echipată pentru Brazilia. De-abia așteptam să urce. Amintindu-mi că nonșalanța este atitudinea potrivită, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
încât aș fi putut să jur că și-au petrecut toată viața în sala de gimnastică Crunch de pe East Thirteenth Street. Bodyguarzi, mi-am zis. Ce superbeton e să ai propria ta gardă de corp. Evident, m-am purtat foarte nonșalant; vreau să spun, nu voiam ca Eduardo să știe că-s leșinată de frică, așa că le-am spus celor doi „Ciao“ de parcă aș fi zis Toate cunoștințele mele au gardă de corp. Ne-au condus în sat și înapoi șușotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că n-am nici bilet, nici bani. Ar fi atât de dezaprobator. Cu un gest degajat, mi-a luat bagajele. —Mamă, te lasă să iei toate astea ca bagaj de mână? mă întrebă el. —Bine’nțeles, i-am răspuns eu nonșalantă, de parcă de fiecare dată când mă îmbarcam într-un avion aveam o valiză și patru pungi de cumpărături. Te simți... bine? mă întrebă el părând sincer îngrijorat. —Minunat! i-am replicat. Cu siguranță că comentariile laudative pe care le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
bine cu un halat de nylon ? Înșfac o curea, mi-o strâng în jurul mijlocului și-mi ridic halatul până când e cu vreo șapte-opt centimetri mai scurt, cum purtam la școală. Bună ! spun către imaginea mea din oglindă, și-mi dau nonșalant părul spre spate. Bună, Nathaniel. Bună, Nat. Tot ce-mi mai trebuie acum e o tonă de dermatograf dat aiurea, și-o să fiu exact ca pe vremea când aveam paișpe ani. Îmi iau portfardul și petrec cam zece minute aplicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mirosul delicios, mă simt brusc mult mai ușoară ; aproape euforică. Strada e scăldată de lumina blândă a serii și ultimele raze de soare îmi încălzesc umerii. Îți stă foarte bine cu părul așa, apropo, zice el. — A, mersi. Îi zâmbesc nonșalantă. Nu e mare lucru. Fâl. Trecem podețul și ne oprim să privim râul. Potârnichile albe se scufundă în căutarea hranei, iar soarele presară apa cu pete de chihlimbar. Un cuplu de turiști se fotografiază unul pe altul și mă cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Așa. Deci... am rămas doar eu și Nathaniel. Singuri-singurei. Până la ora opt diseară. Cam ăsta e în mare scenariul. Ceva începe să zvâcnească înăuntrul meu. Ca un dirijor care stabilește ritmul ; ca o introducere. Mă răsucesc pe călcâie cât de nonșalantă pot și pornesc înapoi spre casă. Când trec pe lângă un rond de flori mă opresc chiar și mă uit la o plantă la întâmplare, ținând frunzele verzi între degete. Cred că aș putea să trec puțin pe la el și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-se în obraji de jenă, sperând că nu s-a prins nimeni. Dar Nathaniel se răsucește încetișor spre mine, amuzat la culme. E limpede că m-a auzit. — Noapte bună, Mary Ellen. Ridică din sprâncene. — Noapte bună, Jim Bob, răspund nonșalantă. — Sincer, mă văd mai degrabă ca un John Boy. — Hmmm. Îl măsor bine din priviri. OK, dacă ții tu, poți să fii John Boy. Când eram mică eram topită după John Boy. Lucru pe care evident nu i-l voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
sugerează Luke. Să zicem, cu douăzeci de kilometri la oră? — Dar merg repede, zic supărată. Doar nu te aștepți să vâjâi cu un milion de kilometri la oră! Există limită de viteză, sper că știi asta. Ajung la ieșire, surâd nonșalant către portar, care îmi aruncă o privire surprinsă și ies în șosea. Semnalizez stânga și îmi arunc o ultimă ocheadă în urmă, pentru a vedea dacă nu cumva cineva cunoscut a ieșit să se uite la mine iese și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mea, toți invitații stau frumos aliniați în centrul cortului, în timp ce un fotograf își reglează tripodul. — Becky, unde‑i Luke? zice Lucy tăioasă. Vrem să fie toată lumea în poză. Rahat. Ra - hat!. — Ăă... Înghit în sec, încercând să‑mi păstrez aerul nonșalant. O fi în casă, nu știu. Nu, nu e, spune Kate, domnișoara de onoare. De‑acolo vin. — Păi, atunci trebuie să fie... în grădină. — Dar tu de acolo vii, spune Lucy, cu ochii mijiți. Nu l‑ai văzut? — Ăă... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în fața ochilor lor. — Ți‑am văzut casetele, spune Kent, aplecându‑se spre mine. Și suntem foarte impresionați. — Da? zic, și imediat îmi dau seama că poate n‑ar trebui să par atât de uimită. Da, repet, încercând un ton mai nonșalant, ce pot să spun, evident, sunt destul de mândră de emisiune... — Așa cum știi, Rebecca, noi producem o emisiune care se numeste Consumatorul, spune Kent. În clipa asta nu avem încă rubrică de sfaturi financiare, dar am vrea să introducem una, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
oriunde aș fi, nu‑mi pasă. Intru. Deschid ușa grea și pășesc în magazin, care e complet gol, cu excepția mirosului de tămâie și a unei muzici ciudate, date la maximum. Mă apropii de un stativ și, luându‑mi un aer nonșalant, încep să trec în revistă hainele, cu degetul. Dumnezeule, chestiile astea sunt complet țăcănite. E o pereche de pantaloni de trei metri, o cămașă simplă albă cu glugă de plastic și o fustă făcută din reiat și ziar, care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ce vorbește, dar îi zâmbesc încrezătoare și mușc dintr‑un croissant. — Trebuie să plec, zice în clipa când își termină cafeaua. Dar te sun mâine, ca să stabilim o întâlnire cu directorul de programe. OK? — Perfect! zic, luându‑mi un aer nonșalant. Ar fi foarte bine. În clipa în care pleacă, nu‑mi pot stăpâni un zâmbet de încântare, cât toată fața. Propria mea emisiune! Totul merge din ce în ce mai bine. Toți cei cu care vorbesc par să vrea să‑mi ofere de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îmi aduce un teanc de plicuri cu înfățișare neprietenoasă, simt un junghi în stomac și îmi doresc să nu fi venit niciodată acasă. Cel puțin, cât eram plecată, nu trebuia să știu despre toate astea. — Așa, zic, încercând un ton nonșalant și stăpân pe situație. Răsfoiesc plicurile, fără să mă uit la ele cu adevărat, apoi le las jos. O să mă uit la ele mai târziu. Când am să mă pot concentra la ele. — Bex... Suze face o față lungă. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
seama că ar trebui s‑o șterg acum, când pot. Mă ridic, strâmbându‑mă din cauza cârcelului și‑mi scutur picioarele, în clipa în care simt sângele punândumi‑se din nou în mișcare. Apoi îmi ridic pachetul și pornesc cât de nonșalant pot pe coridorul spre lifturi. Exact în momentul în care apăs pe buton, începe să‑mi sune mobilul în geantă și tresar, speriată. Drace, telefonul! Slavă Domnului că nu s‑a întâmplat cât stăteam ciucită în spatele biroului lui Mel! — Alo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
radioasă expresiei ei de uimire. — Bex, e nemaipomenit! zice, uitându‑se fără să‑i vină să creadă la spațiul golit. Și ce rapidă ai fost! Mie mi‑a luat o groază să mi le sortez! — Ei, mă știi doar. Ridic nonșalantă din umeri. Când m‑apuc de‑o treabă, mă apuc. Face câțiva pași și se uită mirată la măsuța de toaletă. — Dumnezeule, n‑am știut niciodată că masa asta are blat de marmură! — Știu, zic mândră. E frumoasă, nu? — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
privea acel proces ca pe o protecție a cercetării medicale. Erau în joc trei miliarde de dolari. Era vorba de o afacere serioasă, așa că angajaseră o firmă pentru afaceri serioase. Avocatul principal pentru UCLA era Albert Rodriguez. Părea tânăr și nonșalant, avea un zâmbet prietenos și lăsa impresia dezarmantă că era nou în meserie. De fapt, Rodriguez avea patruzeci și cinci de ani și era un avocat de succes de douăzeci de ani, dar reușea cumva să facă să pară că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Îmi Împing servieta sub scaunul din față. Uau. Chiar că e plăcut. Scaune largi, suport pentru picioare și tot tacâmul. O să fie cea mai plăcută experiență de zbor din viața mea, Îmi spun apăsat. Ridic centura și mi-o fixez nonșalantă, străduindu-mă să-mi ignor tresăririle nervoase din stomac. — Doriți niște șampanie ? E prietena mea stewardesa, care Îmi zâmbește radioasă. — Ar fi nemaipomenit, spun. Mersi ! Șampanie ! — Și dumneavoastră, domnule ? Doriți șampanie ? Bărbatul de lângă mine nici măcar n-a ridicat ochii. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
șansă, dar ai ratat-o.“ După care el va Începe să mă implore „Emma, ce să fac ca să te răzgândești ?“ Iar eu Îi voi spune... Când ajung la birou, Paul se târăște În patru labe În fața mea, care stau cocoțată nonșalant pe biroul lui, cu mâinile pe genunchi (se pare că am un taior nou cu pantaloni și pantofi Prada) și tocmai zic „Știi, Paul, tot ce trebuia să faci era să mă tratezi cu puțin respect...“ Shit. Privirea mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Bună, Îi răspund jenată, după care se așterne tăcerea. Fără veste, observ lista cu idei de locuri de Întâlnire, Încă neterminată, tronându-mi pe birou. Shit. O apuc cu gesturi cât pot de normale, o fac cocoloș și o arunc nonșalantă la coș. Toată bârfa despre Sven și Jack a Încetat brusc. Știu că toți cei din birou sunt acum cu urechile ciulite la noi, chiar dacă se prefac că au altă treabă. Parcă am fi Într-o telenovelă ad-hoc sau așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pentru mine. Cel puțin pentru perioada de timp care putea fi prevăzută. Nu am simțit amărăciune, căci tata îmi deschisese totuși ușile și mă lăsase s-o văd. Dar nu-mi puteam imagina vreo situație în care el, detașat și nonșalant, să-mi pună în mână cartea legată în marochin, zicând: Iat-o, o ai aici! Așa ceva era imposibil. Dar, oricum, grija zilei de mâine n-o duceam. într-una din primele după-amiezi de după moartea și înmormântarea bunicului, după ce mă întorsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
vreme, așa că la naiba. ― Tocmai am făcut un reportaj despre copiii care descarcă materiale pornografice de pe internet, le trec pe CD-uri și apoi le vând în St. Ursula. Hai să vedem despre ce se face atâta tam-tam, spune Ben nonșalant, dar sunt sigură că asta e doar o scuză ca să vadă despre ce-i vorba. St. Ursula este liceul local cu o reputație atât de proastă, încât în rarele ocazii când trebuie să trec pe-acolo la ora la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mai iau ceva de băut, sperând să prelungesc seara asta cât pot de mult și rugându-mă ca Ben să nu se ridice și să spună că e timpul să plecăm. ― Rândul ăsta îl iau eu, spun cât pot de nonșalantă. Tot așa? ― Ești sigură? întreabă Ben. Așa cum cred, Ben este un gentleman desăvârșit, și probabil că fi mai mult decât fericit să plătească el pentru al doilea rând de băuturi. Și pentru al treilea. Dar insist și el acceptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fi mânjit de ruj? Oare îmi curge rimelul pe obraji? Am spanac între dinți? Redactorul-șef continuă: ― Jemima Jones, ești doar o umbră a femeii care erai înainte. Slavă Domnului! Îmi rețin chicotitul și zâmbesc cu plăcere, încercând să fiu nonșalantă, să par neimpresionată de faptul că în sfârșit a remarcat cineva, chiar dacă e vorba doar de redactorul-șef. ― Am slăbit un pic, atâta tot. ― Un pic? izbucnește redactorul-șef. Tânără doamnă, ești jumătate din cât erai. Și nu e numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
albastră. Pantera mi-a sărit în față. Încotro mergi, Albastrule? Ce-ți pasă ție, am mârâit eu la ea. Iar ea s-a dat peste cap și s-a transformat într-o fată brunetă, cu ochelari de soare, care zâmbea nonșalant. Uite, ai văzut de ce te întreb? Pentru că aș merge și eu. Poate ne jucăm amândoi, pe drum. Degeaba mergi cu mine. Mai bine găsește-ți altă panteră cu care să te joci, i-am răspuns. Eu-s lup albastru. De ce
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]