806 matches
-
Acasa > Poezie > Delectare > NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIȚI Autor: Florica Gomboș Publicat în: Ediția nr. 1991 din 13 iunie 2016 Toate Articolele Autorului NU MĂ MAI TEM Furtuna putrezește pe flori și pe frunze... e prea bătrână să mai renască-n noi... se spală depărtările uitate la margini
NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIŢI de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378795_a_380124]
-
cărare. Nu mă mai tem de viscol și nici de viața de apoi... e o cale doar spre albe flori de măr. Alunec în tăcere prin viața boemă, căci furtuna putrezește pe flori și frunze... Flori Gomboș**** MI-S OCHII OSTENIȚI Mi-s ochii osteniți de-atâtea vremuri pline de păcate. Te uită! Înfrânge vraja clipei din năvala vremurilor, se-ntunecă... Flori Gomboș**** Referință Bibliografică: NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIȚI / Florica Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1991, Anul
NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIŢI de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378795_a_380124]
-
putrezește pe flori și frunze... Flori Gomboș**** MI-S OCHII OSTENIȚI Mi-s ochii osteniți de-atâtea vremuri pline de păcate. Te uită! Înfrânge vraja clipei din năvala vremurilor, se-ntunecă... Flori Gomboș**** Referință Bibliografică: NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIȚI / Florica Gomboș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1991, Anul VI, 13 iunie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Florica Gomboș : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
NU MĂ MAI TEM-----MI-S OCHII OSTENIŢI de FLORICA GOMBOȘ în ediţia nr. 1991 din 13 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378795_a_380124]
-
din 21 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului O noapte, fără somn, în gânduri e-adunată, În arabescul bradului, alb de vată ninge! Tristețea mea -de dor- prin sărbătoare e plecată, O simt, parcă, prin abur și știu cum mă atinge... Ostenită, lumina pâlpâie-n lumânare, Noaptea împodobită e-un fel de paradis. Trecutul despletește, în mută așteptare, Povestea sfântă, de Crăciun, rămasă într-un vis. Desprinsă de prezent, prin ceața vremii deasă Cu ochii în -atunci- amintirea-mi se deșiră... Întrezăresc
CLIPE SFINTE DE CRĂCIUN de LIA RUSE în ediţia nr. 1816 din 21 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377763_a_379092]
-
nu de (răzvrătitul) titan. Simbolismul din panoramele sale rămâne în perimetrul "proiectului lui Dumnezeu privitor la istoria lumii și în special la imanența intervenției divine ...".33 Mai degrabă trebuie să-l vedem pe deus absconditus ca pe un bătrân înțelept, ostenit, retras din lume. Dacă Apocalipsa biblică lasă loc unui "intermediar", Mesia, care va veni între oameni să distrugă răul, la M. Eminescu accentul se mută pe existența unor virtuali "eroi" (cezari, prinți, regi) care pleacă în căutarea inițierii în tainele
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
profunzime. "Stinsul" ochiului ("Pentru-a luci deplin / menit îi pare stinsul" din postuma Și tot n-ați înțeles) este suferința ființei eminesciene: ochii care se sting deasupra ta, arși de patima iubirii "ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat" devin "osteniți și se aprind cu mult mai rar", ei privesc acum doar "cu stinsele lumini" (Din noaptea). Pe acest jar trăiește "cugetarea" la Eminescu: fantezia, o "vedere" numai pe cenuși: "... Cugetarea cu raze reci pătrunde, / Lovește chipul dulce creat de fantezie
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Ochii în afara către Sine, pierzînd Divină Viziune, Albionul îl chema pe Urizen și zise: "Privește-aceste Sfere tulburate, De unde-i glasu-acesta al lui Enion care-mi răsúnă în Portaluri? 5 Ia stăpînirea tu! Ia Spectru-acesta! mergi nainte în puterea-mi, Fiindcă ostenit-am și trebuie să dorm în somnu-ntunecat al Morții. Fratele tău, Luváh, lovitu-m-a, dar te indura de junețea-i, Deși de Bătrînețea-mi nu te-ai îndurat, O, Urizen, Prințe al Luminii". Urizen se ridicắ de la strălucitoarea Sărbătoare aidoma
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și mierea albinelor și rodul recoltei de aur 105 Sînt strînse-n aprigul zăduf și-n ploaia tumultuoasa. Vesmîntul meu s-a prefăcut în caos și-n piatră luminosu-mi aur. Acolo unde eu cîndva șezut-am, umblu-n durere și restriște ostenit, Căci dinăuntrul sînului meu vestejit, de chinurile-mi strîmtorat, Se prefăcură Grînele-n scaieți și merele-n otravă, 110 Și cîntătoare pasarelele în ciori ucigătoare, si bucuriile-Mi în gemete amare, Glasurile de copii din corturile mele în strigate de prunci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
m-a așezat într-un tărîm încîntător și dulce, Și fructe datu-mi-a și ape-ncîntătoare, si dealuri calde și vai reci. Aici îmi voi zidi o casă, și-aici numele lui chema-l-voi, Aici mă voi întoarce cînd ostenita sînt și voi găsi odihnă-ncîntătoare." 455 Astfel vorbit-a sufletul cel fără de păcat și capu-și așeza pe lină cea pufoasa A unui cîrlionțat Berbec care în somn se-ntinse-alături de stăpîna să. Și somn ușor se abătu pe-ale ei
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
În înzecita tulburare și ruină răcnit-au Prăpastiile dedesubt Acolo unde vastă pînză curgea jos și unde Neamurile-s adunate laolaltă. 785 Tharmas se coborî la teascurile Vinului și îi privi pe fiii și fiicele Lui Lúvah de-atîta truda foarte osteniți și îmbuibați Cu vinul nou, încet ei începură unul pe altul să se chinuie și pe cei slabi Să-i calce în picioare. Luváh și Vala dormiră pe podea, prea osteniți. Urthona fiii și-i chema în juru-i: Tharmas își
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pe fiii și fiicele Lui Lúvah de-atîta truda foarte osteniți și îmbuibați Cu vinul nou, încet ei începură unul pe altul să se chinuie și pe cei slabi Să-i calce în picioare. Luváh și Vala dormiră pe podea, prea osteniți. Urthona fiii și-i chema în juru-i: Tharmas își chema 790 Numeroșii fii; ei luat-au vinul, înlăturară Drojdiile, Si Lúvah fost-a pe țarina pus ca-ngrășămînt de către Fiii lui Tharmas și ai lui Urthona. Ei întocmiră ceruri din lemnul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și fără culoare, sunt plânși cei necăjiți, suferinzi, înfometați, lipsiți de un adăpost și de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi”. Tristețea sporește în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere și deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit și păcătos”. Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schițele șugubețe” ale lui C. (Măști pentru muzeu, 1931, În litera legii, 1933, Zugrăveli, 1935
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
din file de letopiseț nu au contur, singurul merit al acestor evocări fiind acela că ele încearcă să resuscite, pentru cei tineri, crâmpeie de istorie. SCRIERI: Litanii pentru cei uitați, în Eugen, Paul și Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926; Ceasuri ostenite, Caracal, 1930; Măști pentru muzeu, Caracal, 1931; În litera legii, Sibiu, 1933; Zugrăveli, Craiova, 1935; Mărturisirea unui inculpat. Schițe pentru timp urât, Sighișoara, 1935; Râia, Craiova, 1936; Oameni cu cioc, Craiova, 1939; Iancu Jianu, București, 1940; ed. București, 1969; Haiducii
CONSTANT-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
aduce, odată cu un plus de metaforizare a discursului liric, un sentiment de oboseală existențială; versurile sunt pătrunse de o melancolie discretă, trecerea anilor învăluind totul în ceața amintirilor: „încă o zi încă o rază prin vidul de sticlă / până la tâmplă / ostenită lumină ce-mi spui / ia-ți viața în spate și umblă / calc peste prag încă o dată / ce contează încotro / cât încă se-ntâmplă.” SCRIERI: Sentimentul baricadei, Craiova, 1976; Poeme în mărime naturală, Craiova, 1983; Întâmplarea cea mare, București, 1984; Lacrimi
BERCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285704_a_287033]
-
8. MIRA, PETRU, LUME ACT. V După ce Petru a lăsat-o într-o turburare asemenea nebuniei, ea toarnă în potirul cu comunicare veninul ce-i dedese tată-său într-o cruciuliță de aur și când vrea să beie vine Ștefan ostenit și alungat de popor, ce vine de la Direptate. Setos, cere vin, în momentul [acela] ei îi vine o idee teribilă: cu capul întors și privind la el pieziș, cu groază îi întinde potirul... Ea-i vorbește de Biblie și de-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
am orbit și n-am scos din tine nici un răspuns. Privește numai admirabilul peisaj de toamnă. Privește, privește, țintește-ți ochii la el. Tu ai călătorit, tu ai văzut multe poziții frumoase și vestite. Ce zici de aceasta? Eu suspinai ostenit și murmurai: Pentru cursa care costă Douăzeci, biletu-i verde. Pentru cursa care costă Treizeci e biletul vânăt. Clanț! cu toții, frați iubiți! Faceți găuri unde știți. Spectabilitatea sa părintele N. stătea aci foarte serios, fără îndoială având cel mai mare interes
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lăsîndu-se urmăriți cu și mai mare necumpătare de cătră aprinzăcioșii latini; dar după o fugă de vro două mile, se-ntoarseră repede, se reculeseră și ademeniră pre nesocotiții cavaleri, greu împlătoșați, alergând pe cai grei ce-și pierduseră sufletul și osteniți, și-i atraseră tocmai în locul unde li se pusese cursa. De aci izbucni Ioannițiu; un nuor negru și greu de dușmani învăluie din toate părțile pe vitejii cavaleri, carii nici se pot desfășura spre luptă formală, nici pot căuta scăparea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
3). Motivul epuizării Demiurgului în timpul cosmogenezei apare limpede exprimat în unele legende cosmogonice românești : Astfel, Dumnezeu și cu Dracul se plimbară încolo și- ncoace pe valurile apei aceleia, șapte ani de-a rândul. După al șaptelea an, fiind Dumnezeu foarte ostenit, pentru că nu se culcase, nici nu dormise defel în restimpul acesta, zise către Dracu : Repezi-te degrabă în adâncimea apei și adă o mână de lut, ca să ne facem pe întinderea acestor valuri nemărginite un pătișor, ca să avem unde ne
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dei otiosi) nu pot fi justificate ca fiind expresia unei simple oboseli biologice, chiar dacă unii dintre zei sunt puternic antropomorfizați. Sunt evident vulgarizate și târzii motivațiile „biologice” de tipul celor din legenda cosmogonică românească citată mai sus : „fiind Dumnezeu foarte ostenit, pentru că nu se culcase, nici nu dormise defel în restimpul acesta”. Pierzându-și semnificația inițială, „epuizarea Demiurgului” a devenit un element incoerent în economia legendei. În astfel de situații, fie motivul a dispărut complet (vezi alte variante ale aceleiași legende
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
ei” că referindu-se la el însuși. Asemenea Înțelepciunii personificate din Șir 24,19, care îi chema pe oameni: „Veniți la mine voi cei care mă doriți și săturați-vă din roadele mele!”, Isus îi cheamă la sine pe cei osteniți și împovărați (cf. Mt 11,28). Iar în În 6,35, el spune: „cel care vine la mine nu va flămânzi și cel care crede în mine nu va înseta niciodată”, după cum Înțelepciunea din Prov 9,5 îndeamnă: „Veniți și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Acasa > Stihuri > Anotimp > RONDELUL TOAMNEI MELE Autor: Gheorghe Pârlea Publicat în: Ediția nr. 2126 din 26 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită Și-n ogradă îmi așterne Cuvertură dichisită. Eu mă-mbăt cu visuri terne Lângă-o sticlă-abia golită, Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită. Într-un leagăn de răchită, Soața-mi potrivește perne Și-n ograda-mi răvășită De stihiile
RONDELUL TOAMNEI MELE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2126 din 26 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381272_a_382601]
-
Ediția nr. 2126 din 26 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită Și-n ogradă îmi așterne Cuvertură dichisită. Eu mă-mbăt cu visuri terne Lângă-o sticlă-abia golită, Curcubeul arcu-și cerne Peste toamna-mi ostenită. Într-un leagăn de răchită, Soața-mi potrivește perne Și-n ograda-mi răvășită De stihiile eterne, Curcubeul arcu-și cerne. Referință Bibliografică: RONDELUL TOAMNEI MELE / Gheorghe Pârlea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2126, Anul VI, 26 octombrie 2016. Drepturi
RONDELUL TOAMNEI MELE de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 2126 din 26 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381272_a_382601]
-
zornăie grelele salbe; zăceau pe tava de argint a brumii; amurgul se întoarce prin stugurii brumați; toamna picură pete ruginii peste pământ; a acoperit mestecenii și arțarii cu galben de lămâie; copacii au primit veșmântul de aramă; copacii cu ramuri ostenite; în copaci ard galbene flăcări de toamnă; ascultă glasul frunzelor bronzate; zâmbetul bun al bătrânului soare; vântul rotea în văzduh frunze ude și ramuri; vântul a furat hainele copacilor; vârteje de frunze arămii; toamna a rumenit frunzele plopilor tremurători; frunzișul
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
iar sensul manifestării lui e și el ipotetic: „Pânză rămasă fără catarg,/ Desfășură-ți aripile mai larg,/ Desfă din lanțurile-i ruginite/ Bătrânul și hodorogitul vânt,/ Îndeamnă-l către mări nemărginite/ Cât mai departe de pământ/ Și du-ne sufletele ostenite/ De căutarea unui cer mai sfânt.” Poemul Izgonirea lui Prometeu poate fi un exemplu de ajustare a temelor romantice trecute prin grila modernității. Personajul este titanul, excepția, geniul care, spre deosebire de Luceafărul eminescian, își trece în faptă disponibilitățile de generozitate și
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
plesnind ca un bici apa și împroșcînd cu atîta putere, încît stropii cădeau ca niște cioburi de sticlă în mare; după un timp se ivi și balena la suprafață, dînd încă odată ambarcațiunilor o anumită libertate de mișcare. Dar balena ostenită își încetini viteza și, schimbîndu-și orbește direcția, ocoli pupa vasului, trăgînd după ea cele două ambarcațiuni, care descriseră astfel un cerc întreg. între timp, oamenii trăgeau din ce în ce mai multă saulă, strîngînd monstrul între cele două ambarcațiuni, de pe care Stubb și Flask
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]