2,363 matches
-
înscăunat pe Mircea cel Bătrân. Este evident că în acest context politic și militar Mircea cel Bătrân a acceptat suzeranitatea regelui maghiar. De altfel, după insuccesul de la Nicopole regele Sigismund de Luxemburg și-a schimbat radical viziunea supra relațiilor cu otomanii. Pe plan intern a luat măsuri de organizare a armatei, cu ocazia dietei de la Timișoara. Pe plan extern a constrtuit un sistem de state tampon între Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, format din Țara Românească, Serbia și Bosnia. În noua
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
Califatului Omeiad și capitala provincială a Sultanatului Mameluc din Egipt. Statul sirian modern a fost înființat după Primul Război Mondial ca mandat francez și reprezenta cel mai mare stat arab ce s-a ivit din fostul Levant arab stăpânit de otomani. A devenit independent ca republică parlamentară pe 24 octombrie 1945, când Siria a devenit membru fondator al Națiunilor Unite, act ce a încheiat juridic Mandatul Francez - cu toate că trupele franceze n-au părăsit țara până în aprilie 1946. Perioada de după obținerea independenței
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
în conflict de partea Germaniei și imperiului austro-ungar. În cele din urmă a suferit înfrângere și a pierdut controlul asupra întregului Orient Apropiat în favoarea Imperiului Britanic și a Imperiului Francez. În timpul conflictului, genocidul împotriva popoarelor creștine a fost executat de otomani și aliații săi sub forma Genocidului Armean și a celui Asirian, orașul Deir ez-Zor din Siria otomană fiind destinația finală a acestor marșuri ale morții. La mijlocul Primului Război Mondial, doi diplomați ai aliaților (francezul François Georges-Picot și britanicul Mark Sykes) s-au
Siria () [Corola-website/Science/298145_a_299474]
-
polono-lituaniene, uniune personală care a existat încă din 1386. Acest stat era unul dintre cele mai mari și mai bine populate din Europa medievală, și pentru mai bine de două secole a dus războaie victorioase împotriva cavalerilor teutoni, rușilor moscoviți, otomanilor și suedezilor. Sistemul politic al țării, denumit deseori democrație nobiliară sau Libertatea de Aur, era caracterizat prin reducerea prin lege a puterii monarhului în favoarea Seimului controlat de șleahtici (nobilime). Acest sistem a fost un precursor al democrației și monarhiei constituționale
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
sprijinită de trupele principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea și ale Prințului-Elector de Brandenburg Friedrich Wilhelm. La sfârșitul secolului al XVII-lea, slăbitul stat polono-lituanian de sub conducerea regelui Jan III Sobieski mai avea destulă putere să-i înfrângă pe otomani în bătălia de la Viena din 1683. În următorii 16 ani, (în timpul "Marelui război turcesc"), turcii aveau să fie împinși la sud de Dunăre, Europa Centrală scăpând definitiv de amenințarea otomană. Din secolul al XVII-lea, statul polono-lituanian a trebuit să
Uniunea statală polono-lituaniană () [Corola-website/Science/302091_a_303420]
-
Iosif Stalin din Asia Centrală și Siberia. Șewkiy s-a născut în 1888 în satul Kawlaklar, azi Plopeni, situat în Dobrogea la vest de Mangalia. La acea vreme regiunea făcea parte din Regatul României, însă între 1420 și 1878 aparținuse Imperiului Otoman. Părinții lui erau fermieri înstăriți originari din Crimeea. Războiul Ruso-Turc (1768-1774) și Războiul Ruso-Austro-Turc (1787-1792) au dus la anexarea Crimeei de către Rusia determinând valuri succesive de tătari ca la sfârșitul sec. XVIII și în prima jumătate a sec. XIX să
Şewkiy Bektóre () [Corola-website/Science/333196_a_334525]
-
biserica acestei națiuni reprezintă bastionul cel mai occidental Creștinismului Ortodox din Europa, care a schimbat menirea istorică prin contactele cu Catolicismul și Islamul. Revoluția sârbă (1804-1815) a marcat renașterea Șerbiei moderne stabilizându-se că principat care s-a luptat cu otomanii, bulgarii și austriecii pentru supremația din Balcani. În 1918, Șerbia și-a pierdut independența în Regatul Iugoslaviei și și-a recuperat suveranitatea în 2006, după ce Muntenegru a părăsit Uniunea Statală a Șerbiei și Muntenegrului, reprezentând ultima rămășită rămasă în secolul
Sârbi () [Corola-website/Science/299508_a_300837]
-
Azov în 1695 și 1696 și, după ce a ridicat asediul acestei cetăți în 1695, a reușit să o ocupe în 1696. În contextul pregătirilor de război cu Imperiul Suedez, țarul rus Petru cel Mare a semnat tratatul de la Karlowitz cu otomanii în 1699. Ulterior, prin din 1700, turcii au cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război. Țarul s-a angajat la rândul său ca
Războiul Ruso-Turc (1686–1700) () [Corola-website/Science/303332_a_304661]
-
cedat Rusiei Azovul, cetatea Taganrog, Pavlovsk și Mius și a primit un ambasador rus la Constantinopol, și a asigurat repatrierea tuturor prizonierilor de război. Țarul s-a angajat la rândul său ca supușii săi, cazacii, să nu-i atace pe otomani, în timp ce sultanul s-a angajat la același lucru pentru tătarii crimeeni.
Războiul Ruso-Turc (1686–1700) () [Corola-website/Science/303332_a_304661]
-
de asemenea, era divizat în această problemă. Acesta a acționat ineficient împotriva unei intervenții militare. Viitorul lider fascist Benito Mussolini - în acest moment încă un socialist de stânga - a luat o poziție proeminentă anti-război. Un ultimatum a fost prezentat guvernului otoman condus de Comitetul pentru Uniune și Progres (CUP), în noaptea de 26 spre 27 septembrie. Prin intermediul austriac, otomanii au răspuns cu propunerea de a transfera controlul Libiei fără război, cu menținerea unui oficial otoman sub suzeranitatea italiană. Această sugestie a
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
Benito Mussolini - în acest moment încă un socialist de stânga - a luat o poziție proeminentă anti-război. Un ultimatum a fost prezentat guvernului otoman condus de Comitetul pentru Uniune și Progres (CUP), în noaptea de 26 spre 27 septembrie. Prin intermediul austriac, otomanii au răspuns cu propunerea de a transfera controlul Libiei fără război, cu menținerea unui oficial otoman sub suzeranitatea italiană. Această sugestie a fost comparabilă cu situația din Egipt, care era sub suzeranitatea otomană formală, dar era controlat efectiv de către Regatul
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
Un ultimatum a fost prezentat guvernului otoman condus de Comitetul pentru Uniune și Progres (CUP), în noaptea de 26 spre 27 septembrie. Prin intermediul austriac, otomanii au răspuns cu propunerea de a transfera controlul Libiei fără război, cu menținerea unui oficial otoman sub suzeranitatea italiană. Această sugestie a fost comparabilă cu situația din Egipt, care era sub suzeranitatea otomană formală, dar era controlat efectiv de către Regatul Unit. Giolitti a refuzat, iar războiul a fost declarat pe 29 septembrie 1911. După retragerea armatei
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
După retragerea armatei otomane, italienii și-au extins cu ușurință controlul asupra țării, ocupând Tripolitana de Est, Ghadames, Djebel și Fezzan cu Murzuk în anul 1913. Izbucnirea Primului Război Mondial cu necesitatea de a aduce înapoi trupe în Italia, proclamarea jihadului de către otomani și răscoala libienilor din Tripolitana i-a forțat pe italieni să abandoneze toate teritoriile ocupate, păstrând doar Tripoli, Derna și coasta Cirenaicăi. Controlul italian peste o mare parte din interiorul Libiei a rămas minor până la sfârșitul anilor 1920, când generalii
Războiul Italo-Turc () [Corola-website/Science/324000_a_325329]
-
s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva domniei autocrate și brutale a lui Milos. O astfel de rebeliune l-a silit să accepte adoptarea unei constituții în 1835. Modernizarea Șerbiei nu a fost bine primită de Imperiul Austriac, de otomani și ruși. Se pare că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Șerbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Șerbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare a presiuiunilor rușilor și otomanilor, Miloš a abolit constituția. Miloš a abdicat în 1839 în favoarea unuia din fii săi, Milan, care a murit câteva săptămâni după urcarea pe tron. I-a urmat la conducerea statului fratele Mihailo. Mihailo a fost detronat în 1842. Familia Obrenovici
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
După o perioadă de glorie între secolele al XIV-lea și al XVI-lea, achingiii au început să-și piardă din importanță. Începând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, călăreții tătari și nogai din Hanatul Crimeii au fost folosiți de otomani ca achingii. După ce înaintarea în Europa a încetat, achingiii nu au mai fost necesari Imperiului Otoman și, fără câștigurile din jafuri, această clasă de războinici a început să dispară. După modernizarea armatei otomane, ultimele clanuri de achingii recunoscute oficial au
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul XIV, devenind pentru scurt timp și capitală a Regatului Ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552, și pentru aproape două secole a devenit un important bastion militar turcesc. În 1716 istoria Timișoarei ia o puternică întorsătură, când cetatea e cucerită de Imperiul Habsburgic și începe reconstrucția și dezvoltarea orașului drept capitală a Banatului. Colonizarea
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
de Timiș, Ștefan de Lossoncz (Lossonczy István). Numirea lui Ioan Huniade în 1440 în funcția de comite de Timiș marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Ioan Huniade va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad, asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El va transforma orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, pentru că se mută împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490. Iancu de Hunedoara se ocupă
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
parte, zădărnicirea acestor planuri prin intervenția trupelor otomane conduse de însuși sultanul Mustafa II, fuga acestuia la Timișoara în urma înfrângerii suferite la Zenta (1697), dar și reconstruirea fortificațiilor din porunca noului sultan Ahmed II (1703), demonstrează importanța cetății în planurile otomanilor. După 17 ani de relativă liniște izbucnește un nou război austro-turc. După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui
Istoria Timișoarei () [Corola-website/Science/301437_a_302766]
-
desenate frontierele noilor sfere de influență din Orientul Mijlociu. Britanicii și-au asumat două angajamente pe care pe care era evident că nu vor fi capabili să le respecte. Astfel,prin intermediul lui T. E. Lawrence, ca rasplată pentru revolta arabilor împotriva otomanilor,i-au promis lui Hussein bin Ali, Sharif al Meccăi realcătuirea unui mare stat arab independent în Orientul Mijlociu. În acelaș timp, ei au promis prin Declarația Balfour întemeierea unui cămin național evreiesc în Palestina, ca răspuns la doleanțele cercurilor naționale
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
apropiat centru urban, orașul Deta, este de 18 km, pe șosea. Până la Timișoara sunt 54 km. Satul a luat ființă în timpul ocupației turcești a Banatului. Tradiția orală spune că numele "Gaiu" era numele dat românilor care se refugiau din calea otomanilor, în pădurile din apropiere. Defterurile turcești din secolul XVI vorbesc despre "villa Gay" sau "Gayul", însă este nu se refereau la Gaiu Mic. Cu toate acestea, numele folosit de turci dar mai ales finală "-ul" sunt o dovadă a caracetrului
Gaiu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/301361_a_302690]
-
atât în greacă (limbă a culturii din Balcanii la acel moment) cât și aromână scrisă în alfabetul grec. În 1770, aici a apărut primul dicționar al celor 4 limbi balcanice moderne (greacă, albaneză, aromână și bulgară). Acțiunile din 1769 ale otomanilor au fost doar începutul unei serii de atacuri, care au culminat cu atacul din 1788 al trupelor albaneze conduse de Ali Pașa asupra orașului, atac care s-a soldat cu distrugerea completă a localității. Supraviețuitorii au emigrat în Grecia (unde
Moscopole () [Corola-website/Science/306094_a_307423]
-
giruetă. Farul emitea pe vremuri o lumină albă fixă, vizibilă de la o distanță de 15 mile nautice. Inițial, pentru iluminat erau folosite lămpi cu ulei, dar din 1910-1911 a fost introdus iluminatul electric. Farul din Sulina a fost construit de otomani între 1869-1870, după alte surse chiar la începutul secolului al XIX-lea. Scopul său era avertizarea și ghidarea pe vizibilitate scăzută sau pe timp de noapte a navelor care intenționau să intre pe Brațul Sulina venind dinspre Marea Neagră. Lumina farului
Farul Comisiei Europene a Dunării de la Sulina () [Corola-website/Science/336115_a_337444]
-
care, în fața pericolului otoman, a făcut abstracție pentru o vreme de disputele sale din Italia. Forța creștină astfel constituită s-a întâlnit cu turcii în 1481, reușind să îi anihileze și să recucerească Otranto. În 1537, celebrul corsar și amiral otoman Barbarossa a efectuat o nouă încercare de a cuceri Otranto odată cu fortăreața de la Castro, însă turcii au fost de la bun început respinși din fața orașului.
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
cea mai răspândită a documentelor oficiale (în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei și a întregului Răsărit, dar o traducere literală a denumirii arabe impuse de legislația otomană (și utilizată până astăzi de succesorii politici ai otomanilor) ar suna mai degrabă astfel: Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei și a întregului Răsărit (conform împărțirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocșii aparțineau toți de "Rum millet" - miletul romanilor/romeilor). Biserica Antiohiei este continuatoarea comunității creștine fondate în
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]