636 matches
-
Între 1090 și 1098, orașul Capua însuși a trecut în mâinile lui Lando, un conte longobard ridicat de către cetățeni, aflat în opoziție cu tânărul Richard al II-lea. Acesta din urmă a revenit la putere doar cu sprijinul colegilor săi normanzi, astfel încât Capua a devenit dependentă de Dinastia Hauteville și de ducatul acesteia, cu toate că principii de Capua continuau să încerce influențarea alegerii papilor și să acționeze ca protectori ai papalității. După moartea piosului Iordan al II-lea din 1127, principatul a
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Atenulf I și declarate inseparabile. În anul 982, principatele de Capua și Benevento au fost definitiv separate ca urmare a divizării operate la moartea lui Pandulf Cap de Fier și aprobate prin decret imperial. Acești principi făceau parte din familia normandă Drengot și a reprezentat o contrapondere la puterea tot mai mare a familiei Hauteville până la pierderea totală a puterii. Principi aflați în Regatul Siciliei, Capua devenind un simplu apanaj față de regii normanzi cu sediul în Palermo:
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
decret imperial. Acești principi făceau parte din familia normandă Drengot și a reprezentat o contrapondere la puterea tot mai mare a familiei Hauteville până la pierderea totală a puterii. Principi aflați în Regatul Siciliei, Capua devenind un simplu apanaj față de regii normanzi cu sediul în Palermo:
Lista principilor de Capua () [Corola-website/Science/324613_a_325942]
-
sudul Italiei au sosit sub conducerea lui Roger de Hauteville și au început cucerirea insulei, care a fost încheiată în 1091. Musulmanilor li s-a permis să rămână și să joace un rol important în administrația, armata și economia regatului normand până în secolul al XII-lea. Sub dinastia kalbizilor, Sicilia și în special Palermo a constituit un adevărat centru economic al Mediteranei. Musulmanii au introdus lămâiul, portocalele din Sevilla și trestia de zahăr, precum și bumbacul și dudul pentru sericicultură și au
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
trimite pe fiul său, Atenulf, să participe la răscoala normando-longobardă din Apulia în postura de comandant militar, însă Atenulf i-a abandonat pe normanzi, iar Benevento și-a pierdut ceea ce mai rămăsese din influența sa. Cel mai mare dintre conducătorii normanzi din sudul Italiei a fost Robert Guiscard, care a capturat Benevento în 1053. El a cedat cucerirea suzeranului "de jure" al acesteia, anume papei, care a numit o serie de longobarzi minori ca duci, înainte de a preda Benevento lui Guiscard
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat pe vecinul său Pandulf al IV-lea
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Salerno la cele mai înalte culmi, însă această poziție nu i-a supraviețuit. Guaimar al IV-lea i-a utilizat pe normanzi, ca și tatăl său, drept pentru care poate fi considerat ca unul dintre principalii responsabili pentru ridicarea familiei normande Hauteville în sudul Italiei. Spre deosebire de tatăl său, Guaimar al IV-lea s-a opus lui Pandulf de Capua și a reușit să atașeze posesiunile acestuia din urmă Principatului de Salerno, pentru prima dată după perioada lui Pandulf Cap de Fier
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
puterea. În 1052, Guaimar a fost asasinat, iar fiul și succesorul său Gisulf al II-lea nu s-a ridicatla înâlțimea tatălui său. Sub Gisulf, Salerno a decăzut. El a întreprins un război inutil împotriva Amalfi și a vecinilor săi normanzi, în cele din urmă chiar împotriva lui Robert Guiscard, devenit duce de Apulia. Deși Salerno a rămas prosper la sfârșitul domniei lui Gisulf, ultimul principe al său a utilizat ineficient această bogăție și în final, în 1077 a pierdut propria
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
general i-au întâmpinat pe normanzi cu bucurie când aceștia au început invadarea Siciliei. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville, a invadat Sicilia în 1060. Insula era pe atunci divizată între
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
ca parte strictă a unui război total între musulmani și creștini, ci mai degrabă ca o luptă pe scară mai largă pentru putere în Italia și Europa, în care Bizanțul se afla în competiție cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
cu creștinii franci, longobarzi și apoi normanzi pentru deținerea controlului în regiune. De altfel, sarazinii erau adeseori chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia. Acest eveniment a marcat capitolul final al acestei perioade. Cucerirea normandă a instaurat cu fermitate creștinismul romano-catolic în regiune, după ce creștinismul ortodox predominase în perioada stăpânirii bizantine și chiar în cea a dominației musulmane
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
chemați ca aliați în luptele dintre diferitele facțiuni creștine din Italia. Până în anul 1091, musulmanii au fost alungați complet, ca urmare a invaziei normande în sudul Italiei și în Sicilia. Acest eveniment a marcat capitolul final al acestei perioade. Cucerirea normandă a instaurat cu fermitate creștinismul romano-catolic în regiune, după ce creștinismul ortodox predominase în perioada stăpânirii bizantine și chiar în cea a dominației musulmane. A urmat convertirea pe scară largă, fapt care, dublat de relatinizarea locuitorilor, a condus la dispariția Islamului
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
nevoie de intervenția acestui nou factor politic pentru ca dominația sarazinilor să fie treptat eliminată. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I (Roger Bosso), au cucerit Sicilia de la musulmani. Normandul Robert Guiscard, fiul lui Tancred de Hauteville, a invadat Sicilia în 1060. Insula era pe atunci divizată între
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
lui Ioan cu normandul Rainulf Drengot, mercenar care recent rămăsese văduv după moartea sorei ducelui de Neapole. Astfel, Pandulf s-a folosit de nepoata și de sora să pentru a acapara puterea în Amalfi și i-a îndepărtat pe susținătorii normanzi de lângă ducele Sergiu de Neapole. În 1038, împăratul Conrad al II-lea l-a depus pe Pandulf, astfel încât Ioan a putut să revină la Amalfi. El l-a orbit pe fratele său Manșo și l-a exilat pe insula Sirenuse
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
mai târziu în catedrală. Catedrala a fost distrusă de un incendiu în anul 1067, la un an după ce normanzii au cucerit Anglia și au instituit o nouă guvernare. Construcția actualei catedrale a început în anul 1070, sub comanda primului arhiepiscop normand, Lanfranc (1070-1077). Acesta decide construirea unei noi catedrale după modelul Abației Saint-Étienne din Caen, Normandia. Catedrala a fost finalizată și sfințită în anul 1077. În anul 1096, catedrala a fost extinsă, iar în anii următori au fost construite în incinta
Catedrala din Canterbury () [Corola-website/Science/322672_a_324001]
-
cea Romană și cea Constantinopolitană), în special utilizarea "azimei" (pâine nedospită) la Euharistie. Conflictul dintre cele două Biserici s-a adâncit și mai mult atunci când Biserica de la Roma a reușit să impună folosirea limbii latine la slujbele religioase printre creștinii normanzi din Sicilia. Mihail Cerularie a reacționat la rândul său, obligând bisericile latinilor din Constantinopol să treacă la practicile religioase care erau uzitate în Biserica Răsăriteană. În corespondența care a urmat pe această temă între capii celor două Biserici, papa Leon
Mihail I Cerularie () [Corola-website/Science/322842_a_324171]
-
casei-mamă.” Iacobinii controlau acum o rețea de 5500 de filiale în Franța și reprezintă între 100 și de militanți. Implantarea ei a fost puternică în nord și nord-est, în Ile-de-France, Aquitania, sud-vest și în Provence-ul de est, slabă în Bocage-ul normand, în Bretania interioară, în Vendée-ul de Vest, în Vosgi, Alsacia, Champagne, Berry, Bourbonnais și o parte din Masivul Central. În fiecare comună trebuia, conform unei instrucțiuni a Comitetului de Salvare Publică, să existe „o societate care să reîncălzească spiritul public
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
ani, Orderic a fost trimis de părinții săi la un preot englez, pe numele său Siward, care deținea o școală în abația Sfinților Petru și Pavel din Shrewsbury. La vârsta de 11 ani, el a intrat ca novice în mănăstirea normandă de la St Evroul-en-Ouche, pe care contele Roger o expropriase, însă, la vremea respectivă, îi acordase o seamă de daruri. Părinții au plătit 30 de mărci pentru acceptarea lui Orderic. Tânărul nu cunoștea niciun cuvânt în limba franceză atunci când a ajuns
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
Normandiei, William Rufus și Henric. El își continuă lucrarea, sub formă de anale, până la înfrângerea și capturarea regelui Ștefan la Lincoln în 1141. Istoricul Marjorie Chibnall afirmă că Orderic ar fi folosit colecțiile de documente (astăzi pierdute) ale caselor monastice normande pentru realizarea scrierilor sale istorice.
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
de la Thierry de Mathonville." Potrivit lui Orderic Vitalis, supranumele lui Guillaume era acela de "Calculus", motivul pentru aceasta nefiind cunoscut. Moartea sa, petrecută ulterior anului 1070, nu este consemnată. În orice caz, Guillaume era un normand care a scris din perspectiva normandă despre evenimente. a fost original compilator al istoriei cunoscute sub numele de "Gesta Normannorum Ducum", scrise în jur de 1070. La rândul său, acestea fusese redactată pe baza cadrului unei istorii mai vechi, compilate de Dudo de Saint-Quentin, "De moribus
Guillaume de Jumièges () [Corola-website/Science/328101_a_329430]
-
Asclettin a fost unul dintre aventurierii normanzi sosiți în sudul Italiei, alături de frații săi, Osmond, Gilbert, Rudolf și Rainulf, membri ai familiei Drengot. Sosiți în sudul Italiei în 1016, mercenarii normanzi au luptat în solda lui Melus din Bari și a principelui Guaimar al III-lea de
Asclettin de Acerenza () [Corola-website/Science/328111_a_329440]
-
normanzi au luptat în solda lui Melus din Bari și a principelui Guaimar al III-lea de Salerno, fiind înfrânți de către trupele bizantine comandate de generalul Vasile Boioannes. Ulterior, Asclettin a devenit primul conte de Acerenza, fiind unul dintre comandanții normanzi angajați de principele Guaimar al IV-lea de Salerno, cu ajutorul cărora acestora a cucerit o mare parte din Apulia între 1038 și 1042. Fiul său, având tot numele de Asclettin, a devenit ulterior conte de Aversa.
Asclettin de Acerenza () [Corola-website/Science/328111_a_329440]
-
(n. cca. 985 - d. 1 octombrie 1018) a fost unul dintre primii aventurieri normanzi ajunși în sudul Italiei. Osmond era unul dintre fiii seniorului normand de Carreaux, a cărui reședință se afla în apropiere de Avesnes-en-Bray, în regiunea Rouen. Carreaux a dat familiei și numele alternativ de "de Quarrel". În 1016, Osmond a luat
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
(n. cca. 985 - d. 1 octombrie 1018) a fost unul dintre primii aventurieri normanzi ajunși în sudul Italiei. Osmond era unul dintre fiii seniorului normand de Carreaux, a cărui reședință se afla în apropiere de Avesnes-en-Bray, în regiunea Rouen. Carreaux a dat familiei și numele alternativ de "de Quarrel". În 1016, Osmond a luat parte la o vânătoare împreună cu ducele Richard al II-lea de
Osmond Drengot () [Corola-website/Science/328109_a_329438]
-
Rainulf (d. iunie 1045) a fost un aventurier normand din familia Drengot, devenit primul conte de Aversa de la 1030 până la moarte. Atunci când unul dintre numeroșii frați ai lui Rainulf, Osmond, a fost exilat de către ducele Richard I de Normandia ca urmare a asasinării uneia dintre rudele sale, Rainulf, Osmond
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]