498 matches
-
la sfârșitul zilei într-o odaie (sub cheie) de la mansarda facultății. La una dintre lecțiile de doctrină militară o tovarășă căpitan venită de la Statul Major m-a surprins zâmbind în vreme ce ea desfășura mari strategii de apărare națională. Nu m-a pălmuit chiar ca pe-un răcan nenorocit (deși pentru câteva clipe am fost convinsă că asta va face), dar a dat de pământ și-a lovit cu piciorul caietul meu de ostaș în care strecurasem (fără permisiune) schelete consonantice. Unde mă
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și L-a biciuit pe Isus; iar soldații au făcut o coroană de spini și I-au pus-o pe cap și, îmbrăcându-L în purpură, veneau la El și-I spuneau: („Dumnezeu să Te mântuiască, regele iudeilor!”); și Îl pălmuiau. 3. L-a dus afară dinaintea tuturor: (A ieșit deci Isus afară, purtând coroana de spini și mantia purpurie. Și le-a zis Pilat: „Iată omul!”). Și, cum Îl văzură, preoții au început să strige, spunând: („Răstignește-L, răstignește-L
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
drogați? Ochii cenușii și împăienjeniți ai bărbatului se fixară asupra ei. Vântul îi răscolea părul în șuvițe mici care combinate cu starea și înfățișarea lui, îl transforma într-o ființă diabolică. În momentul acela Carlina ar fi vrut să-l pălmuiască, dar o forță mai puternică decât mânia o făcuse să înghită în sec, conducând-o către o stare mai calmă. Brațele lui puternice vroiau să o cuprindă pe Carlina cu intenția de a trage-o mai aproape de el. Mâinile lui
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
arăt eu moneda de 25 de bani, dă-i telefon, convinge-te! Cristina smucește moneda din mîna mea, vrea să pornească spre intrarea în hotel, dar se întoarce după numai un pas și mă amenință: Dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc, să știi! Strîng din umeri în semn că accept condiția. Cristina face un gest scurt cu capul spre intrare și pornim într-acolo. Vino să stai lîngă mine, să auzi ce discutăm, îmi spune, intrînd în cabina telefonică, înghesuindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tine?! Am ieșit cu ea pe poartă... Las jos, lîngă cuier, sacoșa cu casca de protecție, apoi îmi scot scurta și fularul, agățîndu-le în cuier. Să știi, mă amenință ea din nou, preocupată de telefon, dacă nu ai dreptate, te pălmuiesc pînă-ți crapă obrazul!... Alo, se adresează în receptor, un fir cu orașul, vă rog!... Stai aici, lîngă mine, să auzi discuția, îmi arată spre pat, aproape ordonîndu-mi, cu glasul tremurînd de furie. Imposibil! murmură ea. Cine știe ce-ai înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
centralei combinatului. Ți-am spus să iei ioc, să auzi! îmi indică din nou marginea patului. Alo, cu tovarășa ingineră-șefă Roman, vă rog! Siguranța și furia doamnei Cristina au început deja să mă irite. "Îți place a naibii să pălmuiești", îi spun în gînd, așezîndu-mă pe marginea patului, lîngă ea, auzind în receptor țîrîitul mărunt al centralei pe interior. Dacă n-am dreptate, spun eu, accept palmele. Dar dacă am? Întoarce brusc privirea spre mine: aceiași ochi mari de căprioară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întîlnit cu buna ei prietenă, Brîndușa, pe firul aceluiași gînd căprioara imaginată de mine este, de fapt, o hienă deghizată... "Ei bine, zic eu în gînd, ridicîndu-mă de pe pat, retrăgîndu-mă spre cuier, nu ies din camera asta pînă nu te pălmuiesc, frumoasă doamnă; să mă ții minte! Fie ce-o fi !..." Da, Brîndușa, voi face întocmai: o scriu, o semnez, pun ștampila mea de certificare și o trimit, spune Cristina, aruncîndu-mi o privire rece. Totuși, mă întreb, așa, omenește, nu e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
molcom, dar destul de grav ca să mă înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc un bărbat, dar să-l pălmuiesc pînă la sînge, iar azi, cînd l-am avut în față, cînd nu ne mai despărțea plasa de sîrmă, cînd el era cel cu privirea în pămînt, mi s-a făcut o așa lehamite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc un bărbat, dar să-l pălmuiesc pînă la sînge, iar azi, cînd l-am avut în față, cînd nu ne mai despărțea plasa de sîrmă, cînd el era cel cu privirea în pămînt, mi s-a făcut o așa lehamite de gîndul meu intim de răzbunare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plasa de sîrmă, cînd el era cel cu privirea în pămînt, mi s-a făcut o așa lehamite de gîndul meu intim de răzbunare încît nici măcar să-l jignesc cu un cuvînt nu am putut. Și-n loc să-l pălmuiesc pe el, cel care pretinde că pune umărul la făurirea istoriei, m-am întors în bucătărie și te-am pălmuit pe tine, un copil... Poate peste zece-cincisprezece ani, cînd apele vor fi clare, cînd tu vei fi bărbat matur, vei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
meu intim de răzbunare încît nici măcar să-l jignesc cu un cuvînt nu am putut. Și-n loc să-l pălmuiesc pe el, cel care pretinde că pune umărul la făurirea istoriei, m-am întors în bucătărie și te-am pălmuit pe tine, un copil... Poate peste zece-cincisprezece ani, cînd apele vor fi clare, cînd tu vei fi bărbat matur, vei fi fizician, poate că atunci vei înțelege... Ce? am întrebat eu în șoaptă, nedumerit de ceea ce auzeam. Multe. Hai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din fața ei, ocolindu-i privirea, încerca să o convingă de ceva anume. Apoi... palmele ei năprasnice abătute asupra mea..., boneta din pînză albă arsă pe plită..., șorțul plin de sînge... și amărăciunea aceea din glasul ei: "Un copil"... Visase să pălmuiască un bărbat, dar m-a pălmuit pe mine... Iar seara, cînd am mîncat împreună la aceeași masă, a știut să-și recapete demnitatea numai prin cîteva cuvinte. Mi-a dat un sfat simplu și profund. În cîteva minute mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să o convingă de ceva anume. Apoi... palmele ei năprasnice abătute asupra mea..., boneta din pînză albă arsă pe plită..., șorțul plin de sînge... și amărăciunea aceea din glasul ei: "Un copil"... Visase să pălmuiască un bărbat, dar m-a pălmuit pe mine... Iar seara, cînd am mîncat împreună la aceeași masă, a știut să-și recapete demnitatea numai prin cîteva cuvinte. Mi-a dat un sfat simplu și profund. În cîteva minute mi-a spus mai mult decît dacă am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
altă soluție, pentru zece-douășpe ore, nu există. Se oprește, mai rămîne cu mîna întinsă spre mine cîteva secunde, apoi, obosită, își lasă mîna în jos, oprindu-și-o pe luciul mesei ovale. Capul ei brumat se scutură scurt, înghețîndu-mi sufletul, pălmuindu-mă ca un vînt de miazănoapte. Are dreptate Tamara, multă dreptate mai are! sîntem aici la masa unui mare joc. Ar fi trebuit să-l recitesc pe Dostoievski, în special Jucătorul, să văd ce simte un om într-o asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în oraș și v-am văzut, i-am spus. Dar nu eram sigură; a trecut mult de atunci. Ea m-a rugat să mă interesez și să-i spun dacă sînteți unul și același cu cel pe care l-a pălmuit. Sper să vă mai amintiți, surîde farmacista. Cam la o lună o dată, ne întîlnim și stăm de vorbă. Ne-am amintit chiar și de mămăliga făcută de dumneata din făină necernută... Ce s-au supărat atunci sezoniștii!... Da, murmur eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îi spuneam că n-are rost să plîngă după vacă și ea rîdea, ducîndu-și degetul la bărbie; cine să fi văzut în țărăncuța aceea pe doamna de acum?!... Știi că te-am visat ast-noapte? o întreb. Doamna profesoară mă pălmuise, iar tu mi-ai dat un prosop să mă șterg... Farmacista rîde. Rîde fericită: Asta înseamnă că ne-am gîndit unul la celălalt. Îmi spui unde o pot găsi? întreb eu în timp ce ea mai rîde. Nu-i nevoie, Mihai, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Stadiul acesta către moarte e oricum apăsător, dar să-mi bat chiar eu joc, făcând o grămadă de temenele, de strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că-mi pălmuiesc morții mei iubiți, să le urăsc ca pe niște mâini lașe, de boieroaică decăzută... câteodată e prea greu de îndurat. [...] Sărbători fericite, negruța mea; an nou fericit. De-ar putea să ne aducă laolaltă! Dar atunci, fără nici o îndoială, după cum
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Isus” trebuie realimentată mereu : „E pofta paranoică de dominare, de subjugare, de șantaj, de ilustrare a primului slogan fascist din istoria umanității : Evreii sunt poporul ales de Dumnezeu. Pentru ce merite sau misiuni o fi fost ales ? Pentru a-l pălmui, și scuipa, și biciui, și răstigni pe Mântuitor ?” (România Mare, nr. 191, 1994). La rândul său, publicistul Ion Cristoiu a reluat și el teza vinovăției evreilor de a-l fi ucis pe Isus, Într-un editorial al ziarului pe care
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mă dau înapoi...” Un om al legii este amestecat în scandal, o femeie îl acuză și în același timp are un gest de familiaritate cel puțin straniu, gest amendat cu brutalitate de către comi- sarul de poliție. Unul dintre sergenți o pălmuiește peste gură, iar lovitura de o violență maximă provoacă un șoc atât femeii, cât și spectatorului nocturn. Deodată scena se îndepărtează filmic, camera nu mai permite plan deta- liul, ci înregistrează un efect de siluetă. Lovitura a creat un efect
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
între- prinsă de căpitanul Pandele și de dl. Turtureanu, are în vedere un furt nedovedit și este ilegală, dar cei supuși vio- lenței fac parte dintr-un segment social discreditat și peri- feric față de care excesele sunt permise. Lefter o pălmuiește pe chivuță, gest pe care nu-l amendează nimeni, compor- tamentul său asimilabil unei furor hystericus este abuziv și recalcitrant. Acesta „răcnește îngrozitor cu pumnii-ncleș- tați” la femeia terorizată, a cărei sarcină reclamă un com- portament mai blând, „pe când ceilalți
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
minte când tu și Serghei ați fugit și m-ați lăsat poticnindu-mă și zbierând În adâncul pădurii! (Exagerat!). Ah, la fessée que je vous ai flanquée - Ah, și ce bătaie v-am tras! (A Încercat Într-adevăr să mă pălmuiască o dată, dar tentativa n-a mai fost repetată niciodată.) Votre tante, la Princesse, pe care ai lovit-o cu pumnulețul pentru că a fost grosolană cu mine! (Nu-mi amintesc.) Și cum Îmi spuneai la ureche micile tale necazuri de copil
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pus ca aducătorul veștii proaste un pașă ce tremura ca varga a pus să fie biciuit la sânge. În sublimul Padișah s-a aprins mânia cea grozavă. După obicei, sultanul și-a dat palme, și-a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ai cărei obraji se preling lacrimi mute. Trebuia să ți-o spun... Și, de ți-am greșit, te rog să mă ierți. Altfel... altfel n-am putut face. Dacă turcii... Maria zvâcnește capul, își șterge brutal lacrimile cu palmele, aproape pălmuindu-se, cu trufie imperială, rece, ascuțită ca lama unei săbii. În privința iertării, mai am puțin și te-am iertat de șaptezeci și șapte de ori câte șapte! Cât despre "ajutor", spune ea brutală, ironică, n-ai teamă. Ne-o ajuta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
glasul: Apăi... dacă tot a venit vorba de ce-i vechi și de ce-i nou, fie-mi îngăduit a zice și eu o vorbă. Nu ți-a fi cu supărare că limba-mi a fi cam ascuțită? își pedepsește el buzele pălmuindu-le. Nu-ncape supărare. D-aia v-am ales sfetnici, "să mi-o ziceți". Cât despre limbă, numai prostul se supără de înțepătură. Noi, boierii, boierimea cea mare avem o durere... Apăi, unde-i buba? Poate i-om găsi leacul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sau chiar mai mult! Depinde de împrejurări și de natura factorului uman. Într-o secvență de neuitat din filmul Mondo cane, un anormal cu bani (sau un anormal angajat de un alt anormal cu bani) executa o rapsodie de Liszt, pălmuind cu dexteritate obrajii unui întreg șir de bieți oameni aliniați smirnă, plătiți pentru a întruchipa un instrument muzical sui-generis, cu clape de carne, și a face posibilă această cinică extravaganță. E mai suportabilă o asemenea originală experiență decât una - „banală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]