5,154 matches
-
la care să se poată adera în manieră carteziană, înseși contururile lumii se modifică în funcție de raporturile interumane, de contexte istorice și chiar de stări emoționale pasagere. Tocmai de aceea venerabilul Honnimbo Shusai atribuie îndelungata sa activitate "vagului", adică acelei indeterminări ontologice care constituie însăși fibra esențială a lucrurilor, textura fină a acestora. Grație adecvării la silueta evanescentă a ființei, maestrul trăiește în permanență pentru a (se) juca (go, firește, dar și mahjong sau șah), toate celelalte preocupări cotidiene fiind împinse, ca
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de sinucideri în arhipelag, în loc să ne refugiem în explicații care acuză exclusiv perioada de recesiune economică (și ea, pe cale de a se sfârși în prezent). Totuși, nici o societate umană nu poate supraviețui ca atare în absența unor identificări (ideologice, politice, ontologice etc.) care modulează în profunzime profilul mentalitar al membrilor săi. Așadar, la ce resurse fac apel japonezii în încercarea de a umple vidul, neputincioși fiind să eludeze complet amenințarea sa surdă? În virtutea a ceea ce am putea numi o forma mentis
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Voltaire, "cetățeni ai universului". În chip similar, este hilar ca un mahomedan să susțină că doar Coranul este cheia adevărului suprem, după cum este ridicol ca un evreu să proclame Tora drept unicul cod etico-ritual în stare să normeze complicatele raporturi ontologice dintre planul transcendent și cel imanent. Așadar, ce rațiune supremă sau măcar ce instinct teologic ne-ar putea mâna să îmbrățișăm fără rezerve religia creștin-ortodoxă în detrimentul, să spunem, ramurii catolice sau budismului? Există oare secte privilegiate, apte să reclame drepturi
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pătrunderea dimensiunii sale profunde. Cum altfel se poate găsi un răspuns la întrebarea despre fundamentul vieții? Spre fundamentul lucrurilor În timpul activității mele științifice nu eram interesat numai de fundamentul logic, de principiul cunoașterii sau de ratio, dar și de fundamentul ontologic, principiul ființei și al materiei, de fundamentul realului, de "cauză". În filozofie, lângă principiul non- contradicției ("Ființa nu este Non-Ființa") se află și principiul rațiunii suficiente: "Nimic nu există și nu se întâmplă fără o cauză". Pe baza acestei premise
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și supra-individual, universalitatea sa. Ceea ce este adevărat din punct de vedere științific este astfel încât poate fi recunoscut de orice spirit (cu condiția ca acesta să aibă competența necesară). Însă obiectivitatea cunoașterii științifice în sensul universalității sale se întemeiază pe obiectivitatea ontologică despre care tocmai am vorbit, pe faptul că ceea ce este adevărat trebuie să poată fi demonstrat, adică în cele din urmă arătat, adus în acea condiție de a fi acolo, în fața noastră în acea condiție a obiectului pe care orice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
există nici un "raport cu", nici o ek-stază, nici o "conștiință" în vreme ce știința se mișcă în întregime și exclusiv în interiorul relaționării la lume și nu o cunoaște decât pe aceasta, decât obiecte. Iată de ce ea este obiectivă prin principiul său, în virtutea fundamentelor sale ontologice ultime. Și acesta este motivul pentru care ea ignoră și va ignora mereu ceea ce, încercându-se pe sine și auto-afectându-se în imanența radicală a afectivității sale și numai în aceasta, se prezentizează și se esențializează în sine însuși ca viață
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
neutralizată, încetând a mai aparține lumii reale în aceeași măsură ca și elementele care o reprezintă, constituind împreună cu ele o singură și nouă dimensiune de a fi în interiorul căreia ele sunt unite de raporturi de asemănare și care este dimensiunea ontologică a artei. În contemplarea estetică a gravurii lui Dürer Cavalerul, Moartea și Diavolul, pentru a relua celebrul exemplu al lui Husserl, atenția nu ni s-a îndreptat către placa gravată sau către figurinele cu contururi întunecate de pe aceasta, ci către
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
oferă astfel exemplul impresionant al unei compoziții estetice cu totul remarcabile, în cazul căreia legea de constituire, adică dispunerea plastică a elementelor, este reflectarea unui soi de compoziție metafizică care îi atribuie oricărui lucru locul său în funcție de gradul de participare ontologică a acestuia la Unul. Acest principiu metafizic sau mistic al compoziției estetice este cel care îi conferă artei bizantine forța sa extraordinară și care face ca, pusă în prezența altor tipuri de compoziție, de pildă tipul grecesc, care căuta legile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
celor dispărute: iată un adevăr științific, irefutabil, obiectiv. "Obiectiv" în dublul sens care a fost stabilit, cel de a fi, tocmai, incontestabil, de a trebui recunoscut de către toți, și asta deoarece acest adevăr este obiectiv într-un sens mai radical, ontologic, ca ceva ce poate fi înfățișat și așezat acolo în fața noastră și țintuit cu privirea, ceva ce fiecare poate vedea și revedea, verifica și constata oricât de des ar pofti: numerația unei formule de laborator. Însă această stăpânire a realității
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
estetic. Aceasta ne pune în fața unei aporii. Spunem, pe de-o parte, că, fiind constituită pornind de la suportul său material însă dincolo de el, opera este imaginară, desfășurându-se în afara lumii reale, așadar într-o dimensiune de irealitate principială. Nerecunoașterea statutului ontologic al operei de artă de către cunoașterea științifică și de către estetica științifică (care prelungește finalitatea obiectivistă a acesteia) este cea care determină o atare "estetică" să confunde opera cu suportul său, să-și închipuie că autenticitatea celei dintâi o acoperă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lume a sensibilității care își extrage din sine conținuturile și legile, o lume estetică, care, la rândul său și în mod reciproc, este sensibilă, o lume ale cărei elemente, culori și mai cu seamă forme își împrumută de la sensibilitate substanțialitatea ontologică. În măsura în care lumea științifică conservă o ultimă referință la universul sensibil și la determinările sale reale, ea poate, ca urmare a unei dispoziții proprii acestora, să fie și ea o lume estetică. Aporia de care ne lovim se lasă așadar formulată
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
despre care știm totuși, pe altă cale, ce este, în măsura în care suntem noi înșine astfel, în măsura în care nici noi nu avem vreo legătură cu lumea, în măsura în care suntem ființe vii. De fapt, pe zidurile de la Daphni vedem reprezentări ale vieții, reprezentările proprietăților sale ontologice esențiale. Este fără îndoială nimerit să spunem aici mai multe despre aceste proprietăți, despre ceea ce este viața în ființa sa cea mai intimă, în auto-afectarea sa. În măsura în care se afectează pe sine, se simte și se încearcă pe sine, viața este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în care acesta vine către sine, se încearcă și se îmbrățișează el însuși în această îmbrățișare de sine care este esența vieții. Aceasta înfăptuindu-se ca patos al acestei îmbrățișări, îi revine să îmbrace apriori și în mod necesar formele ontologice fundamentale ale Suferinței și Bucuriei, nu ca pe niște tonalități factice și supuse hazardului ce se succed după bunul plac al unei istorii evenimențiale, ci ca pe condițiile de neocolit ale posibilității sale celei mai interioare și astfel ale vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen subzistă drept condiție fenomenologică a celuilalt și ca propria sa substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și Deznădejdea în Beatitudine acest joc al Absolutului cu el însuși este ființa reală și veritabilă a fiecăruia dintre noi, este
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lipsit pentru veșnicie de ea, se dovedește a nu fi decât un "lucru", a nu fi decât moarte. Iată de ce, pretinzând că surprinde ființa adevărată a senzației, știința matematică a naturii operează o deplasare sau, mai degrabă, survolează acest Abis ontologic, substituind senzației care se încearcă pe sine, sau mai bine zis însuși faptului de a se încerca pe sine, ceea ce, pentru a-i "corespunde" în natură, a o "suscita" sau a o "provoca", nu are în orice caz în sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
deasupra zidurilor etc.), localizarea lor riguroasă, evidența și forța constrângătoare ale legăturilor interne ale compoziției, legături care o fac să fie exact ceea ce este. Încă și mai semnificativă este maniera în care ea ni se oferă, nu în carența sa ontologică, asemenea termenului fragil al unei activități fără de care s-ar cufunda fără întârziere în neant, ci ca masiva impunere a ceea ce deține, prin consistența sa proprie, puterea de a ne așeza vizavi de el în postura spectatorului adică a unei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o parte, o astfel de ideologie reprezintă de fapt Coproprierea originară a Corpului și a Pământului în sânul vieții. Pe de altă parte, în calitate de reprezentare a sa, ea o deteriorează grav prin faptul că: 1) trăgând acțiunea în afara mediului său ontologic propriu, o face în sine ininteligibilă; 2) sfărâmând unitatea internă a desfășurării imanente a corpului organic, ea proiectează în exterioritatea reprezentării, ca tot atâtea elemente disparate, "cauza", "efectul", "mijloacele", "scopul", "relația" lor devenită ea însăși ininteligibilă, adică categoriile gândirii raționale
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
evidentă, în măsura în care habitusul moral sau religios, precum și creația estetică sunt expresii directe și imediate ale subiectivității vii, aflându-și în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la ființă, adică modalitățile concrete ale realizării lor. Tulburarea ontologică se produce atunci când acțiunea încetează a se supune hotărârilor vieții, nemaifiind ceea ce este la început, adică actualizarea potențialităților fenomenologice ale subiectivității absolute. Mai mult chiar, s-ar părea că acțiunea a părăsit sălașul care este dintotdeauna al său pentru a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
alcătuită și "substanța" sa propriu-zisă. Or se întâmplă ca astfel de procese să nu pară "orbești", de vreme ce ele conduc la rezultate coerente și finalizate. În cazul tehnicii, ele sunt efectul unei cunoașteri. Care cunoaștere? În acest punct se situează răsturnarea ontologică ce inaugurează Epoca modernă sau, pentru a o desemna într-un mod încă exterior, principala "revoluție" care s-a produs în "istoria oamenilor". Să lăsăm deoparte revoluțiile politice, care nu sunt decât consecințe ori simptome. Ne apropiem de punctul esențial
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
perturbată de irupția unei finalități care nu are nici o legătură cu ceea ce este ea în sine și dintotdeauna -, adică producerea unei abstracțiuni, producerea banilor. O atare perturbare consistă mai cu seamă în apariția și dezvoltarea pentru sine a unei dimensiuni ontologice noi, realitatea economică, care nu aparține în mod primordial nici naturii corporale, nici Corpului însuși. Pe de altă parte, de cum devine cea a banilor și nu mai este cea a valorilor de uz, această producere se modifică în totalitate: nemaifiind
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a exclus din sine viața și se află redusă la un proces obiectiv, constituie de acum înainte propriul său scop), dispozitivul instrumental al producției și astfel al muncii era dispus de către viață și pentru ea. De către viață, atâta vreme cât instrumentul aparținea ontologic Corproprierii, înscriindu-se în ea ca o modalitate a actualizării sale în acțiune. Pentru viață, în măsura în care această acțiune era determinată de producerea de valori de uz, adică de valori vitale. În chiar momentul în care teleologia vitală se inversează într-
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lăsat să-i scape ceva esențial, nimic altceva decât propriul său fundament. Dacă luăm în considerare cu mai multă atenție ceea ce știința nu ia niciodată în considerare fundamentul său și dacă îl raportăm cât se poate de explicit la dimensiunea ontologică ce este a sa, adică subiectivitatea absolută, ne vedem constrânși să răsturnăm relația dintre știință și cultură, care nu ni se mai dezvăluie sub forma excluderii, ci a inerenței lor reciproce. A opune științei, activității sale și producțiilor sale concrete
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
reperabil. N-avem decât să flagelăm teoria modernă, teoria redusă la o tehnică, la manipularea și la calculul existentului, dar trebuie totuși să admitem că în ea, "prin intermediul "teoriei" în sens modern trece umbra θεωρία primordiale" și că astfel mediul ontologic în care ele se produc producând mai întâi lumea este un Același, este Ek-staza lui În afară unde nu există nimic viu. Pentru a gândi relația dintre știință și cultură, nu este de-ajuns așadar să se sublinieze natura subiectivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în deplina sa concretizare nu este altceva decât o formă de cultură. De la cultură ea împrumută locașul său ontologic, cel al praxisului și, în același timp, caracterele care aparțin oricărei "realități" definite de către practică și ca practică, și anume: 1) caracterul de a nu fi în felul unei substanțe sau al unui lucru, ci doar ca efectuare a unei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să se contureze cea de-a doua semnificație, semnificația puternică a eliminării vieții. Ceea ce motivează această dare deoparte, ceea ce o subîntinde nu este nimic altceva decât o presupoziție fundamentală chiar dacă deocamdată implicită, este credința potrivit căreia adevărul este străin sferei ontologice a subiectivității vii și aparține, dimpotrivă, și aceasta în mod principial și prin urmare exclusiv, celei a obiectivității. Și împreună cu adevărul ființa însăși: ființa ni se dezvăluie în mediul de vizibilitate al lumii, ea este ceea ce este acolo drept ceea ce
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]