10,695 matches
-
dorea să ajung în statul Chu din sud, dar el se îndrepta de fapt spre nord. Cu cât merge mai departe, cu atât se îndepărtează mai mult de statul Chu" . Abia atunci a înțeles regele statului Wei că "făcând un ocol atât de mare", Ji Liang i-a dat un sfat înțelept. Meditând, și-a aplecat capul, dându-și seama că ministrul lui are mare dreptate în tot ceea ce i-a spus. În cele din urmă a renunțat la planurile sale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Iar dacă au cu 11 ani mai mult, atunci chiar că trebuie să te oprești, să le explici totul frumos și clar, astfel încât, pe viitor, să eviți orice surpriză. Așadar, fie ce-o fi, trebuie să fac o pauză. Un ocol. O digresiune, o divagație, o deviere de la subiect. Chestia aia pe care ne-am obișnuit s-o numim paranteză. În fine, iată niște puncte (7): frații mici au realitatea lor distinctă și inviolabilă; dincolo de meritul indiscutabil de a fi privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pot apropia unul de altul mai mult decât orice fotografie și orice amintire, e de ajuns să crezi, să nu le batjocorești să nu le preacurvești să nu le iei cuvintele în deșert, literele astea care trebuie să sufere un ocol cumplit, să bântuie coclauri să se furișeze până la tine, pe care nu le poți citi decât așa, în vis, de care trebuie să mă împiedic și să dau socoteală, în care trebuie să mă regăsesc pe mine în tine, afurisită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
lui din bilbiotecă, nu în dormitor. În orice caz, cam două săptămâni după ședința legendară, locatarii de la scările A, B, C, și D au trăit cu convingerea că dom’ inginer Florian, cu priceperea și cu relațiile lui pe la pepiniere, sere, ocoluri silvice și institute de horticultură, o să transforme maidanul din jurul blocului (și din jurul nostru, al tuturor) într-o neasemuită grădină botanică. Am simțit pe pielea mea cât de convinși erau, fiindcă Naghy și Florea îmi dădeau bomboane, Constantineasca îmi dădea clătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cea pămîntească...“ Ochii lui Arthur Rowe se umplură de lacrimi În clipa cînd mica fanfară militară, adusă probabil cu mari sacrificii, atacă un cîntec demodat, din ultimul război: Orice s-ar Întîmpla, Nicicînd nu voi uita De valea Însorită... DÎnd ocol grilajului, merse În Întîmpinarea destinului: pe un jgheab Înclinat, se rostogoleau, zornăind, spre un eșichier, cîteva monede - nu prea multe. Mușterii erau destul de puțini și cam ocoleau cele trei tarabe ale bîlciului; dacă se hotărau totuși să cheltuiască vreo cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o scuză pentru fapta lui, dar judecătorii Îi lăsaseră o viață Întreagă pentru a-și căuta justificări. Își căuta scuze și acum, În timp ce călătorea cu metroul - pasager nebărbierit și prost Îmbrăcat - Între stațiile Stockwell și Tottenham Court Road. Făcuse un ocol foarte mare, fiindcă multe dintre stațiile metroului fuseseră blocate. Visele din ajun Îi răscoliseră sufletul. Se vedea cu douăzeci de ani În urmă - un tînăr visător și Îndrăgostit, de care-și amintea fără duioșie, ca un biolog care face observații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
că, În timp ce ei stăteau pe insulița aceea și n-auzeau decît zgomotul cazmalelor, deasupra Londrei se dăduse obișnuita bătălie de noapte i se părea ciudat lui Rowe... Într-un loc strada era barată, așa că se văzură nevoiți să facă un ocol; pe o frînghie atîrnată deasupra străzii fîlfîiau cîteva afișe proaspăt scrise de mînă: „Banca Barcalys. A se adresa la...“, „Lăptăria Cornwallis. Noua adresă...“, „Pescăriile Marquis...“. Pe trotuarul pustiu și liniștit, un polițist se plimba cu un paznic de bloc, discutînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
atît de bine Înainte de a fi apărut dumneata ca să Încurci lucrurile. Ce te-a făcut să te duci la ghicitoare? Doar n-aveai nici un viitor! — Așa e, recunoscu Rowe. Acum Își amintea clar de serbarea aceea: parcă se vedea dînd ocol gardului și trăgînd cu urechea la muzică. Da, visa pe atunci la inocență... Înapoia unui paravan ședea doamna Bellairs... — CÎnd mă gîndesc că ai spus la nimereală parola! urmă Hilfe. „Nu-mi vorbi despre trecut. Vorbește-mi despre viitor!“ Rowe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
curățau puroiul de pe bandajele de la cap și mă ștergeau la gură cu mâinile lor dure - femeile acestea rigide, în toate rolurile lor, îmi aminteau de cei care mă îngrijiseră în copilărie, gardieni ce-mi păzeau orificiile. O infirmieră studentă dădu ocol patului meu, cu coapsele malițioase ascunse sub halat, neluându-și ochii de la figura fermecătoare a lui Catherine. Calcula ea oare câți amanți avusese Catherine de la accident încoace, excitată de postura ciudată a soțului ei în acest pat sau - mai banal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
conduc grijuliu, oferindu-mi posibilitățile propriului corp coloanelor de direcție proeminente și parasolarelor. La început, am urmat fără țintă drumurile mărginașe spre partea de sud a aeroportului, cercetând nefamiliarele indicatoare dintre rezervoarele de apă din Stanwell. De acolo, am dat ocol flancului estic al aeroportului spre intersecția de autostrăzi de la Harlington, unde traficul de la ora de vârf, părăsind Londra, m-a atras într-o uriașă cursă frenetică de metal de-a lungul benzilor aglomerate de pe Western Avenue. Invariabil, la ora când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
zona de serviciu a aeroportului e o spălătorie deschisă și noaptea. Îmi ținu portiera deschisă, fără urmă de ostilitate în ochii severi, calmat parcă și relaxat de accidentul pe lângă care trecuserăm. M-am așezat la volan, așteptându-l să dea ocol mașinii și să se așeze lângă mine, însă el deschise portiera din spate și urcă alături de Catherine. Când am pornit, aparatul lui foto ateriză pe scaunul din față. Amintirile lui invizibile, argintii, ale durerii și excitării se distilau pe rola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
a consolei. Peste manetele farurilor atârnau bucăți rupte din ornamentele de plastic și fâșii de crom. Cheile atârnau în contact. M-am uitat în susul și josul străzii pentru a vedea dacă Vaughan nu aștepta cumva în spatele vreunui copac. Am dat ocol mașinii, după care am împins la loc cu mâna panourile rupte ale caroseriei. În timp ce făceam asta, cauciucul drept din față se dezumflă încet. Catherine coborî și se uită la mine. Ne-am dus împreună prin lumina tot mai limpede spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
revoluției? Sunt voci care spun, azi, că plecarea intelectualilor disidenți a fost o eroare, deoarece Ion Iliescu și cei din jurul său au putut să acționeze, apoi nestingheriți. Părerea mea e că lucrurile ar fi evoluat la fel. Poate cu mici ocoluri sau poticniri. Și cu un plus de «acoperire». Hotărârile importante erau luate, oricum, într-un grup restrâns. E drept, nu mă așteptam ca «demisiile» să nu aibă nici un efect. (datorită denigrărilor din presa FSN-ului);” Comparându-l cu alți activiști
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
În fond, nu prea văd ei ce au de câștigat. Tot Emil Cioran remarca: „Românii au fost totdeauna prea călduți. Urând extremele și soluțiile tari, ei n-au prezentat în fața cursului lucrurilor reacțiunea caracterizată a unei individualități, ci au dat ocol evenimentelor, încât toate s-au făcut peste ei. [...] Echilibrul nostru n-a fost expresia unei armonii, ci a unei deficiențe. El nu acoperea nici măcar contradicții lăuntrice latente, ci liniștea amărâtă a unui suflet nerealizat. Va trebui să vedem care este
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
asta, sau aș vrea să spun asta, sau dacă autorul interpretează jumătățile de fraze pe care eu le bolborosesc. - Când am ajuns aici, primul meu gând a fost: poate am făcut un asemenea efort mental, încât timpul a făcut un ocol complet; iată-mă în gara de unde am plecat prima oară, rămasă la fel ca atunci, fără nici o schimbare. Toate viețile pe care le-aș fi putut avea încep de aici: fata care ar fi putut fi iubita mea și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
sinucigaș... Și mă gândesc - conform logicii absurde ce operează în mine - că în modul acesta aș putea să mă conving dacă, din întâmplare, nu mă cheamă pe mine... Fără a mă opri din alergat împing portița, intru în grădină, dau ocol casei, explorez terenul din spate, mă învârt în jurul garajului, al cămăruței cu unelte, pe lângă cușca câinelui. Totul pare pustiu, gol. Printr-o fereastră deschisă din spatele casei se vede o cameră în dezordine; telefonul, pe masă, continuă să sune. Oblonul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
învârt gândurile astea în minte, alergând pe pantă în jos, cu atât mi se pare că aud din nou țârâitul acela, mereu mai clar și distinct; sunt din nou în apropierea casei și telefonul tot sună. Intru în grădină, dau ocol casei, alerg la fereastră. E de ajuns să întind mâna și să ridic receptorul. Spun gâfâind: - Aici nu e... - și din receptor o voce, un pic nerăbdătoare, dar numai un pic, căci ce izbește mai mult în vocea asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acum? Sigur, aș putea chema poliția, pompierii, chiar de la telefonul ăsta, dar cum să le explic, cum să justific faptul că eu, în fine, cum să mă amestec, eu, care nu am nici o legătură cu asta? Reîncep să alerg, dau ocol casei, apoi îmi reiau drumul. Îmi pare rău pentru Marjorie asta, dar dacă s-a băgat în asemenea încurcătură e probabil implicată în cine știe ce istorii, și dacă încerc s-o salvez, nimeni n-o să creadă că n-o cunosc, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mă inviți? XI Cititorule, e momentul ca navigarea ta agitată să ajungă în port. Ce port te poate primi mai sigur decât o mare bibliotecă? Există cu siguranță una în orașul de unde ai plecat și unde te-ai întors după ocolul lumii de la o carte la alta. Îți mai rămâne o ultimă speranță, ca cele zece romane, volatilizate în mâinile tale de cum ai început lectura, să se afle în biblioteca asta. În fine, ți se deschide în față o zi liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
om care a locuit acolo la sfîrșitul anilor o mie șapte sute și a fost cunoscut sub strania poreclă de Iguana. Acest roman se bazează pe povestea lui. AUTORUL Imensul albatros cu aripi fragile, ce păreau tivite cu alb, a dat ocol maiestuos, la două sute de metri Înălțime, planînd lent, fără demonstrații exagerate, ca și cum ar fi fost susținut În spațiu de o forță nevăzută. Se afla la cea dea treia călătorie dus-Întors, cu punctul de plecare chiar de acolo, de la linia Ecuatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
albatroșilor uriași; locul unde se năștea, iubea și murea pasărea care domnea asupra mărilor și În fața căreia pescărușii, pelicanii americani, fregatele, bâtlanii și corbii-de-mare nu erau decât niște biete caricaturi Înaripate, fără pic de grație. Semeț, a dat din nou ocol, cercetînd Încă o dată cunoscutul povîrniș de lavă fisurată care se ițea la adăpost de vînt, Într-un golf liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
totul spre a-i scuipa din nou, În același fel, cîteva minute mai tîrziu. În dimineața următoare, foarte devreme, cînd fluxul Începuse să se retragă, Înconjură insula și, profitînd de spațiul pe care apa mării tocmai Îl eliberase, dădu un ocol pînă cînd ajunse dedesubtul peretelui abrupt, chiar sub stînca mare ce Îi slujea drept turn de veghe. Avu nevoie de aproape un ceas ca să ghicească, mai degrabă decît să-și confirme, că sub o ieșitură aflată la vreo zece metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care țin de aer sînt cuvintele." Nu avea de unde să știe, nu era sigur dacă inginerul Corvino auzise și mai ales înțelesese spusele prințului. "Domnul Italo Balbo este un om înzestrat și norocos. Cine și-ar fi închipuit că făcînd ocolul Europei va găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă. O categorie aparte, nu?" Leonard Bîlbîie întîrzie cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
despre care numai el știa adevărul, "sînt bombe care dărîmă birourile, astea nu-s chiar cele mai rele, pentru că sînt altele că dispar oamenii și rămîn birourile!", o zicere pe care o aruncase ca în glumă la o masă făcuse ocolul Bucureștilor și se întorsese ca o frază spusă de generalul Cihoski la o convocare, o frază dintr-un raport confidențial, bineînțeles, și abia după aceea își arunca ochii pe birou, drept în fața lui și descoperea hîrtia atît de căutată, stînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ascuns în spatele unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai aspre mustrări. Porni înapoi pe unde venise, îndepărtându-se de râsetele și șoaptele celor doi și făcu un ocol pe la poalele dealului, pentru a nu fi nevoit să treacă prin apropierea lor. Din fericire, cănd ajunse pe creasta Punta Rofau, noaptea deja se lașase, iar pe cer își făcuseră apariția primele stele. Acesta era momentul în care orice băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]