1,423 matches
-
și așteaptă să adoarmă pentru totdeauna. Păpădie: Eu sunt un om. Piatră: Eu sunt o rocă. Sfinx: Omul este o rocă, o rocă ce caută cerul urcând pe munte. Păpădie: Vârful muntelui se ascunde printre nori. Sfinx: Așa pare el, Păpădie. E o Fata Morgana. Păpădie: Nu înțeleg. Sfinx: Vârful muntelui dă impresia că atinge cerul, lasă omului iluzia că poate atinge acea linie a infinitului cu mâna. Când ești aproape în vârf crezi că poți mângâia cerul, dar pasul următor
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
totdeauna. Păpădie: Eu sunt un om. Piatră: Eu sunt o rocă. Sfinx: Omul este o rocă, o rocă ce caută cerul urcând pe munte. Păpădie: Vârful muntelui se ascunde printre nori. Sfinx: Așa pare el, Păpădie. E o Fata Morgana. Păpădie: Nu înțeleg. Sfinx: Vârful muntelui dă impresia că atinge cerul, lasă omului iluzia că poate atinge acea linie a infinitului cu mâna. Când ești aproape în vârf crezi că poți mângâia cerul, dar pasul următor îți arată că roca nu
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
omului iluzia că poate atinge acea linie a infinitului cu mâna. Când ești aproape în vârf crezi că poți mângâia cerul, dar pasul următor îți arată că roca nu poate atinge cerul, că totul a fost o iluzie, un vis. Păpădie: Atunci de ce mai urcați muntele? Piatră: Mereu există acea speranță ferecată în cutia Pandorei. Sfinx: Cerul e absolutul spre care tinde roca. Păpădie: Pe care nu-l poate atinge. Sfinx: Pentru că nu a învățat să ardă, să vadă flacăra uitată
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
următor îți arată că roca nu poate atinge cerul, că totul a fost o iluzie, un vis. Păpădie: Atunci de ce mai urcați muntele? Piatră: Mereu există acea speranță ferecată în cutia Pandorei. Sfinx: Cerul e absolutul spre care tinde roca. Păpădie: Pe care nu-l poate atinge. Sfinx: Pentru că nu a învățat să ardă, să vadă flacăra uitată a stâncii sale. Doar când descoperă acea lumină lăuntrică poate să treacă dincolo de vârful muntelui și să se unească cu cerul. Păpădie: Eu
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
roca. Păpădie: Pe care nu-l poate atinge. Sfinx: Pentru că nu a învățat să ardă, să vadă flacăra uitată a stâncii sale. Doar când descoperă acea lumină lăuntrică poate să treacă dincolo de vârful muntelui și să se unească cu cerul. Păpădie: Eu rămân o simplă rocă. Sfinx: Până ce vântul îți va fura puful și tu vei realiza că nu te-ai bucurat de cerul eternității. Păpădie: Începe să bată vântul. Sfinx: Nu e un lucru bun. O să urcăm cu greu. E
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
acea lumină lăuntrică poate să treacă dincolo de vârful muntelui și să se unească cu cerul. Păpădie: Eu rămân o simplă rocă. Sfinx: Până ce vântul îți va fura puful și tu vei realiza că nu te-ai bucurat de cerul eternității. Păpădie: Începe să bată vântul. Sfinx: Nu e un lucru bun. O să urcăm cu greu. E posibil să nu mai ajungem în vârf niciodată. Nori, vânt furtună și un vârf ce așteaptă să-i mângâi chipul. Piatră: Eu nu renunț. Am
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
ne împiedecăm de orice piatră nu mai vom mai cunoaște răsăritul. Sfinx: Ai dreptate. Norii, furtunile și vânturile sunt mereu în jurul nostru. Dacă refuzăm să traverzăm această pâclă, ne vom lega singuri de flacăra înghețată a solului uscat și rece. Păpădie: Mie mi-e teamă de furtună, de vânturi, de nori. Eu sunt mulțumit în lumea mea. Sfinx: Ești ca un flutur ce se pierde în paradisul unei flori, se lasă îmbătat de parfum și-n clipa următoare închide ochii. (Un
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
lumea mea. Sfinx: Ești ca un flutur ce se pierde în paradisul unei flori, se lasă îmbătat de parfum și-n clipa următoare închide ochii. (Un fulger pare să despartă văzduhul. La scurt timp un tunet strigă mânios din înălțimi.) Păpădie: Mi-e teamă. (Aleargă spre deschizătura de la baza muntelui.) Veniți! E un adăpost pentru vreme rea. E un loc sigur. Sfinx: Nimic nu este sigur. Păpădie: Veniți! Piatră: Noi nu ne temem de furtună. Păpădie: O să închideți ochii pentru totdeauna
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
fulger pare să despartă văzduhul. La scurt timp un tunet strigă mânios din înălțimi.) Păpădie: Mi-e teamă. (Aleargă spre deschizătura de la baza muntelui.) Veniți! E un adăpost pentru vreme rea. E un loc sigur. Sfinx: Nimic nu este sigur. Păpădie: Veniți! Piatră: Noi nu ne temem de furtună. Păpădie: O să închideți ochii pentru totdeauna, dacă escaladați muntele pe o asemenea vreme. Sfinx: E mult până răsare soarele. Piatră: Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
tunet strigă mânios din înălțimi.) Păpădie: Mi-e teamă. (Aleargă spre deschizătura de la baza muntelui.) Veniți! E un adăpost pentru vreme rea. E un loc sigur. Sfinx: Nimic nu este sigur. Păpădie: Veniți! Piatră: Noi nu ne temem de furtună. Păpădie: O să închideți ochii pentru totdeauna, dacă escaladați muntele pe o asemenea vreme. Sfinx: E mult până răsare soarele. Piatră: Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit, e asemenea păsării ce taie furtuna și culege razele
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
dacă escaladați muntele pe o asemenea vreme. Sfinx: E mult până răsare soarele. Piatră: Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit, e asemenea păsării ce taie furtuna și culege razele de aur ale zorilor eternității. Păpădie: Veniți! Piatră: Urcăm! Sfinx: Pornim împreună. Păpădie: Renunțați! (Piatră și Sfinx încep să escaladeze muntele. Ploaia îi izbește în față. E atât de deasă, încât nu se mai zăresc unul pe altul. Din când în când câte un fulger le
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
Sfinx: E mult până răsare soarele. Piatră: Pe soare e ușor. Sfinx: Pe vremea capricioasă, cine gustă vârful ascuțit, e asemenea păsării ce taie furtuna și culege razele de aur ale zorilor eternității. Păpădie: Veniți! Piatră: Urcăm! Sfinx: Pornim împreună. Păpădie: Renunțați! (Piatră și Sfinx încep să escaladeze muntele. Ploaia îi izbește în față. E atât de deasă, încât nu se mai zăresc unul pe altul. Din când în când câte un fulger le luminează calea. Alunecă. Se agață din nou
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
Renunțați! (Piatră și Sfinx încep să escaladeze muntele. Ploaia îi izbește în față. E atât de deasă, încât nu se mai zăresc unul pe altul. Din când în când câte un fulger le luminează calea. Alunecă. Se agață din nou.) Păpădie (din adăpost): Nu-i mai văd. Nu știu ce s-a întâmplat cu ei. Sunt încăpățânați. Nu m-au ascultat deloc. (Încearcă să facă câțiva pași, dar se întoarce în adăpost.) Este imposibil. (De pe muntele stâncos se aude un glas.) Piatră: Sfinx
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
după o clipă de liniște) Nu mă aude. Ce s-a întâmplat cu el? Și ploaia nu mai încetează. Am rămas suspendat. M-a agățat o piatră și nu pot să mă mai desprind din brațele ei. (din nou) Sfinx! Păpădie: E prăpăd. Ce s-o fi ales de ei? Piatră: Sfinx! (La un moment dat se face liniște. Un timp se aude zbuciumul furtunii ce frământa natura, pe urmă se luminează.) Păpădie (ieșind din adăpost) E liniște. Furtuna a trecut
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
mai desprind din brațele ei. (din nou) Sfinx! Păpădie: E prăpăd. Ce s-o fi ales de ei? Piatră: Sfinx! (La un moment dat se face liniște. Un timp se aude zbuciumul furtunii ce frământa natura, pe urmă se luminează.) Păpădie (ieșind din adăpost) E liniște. Furtuna a trecut. Parcă nici nu a fost vreodată. Nu știu nimic de Piatră și Sfinx. Piatră: (pe la mijlocul muntelui) S-a luminat! Acum pot observa roca ce m-a agățat. E o piatră cu reflexe
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
căutam. Sunt mulțumit. De fapt nici nu am știut ce caut, această piatră mi-a deschis ochii. (se dezleagă de piatra ce-l ținea ancorat. Mă întorc la câmpie cu o comoară culeasă de pe munte. (Piatră ajunge la poalele muntelui.) Păpădie: Piatră! Piatră: M-am pierdut de Sfinx. Păpădie: Poate s-a rătăcit. Piatră: Cred că a cucerit vârful. Sfinx (în vârful muntelui): E atâta liniște aici. (Privește în jur.) O floare. E o floare de colț. Floarea și lumina e
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
știut ce caut, această piatră mi-a deschis ochii. (se dezleagă de piatra ce-l ținea ancorat. Mă întorc la câmpie cu o comoară culeasă de pe munte. (Piatră ajunge la poalele muntelui.) Păpădie: Piatră! Piatră: M-am pierdut de Sfinx. Păpădie: Poate s-a rătăcit. Piatră: Cred că a cucerit vârful. Sfinx (în vârful muntelui): E atâta liniște aici. (Privește în jur.) O floare. E o floare de colț. Floarea și lumina e secretul. Floarea de colț e lumina din stânca
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
lumină, purtându-te spre absolut. (Culege floarea și o ascunde în cămașă, lângă inimă.) Ea e dovada că am atins vârful muntelui, că m-am eliberat de neputința în care se zbate roca. (Coboară. Ajunge la poalele muntelui.) Piatră: Sfinx! Păpădie: Ai biruit muntele de piatră? (Sfinx scoate din sân floarea de colț.) Sfinx: Dovada înălțării mele. Referință Bibliografică: Lumina uitată din stâncă / Ana Cristina Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1833, Anul VI, 07 ianuarie 2016. Drepturi de Autor
LUMINA UITATĂ DIN STÂNCĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1833 din 07 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350035_a_351364]
-
doisprezecelea ceas Vremea urcă în imponderabil, Păsările sub zborul cărora moleculele de aer mor Poartă tăcerea între particule, Doar mișcarea browniană în dezordinea ei Ordonează apa de ploaie Din paharul de pe masă. Cântecul mierliței pune miere în levitația Fulgului de păpădie Dus mai departe în interiorul zilei Cum orele sunt plimbate de indicatoarele ceasului Pe cadranul numerotat de cineva Ce n-a știut să numere Decât până la al doisprezecelea ceas. A doua moarte a lui Zeus Zeus în speranța nemuriri Cât a
POEME DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1483 din 22 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350142_a_351471]
-
476 din 20 aprilie 2012 Toate Articolele Autorului Autor: Cezarina ADAMESCU Contribuție la Proiectul RUGĂ FĂRĂ SFÂRȘIT inițiat de ziarul „Națiunea” - Romeo TARHON Sunt cineva de aproape; Dimineața mă nasc pentru tine Stea vorbitoare cu toate speranțele mele nacele de păpădie. Sunt aici fruct patetic și crud tot mai mult năpădită de tandrul nisip ca un cuibar de clepsidră... Sunt porumbel rătăcit; Mă sprijin cu tâmpla de umărul casei. Cum să m-așez, o, cum? Stavilă vie infinitului dintre cuvinte? Sunt
SUNT ROATĂ – SUNT CINEVA DE APROAPE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 476 din 20 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362076_a_363405]
-
uitate Pe un pisc de seri uitate, Ce pătrunde -n noi feeric, Nopțile -s acum uitate... În delirul periferic. Ticăie cu sârg credința, Care sună cam molatic, Ce pe însuși neputința... O transformă -n fantomatic. De păreri aberative... Se -nvârte-o păpădie... Negăsind alternative, Zburdă-ntruna pe câmpie. Viața poartă văluri negre, Mai avem un singur dor Lăsat fără acoperire, Ajunge nesimțitor. Între mine stă putința... Și delirul mediatic, Că mă caută dorința, Să fac un salt acrobatic. Molto bene În curtea
ANTOLOGIA ”LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ” STARPRES 2016 de ELENA BULDUM în ediţia nr. 2099 din 29 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365333_a_366662]
-
ÎN FLORI... DE VIE Autor: Luminița Postolache Publicat în: Ediția nr. 2340 din 28 mai 2017 Toate Articolele Autorului Să mă îngropi în flori..de vie Să mă îngropi în flori... de vie, Flori culese din câmpie: Lavandă ,maci și păpădie,... Florile care-mi plac mie. Să mă îngropi în trandafiri, Doar petale,fără spini. Să mă cauți din priviri, Prin petale de crini. Să mă îngropi între bujori, Pictați în mii de culori, De cu seară până-n zori, Să mă
SĂ MA ÎNGROPI ÎN FLORI... DE VIE de LUMINIȚA POSTOLACHE în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/365403_a_366732]
-
Acasa > Versuri > Cuvinte > SĂ NU MĂ CAUȚI Autor: Georgeta Zecheru Publicat în: Ediția nr. 1255 din 08 iunie 2014 Toate Articolele Autorului Să nu mă cauți prin firele de păpădii Decît în zori cînd bob de rouă sunt și te aștept să vii Să nu mă cauți printre stele decît în nopțile albastre Sunt Luna prinsă între ele ce luminează zări sihastre Să nu mă cauți, dacă bate vîntul ai
SĂ NU MĂ CAUŢI de GEORGETA ZECHERU în ediţia nr. 1255 din 08 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365447_a_366776]
-
greutatea când poetul îi smulge sufletul vieții. Îngenunchere. Sărutatul pământului. Îmbrățișarea aerului. Pășitul pe valuri. Stavilă cascadei din creierul munților. Ce? Un vers. Atât. Poate schimba Universul. Răsturna relieful. Transforma pietrele în stele suitoare în crug. Ori în nacele de păpădie pentru dirijabile. Tainice și întortocheate sunt căile dragostei. Dacă pornești pe ele, te înfunzi în labirintul de sine. Iar de aici, cu greu vei mai găsi o ieșire. Și totuși, iubirea e singura care salvează, îl pierde pe om, dar
POEME DE DUH. CÂTEVA GÂNDURI DE DUH de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365471_a_366800]
-
suprafață de uitare pe unde toată lumea trece fără să își dea seama că în fiecare zi coborâm în pustiu, în tăcerea aceea grăbita și fără porți. (Poate mușchiul o avea propria ardoare precum o lampă intactă.) În dorința pufului de păpădie, oracolul însămânțat de cărări:la orizont cuvintele fac labradorii...Barataria, 18.VIII.2013 MUSGO Pară María Roibu, con gratitud. En la orilla imposible de los ahoras, me entrego al musgo. Verde de fuego en la llama de mis zapatos, incendiado
MUSGO [MUŞCHI] POEM DE ANDRÉ CRUCHAGA, TRADUS IN LIMBA ROMÂNĂ, DE MARIA ROIBU de MARIA ROIBU în ediţia nr. 963 din 20 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364996_a_366325]