464 matches
-
din satul Șaru Dornei, datează din 1846, slujbele erau însă oficiate de preotul din Șaru sau de cel din Păltiniș (călugăr). Fiind doar o bisericuță mică, în 1850-1854 s-a clădit în Panaci o biserică ceva mai mare (începută sub păstorirea preotului Theodor Mrejeru, și terminată sub cea a lui Toader Mîndrilă), construită din bârne, cu un turn central și cu clopopotniță aparte, cu interiorul pictat pe pânză de in în ulei de câtre frații Tomovici din Piatra Neamț. În primele zile
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Panaci () [Corola-website/Science/325658_a_326987]
-
văcăritului. Ca urmare a acestui eveniment, domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) i-a cerut patriarhului Constantinopolului să aprobe mutarea în scaunul de mitropolit al Moldovei a fratelui său, , care îndeplinea pe atunci funcția de mitropolit al Tesalonicului (1745-1760). La începutul păstoririi mitropolitului Gavriil, în Moldova au domnit fratele său, Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), și nepotul său, Grigore Callimachi (1761-1764, 1767-1769). În timpul păstoririi mitropolitului Gavriil Callimachi (1760-1786), a fost construită Catedrala Sf. Gheorghe din Iași. Mitropolitul Gavriil Callimachi este atestat în calitate de ctitor
Gavriil Callimachi () [Corola-website/Science/325698_a_327027]
-
de mitropolit al Moldovei a fratelui său, , care îndeplinea pe atunci funcția de mitropolit al Tesalonicului (1745-1760). La începutul păstoririi mitropolitului Gavriil, în Moldova au domnit fratele său, Ioan Teodor Callimachi (1758-1761), și nepotul său, Grigore Callimachi (1761-1764, 1767-1769). În timpul păstoririi mitropolitului Gavriil Callimachi (1760-1786), a fost construită Catedrala Sf. Gheorghe din Iași. Mitropolitul Gavriil Callimachi este atestat în calitate de ctitor al acestei biserici de inscripția de pe piatra sa de mormânt aflată în pridvorul bisericii pe care scrie că ""au făcut bisărica
Gavriil Callimachi () [Corola-website/Science/325698_a_327027]
-
se aflau un număr de 47 icoane mari și mici, parte din ele provenind, probabil de la vechea biserică de lemn. Creșterea populației a determinat spre sfârșitul secolului al XIX-lea începerea demersurilor necesare pentru edificarea unei noi biserici. Astfel, în timpul păstoririi preotului Aurel Bilțiu, adunarea bisericească a hotărât în data de 13 februarie 1891 începerea lucrărilor la noua biserică a satului. Anul 1897 aduce demolarea vechii biserici de lemn, ocazie cu care, materialul rezultat este împărțit între cei care au cărat
Biserica de lemn din Rus () [Corola-website/Science/324599_a_325928]
-
am ridicat această biserică pentru regele Sigismund care a restituit bunurile pierdute de tatăl nostru Vratislav. Matia, Vratislav, Miclăuș de Ribița și cu fetele Ana și Ioanca au construit-o în 1404” (pe peretele sudic) și „S-a construit sub păstorirea papei Grigore și a lui Anastasie, 1404” (pe peretele nordic). Același cercetător aducea și o serie de precizări privitoare la familia ctitorilor acestui lăcaș de închinăciune. Astfel, un prim strămoș, Neacșa Teodor, obținea în 1369, confirmarea luării în posesie a
Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Ribița () [Corola-website/Science/324645_a_325974]
-
Cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș pre anul 1900 aflăm că la începul secolului XIX în Poșaga de Jos au funcționat ca preoți Vasile Popa acestuia urmându-i Vasilie Pintea care slujea pe la anul 1842. În timpul păstoriri acestora probabil a fost construită (în 1828) și biserica strămutată la Hărcana. Biserica a fost surprinsă într-o fotografie în anul 1935, menționată de cercetătoarea Ioana Cristache-Panait. Prin intermediul acestei fotografii i-au putut fi remarcate armonia proporțiilor, farmecul acoperișului cu
Biserica de lemn din Hărcana () [Corola-website/Science/324734_a_326063]
-
articole și cuvântări în "Mitropolia Moldovei și Sucevei", "Mitropolia Ardealului", "Telegraful Român", "Îndrumătorul Bisericesc" de la Sibiu și cel de la Cluj-Napoca; pastoralele de Paști și de Crăciun au fost strânse în volumul "Tâlcuiri din Sfânta Scriptură", Cluj-Napoca, 1987, 470 p. Sub păstorirea sa, în Editura eparhiei au apărut numeroase lucrări de cultură bisericească și laică, care au sporit patrimoniul spiritualității neamului românesc. Arhiepiscopul Teofil s-a preocupat permanent de ridicarea culturală și teologică a preoțimii din eparhia sa, pentru a fi în
Teofil Herineanu () [Corola-website/Science/322067_a_323396]
-
au sporit patrimoniul spiritualității neamului românesc. Arhiepiscopul Teofil s-a preocupat permanent de ridicarea culturală și teologică a preoțimii din eparhia sa, pentru a fi în pas cu cerințele vremii, de a fi preoți vrednici în parohiile încredințate lor spre păstorire. Conștient de misiunea încredințată, Arhiepiscopul Teofil a desfășurat și o bogata activitate ecumenică. Pe plan extern a făcut parte din anumite delegații ale Bisericii Ortodoxe Române, care au vizitat Bisericile Ortodoxe surori (din URSS, Iugoslavia, Bulgaria, Siria, Locurile Sfinte). Pe
Teofil Herineanu () [Corola-website/Science/322067_a_323396]
-
din nou. Apa pluvială se infiltrase în zidurile bisericii, umflând tencuiala și pictura murală din interior. Acoperișul era găurit, grinzile erau parțial putrezite, iar mortarul de pe boltă se măcinase. Pereții interiori erau plini de mucegai, fiind înnegriți de intemperii. În timpul păstoririi preotului paroh Ioan Leonte s-a realizat un proiect de restaurare. După repartizarea în mai 2005 ca preot paroh la Cucuteni, pr. Mihail Adeodatus Ungureanu a început să se caute fonduri pentru restaurarea bisericii monument istoric. După calculele efectuate de
Biserica Schimbarea la Față din Cucuteni () [Corola-website/Science/322178_a_323507]
-
numai statistici cu numarul bogaților și al săracilor din Constantinopol sau Antiohia, ci, efectiv, a făcut și filantropie practică. Statisticile dovedesc o preocupare practică a sa. Că și Sfanțul Vasilie cel Mare, Sfanțul Ioan face din filantropie un program de păstorire, o prioritate în activitatea să că ierarh. Concret prima sa măsură pe care a luat-o după alegerea sa în scaunul de la Constantinopol a fost aceia de a reduce la minimum cheltuielile de la reședința. Din economia rezultată fondează , în capitala
Lucrarea filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/329606_a_330935]
-
zi din vara anului 1904 pe amplasamentul actual. Nu s-a mai apelat de această dată la procedeul demontării, biserica fiind trasă de patru perechi de boi peste grinzile de brad unse cu untură de porc. În anul 1937, sub păstorirea preotului Mihai Cârlănescu, se pune piatra de temelie a celei de-a doua biserici de lemn din Bogdănești. Terenul pentru noul lăcaș este donat de Simeon și Ioana Nistor, Vasile și Ioana Leț, Vasile și Anica Rusu, Gheorghe și Ecaterina
Biserica de lemn Pogorârea Sfântului Duh din Bogdănești () [Corola-website/Science/329991_a_331320]
-
din această perioadă desfășoară o intensă activitate de ctitorire de noi biserici în cuprinsul Mitropoliei. Daniil ctitorește la 1765 (1763) biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, centru administrativ al Hanatului Tătăresc din Bugeac la acea vreme. Tot pe timpul păstoririi sale s-au construit și s-au sfințit alte șase biserici, și anume: în 1761, biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din satul Molovata, în 1768 biserica cu hramul "Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril" din satul Doroțcol, în 1771, biserica
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
Patriarhiei Ecumenice, Ecaterina a II-a a decis scoaterea teritoriilor ocupate de sub jurisdicția patriarhiei de la Constantinopol și trecerea lor sub ascultarea canonică a Patriarhiei Ruse. Astfel arhiepiscopul Novorosiei cu sediul în acel moment la Poltava, Amvrosie (Ambrozie) Serebrenikov, primește în păstorire aceste teritorii. Pentru Bugeac și Ucraina Hanului sinodul Bisericii Ruse hotărăște înființarea Episcopiei Tighinei și Cetății Albe (Episcopia Benderului și Akkermanului), la conducerea căreia este înscăunat în 1791 episcopul Gavriil Bănulescu-Bodoni, originar din Bistrița-Năsăud, care devenea totodată și arhiereu vicar
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
la Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, care, având în vedere că timp de aproape 50 de ani fusese doar o simplă biserică parohială, se afla într-o stare destul de precară. Pentru a compensa pierderile teritoriale suferite, Mitropolia primește sub păstorire teritoriul nordului Dobrogei, care aparținuse până atunci Mitropolie Dirstei. Mitropolia a funcționat în noile condiții până la izbucnire noului conflict ruso-otoman din perioada 1806-1812. În noiembrie-decembrie 1806 Moldova și Muntenia au fost ocupate din nou de armatele Imperiului Rus. La 15
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
desființată în 1810 printr-un act al mitropolitului Gavriil Bădulescu-Bodoni, exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei: Exarhatul Tomarov (Tomarova) Exarhatul patriarhal al Tomarovului ("Tomarovei") a funcționat pentru o perioadă de 30-40 de ani la mijlocul secoluluii al XVII-lea, având sub păstorire localitățile din jurul orașului Reni, intrate sub stăpânirea Imperiului Otoman la 1621. Astfel, un tomos al Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea" „Muselimul”" sau „"Seroglanul"”, (), emis în septembrie 1664 în vederea confirmării contopirii exarhatului Tomarovului cu mitropolia Proilavului, arată că Restaurarea statutului
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
este găzduit la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galați, începând din anul 1642 și până prin 1653, când pleacă după ajutoare în Rusia. Un călător contemporan cu patriarhul Atanasie, diaconul Paul de Alep menționează că patriarhul Atanasie avea în grija sa și păstorirea credincioșilor din Brăila, oraș aflat sub stăpânire otomană și unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei. Mitropolitul locului îi încredințase fostului patriarh Atanasie dreptul de a hirotoni preoți și diaconi pentru partea de sud a Moldovei și de a îndruma viața
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
sub numele de Partenie al IV-lea. După ce a păstorit o vreme în scaunul mitropolitan de Brusa, a fost ales în cea mai importantă demnitate ecleziastică, în cinci rânduri, în perioadele 1657-1662, 1665-1667, 1671, 1675-1678 și 1684-1685. În timpul primei sale păstoriri, la 1659, are loc la Târgoviște un sinod local, convocat de domnul muntean Mihnea al III-lea Radu, și care a analizat probleme teologice și pastorale de interes și actualitate la acea dată. S-a păstrat un schimb de scrisori
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
și care a analizat probleme teologice și pastorale de interes și actualitate la acea dată. S-a păstrat un schimb de scrisori între Partenie, patriarhul de Constantinopol, și domnul Țării Românești referitoare la acest moment. În timpul celei de-a doua păstoriri, probabil la 1665, patriarhul Partenie a întărit drepturile de autodespotie ale Mănăstirii Tismana. După cea de-a doua retragere - silită - din scaun, în anul 1667, Partenie ajunge în Țara Românească în nădejdea de a câștiga bunăvoința domnitorului muntean Radu Leon
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
a primi moaștele Sfintei Paraschiva, era cuprins în eparhia care se numea „a Brăilei și Ismailului”, împreună cu Renii, Chilia, Cetatea Albă, Benderul și poate chiar cetățile muntene ocupate de turci”". În schimb Constantin C. Giurescu, la 1968, consideră ca certitudine păstorirea mitropolitului Proilav asupra raialelor din Țara Românească, fără a preciza care era sursa acestei informații: "Autoritatea mitropolitului Brăilei se întindea asupra tuturor creștinilor din raialele Dunării de jos, adică Turnu, Giurgiu, Brăila, Ismail, Chilia, asupra celor de la Nistru, adică Cetatea
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
anul 1812 poate fi socotit anul în care Mitropolia Proilaviei a înceta să funcționeze de sine stătător. Anul 1829 este considerat de marea majoritate a istoricilor ca anul desființării definitive a mitropoliei. De fapt acest an consfințește doar ieșirea de sub păstorirea "Mitropoliei Dirstei și Proilaviei" a ultimului teritoriu aparținând Țării Românești, anume raiaua Brăilei. Mitropolia continuă să existe, cu același nume, diferența fiind că scaunul Proilaviei devine acum doar unul nominal (fără eparhie). În anul 1840 Mitropolia Dirstei și Proilaviei își
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
sau s-au autointitulat într-o varietate de moduri de-a lungul timpului. Denumirile întâlnite în aceste titluri includ două categorii principale: Nu este cunoscut niciun tomos patriarhal prin care să se nominalizeze în mod expres teritoriile care intrau în păstorirea Mitropoliei Proilaviei. Astfel, în tomosurile de întronizare, mitropoliții sunt numiți folosindu-se numai denumirile scaunelor canonice aflate în subordinea directă a Patriarhiei Ecumenice (Proilavia și Tomarovul), fie ca "„al Proilaviei”" fie ca "„al Proilaviei și Tomarovului”". Episcopia Hotinului nu apare
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
fost primul care a dispus renovarea domului, lucrările durând mai puțin de 70 de ani. În 842, clădirea a ars după ce a fost lovită de un fulger. Trei ani mai târziu, s-a început reconstruirea catedralei. În perioada 1000-1020, în timpul păstoririi arhiepiscopului Hartwig (991-1023), a fost construit un cor cu o criptă înspre Vest. Sub arhiepiscopul Konrad I (1106-1147), au fost construite turnurile de pe latura de vest. Această biserică originală a experimentat, astfel, cel puțin trei campanii de construiri și reconstruiri
Domul din Salzburg () [Corola-website/Science/328210_a_329539]
-
în cuie de lemn, lateral, pe colțuri și centru, imitând îmbinările în trepte a grinzilor superioare în scopul evazării streșinii acoperișului, o soluție ingenioasă a meșterilor locali. Pictura, realizată în manieră naivă de un anumit pictor Adalbert, în 1843, în timpul păstoririi preotului Cosma Vasile și al episcopului Ioan Lemeni, se mai păstrează prin câteva scene compoziționale cum sunt: Visul și Scara lui Iacov, Nașterea lui Iisus, Cei trei Crai de la Răsărit, Duminica Floriilor, Patimile cu Flagelarea, Urcușul Golgotei și Răstignirea. Spațiile
Biserica de lemn din Stejera () [Corola-website/Science/327307_a_328636]
-
ridicată o casă socială pentru agapele frățești. După finalizarea lucrărilor, la data de 13 noiembrie 2011, lăcașul de lemn a fost resfințit de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Pimen Zainea. Biserica din Dumbrava este filială a parohiei din Românești, având în păstorire doar 50 de case. Biserica de lemn din Dumbrava-Găureni este construită în totalitate din bârne de stejar. Ea se sprijină pe un soclu din piatră de râu. Pentru a proteja edificiul de intemperii, pereții din bârne au fost placați cu
Biserica de lemn din Dumbrava, Suceava () [Corola-website/Science/330593_a_331922]
-
spre Transilvania, poposește aici timp mai îndelungat și face o danie. Locul a fost sfințit și de petrecerea ultimilor trei ani de viață a Sfântului Iosif cel Nou, de la Partoș, mitropolitul Timișoarei, între anii 1650-1653. Acesta, după trei ani de păstorire a credincioșilor creștini ortodocși din Timișoara și împrejurimi, se retrage la mănăstirea Partoșului simțindu-se îngreunat de povara anilor. La moartea sa,1656, trupul neînsuflețit al sfântului a fost zidit în naosul bisericii, în dreptul ușii de intrare. Harta austriacă a
Mănăstirea Partoș () [Corola-website/Science/330218_a_331547]