5,469 matches
-
treabă poate avea Măria Sa cu mine? FATA: Eu asta nu cunosc. Eu numai am adus porunca. LIANA: Bine, du-te. Vin și eu numaidecât. (Fata iese. Liana își pune ordine în înfățișare. Iese. Cortină de lumină. Fond muzical.) Tabloul 3 Odaia Împărătesei. Tot simplă, dar vădind bunăstare și bun-gust. Masă, scaune, un taburet, un dulap, un pat. Lioara lucrează la un gherghef. LIANA (intră cuviincios, dar fără umilință. Rămâne lângă ușă.): Măria Ta... LIOARA: Apropie-te, jupâniță. Șezi colea, pe scăunașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
îndemână știind-o pierdută-n lume, însă m-am îndărătnicit și n-am vrut să caut cam unde s-ar afla, cum mă tot îndemna un sfetnic bătrân și posac de la curtea mea. Acuma se află și el aici, în odaia hotărâtă de cuscrul nostru pentru cei din cinul său. Apoi aceluia am să pun să-i taie capul îndată ce sfârșim masa, pentru că nu s-a priceput să-mi frângă cerbicia. LIANA: Ba să nu-l tai, tată, că-ți este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
oi lua în cârcă până dincolo; că poate mi-i ceti și sfinția ta vreodată un acatist pentru iertarea păcatelor mele cele multe. Haidem, că-ndată-ajungem. (ies amândoi.) Cortina se ridică Tabloul 2 Interior împărțit în două. În stânga un colț de odaie, cu o masă țărănească, cu trei picioare, două scăunele și o laviță pe care stă Sisoe. Ține mâinile pe creștetul unei babe îngenunchiate și pare a se ruga. În dreapta dincolo de ușa care desparte cele două încăperi, o odaie de țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
colț de odaie, cu o masă țărănească, cu trei picioare, două scăunele și o laviță pe care stă Sisoe. Ține mâinile pe creștetul unei babe îngenunchiate și pare a se ruga. În dreapta dincolo de ușa care desparte cele două încăperi, o odaie de țară, cu o fereastra și o ușă de ieșire. Ilinca și trei babe, pe lavițe și scăunele, tăifăsuiesc în șoaptă, cu mâna la gură. Pe ușa exterioară a încăperii intră Popa Niță și dascălul Pitac. Femeile încetează sporovăiala și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
tău! Hai, dascăle Pitac, hai la dom' jandarul. Și dacă nu ți-a plăcea cuvioșiei tale minunea ce are a-ți dovedi el, apoi nu mai sunt minuni nici în cer, nici pe pământ! (Pleacă amândoi. Babele se întorc în odaia lor. Sisoe pune din nou mâna pe capul babei Fira.) BABA RADA (către odaia lui Sisoe): Hai odată, Firo, ce ciorile, tot n-ai isprăvit? BABA LUȚA (la fel): Ai pus gabja pe sfinția sa și nu te mai dai dusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cuvioșiei tale minunea ce are a-ți dovedi el, apoi nu mai sunt minuni nici în cer, nici pe pământ! (Pleacă amândoi. Babele se întorc în odaia lor. Sisoe pune din nou mâna pe capul babei Fira.) BABA RADA (către odaia lui Sisoe): Hai odată, Firo, ce ciorile, tot n-ai isprăvit? BABA LUȚA (la fel): Ai pus gabja pe sfinția sa și nu te mai dai dusă de-acolo, parcă ar fi uns cu miere... ILINCA: Ia lăsați-o-n pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
vremea ei? Parcă n-am ști noi cine mi-a fost... SISOE (cu emfază): Și-ți poruncesc ție, ridică-te și uită-te și vezi! ILINCA: Ia tăceți! Am auzit glasul sfinției sale... (Baba Fira se ridică, iese cam șovăitor din odaia lui Sisoe.) BABA LUȚA: Da' ce, soro, nu cumva ai început a zări câte-oleacă? BABA FIRA: Ba da, măiculiță... minunea minunilor! Bogdaproste! Iaca, te văd pe tine... (se întoarce spre ușă) și pe sfinția lui, Maica Precistă să-l răsplătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
plăcut! BABA LUȚA: I-o fi poftind inima la altceva, la acritură, la sărătură, mai știi? Că doar cu lapte și cu smochine nu mai face el minuni... BABA SAFTA: Numai asta poate fi! Ia stați oleacă... (merge până în pragul odăii unde Sisoe pare adâncit în gânduri sumbre) Sfinția ta, poate ți-ar plăcea niște scrob cu jumări sau niște fasole cu afumătură, cu mămăligă caldă și murături... SISOE (înviorat): Asta-i altă vorbă... BABA SAFTA: Ilincă, tot acuma să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
și se așază cam cu spatele către babe) Altă viață... (își face cruce, începe să mănânce) BABA FIRA: Ia haideți afară, că nu șade frumos să ne uităm în gura sfinției sale când mestecă. (ies toate, trag ușa dintre cele două odăi. Se așază care pe unde apucă) BABA RADA: Ilincă fato, ascultă ici cu bagare de seamă: mort-copt, trebuie să-l oprim pe sfinția sa aici, la noi! I-am strecurat eu o vorbă, dar trebuie să mă ajuți și tu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de minuni în parohie!" ILINCA: "O să-i fie mai bine aici decât în Rai!" PITAC: Numai zdrențărosul ăsta de sfânt ne lipsea!" BABA RADA: "Uită el de călindar..." (Pe acest vălmășag CORTINA care se ridică după câteva clipe. În prima odaie, așezați la masă, Popa Niță și Dumitraș cinstesc foarte veseli. În odaia din stânga, la altă masă, Sisoe scrie, foarte concentrat. Este îmrăcat cuviincios, cu cămașă albă si anteriu negru descheiat la gât, cât să se vadă cămașa. Are barba și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
în Rai!" PITAC: Numai zdrențărosul ăsta de sfânt ne lipsea!" BABA RADA: "Uită el de călindar..." (Pe acest vălmășag CORTINA care se ridică după câteva clipe. În prima odaie, așezați la masă, Popa Niță și Dumitraș cinstesc foarte veseli. În odaia din stânga, la altă masă, Sisoe scrie, foarte concentrat. Este îmrăcat cuviincios, cu cămașă albă si anteriu negru descheiat la gât, cât să se vadă cămașa. Are barba și părul tunse scurt. Aspect de gospodar aranjat) NIȚĂ: Fie, dom' șef, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
am uitat să-ți spun că moș Costache nu se simțea prea bine când am trecut eu. Măriuca ședea cu el. Hai să grăbim pasul, Petrache!... Sărut mâna, mamă. Ce faci matale, tată? a grăit Costăchel de cum a intrat în odaie. Bătrânul ședea întins pe laiță, cu ochii închiși. Răsufla greu. Slăbise mult în ultima vreme. Arăta ca un Crist încărunțit. La întrebarea lui Costăchel a întredeschis ochii, dar nu a reușit să îngaime măcar un cuvânt. A întors anevoie doar
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
pentru că nimic nu mă împiedica, uitând de normele bunei cuviințe, mi-am lăsat privirea slobodă să cuprindă camera din spatele ferestrei, care mi s-a dezvăluit limpede, căci nici storurile și nici vreo perdea nu erau trase. Era una dintre acele odăi, care, deși nu sunt spațioase defel măsurate în metri pătrați, asigură, totuși, libertatea de mișcare mereu, prin orânduirea mobilelor într-un mod inteligent. Ceea ce m-a uimit oarecum a fost flacăra slabă și pâlpâitoare a unei lumânări de ceară, ce
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului. Însă, mai cu seamă, uimirea a încolțit în mine, fiindcă, în mijlocul acelei odăii, stătea un bărbat care, deși părea deja trecut de vârsta a doua la prima vedere, aveam a trage concluzia mai târziu că îmbătrânirea-i înainte de vreme o căpătase de la nenumăratele poveri sufletești, poveri ce-i chinuiau cugetul tot timpul și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ce scârțâia la toți pașii făcuți pe el, din toate îmbinările sale. Din șase părți ale sălii se deschideau șase uși, din care porneau tot atâtea coridoare lungi și pline dentuneric, care, la rândul lor, îl introduceau pe vizitator în odăile fiecărui nebun în parte. Victor intră pe coridorul potrivit și-l străbătu grăbit, sfios și plin de încordare, căci atmosfera generală devenea, la fiecare pas, tot mai lugubră și mai neprimitoare. Asta îi fu prilej de neplăcere adâncă, pentru că, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
oarecum desprins din încordarea sa, dar, totuși, încă prudent, se lăsă condus de mâna călăuzitoare, care îl trăgea după dânsa. Curând, aceasta deschise o ușă și, pășindu-i pragul, intrară amândoi în încăpere. Într-adevăr, femeia nu mințise deloc, căci odaia cu pricina era chiar spațioasă, bine luminată, îngrijită, iar toate lucrurile părea că sunt la locul lor. În lumina ce se revărsa acum peste făptura întreagă a femeii, un trup înalt și suplu se ivi dinaintea ochilor lui Victor, cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mai simțea că îl mai poate ademeni cu vreo ceva deosebit. Totuși, continua să o frecventeze, fiindcă ideea întotdeauna se naște în mijlocul societății, ca doar abia apoi ea să fie așternută, după cum se cuvine, pe hârtie, în liniștea tainică a odăii scriitorului. Iar acest lucru se întâmplă la toți scriitorii și nimeni n-ar putea nega vreodată, pe drept cuvânt, asta. Nici măcar răscolitorul sentiment de dragoste pe Osvald nu-l mai răscolea defel, iar el era conștient de asta pe deplin
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de fapt, încă puțin mai trebuia și aș fi urmat-o și eu, asta negreșit!” La altceva nu se mai gândi până acasă. Când ajunse într un sfârșit, dânsul, de cum intră pe ușă și se descălță, se duse direct în odaia sa și se apucă să joace singur șah, sperând că, astfel, o să-și mai scoată mintea din starea aceea de cvasiaiurare deloc caracteristică lui. De câteva zile, tot studia o tactică proprie nou-descoperită; era o capcană în deschidere pe care
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Întunecoasă ce ducea spre o fundătură sumbră. În urma mea auzeam zgomotele ritmice a unui baston ce pipăia... Am Întors capul și am zărit chipul fantomatic al unui orb care căuta o ieșire... M-am trezit Înspăimântată rătăcind cu privirea prin odaia În care - lumina difuză a veiozei se răsfrângea cu blândețe asupra lucrurilor din jur. Înăuntru ființei mele se cuibărise teama ! Dimineața, m-am trezit ceva mai devreme, și Încă buimacă după coșmarul ce m-a bântuit, am deschis fereastra pentru
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
născut. Credeți că s-a bucurat, biata de ea? Da de unde! Nici pomeneală. Se uita la mine consternată, smulgându-și părul din cap și frângându-și mâinile de necaz. După chinul facerii, Încă lăuză, se plimba cu pași repezi prin odaie, bolborosind Întruna: Nu știu cum s-a Întâmplat! Ce mă fac!? Ce mă fac!?” Obosită de atâta umblătură și bodogăneală, s-a așezat pe un colț de pat, ceva mai departe de mine, ca să mă poată privi mai bine! Începusem să scâncesc
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Ta cea sfântă, Doamne, Și dă-mi un suflet liniștit. Și nu cer, Doamne, răzbunare Pentru acei ce-mi fac vreun răuVreau să le dăruiești iertare Și lor, și sufletului meu. Nu cer, o, Doamne, casă mare Care să aibă odăi multeCi dă-mi o singură cămară Și lucrurile cele sfinte. Nu cer nimic ce-i trecător Că nu știu ce mi-i de folosTe rog, să-mi dai credință tare Și mântuire prin Hristos. Mărturisirea Pe tanti Alexandra o cunosc toți din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
draga mea. Se făcuse seară și trebuia să punem totul la cale; soțul trebălui pe la animale și păsări, eu, prin casă. Pregătisem copiii de culcare. Fetița îmi zise să mă culc cu ea. Soțul urmărea știrile la televizor în altă odaie. Înainte de a mă culca lângă fetiță, îmi amintisem una din istorioarele pe care le ascultasem la pomenire. Se vorbise despre puterea rugăciunii făcută după miezul nopții. Eu nu știam decât rugăciunea „Tatăl nostru” și din cele pe care le învățasem când
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Atunci nu știam că este păcat să crezi în vise. Nu știu de ce, dar mă cuprinse o frică mare că îmi moare copilul. Am sărit în picioare și am început să plâng, cum plângi pe cineva mort. Făceam pași prin odaie și ziceam printre lacrimi: „Nu, Doamne, nu!”, „Numai, nu aceasta!” Îmi apucasem capul cu mâinile și priveam în jur de parcă căutam ceva și nu găseam. În acel moment, văzui chipul Maicii Domnului de pe icoana care era pe perete în camera
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a-și ascunde emoțiile puternice, pentru a nu strica sărbătoarea, dar era prea slabă în acel moment. Ieși din salon. Ceilalți nu bănuiau ce se petrecea în sufletul ei. Ea nu mai auzea despre ce vorbeau ei... Intră în altă odaie. Abia văzând ușa închisă în urma ei, Ioana se lipi de perete și se așeză încet jos. Lacrimile care până atunci o ascultaseră, acum nu mai doreau să aștepte, curgeau una după alta, de parcă erau puse pe ață ca un șirag
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de prețios, acum nu mai era nimic al ei. I se rupsese ceva din interior și această ruptură îi producea durere, o făcea să sufere mult. Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând că, după el, se va îngriji mai departe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]