839 matches
-
făcut teamă de ceva, nu știe de ce, iar plăcerea ascunzătorii dispăruse În Întregime În momentul În care s-a auzit din nou motorul mașinii. Abia după ce și acest zgomot s-a În depărtat, s-a decis să iasă din tufele ocrotitoare și să curme, În sfârșit, plânsul acela care devenise greu de suportat. A ieșit deci la lumină (vorba vine, pentru că era Încă noapte și nimeni nu aprinsese În casă vreo lampă), dar n-a mai reușit, ca de atâtea ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
el cu ochi uimiți de curiozitate nelămurită. Dar asta este o poveste pe care ți-o voi spune înainte de culcare. Acum trebuie să mergem să facem nani. Cu gândul la povestea care va urma, fetița se lăsă purtată de brațele ocrotitoare ale mamei, abandonându-se ca într-un dulce leagăn. Mai târziu, cuibărită în pat alături de Viviana, asculta povestea, vrăjită de glasul blând al tatei. Dar, înainte de a afla de ce iarba are culoarea verde, somnul dulce de copil nevinovat o învălui
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
vârf de coasă, se scurgeau pe văi și pe potecile codrilor. Începuse să cadă burnița, iar drumurile erau Înnămolite. Apropiata sosire a iernii transforma pribegia În ceva mult mai deznădăjduit, Într-o plecare fără Întoarcere, Într-o ieșire din spațiul ocrotitor al casei, din universul blând al focului din vatră, spre necuprinsul pădurilor asupra cărora se așternea, aspră și străină, iarna. Toate aceste vești ajungeau la căpitanul Oană, amestecate cu celelalte. Cu veștile adunării oștirii la Vaslui, cu cele despre convoaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vei reveni aici. - Aici? Dar asta nu are legătură cu nimic. Nu plănuiesc să revin. Despărțirea de voi mă va Întrista adânc, fiindcă știu că revedere nu va mai fi. Sau așa cred. - Greșești. Nu simți suficient de intens spațiile ocrotitoare. N-ai simțit Zidul. N-ai simțit Templul. - Ascult... - Vei reveni aici peste nu multă vreme. Vei fi Încă tânăr. Chipul tău nu se va schimba prea mult. Dar nu vei rămâne. Ne vei cere ajutorul și ți-l vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
îndemînare neasemuită. Ceaiul, zahărul, untul, prăjiturile, toate deodată îți veneau la gură fără știre. Meșteșugul ăsta uimea pe Mini și o mulțumea. Ca toate ființele prea slabe sau prea avântate avea nevoie de a fi ocrotită. Ceaiul bunei Lina era ocrotitor. - Aprindem? întrebă Lina. Mini se uită repede la ceasul de mână și se liniști. - Abia patru! Nici chiar deplin!. Pentru tine ne-am grăbit, se scuză. O umbră învăluia fundul odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un glas de treabă și o strecură cu bunăvoință prin înghesuială. Nu mai ploua!. Când oare se curățase cerul?. Era încă lumină mare! In miezul viu al Cetății, sufletul îi poposi surâzător. li simți cu bucurie zidit în iubirea ei ocrotitoare. Fu sigură că înțelesul adorabil al legendei închisese acolo în zidurile trainice, odată cu trupul gingaș al femeiei, un simbol fericit. VII Pe Piața Palatului, cum Mini căuta să se strecoare printr-o încurcături a tramvaiului cu trăsuri și automobile, pătrunsă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Își așteptau Încă rândul. Era Încruntat și părea muncit pe dinăuntru de lucruri grave. Făcea - credeau soldații care intrau și-l vedeau - mari sacrificii să plece urechea la fiecare, biruind cu greu suferința ascunsă. Avea privirea obosită a unui tată ocrotitor, care ascultă pentru ultima dată În viața ce i se apropie de sfârșit păsurile multiubiților fii. Nu citea niciodată bazaconiile din scrisori. La Început Îl făceau să râdă. An după an, Însă, băgase de seamă că poveștile se repetau, moștenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cât pe ce să se ciocnească de cel care Îi urma. Acum stătea sprijinit de peretele barăcii. Lacrimile i se zvântaseră. Își aminti că, atunci când o strânsese În brațe În zvâcnetele descătușării, sânii fetei Îl Împunseseră În coaste, calzi și ocrotitori. Înainte ca el să coboare, ea Îl mângâiase, În treacăt, pe obraz și pe ureche. Când fetele plecaseră, lui Cătănuță i se sfâșiase sufletul. Nu Înțelegea nimic. Îi stăruiau În minte mângâierea și zâmbetul ei bun. „Dacă aș duce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mele ocolitoare, gesturile sfioase, deznădejdea și speranța? Iubirea, Într-un cuvânt? Mi-au năvălit În suflet, Încărcate cu durere și neputință, toate zgomotele și mirosurile din odaia celor trei zile, tratatul de Rezistența Materialelor, pielea albă, neînchipuit de caldă și ocrotitoare, lacul plesnit al mobilelor desperecheate, palmele reci pe umeri mei, rățoiul de cauciuc cu târtița Înnobilată de stihuri, scârțâitul sublim al somierei cu arcurile sărite și tapiseria rărită și destrămată, țoalele azvârlite de-a valma pe podea, ibricul mânjit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la unison. A sosit și timpul când, pe măsura maturizării depline, copiii au început să părăsească, unul câte unul, casa părintească. Unitatea și armonia familiei se destrămau astfel, treptat, lăsând în inimile părinților goluri de neînlăturat. Mama vrednică, iubitoare și ocrotitoare, înconjurată altădată de copiii adorați, își consuma, discret, mâhnirea pentru absența lor. Când și tovarășul de viață a părăsit‐o pentru totdeauna, durerea, dorul și așteptările i‐ au îndoliat iremediabil inima. Cu spatele încovoiat de povara anilor, cu privirile stinse
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și trupește și sufletește și pentru înțelesul sfintei cărți, să-ș înțeleagă pe limbă sfântă și dumnezeiasca liturghie, întru caria iaste hrana cia de viață viacinică sufletească”<footnote I. Bianu și Nerva Hodoș, op. cit., p. 215 footnote>. În adresa către domnul ocrotitor, Dosoftei își întărește crezul la care ține așa de mult, ca și cum ar voi să arate calvinilor ardeleni, care nu dădeau pentru moment, în criza păstoriei lui Sava Brancovici, nici o operă tipărită, că și ortodoxia se îndreaptă în grai înțeles către
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
care se strângeau, ghemuiți, să nu li se poată citi cumva gândurile, dacă fapte tot nu erau încă în stare să declanșeze, nici de cei cărora li se citea apartenența pe față și pe portofel. Provocările, nepăsarea, obrăznicia se dovedeau ocrotitoare, s-ar zice, când ți-ai cucerit statutul de aiurit, în stare de cele mai năstrușnice bazaconii, cea mai năstrușnică dintre ele fiind chiar ciudatul său statut de tolerat. Toleratul unorforțe din umbră, asta reușise treptat să-i facă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Maxilarul lui se mișcă dintr-o parte în alta. Dintre picioarele ei se prelinge o dâră de sânge. E plină de ranchiună și scârbită. Visasem să mă îndrăgostesc ca în opere. Mă așteptam ca soțul meu să fie inteligent și ocrotitor. Mă așteptam să ne curtăm precum fluturii primăvara. Mă așteptam să țin la el. Dar șansele îmi sunt luate fără a fi întrebată. Domnul Fei stă înainte-mi în fiecare noapte, rupând toate firele visului meu minunat brodat. Plâng în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dacă tata a fost executat ca dezertor sau a murit, un schelet urât mirositor, cu mâinile și picioarele degerate, cangrenate Într-o mină siberiană. Pașii lui istoviți, Împleticindu-se În zăpadă, excremente, sânge, sârmă ghimpată... Tată... Căldura trupului mare și ocrotitor care te duce adormită În brațe, scârțâitul zăpezii sub pașii apăsați ai tatei. * Suntem alți oameni și trăim altă viață, spunea Înțeleptul Hermann, când Încerca să Îi povestească, se ferea de amintirile lui din Ucraina, de execuțiile preventive ale unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
grijă și coniacul Callypso o să ți-l dau cu pipeta! * Mă Întorceam, strângând triumfător țigările În pumnul umed, când tu, dragă Mihnea Încă mai așteptai să vină Cătă să te ia de guler și să te arunce În patul tău ocrotitor, dar nu ți-a fost dat să auzi decât râsul lui Gimmi, care iar se dădea mare șmecher: — Lăsați-l, bă, să degere puțin afară, că, În halul În care e, n-are ce să-i strice! Așa că, dorind poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
doar n-o să scuture scrumul ca prost crescutul de Antonio În farfurioara de fructe, Giuliei n-o să Îi fie deloc ușor cu el. — ...Nu, nu sunt un fricos, dar nu vă doresc să vă simțiți scoși dintr-odată În afara regulilor ocrotitoare ale lumii noastre! Și, cunoscându-mi toate reacțiile, eram perfect conștient că pericolul de a se petrece ceva fatal creștea În fiecare secundă. Iar atunci când m-am văzut În avion, prima mea grijă a fost să-mi caut pastilele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
e de Înțeles, atunci de ce ai mai venit, străine, aici, pe ceață și pe Întuneric? Privirea lui - opacă, absentă -, Întoarsă spre amintirile din interiorul lui, a rămas pironită pe afișul colorat de pe frigider. A uitat chiar și de privirea Christei: ocrotitoare, ironică, sigură că Îl Înțelege mai bine decât se Înțelege singur. * —...Întoarcerea a fost, Într-adevăr, un coșmar, dragii mei. E drept că eram obosit și nervos Încă de când am plecat spre aeroport, pentru că mi-am făcut bagajele Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
să mai fi pomenit vreodată. Poate că ea era chiar rivala de temut. Rivală? Un cuvânt de-a dreptul neghiob. Rivală la ce? Și obrajii lui Mariam împrumutară ceva din roșul viu al dublurii de mătase. Se știa pricepută, înțeleaptă, ocrotitoare. Știa cum se cresc copiii și cum se ține buna rânduială într-o gospodărie. Foră mai adânc, ceea ce nu i se mai întâmplase, și se întrebă dacă toate astea puteau stârni sau menține dragostea unui bărbat ca Manuc. Până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
refugiu. I se propuseseră, de mai multe ori, sume importante în schimbul tabloului. Dar ea preferase să rabde de foame și de frig, convinsă fiind că acela era chiar îngerul ei. Deși disprețuia orice religie, credea totuși cu tărie în puterea ocrotitoare a acelui înger. Guibert zâmbi cu o doză de speranță. Poate că, până la urmă, o va ajuta să se îndrăgostească măcar de prinț. Poate că minunea se și întâmplase deja. Avea un fel special de a se uita ori de câte ori venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
jilavi, mâinile reci. Fericirea Îmi străbătea tâmplele. Dumnezeule, cât era de frumoasă prima mea imagine din Orient, o femeie pe care n-ar fi știut s-o cânte decât poeții deșertului: chipul ei - soarele, ar fi spus ei, părul - umbra ocrotitoare, ochii - fântâni cu apă proaspătă, trupul - cel mai zvelt dintre palmieri, surâsul - un miraj. Să-i vorbesc? Așa? Dintr-un capăt În altul al Încăperii, cu mâinile făcute pâlure la gură? Să mă ridic? Să Înaintez spre ea? Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dormeam cincisprezece ore pe zi. Mă simțeam de parcă cineva îmi dăduse una în cap și nimeni nu voiasă mă asculte, fiindcă toți credeau că, dacă vorbesc despre el, e mai prezent în amintirile mele. Apuc o pernă și o țin ocrotitor în brațe, încercând să mă liniștesc. Davey mă privește cu atâta compasiune că nu mă pot uita la el. Dacă aș face-o, aș izbucni în plâns. — Bineînțeles că e mereu prezent în amintirile mele. Cum s-ar putea altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
rostește calm Arhanghelul. Nu va fi nevoie. Își făcuseră loc, pe rând, nerăbdători, cu toții, mai puțin Iepurele și cu Bursucul, care rămăseseră afară, de o parte și de alta a tocurilor, sub pisanie, veghetori precum stanele de piatră ori troițele ocrotitoare, de pe esplanade și de la răscruci. Băi, aștia doi nu intrară la noi, la ortodocși, fiindcă sunt catolici, la origine, șopocăiește Fratele. De, reîncarnări de cavaleri apuseni, cruciați... No comment! i-o livrează Dan. Culturalmente, ar fi unele divergențe de credință
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
învoiește cu celelalte fete... ― Și cum te cheamă? ― Marioara! zise ea, adăugând după o scurtă pauză: A Irinii lui Vlad Ciungu. Maică-mea, că tăicuțu a murit acu patru ani, e soră cu tușa Profira. ― Ei, bravo, Marioara, făcu tânărul, ocrotitor. Dar pentru că ești fată așa de drăguță, spune-mi, aveți învățător în sat? ― Cum nu, conașule! Avem. Foarte de treabă și tânăr. E chiar de aici, și-i însurat, și-i trăiesc părinții, că stau toți împreună... ― Șade departe? ― Nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și un subiect la care putea participa toată lumea cu deplină competență. Însuși Ioniță Rotompan, o fire mai închisă, și chiar ursuz, trăind singuratic la moșia-i Goia de când și-a măritat fata, îi puse câteva întrebări și dădu din cap ocrotitor. Colonelul pensionar Ștefănescu, arendașul moșiei Vlăduța, își adusese toate trei fetele, deopotrivă de drăgălașe, în speranța că Nadina, cu relațiile ei în lumea bună, va fi adus de la București și tineri serioși. Nadina le-a îmbrățișat într-adevăr foarte amabil
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trei decenii și ar fi trecut mâna unui tânăr cu capul plin de teorii. ― Orice clipă de slăbiciune, orice ezitare, orice lipsă de energie n-ar face decât să încurajeze în rele pe nenorociții înfierbîntați de agitațiile voastre! zise Miron ocrotitor. De altfel, tu exagerezi mult, desigur fără să-ți dai seama, gravitatea stărilor de lucruri de aici. Ce-o fi în alte locuri nu știu. Bănuiesc că exagerările tendențioase au creat atmosfera apăsată în general. Cu oamenii mei însă eu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]