1,227 matches
-
de a păstra pe cât posibil impresia de verosimil pentru spectatori, căci aceasta este o normă care privește mai ales genul dramatic. Cele trei unități la care se face referire sunt acțiunea, timpul și locul, pentru fiecare în parte existând anumite nuanțări. Astfel, acțiunea trebuie să fie unitară, fără episoade în plus, fără diluări inutile, axându-se pe dezvoltarea unui singur conflict. Timpul acțiunii trebuie să contribuie, de asemenea, la coerența și esențializarea acesteia, ca urmare se recomandă încadrarea evenimentelor într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai curând îl poți simți decât exprima."39 O afirmație oarecum paradoxală din partea "legislatorului Parnasului" care prin Arta sa poetică trasa tocmai un cod estetic destul de strict. Importantă e însă maniera de raportare la acest cod care presupune o anumită nuanțare. Astfel, după cum o sugerează multe din versurile Artei poetice, Boileau nu a susținut niciodată ideea că simpla aplicare a regulilor poate da naștere la capodopere, ci a văzut în aceste principii un set de instrumente care să canalizeze geniul. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
rând, raportarea la Antichitate și repunerea în discuție a principiului imitației. "Cei vechi" susțineau ideea de model, luând drept etalon absolut scrierile greco-latinilor, pe când "cei moderni" respingeau acest tip de aservire mimetică, susținând individualitatea și valoarea scriitorilor contemporani. Astfel, dincolo de nuanțările particularizante pe care le presupune integrarea într-un anumit context literar, social și politic, Disputa concretizează, după cum sugera și Adrian Marino 45, dialectica esențială între tendința spre conformism și canonic și tendința spre progres, invenție, libertate. Sunt două direcții ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
precum și-n creația trupurilor, / Natura a făcut mereu aceleași eforturi / Ființa sa e imuabilă și-această forță abundentă / Din care s-a format totul, nu poate să se fi epuizat."60 Ideea este reluată în Paralele, aducându-i-se anumite nuanțări ce privesc noțiunea de progres "Natura e mereu aceeași în general în toate creațiile sale, dar secolele nu sunt întotdeauna identice și, în spiritul lucrurilor asemănătoare, e un avantaj pentru un secol de a veni după altul"61 Așadar, în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a favorizat coagularea deplină atât în planul ideilor cât și în planul creațiilor artistice a coordonatelor acestui curent 111. Din acest punct de vedere, clasicismul epocii lui Ludovic al XIV-lea este singurul veritabil. Restul experiențelor estetice nu sunt decât nuanțări și aplicări, improprii uneori, la realități mult prea diferite de cea franceză. Înțeles drept rodul exclusiv al unui moment favorabil al istoriei, clasicismul francez nu mai avea cum să fie repetat în aceleași coordonate și mai ales cu aceleași rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
lui Ludovic al XIV-lea le dusese la perfecțiune. Astfel că o specie precum cea a romanului a înregistrat totuși o evoluție, fiind eliberată de raportarea la exemple, după cum o demonstrează nume precum Daniel Defoe, Henry Fielding etc. De asemenea, nuanțări se impun și în ceea ce privește domeniul artelor poetice și a tratatelor de acest gen, care par să înflorească ducând, după cum am mai afirmat, la autonomizarea actului critic. Desigur, Pope, Gottsched, Luzán, Muratori nu sunt Boileau, dar așa cum o vor arăta subcapitolele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
talentului; că stilul, spiritul și sufletul vor o disciplină."168 Sintetizând, în urma prezentării celor trei nume mai importante din spațiul britanic al perioadei avută în vedere, se poate afirma că povestea clasicismului englez nu este una deloc simplă, implicând multiple nuanțări. Că nu a fost doar un import din cultura franceză o atestă scrierile lui Dryden, că nu a fost nici total independent de influențele clasicismului dezvoltat sub patronajul lui Ludovic al XIV-lea o arată textele lui Pope sau Samuel
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
tuturor genurilor și speciilor literare.201 Dincolo însă de aceste coordonate de suprafață, în adâncuri, apele sunt mult mai tulburi, opțiunile particulare oscilând între romantism și clasicism, după cum am mai afirmat. Ceea ce complică însă și mai mult lucrurile, ducând la nuanțări nesfârșite, este faptul că absența coerenței ideologice nu este numai la nivel general, ci și în interiorul sistemului de convingeri particularizate ale fiecăruia dintre scriitorii și teoreticienii epocii. În acest sens, nu se poate vorbi de nici un autor pe deplin clasic
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
românesc, dar care nu-și constituie corpusul ideologic prin raportare polemică directă la clasicism. Făcând o sinteză a variatelor explicații enumerate anterior, putem afirma că fenomenul coexistenței elementelor romantice cu cele clasice este unul de o complexitate sporită, implicând diverse nuanțări. Din acest motiv, o disociere netă între cele două tendințe, o trasare riguroasă a contururilor reprezintă o sarcină destul de dificilă. Cu toate acestea, pentru a avea o imagine mai clară a epocii și a modului de gândire pașoptist, este necesară
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Negruzzi în prefața la traducerea sa Triizeci de ani sau Viața unui Jucătoriu de cărți, deși restul textului sugerează mai mult afilierea la romantism. Sintagma "școală de moral" atribuită teatrului se repetă obsesiv în majoritatea textelor epocii, căpătând o oarecare nuanțare numai în ceea ce privește justificarea acestei afirmații. În acest sens, Ion Voinescu II în Cugetări asupra teatrului (1836), articol care totuși capătă linii romantice, acordă actului dramatic atributele unui panaceu universal: "Este o priveliște făcută ca să ne insufle respect pentru virtute și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sub lupă a unui moment ce de multe ori a fost totuși privit din prisma numeroaselor prejudecăți literare dezvăluie complexitatea resorturilor ideologiei pașoptiste. În acest sens, a percepe maniheist clasic vs. romantic opțiunile estetice ale perioadei 1830-1860 este o greșeală. Nuanțările multiple ale îmbinărilor elementelor celor două paradigme o dovedesc atât la nivelul creațiilor literare cât și al teoretizărilor. Desigur, nici a privi unilateral epoca doar din perspectiva romantismului nu ar corespunde cu adevărul. Numeroasele mărturii ideologice din care cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
XX-lea nu a fost subsumat unui statut cultural unic. Desigur, oricare din denumirile menționate are un anumit caracter artificial în măsura în care, după cum am mai sugerat într-un capitol anterior, nu poate corespunde întru totul complexității realităților artistice, care presupun infinite nuanțări. Absolutizarea unui singur canon cultural se dovedește, în acest sens, de multe ori o iluzie datorată, poate, unei priviri diacronice, care funcționează, într-un mod oarecum asemănător, cu receptarea unui tablou apropierea scoate în evidență urmele pensulelor, individualitatea culorilor, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și crearea literaturii. În Religie și literatură afirma în mod clar: "Critica literară ar trebui completată de o critică realizată dintr-un punct de vedere etic și teologic."291 Aspectul era dezvoltat în același text prin câteva precizări ce aduc nuanțări importante măreția unor opere nu poate fi judecată doar prin prismă literară, ci și prin raportare la alți factori, cum ar fi cel moral sau religios. Pe de altă parte, literaturitatea unei opere ține doar de criterii estetice. Cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și de a afla ceea ce ne-a rămas nouă de făcut, pentru că încă sunt destule de întreprins, deoarece chiar dacă avem aceleași sentimente cu cei care au lansat mii de nave, e sigur că ne raportăm la aceste sentimente diferit, prin nuanțări multiple, în grade intelectuale diferite. Fiecare epocă își are înzestrările ei, dar numai câteva le pot transforma într-o moștenire de durată."302 Este aceeași idee pe care Eliot a dezvoltat-o mai ales în Tradiția și talentul personal, vizând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Marino, grandiosul, monumentalul, exprimă întru totul esența clasicismului: "spiritul clasic promovează proiectul grandios, marea construcție, opera monumentală."316 Din acest punct de vedere, se diminuează paradoxul pe care l-am menționat în rândurile de mai sus. Dincolo însă de aceste nuanțări, Sensul clasicismului oferă imaginea unui Călinescu pe deplin convins de principiile enunțate și, mai ales, de rolul său de misionar în răspândirea viziunii clasice, pe care o percepe drept "un mod de a crea durabil și esențial"317, formulă devenită
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dorit-o, reprezenta soluția ideală a ieșirii dintre nisipurile mișcătoare ale începutului de secol și de epocă literară. Cât însă din aspirațiile clasice s-au concretizat pe deplin? A existat până la urmă această renaștere? Răspunsul la aceste întrebări presupune anumite nuanțări, mai ales în ceea ce privește disocierea dintre dimensiunea teoretică și cea practică, a creațiilor literare propriu-zise. La nivelul teoretizărilor, angajamentele sunt destul de clare, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol și, chiar dacă nu s-au constituit într-o mișcare pe deplin coagulată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
angajamentele sunt destul de clare, după cum s-a observat pe parcursul acestui capitol și, chiar dacă nu s-au constituit într-o mișcare pe deplin coagulată, aceasta nu înseamnă că nu trebuie luate în considerație. Pe de altă parte însă, la nivelul operelor, nuanțările se multiplică în măsura în care reluarea elementelor clasice nu s-a făcut în mod clar sub stindardul acestei direcții, ci s-a topit într-o nouă formulă estetică cea a modernismului. Ca urmare, o posibilă concluzie ar fi că acea renaștere clasică
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan. În ceea ce privește secolul al XX-lea, se impun câteva nuanțări, în sensul în care regenerarea clasică este percepută, de această dată, ca un remediu, nu doar pentru o criză culturală ce definește orice perioadă de trecere, cum este cea de la începutul veacului, dar și pentru o criză ontologică pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de acest fel - poate scuzabile în momentul apariției cărții - păcătuiesc prin eludarea viziunii de ansamblu. Creația lui Chandler are un acut caracter serial, dominat de dispunerea pe orizontală a temelor și strategiilor. Pentru a evita monotonia, autorul încearcă permutări și nuanțări, creând denivelări pe un drum ce părea că nu-i rezervă cititorului nici o surpriză. Spre deosebire de cărțile anterioare, The High Window nu e scrisă pe baza unui material narativ preexistent. În The Big Sleep și Farewell, My Lovely, ca și în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
viața politică. În acest context s-a pus și problema "legii din anul 1351" a lui Ludovic I de Anjou. Opinia că nu poartă amprenta regimului de stări, fiind edictată doar de rege și Consiliul său, este discutabilă și comportă nuanțări. Ludovic I a reînnoit Bula din anul 1222, acordând nobililor "una și aceeași libertate"498. L. Elekes 499, afirma că legea "exprimă aspirațiile stării nobiliare". Prin acest act a fost emis principiul care mai târziu va deveni norma fundamentală a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
sens în cadrul relațiilor vasalice. Biserica deținea un rol important. Funcția politică a Adunărilor de stări în Țările Române rămâne preponderentă și se materializează, mai întâi, în actul electiv: cu participarea "țării". Concretizarea acestui drept în planul realității dreptului public comportă nuanțări. La alegerea lui Ștefan cel Mare ca domn al Moldovei (1457), au participat alături de boierii mari și mici, partea bisericească (mitropolitul Teoctist și călugări) și "altă curte măruntă"636. Această ultimă "parte" prezentă la adunare, subliniază distincția, de altfel necesară
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
miliard de locuitori suferă de foame astăzi, în întreaga lume). În esență, soluțiile propuse la gestiunea unei asemenea evoluții a populației Terrei vizează limitele critice ale ecuației om-hrană, și anume: numărul populației și potențialul de hrană. A doua limită are nuanțări: ce mâncăm și cât mâncăm? Ultima jumătate a secolului al XX-lea este bogată în abordări ale acestei teme. Lucrările Clubului de la Roma, Raportul Brundtland privind conceptul de dezvoltare durabilă și cele 60 de variante ale acestui concept, <footnote Bran
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
scenariul didactic, unde etapele lecției se găsesc într-o perfectă succesiune. Metodele interactive folosite la orele de limba și literatura română pun în aplicare obiectivele urmărite de învățător: formarea și perfecționarea deprinderilor de citire ale elevilor; îmbogățirea, precizarea, activizarea și nuanțarea vocabularului; însușirea ortoepiei, ortografiei și punctuației prevăzute de programa școlară; redactarea compunerilor; însușirea elementelor de construcție a comunicării de către elevi. În continuare, voi prezenta un model de abordare și desfășurare pe ore de studiu, afectat unui text epic, după unele
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
în opera lui Miron Costin, Ion Barbu. Poezie și deziderat (1981), Istoria poeziei românești (I-IV, 1982-1990; Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1982), ultimul volum fiind editat postum, dar și Introducere în opera lui Cezar Bolliac (1985) și George Bacovia. Nuanțări (1987) ori antologiile întocmite. Toate atestă „o pasiune a scrisului rară chiar în timpul nostru”(Dumitru Micu). Micromonografia consacrată lui Miron Costin este o interpretare a operei cronicarului văzut mai mult ca scriitor decât ca istoric. La apariția eseului despre Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
celei barbiene. Cartea e, de fapt, o tentativă de a defini „bacovianismul”, adică o dicțiune poetică echivalentă - cum s-a mai observat - cu „a doua mare restructurare a poeziei românești după cea eminesciană” (Dinu Flămând). Totodată, în principalele lor teze, „nuanțările” se situează, întemeiat și argumentat, în răspăr cu propuneri critice anterioare, devenite locuri comune. Demontarea, regândirea, nuanțarea unor opinii de largă circulație și intuițiile proprii, desfășurate ingenios, avansează, fără ostentație, o reprezentare critică nouă a poeziei bacoviene. Recuperate din manuscrise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]