1,267 matches
-
orișiunde. Înțelegi tu? Chiar și mâine, frate gardian! Chiar și în Parcul Câinelui! Nu în Valea Megiddo. Nici în Varanasi. Aici, la noi, prietene! În lizieră! Pe miriște și pe izlaz. Aici ... Deodată ca pentru a-i întări spusele Bursucului, pâlpâie o străfulgerare caldă, o rază de lumină subtil primăvăratecă, o irizare intens-albăstruie, familiară și plăcută ochiului! Ca o văpaie darnică, desprinsă dintr-un rozariu nevăzut, o flamă sau o scânteie ce sporește pulsatilă, fără stavilă, inundând vizuina rece, până în cel
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ca eu să cred că trebuie să răscumpăr ceva. Nu eu am aruncat tubul ăla de fixativ. Tot ce-am făcut a fost să sting becurile din cameră. Apoi s-au auzit pompierii venind din depărtare. A fost lumina portocalie pâlpâind dincolo de draperiile mele, și când am coborât din pat să arunc o privire, hainele mele de școală erau în flăcări. Atârnând uscate pe frânghia de rufe și umflate de aer. Rochii și pulovere și pantaloni și bluze, toate arzând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
provoca aceleași efecte. Gândi: "Nava! A fost acordată pe altă destinație, vreo altă bază planetară sau stelară; nici n-are nevoie de plafon glisant..." Pe cât de repede se instalase, tensiunea mintală și vizuală se risipi. Aureola verzuie din fundul tranșeii pâlpâi și se stinse. Marea astronavă de transport dispăruse. Patru proiectoare se reaprinseră. Srăluceau ca niște aștri în miniatură, dar lumina lor abia dacă putea risipi întunericul în care se cufundase gigantica tranșee. În apropierea lor, totul era iluminat ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
așază un vraf de ziare. În fața Palatului Viminale, câțiva muncitori de la compania de gaz, portocalii, În hainele lor fosforescente, repară o țeavă. Au aprins o lampă ce luminează prin ceață, fantomatică și orbitoare. Din când În când, flacăra de sudură pâlpâie, stropind cu jeturi de scântei. Mașina poliției, cu sirena urlând, urcă pe strada Cavour, trece pe lângă biserică și pe lângă vagabonzii care dorm pe bănci, Întoarce la dreapta și intră pe Carlo Alberto. Girofarul aruncă umbre albastre asupra a doi marocani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ce nu era prea bine focalizată: două chipuri tremurânde, Încadrate Într-un chenar luminos, de parc-ar fi fost doi criminali sau doi sfinți. Ambele fețe aveau surâsuri stereotipe și dinți perfecți, clape de pian. Sub fotografii - căci fotografii erau - pâlpâiau două numere, alcătuite din câte două cifre, pe care la Început nu le putea desluși. — Regina Coeli? Dar Închisoarea din Roma nu se numește Rebibbia? comentă Fabio Merlo, fără obișnuitu-i respect. — Ce vrei să insinuezi? mormăi Elio, sâcâit de Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pentru probleme sociale, promotor al unei inițiative parlamentare pentru recunoașterea importanței sociale pe care o aveau oratorii parohiali În lupta Împotriva prostituției și a comerțului cu carne vie, pentru tutela drepturilor embrionului și a recunoașterii juridice a fătului. 46,7% pâlpâia sub chipul onorabilului avocat Fioravanti. Adică el Însuși, chiar dacă nu se recunoștea cu nimic În acel om surâzător și optimist, făcut să arate cu cel puțin zece ani mai tânăr - În parte, pentru că fotografia fusese făcută cu zece ani mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu este loc și pentru ea. În spatele jaluzelelor lumina e Încă aprinsă. Un fir subțire de speranță. Arată-te, arată-te la fereastră, dragostea mea. Din când În când, câte un suflet stins ieșea din scări de bloc, În care pâlpâiau tuburi cu neon, economice, și se târa până la stația de autobuz - unde erau acum, În obscuritatea cețoasă a acestui sfârșit de noapte, adunați câțiva oameni așteptând cursele. Alții dezmorțeau motoare, Își scoteau rablele din parcare, porneau camionete și furgonete. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o orfană. — Tatăl meu a fost pentru mine asasinul, Începu Valentina. Clasa izbucni În râs. După două ore de ascultat la căști plângerile clienților, capul Îi zumzăia ca și când ar fi fost plin de gândaci. O usturau ochii: pe ecranul computerului pâlpâiau doar cifre verzi. Căută o cale de scăpare - dar pereții nu ofereau nici un fel de relaxare, iar dincolo de postul ei displayul din sală arăta alte numere chiar mai neliniștitoare: informațiile statistice generale asupra principalilor indicatori de trafic și de performanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cizmele lungi, cu mersul ei vaporos și indiferent, care-i amețea pe bărbați. Deschise ușa și nu-și bătu capul s-o mai Închidă În urma ei. Traversă salonul, se așeză la postul ei, Își puse căștile și, pentru că pe ecran pâlpâiau trei apeluri În așteptare, răspunse. II A. Descriere: Tatăl meu Tatăl meu este avocat. Și lipsește tot timpul, căci are prea multe treburi Într-o comisie din Parlament unde se scriu legi. E o muncă foarte importantă, dar eu prefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spuse proprietarei că le cumpăra pe toate - smochingul cel micuț, papionul, cămașa albă brodată, chiar și pantofii. — Rămâne Îmbrăcat? Întrebă patroana privind mirată etichetele ce atârnau din costumul cel nou al lui Kevin. Da, răspunse Maja privind numerele verzi care pâlpâiau pe casa de marcat. Suma Îi păru Înspăimântătoare. Magazinul acesta era rușinos de scump. Nu se poate cheltui atât pentru o hăinuță pe care un copilaș abia dacă o va purta de trei ori. Nu mai vin pe la hoața asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămână singur cu ea - nu avea nici o intenție să o ducă la general și se gândea cu frenezie la străzile pustii din spatele Forului Italic - Începu să depășească mașinile Încolonate spre centru. Șoferii care veneau din față Îi claxonau și Își pâlpâiau farurile pentru a-i atenționa că erau pe contrasens. Antonio simți o greață instantanee față de Tiburtina, strada aceasta Înnebunitoare, banală, mărginită de fabrici, de firma de informatică, de hale, de construcții dizgrațioase, o stradă pe care până și copacii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
umeri. Și se Îndreptă spre celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de metri mai Încolo se sfârșea un trotuar Înalt - poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice se intersecta cu șinele de tren - pe sub picioarele ei și pe deasupra capului său. La intrarea În galerie, pe pereții care străluceau de umezeală erau prinse două felinare pătrate, care dădeau o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În gluga hanoracului său. Nu avea să i le mai Înapoieze niciodată, indiferent ce s-ar fi Întâmplat În noaptea aceasta. Maja Îi dădu mâna și după câțiva pași se cufundară În Întuneric. În urma lor, palidele lumini ale Romei care pâlpâiau pe coline nu se mai zăreau. Acum putea să vadă doar sclipirea inelului de argint pe care Aris Îl purta pe nară. Acum o purta doar graba de a lăsa În urmă explicații și promisiuni. De a ajunge dincolo de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ne luăm rămas-bun acum, ar fi vrut să-i spună Emma. Cândva citise un vers, dar nu-și mai amintea al cărui poet. Spunea cam așa. Cine știe ce Îți rezervă cuvântul adio. Sasha apăsă telecomanda pentru antifurt, iar farurile Peugeotului său pâlpâiră În Întuneric. Semnalele acelea luminoase păreau că vor să-i spună ceva, dar Emma nu-și dădea seama ce. Îi deschise portiera și când ea se așeză, el o Închise la loc, delicat. Omul acesta nu izbea niciodată ușile. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
electrinică care făcea anunțuri pe tonul acela ușor surprins, antebelic al lui Joyce Grenfell. Această achiziție a introdus un nou și binevenit grad de suspans întoarcerilor mele acasă. De făecare dată când intram în apartament, mă repezeam să văd dacă pâlpâia luminița roșie. Dar așteptarea mea n-a fost răsplătită decât o singură dată în acea vară. Și atunci nu era decât un mesaj de la proprietarul apartamentului meu, care îmi răspundea la un telefon al meu legat de o scurgere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
la instrucție, niciodată nu am făcut legătura, asta poate și pentru că are un aer umil, anonim. Afară, ceața nu s-a risipit de tot și prin ferestre pătrunde lumina unui soare molîu, ineficient În fața Întunericului cenușiu din interior. Pe tavan pîlpîie o lumină albastră. E flacăra mistuitoare a televizorului și În mai puțin de o jumătate de oră cele o sută de spinări verzi, nemișcate, arată precum cadavrele carbonizate de la Hiroshima. În mai puțin de o jumătate de oră, cele o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
două zile pe drum și șase trenuri), așa că n-are ce face cu o permisie de trei zile. Astfel că e condamnat să mă asculte pe mine cum le Înfloresc. — Ehe, tinerețe coaie crețe, Îl aud spunînd, În timp ce ochii Îi pîlpîie visători. O vreme, fumăm tăcuți, privind stelele. Apoi Csabi spune: — Mi se pare mie sau puți a căcat? Mutarea iubite prinț, știi tu Pe 5 decembrie Îmi vine ordinul de mutare. Din senin. Primesc În baterie un telefon de la Comandament
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Nu văd... De ce nu văd? NU... — Ce e? Ce am? Întreabă vocea care nu e a mea, deși mie Îmi iese pe gură. Mă ajută să cobor din camion locotenentul Cornea, sîntem chiar pe aleea din fața infirmeriei, becurile albastre Încă pîlpîie În regim de alarmă. După ce reușesc să mă dau jos, Îmi pune o mînă În piept și, ridicîndu-și privirea și cercetîndu-mi chipul, Îmi șterge sîngele de pe bărbie cu o batistă. Un gest plin de compasiune care mi-l face simpatic
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
esențialul. Chiar dacă ar fi ceva de spus, mă Îndoiesc că mi-ar spune. Ca să mă ferească, În primul rînd. Fumăm În capătul coridorului, e seară și orașul pestriț de lumini pare o copie mult mai palidă a cerului pe care pîlpîie o mînă de stele. Latră foarte mulți cîini, asta e clar. Îi pasez un sandvici lui Moise, care mă Întreabă dacă am aflat ceva. Întreabă șovăielnic, probabil că nu așteaptă un răspuns. Mă fudulesc cu treningul meu de bumbac. E
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
neutră și mă privesc cu gravitate. Dar nu Întreb nimic, nu simt nevoia să spună nimic. Nici eu. Deschid fereastra. Prin frigul umed se distinge un miros de fum domestic de cărbuni. Se aud cîini, orașul abia se ghicește, ici-colo pîlpîie neconvingător cîte o lumină În bezna umedă. Cred că Las Vegasul ar arăta identic, dacă l-ar cunoaște pe Ceaușescu. Rafale de fulgi apoși bat pieziș și mi se pun pe față, În Încremenirea nopții se aud burlanele picurînd. Închid
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
spune că În studio va sosi curînd Ion Iliescu și din felul În care o face se Înțelege că asta Înseamnă ceva. Mica Încăpere geme de pacienți și de cadre medicale, practic unii din ei sînt lipiți de sticla care pîlpîie albăstrui. Apare Ion Iliescu și e introdus În mijlocul oamenilor din studio, apoi e lăsat singur și ține un discurs scurt. Tovarăși cetățeni, spune el. — Băăă... ia nu ne mai fă tu atîta tovarăși, zbiară o voce. — SSST! Ia tăceți! — Ia
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ne plimbarăm pe malul unui lac asemeni, până ce în dreptul unei lumini subțiri venite de sus, ea se opri și mă-nlănțui din nou cu mâinile după gât. „Nu vreau să mai plec” rosti, și în clipa aceea, deasupra mormântului ei, pâlpâi o jucăușă, disperată flacără albăstruie. 23. Începură ploile de toamnă, morocănoase, subțiri, lungi, se auzeau lovind în burlanul de lângă fereastră, zilele treceau apăsătoare. În asemenea zile proprietarii mei își treceau vremea la bucătărie, unde-și făceau focul la soba mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, îngenunchind pe rând la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din întâmplare apropiate. Și toți patru, în preamurgul din Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumânări aprinse, flăcările noastre pâlpâind invizibile, simțindu-le numai căldura, în timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; își duse mâna dreaptă la gură, în timp ce crucea se mărea și îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Înaltă, În pereții căreia se deschideau gurile Întunecate ale cîtorva galerii, de unde, pătrunzînd pe una dintre ele, ajunseră Într-un găvan ceva mai uscat, cu paie sau fîn pe jos, un fel de culcuș. Într-un ungher Îndepărtat al acestuia, pîlpîiau anemic flăcările unui foc pe cale de a se stinge. LÎngă foc ședea, direct pe pămînt și Învelit cu o pătură, un bătrînel cu un fes tricotat pe cap. La prima vedere, nu părea să fie cine știe ce de capul lui. Fața
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să-mi dezlegi picioarele, ca să stăm de vorbă În mod civilizat și să dezbatem În continuare această problemă? Michel tăcu Încurcat. Nici măcar nu se putea preface că n-a auzit. Ca să cîștige timp, mai puse cîteva vreascuri pe foc. Felinarul pîlpîia tot mai anemic, dînd semne că acetilena e pe terminate; În curînd, aveau să rămînă pe Întuneric. — Sunt rănit, nu mă pot mișca, pretextă. — Ești un mincinos la fel de prost ca mine, conchise Pablo. Mai bine, hai să vorbim despre altceva
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]