434 matches
-
sînt sigur că isteria asta mai e autentică. Atunci cînd Daneliuc folosește o imagine atît de obosită ca aceea a muncitorului strivit sub o literă din Republica Socialistă Romînia, mi-e greu să nu-l suspectez că simulează, că se opintește mecanic să ridice filmul la cota regulamentară de isterie. Dar asta e irelevant. Filmul nu merită văzut, după cum nu merita finanțat. N-ar fi fost finanțat dacă nu l-aș fi susținut chiar eu, la concursul CNC din 2005, în fața
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
izbit peste bot, alta la o încheietură, un lemn peste șale și altele plouă... El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra - nici un gând de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din fundul rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor... Un răcnet suprem! Sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge până dă de un loc singuratic. Aici s-așază, stins de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în alegerea numelor proprii: Madam Pușlenghe, Hantadura, Purhedia, Sevastița, Ilioaia, Măriuca, Ozonofia, Virginica, Vasîlca, Măndița. Tabloul sociologic e sălbatic, scena ușurării țaței Ioana de un pitoresc african. Ioana naște greu și toată lumea îi dă sfaturi. Safta îi cere să se opintească, apoi să se scoale și să dea cu piciorul în vatră, în sfârșit, Hantadura îi poruncește să joace o sârbă. Ioana, goală, despletită, umflată, joacă văietîndu-se în vreme ce babele chincite jos cântă sârba și bat din palme. În cele din urmă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mult ca altul) cei doi colegi sînt binevoitori, F. a plusat, afirmînd că omologul său de la revistă e „o personalitate puternică, un om de acțiune” etc. Cînd i s-a dat cuvîntul, G., mimînd faptul de a cugeta, s-a opintit în declarații convenționale: „Un conducător - mă refer la un conducător din țările socialiste, așa cum sîntem noi - nu se poate realiza fără înțelegerea plină de înțelepciune a organului de partid. În ceea ce ne privește, am fost sprijiniți la modul sincer” etc.
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
afla juniorul Cazane, eroul poveștii, vede totul ca pe un film mut: „În livada bunicilor lui Ilie era adunată multă lume. Georgeta ducea în mână un fund de lemn cu păhăruțe pline. Mai la dreapta, patru oameni îmbrăcați în galben-sclipitor, opintindu-se, încercau să ridice un colac de cablu de înaltă tensiune și să-l așeze în groapă. Ilie țopăia în jurul mașinii lui de făcut fulgere și dădea din mâini. Lumea chefuia, râdea, dar pe Colina Ulmului nu se auzea nici un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
hrănească din hoitul ăsta nevolnic... Reprezentația nu era însă gratuită. Un bun prilej pentru Ierusalim ca să-l caute prin buzunare. Găsi o legătură de chei și un portofel căreia îi cerceta conținutul la lumina felinarului, în timp ce Robert și Claudiu se opinteau să-l distreze pe marchiz. Niște bancnote de o sută de franci, șase la număr, atît. Opri banii și aruncă portofelul în întuneric de-a lungul străzii. Desprinse apoi cheia mașinii din legătura de chei pe care o lăsă pe
Trei ceasuri rele by Radu Aldulescu () [Corola-website/Imaginative/14470_a_15795]
-
Lunei și povestea, fiind o batjocură la istețimea livedenilor, spune că cei trei au strigat în cor , Ni mă uite luna”a căzut în apă. Cei trei au luat un cârlig cu care încercau să scoată Luna din apă și opintindu-se au căzut pe spate, iar atunci au văzut Luna pe cer și au strigat din nou ,Ni mă uite Luna”. Deși se știa că acest apelativ era o ironie adresată livedenilor, acestă strigătură fiind folosită în special de pasagerii
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
și instituții occidentale, mecanisme, la ei, verificate - nu reușim să ducem nimic la capăt, tot ce dincolo funcționează ceas, la noi eșuează lamentabil. Aceleași cuvinte (democrație, descentralizare, competiție, evaluare etc.) ascund realități mult diferite. O tot perfecționăm de la 1848 încoace, opintindu-ne din greu, reluînd periodic încercările, schimbînd, poate, modelele - dar cu același, mai mult decît îndoielnic, succes. Modernitatea e, pentru noi, o țintă himerică înspre care tindem asimptotic, ceea ce, orice elev de liceu știe, vrea să spună că ținta nu
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
în fruntea căreia urma să se afle chiar domnitorul român. Acesta fusese recunoscut de Austria și Rusia ca urmaș al împăraților Cantacuzini. Totuși, aceste tratative pentru obținerea sprijinului nu s-au desfășurat fără obstacole, căci, după cum menționează cronicarul Ion Neculce, „opinteau nemții să fie Dunărea hotar”. Domnitorul muntean hotărăște să nu cedeze la „cele multe și peste putință cereri [...] ale nemților”. Gheorghe Duca a fost îndepărtat de la tron încă în 1683, de către regele Sobieski cu ajutorul lui Ștefan Petriceicu, pe când se întorcea
Participarea românilor la asediul Vienei (1683) () [Corola-website/Science/309154_a_310483]