142,832 matches
-
întrebarea care domină lectura ar fi: "cine toarnă"? Un anume Cristescu semnează cele mai multe rapoarte. Sursa nu poate fi decît un prieten foarte apropiat. Acest Cristescu fictiv este prezent la întîlniri destul de restrînse și de multe ori are discuții între patru ochi cu Stelian Tănase. "în jurul orei 11.00, sursa a fost la domiciliul lui Stelian Tănase. Cum a intrat sursa în casă, Stelian Tănase i-a arătat un bilet pe care scria: "Am microfoane în casă!"". E clar că autorul n-
Teroarea pe înțelesul copiilor by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15493_a_16818]
-
apropiați: Ioan Buduca, Alin Teodorescu, Alexandru Paleologu, Agopian, Groșan, străinii de la ambasadă sau aflați în vizite). Cei prezenți aici pot fi iritați de tonul din jurnal. însă dosarul nu lasă loc de dubiu: toți sînt complici, buni de pedeapsă în ochii Securității. Singurul personaj protejat cu mare grijă și eficiență (nu știm nici după 13 ani cine e) este "sursa"...
Teroarea pe înțelesul copiilor by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15493_a_16818]
-
pentru infracțiuni de drept comun: deturnare de fonduri și șantaj. Tot în ZIUA, Dan Pavel semnează un editorial încurajator intitulat România nu mai e republică bananieră. Asta deoarece: "Piramida complexă a corupției din lumea financiară, politică, economică se prăbușește sub ochii noștri." Dar tot Dan Pavel adaugă prevăzător: "Procesul nu mai poate fi oprit decît dacă marii corupți vor sprijini revenirea la o republică bananieră." Și ce i-ar împiedica s-o facă, dacă asta ar depinde numai de ei, conștiința
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15486_a_16811]
-
au devenit monocrome, un fel de basoreliefuri cu foarte puțină culoare. Iar eu încărcam din ce în ce mai mult, adică simțeam o nevoie irepresibilă de materie. În ce sens? În sensul ieșirii din pînză, al ieșirii în accepțiunea modificării distanței dintre plan și ochiul privitorului. Însă după scurtă vreme nici aceste basoreliefuri nu mai puteau fi realizate tehnic ca pictură pentru că, de fapt, ele nici nu mai erau pictură. Și cum sculptor n-am vrut să fiu niciodată - acolo este o altă problemă despre
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
acest lucru că a ajuns la un fel de saturație a experimentului de acest fel. Dar el nu a fost înțeles și preluat așa. De ce? Pentru că mai toată critica, obtuză după cum bine știi, îngropată mai mult în istorie decît în fundul ochiului, mai mult în bibliotecă decît în adîncul privirii, l-a pus într-un raft care ține de o anecdotică a evoluției picturii. În vreme ce el este... ...unul dintre marii maeștri ai spațiilor imposibile, unul dintre acei tipi providențiali care aproape că
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
ar fi o formă de biciuire a realității, de precizare a ei, și nu o specie a iluziei, o promisiune înșelătoare de suprarealitate... Evident, evident. Și această biciure este, în primul rînd, o autobiciuire. Mie nu mi-a fost îndestulător ochiul comun. Tușă, efect, contur, ton, contraton, reflex, tentă plată, pastă, asta sunt: ochi comun. Și ochiul doarme, se mulțumește că vede bine,că nu poartă ochelari, că nu e orb. Îl vede pe Vermeer, nu înțelege nimic din Vermeer și
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
a iluziei, o promisiune înșelătoare de suprarealitate... Evident, evident. Și această biciure este, în primul rînd, o autobiciuire. Mie nu mi-a fost îndestulător ochiul comun. Tușă, efect, contur, ton, contraton, reflex, tentă plată, pastă, asta sunt: ochi comun. Și ochiul doarme, se mulțumește că vede bine,că nu poartă ochelari, că nu e orb. Îl vede pe Vermeer, nu înțelege nimic din Vermeer și îi citește povestea lui Vermeer. Pe mine mă interesează doar scamatoria din Vermeer!
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
deturnate, transformate într-o fantoșă de cîrpă, amenințarea plutind zi și noapte asupra tuturor cu resemnarea precum o secreție perfidă a Răului ce depășea, vădit, marginile tolerabilului. Cu atît mai înfricoșător era acest Rău civil cu cît se reflecta în ochii uimiți, dilatați de inocență, ai unui prunc. Așa cum remarcă autorul prefeței, Gheorghe Crăciun, "poeta evită diatriba, inflexiunile pamfletare, nuanțele tari ale afirmării adevărului". Reconstituirea Ioanei Ieronim e o ecuație a sensibilității, nu o expresie conceptuală, deosebindu-se astfel de alte
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
cizmă, ceasul gării la mînă./ O stea fără odihnă scotea lumea din orbită. În arcul munților, frînt, semnul a fost Îngenunchiere.// Cu toba erau anunțați oamenii la răscruci - cote noi prestări și rații. Alte legi alte numărători. La urmă, cu ochii în pămînt se răspîndeau toți la casele lor. Pe fețele bătute de vînt și soare nu prea puteai citi (gîtul brăzdat de muncă; pe sub guler carnea mai tînără, albă)" (Triumful Paparudei). Așadar, după cum precizează autoarea, "Mișcarea lumii" e "cumpănită pe
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
tot de funingine, îl punea la răcit pe pietrișul alb de calcar// Curînd începea să se aleagă săpunul strat gălbui și un lichid gros întunecat dedesubt ("ce cauți aici?" mai aud glasuri. "N-ai voie să te-atingi"...) în tuci ochiul brun de otravă (...) Mi-era teamă de acestea - era o taină cum poate mama cu mîinile ei mătăsoase și inele și talia ca un fir, cu fața albă brună frumoasă - cum poate ca să se apropie de foc, de materii în
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
însuși - păstra ceva din bonomia activistului care, după ce se îmbuiba corespunzător, nu se supăra dacă la masa ospățului se oploșeau bucătăresele, șoferii sau oamenii de serviciu. Generația lui Gușă n-are astfel de scrupule: e o generație fără Dumnezeu. Cu ochii doar pe busola guvernării, e în stare să calce peste oricâte cadavre pentru a rămâne conectați la țâța generoasă a puterii. Nu știu în ce măsură Cosmin Gușă este împins în mod deliberat în prim-planul vieții publice sau dacă debordanța mediatică
Yorick: statul și tigva by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15507_a_16832]
-
ușă. În urma ta, vasele murdare și resturile festinului sînt suficiente motive pentru vorbe drăgălașe. Arta de a trăi înseamnă și aceea de a mînca, de a ști cît și cum, de ce are nevoie trupul pentru a se bucura, dar și ochiul în jocurile estetice pe care le practică. În Franța sau în Japonia, aceasta este o știință fabuloasă care îți ia mințile. Iată că de o vreme încoace, Radu Anton Roman, șugubăț și năstrușnic în formulări, încearcă să ne inițieze în
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
Muzeului Țăranului Român unde răsfoiesc încet și savant paginile, memorînd, cît pot, adică două-trei rețete. Pînă se va epuiza tirajul. Cînd eram pe culmile elogiului și plescăiam pofticios, dar rafinat, opresc mașina la culoarea roșie a semaforului și îmi învîrt ochii după trecători. Din Maternitatea Polizu ieșeau precipitat doi bruneți ajunși: două haine de piele, negre, atîrnau pînă în pămînt. Deși puțin demodate. Mergeau ușor aplecați pe spate, gesticulînd cu ghiulurile prin aer și pășind nepăsători prin băltoace cu pantofii de
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
liber. Nebun cine pleacă de acasă! Un inventar al tipurilor de discurs în textele Irinei Nicolau arată o diversitate pe care orice scriitor de meserie ar invidia-o. Cele mai numeroase sînt probabil articolele cu ton direct, care constată cu ochi critic și în același timp cumva șăgalnic fețele unei lumi în mișcare. De cele mai multe ori există un dialog deschis și explicit cu cititorul, care e îndemnat să sară pagini, să revină, să deschidă o carte de povești, să aibă răbdare
Irina Nicolau, scriitoarea by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15514_a_16839]
-
și o anumită dimensiune temporală, dar ea însăși una instabilă și echivocă, oscilînd permanent între rememorare și premoniție. Dacă pe spațiul mic al evenimentelor strict personale, artistul pendulează între mitologie și predicție atunci cînd imaginează obsesiv personaje cu un singur ochi, sau cu ochii în plin proces de metamorfoză și de evaziune, în planul mare al existenței speciei el se comportă similar. Umanitatea lui, densă și precară în aceeași măsură, plină de o vitalitate primară și marcată simultan de oboselile extincției
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
dimensiune temporală, dar ea însăși una instabilă și echivocă, oscilînd permanent între rememorare și premoniție. Dacă pe spațiul mic al evenimentelor strict personale, artistul pendulează între mitologie și predicție atunci cînd imaginează obsesiv personaje cu un singur ochi, sau cu ochii în plin proces de metamorfoză și de evaziune, în planul mare al existenței speciei el se comportă similar. Umanitatea lui, densă și precară în aceeași măsură, plină de o vitalitate primară și marcată simultan de oboselile extincției, este și ea
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
apropierii de o fluiditate simbolică și morală greu de suportat, iată o posibilă explicație pentru ținerea instinctivă a lui Victor Brauner la o distanță securizantă. Dar după aproape șaptezeci de ani, inevitabilul s-a produs. Brauner ne plimbă acum prin fața ochilor doar un ciob din uriașa sa oglindă. Poate percepem cum se cuvine măcar acest mesaj plin de întrebări și de avertismente, dacă pe acela salvator și confortabil al lui Brâncuși am reușit să-l devalorizăm prin abuz și să-l
Oglinda lui Victor Brauner by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15505_a_16830]
-
natura interdisciplinară a subiectului, constituie nu doar un instrument de lucru, ci o pasionantă lectură în sine. Oxford/Dicționar de Politică. Coordonat de Iain Mc Lean. Traducere și glosar de Leonard Gavriliu. Editura Univers Enciclopedic, București, 2001. "Ca de rușine ochii să-i închidem..." Romanele despre "zonele crepusculare", interzise moralității mărginite, nu sunt rare, însă cu totul rare sunt astfel de romane bine scrise. Virgil Stanciu a tradus excepțional și a clarificat, într-o bine documentată postfață, un autor care și-
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
de violență, viață politică agitată, moarte. însă nu datorită "anormalității" a obținut volumul Amsterdam premiul Booker Prize în 1998, ci probabil datorită scriiturii: reluarea parabolică a temelor sugerează partitura unui canon preclasic; subiecte care ne fac de obicei "de rușine ochii să-i închidem" sunt tratate perfect cristalin. La înmormântarea fotografei Molly Lane, răpită de boală (și viciu) în plină tinerețe, trei foști amanți ai acesteia (și între ei prieteni - un jurnalist, un compozitor și un ministru de externe) încep un
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
cu mine pe turcește. Ca și cum aș fi priceput. Atunci mă apuca, așa, un gâdilat, și-mi venea să mor de râs. Ce nu suporta Garabet, era vara; vara fierbinte din Bărăgan. Murea, se topea de căldură. Lac de nădușeală, cu ochii bulbucați, afară pe pivnița adâncă unde țineam pepenii la răcoare, cafegiul declara sever: "Mare càldur!". Și tot își netezea țeasta cheală, lucioasă, cu un șervet înnegrit care mirosea a cafea. Cu el, observasem, acoperea cafeaua proaspăt râșnită, gata să fie
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
într-adevăr, ca pe nici o ființă din lume. Când mă vedea, mă lua în brațe și mă pupa cu foc. Avea o energie înfricoșătoare, rar întâlnită la vreo femeie. N-avusese copii. Mă considera poate un băiețel de-al ei... Ochilor ei verzi pe fața smochinită ca de maimuță bătrână cu greu puteai să le faci față... Garabet o răsfăța cumpărându-i de toate: cercei, rochii, o dată și-un gramofon cu pâlnie, cu un câine care asculta ce cânta... Garabet a
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
ortodoxe cu cele ale statului s-a produs cu acordul ambelor părți; acceptarea interferenței statului face parte din atitudinea socială a BOR, în schimbul tăcerii față de abuzuri ea a căpătat o poziție de preeminență raportat la celelalte culte legale, ceea ce în ochii conducătorilor bisericești repara dezechilibrele Constituției din 1923 (care acorda statut de biserică națională cultului greco-catolic). Anticapitalismul și antioccidentalismul promovate de comunism se suprapuneau extrem de bine peste antivaticanismul tradițional al Bisericii Ortodoxe Române, foarte intolerantă față de alte forme de creștinism, iar
Perspective de istorie recentă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15513_a_16838]
-
seară, această Lola Blau a fost excepțională". Maia Morgenstern și-a ferit acest rol de manierisme, șabloane, de impurități. Totul este autentic, adevărat, tangibil. Povestea Lolei Blau spusă de Maia Morgenstern face să vuiască Atena. Spectatorii se înmulțesc văzînd cu ochii, sala devine neîncăpătoare (deși demarajul n-a fost simplu), iar cele paisprezece reprezentații (jucate cu o singură zi de pauză) se dovedesc insuficiente. Oameni de cultură, oficialități, celebrități se plimbă încolo și-ncoace prin foaierul micuț al Teatrului Metaxourghio. Aici
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
o singură zi de pauză) se dovedesc insuficiente. Oameni de cultură, oficialități, celebrități se plimbă încolo și-ncoace prin foaierul micuț al Teatrului Metaxourghio. Aici l-am întîlnit (și ce întîlnire!) pe Michael Cacoyannis, regizorul tulburătorului film Zorba grecul. Avea ochii plini de lacrimi. Mi s-a părut că am ajuns puțin mai aproape de cel ce a fost Antonny Quinn, de nebunia lui Zorba, de aventurile lui pasionale, de cruzime și generozitate. Cîte ceva din toate astea găsesc peste tot, în
Kalispera, Lola Blau! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15523_a_16848]
-
doare''. El însuși în întregime este o rană invizibilă celorlalți, asemenea plânsului lui Ulise, iar săruturile iubitei se confundă cu cele ale morților veniți de departe, tocmai de la Troia: ,, Ci eu sunt tot o rană nevăzută și răni mi-s ochii ăștia stinșii, goii. Femeia mea sau morții mă sărută veniți în pat de sub cenușa Troii?'' Prezentul se metamorfozează în trecut, iar trecutul țâșnește în prezent: orice s-ar întâmpla, eroul a rămas pentru totdeauna ,,sub zidurile Troii'': ,, Din nou mă
Lacrimile lui Ulise by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/15532_a_16857]