1,583 matches
-
și o reactualizare a aquis-ului estetic din trecut, și abia mai târziu, și în al doilea rând, o continuare și o dezvoltate a acestuia. Ceea ce, desigur, nu impietează asupra staturii poetice a unui Nichita Stănescu, a "oniricilor" sau a "textualiștilor" optzeciști, dar ei aparțin altui ciclu istorico-literar. E o constatare, nu o judecată de valoare.
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
indiferent că e poet, prozator sau dramaturg, apare din acest motiv, al ușurinței cu care se tipăresc cărți proaste, o personalitate improvizată. Poezia devine, după 1990, religia unei secte din ce în ce mai restrânse. Apar volume însemnate ale unor poeți șaizeciști, șaptezeciști sau optzeciști, dar noua poezie, scrisă de cei mai tineri, nu mai are publicul anilor 1960-1970. O vlăguiesc (și uneori chiar o compromit) experimentalismul de laborator, textualismul, exhibiționismul sexual. Centralitatea poetică a canonului estetic din perioada comunistă nu mai poate fi imaginată
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
transformările majore legate de poezie și de proză, un alt fenomen derutant merită să ne rețină atenția. Conflictul dintre neomodernism și postmodernism s-a acutizat în perioada postdecembristă. Forma lui cea mai vizibilă este ostilitatea dintre scriitorii șaizeciști și cei optzeciști. E un fenomen major, simptomatic. Toate acestea se petrec pe fondul ofensivei culturii de divertisment. Poezia este prima dintre victime. Literatura însăși, de orice tendință specifică ar fi, a pierdut teren în fața televiziunilor, a discotecilor etc. Generațiile cele mai tinere
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
se poată înfiripa lipsindu-se de verbul oamenilor" (Kaspar Hauser). Mistica desăvîrșește ceea ce verbul a săvîrșit. Îl vedem pe Dan Damaschin ca pe un poet de excepție, mai întîi în cuprinsul eșalonului generaționist din care, cronologic, face parte, cel al optzeciștilor , cu a căror atitudine de scepticism ricanant, de zeflemea nu are nimic comun. Densitatea discursului său cu o miză metafizică și cu o dicție oraculară, tangentă la tonalitățile imnice ale lui Hölderlin și Coleridge dar și ale lui Saint-John Perse
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
și istoricul literar Dan Alexandru Condeescu, atît de abrupt plecat dintre noi, el însuși un spirit cumulard și tocmai de aceea, greu de localizat. Prin interesul față de opera lui Nichita, el părea captivat de spațiul șaizeciștilor, prin vîrstă era un optzecist, prin acțiuni directe i-a susținut și i-a promovat pe nouăzeciști, asemenea cărora l-a frecventat asiduu pe Caragiale, despre care a și scris un studiu substanțial, și nicăieri nu pare a veni din exterior. Poate tocmai de aceea
Creația lui Dan Alexandru Condeescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8784_a_10109]
-
are talentul celor de mai sus. În acest caz, dacă nu poți construi, de ce e musai să strici prin micimea de gândire, incultură și ticăloșie? Grija față de scriitorul român înseamnă și o necesară protecție socială. În 1990, o întreagă generație - optzeciștii - au năvălit în spațiul presei, abandonând masiv uneltele scrisului de până atunci. N-au făcut-o din dorința de îmbogățire (câți s-au îmbogățit? Nici unul!), nici din lăcomia de notorietate. Momentul istoric i-a îndemnat să grăbească schimbarea lucrurilor, dar
Eminescu, șef de sindicat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8881_a_10206]
-
Juventus și alte poeme), Gabriel Liiceanu (Dans cu o carte), H.-R. Patapievici (Decizia originară; Lapsul și colapsul esenței; Poporul meu și cu mine; Viața inimitabilă) și Valeriu Butulescu (Veșnicie provizorie). Ambianța textelor literare o completează doi artiști plastici contemporani, optzecistul Petru Lucaci și ceva mai tânăra Andrea Elian, prin ilustrații pline de fantezie, în care figurativul se combină cu abstractul. În loc de concluzii nu putem decât să-i felicităm pe colegii noștri slovaci pentru această prezentare reușită într-o excelentă revistă
Prezențe românești în Slovacia și în Cehia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/8875_a_10200]
-
pentru a nu lăsa loc de suspiciuni gratuite. Fie că ne oprim atenția asupra recenziilor pe care le semnează, din iradiantul Iași, în numeroase reviste literare, fie că invocăm cele trei volume publicate până acum - Arpegii critice, Matei Vișniec. Un optzecist atipic și Lecturi actuale - scriitura ține, stimabil întru totul, capul de afiș. Iată o premisă, în fond, a succesului și o garanție în fapt a directeții mesajului. Formula analitică a lui Crețu respectă necondiționat textul, indiferent de paternitate. Sau, mai
Cronicari moldoveni by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8859_a_10184]
-
ironia, aluziile livrești). Toată lirica lui Ioan Flora pare a fi rodul unei lupte permanente între conștiința postmodernă a poetului și sentimentalismul dens, apt în orice moment să reîncarce fake-ul artistic cu o neobișnuit de solidă componentă existențială. Ca și optzeciștii, Ioan Flora este atras de tonurile minore ale istoriei, de cotidianul anodin și destinele banale, anonime, plate, ale unor oameni de care ne izbim zilnic, ca de niște obiecte, fără ca bucuriile și necazurile, împlinirile și decepțiile, micile momente de glorie
Un postmodern sentimental by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9787_a_11112]
-
de cotidianul anodin și destinele banale, anonime, plate, ale unor oameni de care ne izbim zilnic, ca de niște obiecte, fără ca bucuriile și necazurile, împlinirile și decepțiile, micile momente de glorie sau eșecurile lor să preocupe pe cineva. Dacă la optzeciști perspectiva era una exterioară, iar abordarea, eminamente ironică, la Ioan Flora se simte o atitudine participativă, tentația de a privi lumea prin ochii acestor personaje, de a le înțelege personalitatea dincolo de comportamentul banal și aparenta lor lipsă de miză în
Un postmodern sentimental by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9787_a_11112]
-
la care își supune activitatea onirică în romanele publicate până astăzi (Claustrofobul și Hydra, primele părți ale unui ciclu proiectat încă în studenția de acum două decenii), Corin Braga a fost mereu atipic printr-o anume suavitate în contextul contingentului optzecist în care l-a plasat coincidența biografică. Retrasarea cruciadei umanității medievale pornite în căutarea paradisului hic et nunc revelează, încă o dată, opțiunile lui fundamental și temperamental romantice, de astă dată într-o tratare savantă și erudită de reală complexitate și
În Avalon by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/9791_a_11116]
-
sofisticată, autoarea reușește performanța de a clasiciza întregul sistem prin definirea componentelor sale și prin limpezirea structurilor ce-l alcătuiesc. Contribuția e dublă: la nivel teoretic și la cel aplicat, acesta cuprinzînd întreaga evoluție a descrierii, de la cronicari la postmodernii optzeciști. Cunoașterea textelor, alegerea și analiza acestora sînt remarcabile, iar lectura cărții face să pălească istoria literară, care nu are mijloacele de a investiga articularea profundă a produsului scriptural. Se aplică peste tot o grilă care reprezintă sistemul categorial al descrierii
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
tot Mihaela Mancaș), ceea ce face ca "replica și reflexia să alterneze, pe fondul comun al descriptivului unic, cu precizări metatextuale ale autorului însuși" (p. 232). Ultima parte a cărții este o contribuție și mai valoroasă, pentru care foștii noștri teribili optzeciști ar trebui să-i mulțumească. Și aici subtilitatea cercetării depășește cu mult autostudiile postmoderniștilor de la noi, precum și teoretizările globale și impresioniste de aiurea. Pe lîngă tratarea noii componente descriptive, autoarea face și un fel de raport discursiv al autorilor, cu
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
ținea sub control, mi-a zis astă vară cînd ne-am întîlnit la șapte ani după moartea lui Mircea Nedelciu. Cu vreo patru ani în urmă fusese adus de urgență în București, direct la secția de reanimare a unui spital. Optzeciștii mai prăpăstioși se pregăteau să-i scrie necrologul. Ion Bogdan Lefter a fost atunci unul dintre puținii care au crezut că Gheorghe scapă și singurul care a avut și grijă să-l ajute. A dat telefoanele necesare, apoi în toiul
Mulţumesc, Gheorghe! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9906_a_11231]
-
și vorbele lui Crăciun din timpul studenției, îngroșîndu-i seriozitatea, ceea ce nu era prea greu, încît cînd Gheorghe apărea - grav, blajin și nemulțumit, ne umfla pe toți rîsul. Vedeta noastră era Nedelciu, cel care a fost vîrful de lance al prozatorilor optzeciști, dar strategul a devenit Crăciun. El ne dădea la toți peste picioare dacă uitam sau nu aveam loc să amintim de generație și de reprezentanții ei pe la emisiunile de cinci, cel mult zece minute pe unde eram invitați, la radio
Mulţumesc, Gheorghe! by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9906_a_11231]
-
lui Bogdan Ghiu. Sau i s-ar potrivi și nu prea. Cea mai recentă dintre cărțile sale de poezie, (Poemul de carton) Urme de distrugere pe Marte, este și - iarăși - nu este un volum marca Bogdan Ghiu. După debutul colectiv optzecist în Cinci (1982), după cărți individuale ca Manualul autorului (1989) sau Poemul cu latura de un metru (1996) despre un asemenea poet se poate scrie ori identic cu tot ce s-a afirmat până acum, ori radical diferit. Din necesități
În toată puterea contextului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9912_a_11237]
-
generațiilor noastre de scriitori, cu argumentul (serios) că o paradigmă literară nu se schimbă din zece în zece ani, cu o mecanică periodicitate. Susținătorii punctului de vedere contrar arată că, totuși, de vreme ce putem descoperi diferențe semnificative, de adâncime, între "șaizeciști", "optzeciști" și "nouăzeciști" ("șaptezeciștii" fiind o generație intermediară, iar "milenariștii", una în curs de afirmare), aceste structuri create de critică pe baza unui material artistic dat sunt valide, funcționale, operaționale. Nu putem utiliza criteriile cu care îl judecăm pe modernistul abstract
Un schimb de priviri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9941_a_11266]
-
cu convențiile. Pagina de carte devine intertextuală și autoreferențială, un teren al permutărilor lingvistice sau un spațiu de un alb "semnificativ". Deși a debutat editorial în 1994 (cu volumul Firește că exagerez), Robert Șerban îmi pare un tipic poet post-"optzecist", aderent numai biologic la generația ardentă a contrariilor: sex și mistică. Placheta lui Cinema la mine-acasă, lăudată, pe coperta a IV-a, de către doi critici din promoții diferite (Nicolae Manolescu și Marius Chivu), exploatează minimalismul până la punctul de rupere. Poezia
Un schimb de priviri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9941_a_11266]
-
nume și de gesturi din literatura actuală. Îi întâlnim, de pildă, pe Dan Sociu, Claudiu Komartin, Răzvan }upa, Marius Ianuș, Dan Coman, Constantin Vică, Livia Roșca, Andra Rotaru, T. S. Khasis, Cătălin Lazurca, Bogdan Perdivară, Cosmin Perța etc. Procedeul e optzecist, iar întinderea listei, obositoare, veți spune. Dacă însă adaug că unii dintre aceștia triază cărțile Bibliotecii Naționale cocoțați pe scări, că alții verifică, cu un ciocănel ortopedic, starea poeziei românești, că unii predau teorie literară undeva în Turcia, iar alții
Celebrul dicționar by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9984_a_11309]
-
nimic)" (Ce s-a întâmplat). În alte instantanee, poetul mizează pe câte o imagine, așa-zicând, vectorială, intențională, vrând să fie ironic, arătând că își calculează efectul. Rezultatul este fie un hai-ku cu skepsis, în genul glumițelor lirice gustate de "optzeciști", fie un jet grațios de mică arteziană: "(la începutul nopții crâșma se ridică/ în aer propulsată de ventilatoare// acum simt cum se naște între noi/ armonia unui grup sanitar" (Apoteoză); "(în fiecare noapte beau/ un pahar de ceai negru/ mă
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
tacit și neasumat), nu o prietenie cenaclieră (veche sau nouă), ci mai degrabă o anume temperatură poetică a vremii noastre, un spirit difuz al timpului, la care scrisul celor cinci pare a se fi adaptat din mers de minune. Nu știu câți optzeciști lăsați pe dinafară vor subscrie la această nemiloasă parcelare, dar sunt convins că ea va fi pe placul, deopotrivă revanșard și sincer, al tinerilor și foarte tinerilor scriitori. Așadar, motivul pentru care prefața volumului compact - nu și selecția - a fost
Optzecismul pe înțelesul tuturor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8980_a_10305]
-
nouălea. Autori importanți, cu versuri extraordinare de multe ori, cu scrupule scriitoricești dintre cele mai puțin permisive. Dar ceea ce îndeobște nu se prea spune - și nu o spune nici Bogdan Crețu - e faptul că, formată exclusiv din asemenea autori, gruparea optzecistă n-ar mai fi fost posibilă. Nici de dragul lui Ion Mureșan, nici pentru Liviu Ioan Stoiciu, nici pentru Mariana Marin, nici pentru Florin Iaru, nici pentru Traian T. Coșovei, nici pentru - ei, da ! - Mircea Cărtărescu nu s-ar fi născut
Optzecismul pe înțelesul tuturor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8980_a_10305]
-
cu minuție documentară, O limbă comună își înglobează, ca orice text postmodern care se respectă, metatextul. Referințele la propria scriitură și la temele ori personajele predilecte ale cărților publicate abundă în acest volum-arhivă, de o intensă, aproape dureroasă autoreferențialitate. Spre deosebire de "optzeciștii" puri și duri, pe care îi respinge cu un nu hotărât armelor textuale, autorul apropiat de Sorin Preda este mefient față de orice convenționalizare, de sublinierea (fie și în răspăr) a procedeelor și tehnicilor cu care se fabrică proza. Nu este
Un testament literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8982_a_10307]
-
e cale lungă și ocolită. Echivalentă cu distanța care separă bunul simț al relativității de certitudinile aulice și propagandistice. Una înseamnă să citești psalmii lui Dosoftei după ce abia l-ai parcurs pe Arghezi sau să constați influențe intertextuale la poeții optzeciști, și cu totul altceva reprezintă abuzurile - verbale și interpretative - citate. Astfel apare Neagoe Basarab:"Vechi de secole și cam perimat, testamentul pedagogico-moral al acestuia, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (considerat de unii apocrif) este tradus din slavonă
O carte glorioasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9001_a_10326]
-
sale de debut, După Socrate (1988), un tratat despre ironie, scris cu dezinvoltură, farmec și erudiție, de neimaginat în climatul tenebros al anilor de agonie a regimului comunist. Ioan Buduca ar fi trebuit să devină vârful de lance al criticii optzeciste. Faptul că nu a devenit este rezultatul exclusiv al propriului său spirit ironic. Știut fiind că ironistul fiu al faptei nu e. După 1990, Ioan Buduca a devenit un gazetar frenetic. Săptămânalul de atitudine "Cuvîntul"este în mare măsură creația
Profet în tristețea boemei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9006_a_10331]