1,583 matches
-
schemă a generațiilor literare pe malul Bâcului. Apoi s-a trecut la dezbateri și nuanțări. Leo Butnaru nu se recunoaște în rândurile generației „Ochiului al treilea”, așa cum a fost înseriat de critica literară. Arcadie Suceveanu se situează între șaptezeciști și optzeciști, simțindu-se mai aproape de felul de a scrie și a gândi literatura al acestora din urmă. Nicolae Popa a mai afirmat o dată că nu se consideră nici optzecist, nici postmodernist, nu se lasă contaminat de „isme”, chiar dacă are în casă
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
fost înseriat de critica literară. Arcadie Suceveanu se situează între șaptezeciști și optzeciști, simțindu-se mai aproape de felul de a scrie și a gândi literatura al acestora din urmă. Nicolae Popa a mai afirmat o dată că nu se consideră nici optzecist, nici postmodernist, nu se lasă contaminat de „isme”, chiar dacă are în casă o poetă prin excelență postmodernistă. La fel Constantin Cheianu, însă deruta sa artistică este mai penetrantă și nu exclude o afiliere la una din grupări după publicarea cărților
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
al Partudului Forțelor Democratice, o formațiune politică care se declară proeuropeană), prin vocile sale șugubăț-anonime, în „demolarea” postmodernismului și optzecismului mi se pare o crasă impostură. Mesagerul n-a urmărit deloc fenomenul (nu țin minte să fi publicat texte ale optzeciștilor și nici cronici la cărțile lor), de aceea insistența cu care oferă cititorilor săi niște „sentințe” într-o problemă față de care a mers alături, mi se pare inadecvată până la suspiciune și ridicol. Însă ceea ce m-a făcut să reacționez totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
literaturii basarabene din perioada 1940-1989. Evident, o istorie deschisă pentru noi și noi completări... O asemenea carte ar putea fi un adevărat bestseller, cu care să spargem piața culturală românească. Cine își va asuma proiectul? Aureliu Busuioc, „șaptezecist tardiv și optzecist precoce”, adică scriitor talentat și receptiv la schimbări de paradigme, inclusiv politice, susține ocazional în revista Săptămâna o rubrică intitulată șăgalnic, cu nuanțe romantic-arhaice „Notițe pe cutia de chibrituri”. Reflecțiile sale, scrise admirabil, pigmentate cu ironii fine, sunt întotdeauna adevărate
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
nimic. Cursul spre Moscova a fost stabilit de mult, cei pe care i-am ales în Parlament sunt niște „trădători și incompetenți”, ultimul „mecena” care s-a aciuat pe lângă instituție ne-a furat și s-a folosit de numele nostru, optzeciștii au pus mâna pe presa culturală, în fine, vinul e diluat și berea are un gust sălciu. „Am să-i distrug pe toți!” - strigă unul furios. Ceilalți tac și beau cu înghițituri mici din vinul rece. După un timp o
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
de recomandare, VTRA, 1989, 5; Cristea, A scrie, 238-241; Doina Tudorovici, Cincizeci de parabole, CNT, 1993, 51-52; Țeposu, Istoria, 105-106; Nicolae Oprea, Scutul sau oglinda poetică, „Calende”, 1994, 3; Gheorghe Grigurcu, Zburătorul poet, CNT, 1994, 4; Dan Cristea, Un alt optzecist, LCF, 1995, 3; Robert Ștefan, Oglinzile scutului, O, 1995, 5; Eugen Bunaru, Pariul cu poezia, O, 1998, 2; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, I, 56-58; Grigurcu, Poezie, I, 104-111; Nicolae Diaconu, În voia literaturii, Târgu Jiu, 2000, 153-155; Petraș, Panorama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
Flacăra pentru minte, inimă și literatură” rubrica sa itinerantă intitulată „Fragmente critice”, iar Al. Piru semnează tot aici „Cronica literară”. În rubricile de critică sunt foarte activi în anii ’80 Tania Radu și Radu G. Țeposu, care promovează literatura generației optzeciste, în plină afirmare chiar în acea vreme. În disputa dintre cele două „tabere” în care se grupau în epocă revistele literare, „Flacăra pentru minte, inimă și literatură” se menținea pe o poziție de centru, fără derapaje extremiste, căutând să concilieze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287013_a_288342]
-
confruntarea cu marasmul, și de un stil uneori de o verbozitate excesivă, cu derapaje ludice nu întotdeauna legitimate estetic, acest roman - ce pare să fi fost scris înainte de Vestitorul - e bogat în accente neoexpresioniste, dar și raliat la practicile textuale optzeciste. SCRIERI: Vestitorul, București, 1997; Epopeea celestă, Craiova, 1999; Șah orb, București, 1999. Repere bibliografice: Tudorel Urian, Clondirul cu cerneală și internetul, „Cuvântul”, 1997, 8; Ion Roșioru, Un roman complex, TMS, 1997, 9; Evelina Cârligeanu, A noastră carte e uneori cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
Amfiteatru” (1985). Sub un titlu provocator, primul volum al lui P. însumează, s-ar putea spune, teste de abilitare prozastică, atestând o surprinzătoare maturitate. Deținător al tuturor secretelor de meșteșug, autorul „povestirilor terminate înainte de a începe” experimentează, ca mai toți optzeciștii, modalități de scriitură modernă dintre cele mai diferite, de la literaturizarea, în spiritul Noului Roman, a „micului fapt adevărat” (ca în Nina, de exemplu) la transfigurarea banalului prin inserții de bizar, absurd, „miraculos” cotidian, suprarealist, de senzațional și fantastic terifiant, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
dar și prin faptul că plecarea sa definitivă din România a avut loc la 33 de ani, scriitoarea de origine șvabă își are sursele de căpătâi în literatura română, de la Urmuz la Eugen Ionescu, de la Gellu Naum, Virgil Mazilescu la optzeciști precum Mircea Nedelciu sau Daniel Vighi. Când renunță la stilul alegoric, metonimic, la monologul interior sau la apolog (vezi episodul esopic al gândacilor roșii), Herta Müller își țese textul cu aceeași răbdare benedictină din absurde, scabroase, neliniștitoare senzații prozaice tip
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
și Vânătorii de suflete" (2006) ar putea intra în competiție cu cărțile unor autori numiți Kadare, Saramago, U. Eco sau Vargas Llosa. Thanatos Carnaval Diplomat în 1974 al Facultății de Filologie, secția filologie engleză, Universitatea "Al. Ion Cuza" din Iași, optzecist ignorat de Radu G. Țeposu în a sa "Istorie tragică ...", elogiat de Liviu Petrescu și Mircea Nedelciu, precum și de Dan Silviu Boerescu, constănțeanul Florin Șlapac (n. 1952) debutează editorial cu romanul "Matei și Eva" (1985). Nu cunoaștem impactul cărții în
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
îngr. Corin Braga, București, 1997, 130-132, 156-157; Gheorghe Grigurcu, Slăbiciuni secrete, RL, 1998, 28; Alex. Ștefănescu, La o nouă lectură: Emil Brumaru, RL, 1998, 45; Dicț. analitic, I, 338-340; Cărtărescu, Postmodernismul, 154, 181, 310, 311, 328, 371, 386; Bucur, Poeți optzeciști, 37-39; Dicț. esențial, 116-117; Grigurcu, Poezie, I, 145-150; Manolescu, Lista, I, 181-188; Paul Dugneanu, Al doilea val, București, 2001, 57-70; Cristea-Enache, Concert, 81-87; Popa, Lista, I, 550-551; Ovidiu Morar, Emil Brumaru - un melancolic incurabil, CL, 2002, 1; Doris Mironescu, Poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
o dată preajma/ se umple de cormorani./ De ce numaidecât de cormorani? zise./ Secundantul, pentru că sunt prețios, am zis și el se făcu/ nevăzut. Am iar în față o zi./ Roabă o vreau acelei imagini” (Pentru că sunt prețios). Ceea ce îl distinge de optzeciști este refuzul biografiei și al subiectului: eul poetic și eventualele lui măști sunt depersonalizate, desubiectivizate. În Persoana de după-amiază (1983), intelectualismul inerent liricii de limbaj conduce la un sentiment agonic, al epuizării. Realul este atât de departe, de derealizat, încât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
în același timp”, abandonându-se senzațiilor dezarticulante, dar încercând să le ordoneze într-o viziune abstractă, poetul se transformă într-un „expresionist al peisajelor subliminale” (Al. Cistelecan). Lirica lui, asimilând și experiențele nouăzeciste, tinde să convertească retorica intelectualistă (de tip optzecist) într-o autenticitate „textualizantă” (Marin Mincu), în care eul și limbajul său fac corp comun. SCRIERI: Casa cu retori, București, 1980; Persoana de după-amiază, Cluj-Napoca, 1983; La persoana a treia, București, 1992; Negru pe negru, Târgu Mureș, 1993; O victorie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
Studiu în negru, APF, 1994, 1-2; Borbély, Xenograme, 116-119; Pop, Pagini, 233-235; Dicț. analitic, II, 341-342, III, 327-329; Dan Bogdan Hanu, Aurel Pantea și aporiile realului, CNP, 2000, 6; Dumitru Mureșan, Imagini din Valea Plângerii, VTRA, 2000, 9; Bucur, Poeți optzeciști, 154-158; Cistelecan, Top ten, 163-166; Dicț. scriit. rom., III, 584-586; Popa, Ist. lit., II, 630-631; Virgil Podoabă, Între extreme. Eseu despre poezia lui Aurel Pantea, Cluj-Napoca, 2002. R.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
scurtă Intrare liberă. A fost căsătorită cu Dan Culcer. M. cultiva o proza neagră, caustica, pe alocuri crudă, scrisă într-un limbaj adecvat. Schițele din Intrare liberă sunt pline de drame mici, compuse cinematografic, ușor exasperante. Prozatoarea mânuiește perfect procedeele optzeciste, dar fără obișnuitele comentarii ironice, ci cu îndrăzneala, patetism și „inhibiție controlată”. Contactul cu o lume depreciata și rea se adâncește în imagini pătimașe, violente, nevrotice. Romanul-manuscris Neputința, tradus în franceză cu titlul S’îl est défendu de pleurer (1988
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287957_a_289286]
-
Simion, Prelungirile suprarealismului, RL, 1990, 28; Traian T. Coșovei, Darwin al mângâierilor, CNT, 1991, 17; Adriana Cean, Scindarea realității, ECH, 1991, 7-9; Alexandru Pintescu, „Imperiul simpatiei”, PSS, 1992, 7-8; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Bucur, Poeți optzeciști, 199-201; Dicț. analitic, IV, 138-140. A. St.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
rămânând pretext pentru activarea respectivelor viziuni de coșmar care par a bântui existența unora dintre acești poeți. În a doua secțiune sunt expuse modalitățile de concepere a discursului poetic, multe dintre ele putându-se regăsi ca trăsături definitorii în poezia optzecistă: destructurarea limbajului, formele de dialogism, jocul probabilităților, ironia. Cristina Ciobanu afirmă tranșant că, prin trăsăturile sale semnificative, "direcția '80 în poezia română" (folosesc titlul unei cărți a lui Andrei Bodiu) se află sub semnul conceptului de "albatrosism": punerea literarului sub
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prefacerilor ce-și vor pune pecetea și asupra evoluției poeziei noastre contemporane. Poeții albatrosiști au păstrat ceva din trăsăturile modernismului interbelic (fapt care-i apropie de neomodernismul anilor '60), dar au și repudiat sau parodiat alte direcții (anticipând astfel postmodernismul optzecist). Prin urmare, pe următoarea spirală a evoluției poeziei române, așa cum generația albatrosistă (cu destinul ei frânt) se opusese discursului modernist, tot astfel generația '80 se detașează polemic față de neomodernismul anilor '60. Corpusul de texte este bine selectat, amplele resurse teoretice
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
restul generației lor nu au un viitor imediat, ei sunt așa-numita "generație amânată", fapt ce a făcut să li se poată găsi cu greu un loc în literatură. Accente din poezia lor se regăsesc astăzi chiar și în cea optzecistă și nu numai. Totuși nu au avut o epocă aparte de maturizare (a creației), o epocă a lor în care să fie în prim-planul discuțiilor literare, ceea ce le-ar fi permis o anumită ierarhizare, o armonizare a viziunii literare
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din "generația pierdută" sunt cu toții crispați, într-un act de confruntare inevitabilă cu propriul lor destin, sigilat de ororile războiului și ale istoriei, care nu oprește din rostogolirea spre apocalipsă"235. Nu e de mirare că în momentul în care optzeciștii vor încerca să-și stabilească modele sau precursori îi vor menționa și pe acești poeți ai unei generații aproape uitate. Poeții amintiți găsiseră deja câteva modalități lirice menite să marcheze distanțarea lor față de poezia modernă, există desigur și elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
contemporană aceea din ultima jumătate de secol ori, mai precis, ceea ce se desemnează prin literatură postbelică. Dintre promoțiile pe care le identifică Laurențiu Ulici 236 ('60, '70, '80) în așa-numita generație postbelică ne vom opri mai ales asupra celei optzeciste, fără a neglija nici nouăzeciștii, pentru că aici se simte mult mai bine influența literaturii occidentale, aici se realizează orientarea spre postmodernism cu toate implicațiile pe care le aduce aceasta. Vom evita să insistăm asupra promoțiilor '60, '70 pentru că odată cu debutul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
operează o distanțare polemică față de ceea ce a însemnat literatura anilor '60. E interesant că cel mai adesea teoreticienii postmodernismului și ai generației '80 au fost chiar membrii săi, ca și în cazul generației războiului. În ceea ce privește opoziția stabilită între șaizeciști și optzeciști, se întocmesc chiar tablouri comparative ale elementelor definitorii pentru cele două generații. Așa procedează Al. Cistelecan în Generația și polii ei239 sau Simona Popescu care preferă însă termenul de antimodernism celui de postmodernism și care stabilește următoarea listă de opoziții
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o identitate foarte bine stabilită. Se vorbește astfel despre o generație 2000 (și recent se prefigurează chiar un postdouămiism), un reprezentant al acesteia, Adrian Urmanov, redactează chiar și un manifest, Poemul utilitar, în care încearcă o distanțare atât față de postmodernismul optzecist, cât și față de nouăzecism. Diferențele nu sunt atât de evidente în ceea ce privește producția poetică propriu-zisă. Manifestul fracturismului împrumută limbajul specific mișcărilor de avangardă "fracturismul desfide șoarecii de bibliotecă, cât și poezia scrisă pe diploma de absolvire a facultății", propunând o literatură
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dar care ar suna fals într-un discurs cotidian. 3.2. Poezia ca exercițiu de sinceritate. Luciditatea Refăcând în sens invers parcursul literaturii contemporane, remarcăm o oscilare între lirismul subiectiv și cel obiectiv, între masca impersonalizării și cea a autobiografismului. Optzeciștii preferă un discurs lucid, în care propria biografie funcționează ca pilon al unei structuri în același timp mitizantă (ficțională) și demitizantă (de ridiculizare a clișeelor literare, a platitudinilor sentimentale pentru că numai astfel ele pot fi repuse în circulație)245. Postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]