1,142 matches
-
LA SUPERSTIȚII, LA SPAIMELE NEMOTIVATE, LA SUSCEPTIBILITĂȚILE ACESTOR SUFLETE ÎN ALARMĂ; LA MANIA LOR DE A DORI SĂ DISCUTE CÂT MAI PUȚIN POSIBIL DESPRE CIUMĂ ȘI DE A NU ÎNCETA TOTODATĂ SĂ DISCUTE; LA IEȘIREA LOR DIN MINȚI ȘI LA PALOAREA LOR LA CEA MAI MICĂ DURERE DE CAP DE CÂND ȘTIAU CĂ BOALA ÎNCEPE PRIN CEFALEE; ȘI LA SENSIBILITATEA LOR IRITATĂ, SUSCEPTIBILĂ, SCHIMBĂTOARE, ÎN SFÂRȘIT, CARE TRANSFORMĂ ÎN JIGNIRE O SIMPLĂ UITARE ȘI CARE SE MÂHNEȘTE DE PIERDEREA UNUI NASTURE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
văzuse. Fețele păreau dezorientate, fără îndoială, dar găsi că aceasta le făcea mai picante. Răsfoindu-le cu repeziciune, fără milă, era atent să nu se oprească la nicio imagine sau să-și trădeze alt interes decât cel profesional. și totuși paloarea luminaosă a cărnii, prospețimea întunecată a genitaliilor expuse și uneori imature îi furau privirea și îi accelerau pulsul. O recunoscu, printre celelalte fete care se perindau nemișcate prin fața sa, pe tânăra prostituată care fuses adusă la secție și acuzată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ușa lui Limașin pe care tocmai intra un bărbat înalt. Ceva legat de spatele acestui personaj i se păru familiar. Văzu cum bărbatul aruncă o privire fugară peste umăr înainte de a intra, iar acea privire îi confirmă lui Porfiri bănuiala. Paloarea feței bărbatului era de neconfundat, alături de buzele sale subțiri și strânse și de ochii săi gri și reci. ă Porfiri Petrovici! Porfiri se încruntă auzindu-și numele strigat. Locotenentul Salitov fugea spre el. Strigătul său atrase atenția mai multor trecători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spuneam tuturor că era cazul să știe precis unde năștea Lia și toți Îmi spuneau să mă calmez, pentru că În locul acela toată lumea năștea. Până la urmă, nici eu nu știu cum, m-am trezit Într-o cameră. Lia era palidă, dar de o paloare de perlă, și surâdea. Cineva Îi ridicase bretonul, Închizându-l Într-o scufie albă. Pentru prima oară vedeam fruntea Liei În toată splendoarea ei. Avea alături de ea Ceva. „E Giulio“, a zis ea. Rebisul meu. Îl făcusem și eu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sari, Jim Cânepă, sari. N-aș da eu oare, ca să scap de această neliniște, un diamant mare cât aluna? Strânge odgonul, randa, trinchetul și ce mai vrei, cobe blestemată, acolo suflă, nu glumă! Toți dinții Îmi clănțăne groaznic, În timp ce o paloare de moarte mi-acoperă fața de ceară cu flăcări verzui. Cum de-am ajuns aici eu, care par Însăși icoana răzbunării? Duhurile infernului vor râde cu dispreț de lacrimile celui a cărui voce amenințătoare le-a făcut să tremure de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nostim, Îl concediază doamna Redbone și Îl conduce pe Wakefield către un salon mai mic, unde Claudette stă Înconjurată de admiratori. ținîndu-se ceva mai departe, admirînd o pictură de Hans Arp, stă un firicel de femeie, ai cărei umeri de paloarea ciupercii sînt acoperiți de o pălărie extraordinară. Se uită pe sub borul larg către Wakefield cu niște ochi violeți, ca ai lui Elisabeth Taylor. — Persefona, strigă doamna Redbone. Te-am căutat peste tot. Acesta este invitatul nostru special, domnul Wakefield. — Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Se concentră asupra doctorului în halat alb pe care tocmai îl zărise în hol. Era un bărbat în jur de treizeci și cinci de ani, ar fi zis ea, o vârstă ce inspira încredere, și, în timp ce majoritatea doctorilor din spitale aveau o paloare pământie, precum cotletele de porc de pe tejgheaua unui măcelar, tenul lui era bronzat de parcă s-ar fi întors de la schi. Avea părul de culoarea porumbului. O pereche de ochelari de apropiere cu rame de aur atârnau la jumătatea nasului, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
oricât de mult ar fi încercat cineva, n-ar mai fi putut fi adunate și lipite la loc. Fran hotărî să se concentreze asupra unui singur scop: să treacă peste seara asta și să ajungă cu bine acasă. Din fericire, paloarea ei îi tulburase și singura reacție pe care o stârni anunțând imediat după cină că avea nevoie de puțină odihnă și că era posibil să i se fi făcut rău de la ceva, fu o îngrijorare politicoasă și faptul că Laurence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un bărbat pe care hainele puțeau. Tivul de jos al tunicii avea o crustă groasă de jeg, și hlamida lui nu mai fusese băgată în leșie de ani buni. Chiar și felul cum arată era respingător. Pielea feței, de o paloare cenușie, era numai cute. Țeasta craniului, despuiată de tonsură, era plină de pete maronii. Unghiile degetelor de la mâini erau negre și despicate precum ghearele unui bătrân șoricar. Uitătura îi era răutăcioasă, poate din pricina pleoapelor căzute, roșii și urduroase. Purtările nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
preotul. M-am uitat mai bine la el. Nu se schimbase prea mult de când luase parte la pregătirea mea pentru primirea botezului. Era tot bărbatul osos, cu barba și cu părul numai cârlionți, de odinioară și nu prea îmbătrânit, numai paloarea și mâhnirea din ochi erau la el o noutate. Molipsit de amărăciune, l-am însoțit pe Rotari la mine acasă. Toată noaptea a plouat cu înverșunare, și cerul dimineții nu făgăduia o zi mai frumoasă. Am pornit la prima oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vadă în starea aceea de umilire. Am dus-o pe regină până dincolo de curtea exterioară a mănăstirii și, la ușa odăilor sale, am salutat-o. Nici măcar gerul iernii nu putuse să-i înroșească pomeții, pe atât de mortală îi era paloarea. - Cu ce-am păcătuit eu în fața Celui de Sus ca să am parte de acest pântece uscat precum gura unui muribund? Astea i-au fost vorbele la care eu n-am avut răspuns. - Stiliano, a continuat ea, ți-am văzut disprețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sau chiar mai puțin. Peste tunica albă purta un stihar maroniu-deschis și un patrafir alb; pe cap n-avea nimic, nici coroana și nici altceva. Craniul îi era complet ras, fața netedă, nasul mic teșit și maxilarul pătrat de o paloare care scotea în relief doi ochi rotunzi și negri. Am îngenuncheat ca să-i sărut picioarele, și el mi-a spus, cu glas șoptit și răgușit: - La fel ar fi făcut și marele rege Rotari? Mi-am ridicat privirea și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
gânduri, am încercat cu toată furia să mă arunc asupra lui. Mai iute ca mine, un soldat mi-a blocat brațul. Andras s-a ridicat și a venit spre mine, arătându-se în sfârșit, în lumina lămpilor. Neschimbat atât în privința palorii, cât și a hainelor. - Stiliano, drumurile noastre se încrucișează adesea, mi-a spus. - Așa cum adesea călcăm pe urmele Adversarului, i-am întors-o eu plin de mânie. - Ei hai, prietene, te stimez prea mult ca să iau în serios ceea ce spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Este singurul fiu al lui Teodoro Calliopa. Dacă tot i-ați învins tatăl, la ce vă mai e de folos și viața fiului? Iar tu, cu siguranță, n-o să vrei să-l omori numai ca să-mi faci mie în ciudă. Paloarea lui Andras se răsfrângea în culoarea cenușii și asupra tichiei negre, sudoarea îi lipise baierele de față și de gât. - Trebuie să vorbim, Stiliano, eu îți dau ceva, iar tu îl lași pe băiat să se îmbarce. Cu mine faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Femeia cu impermeabilul stătea rezemată de un stâlp galben din stația de autobuz și din când În când Îi arunca priviri Îngrijorate. Stâlpul acela galben era singura pată de culoare Într-o lume Încețoșată, cenușie, de o tristețe și o paloare deprimantă. Antonio se așeză pe portbagajul mașinii și Își dezveli o bomboană. Voia să-i dea impresia că așteaptă pe cineva, sau ceva, dar nu aștepta nimic. Totul se sfârșise. Își pipăi instinctiv pistolul din teaca prinsă la subraț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fiecare lucru. Elio constată că În dimineața aceasta polițistul nu se bărbierise: ciocul său era Înconjurat de o umbră Întunecată. Privindu-l mai bine, observă că avea un aspect neîngrijit, deși era Îmbrăcat corect În uniformă. Cearcăne mari și o paloare bolnăvicioasă. Mâinile Îi tremurau. Ce fel de griji putea să aibă un polițist de rând? Din moment ce viața lui era teribil de complicată și de stresantă, Elio invidia viața simplă a Îngerului său păzitor - doar casă și muncă, cea mai convingătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
gât, provocându-mi o rană de tăiere și alte răni pe față provocate de pumni. Agentul se opri, ca și cum ar fi Întrebat-o e bine așa? merg mai departe? Emma aprobă dând din cap, chiar dacă În cuvintele acelea de o paloare abominabilă și impersonală putea cu greu să recunoască scena pe care o trăise cu adevărat. Apoi, fiind foarte amețită și slăbită, am mers la camera de urgență a spitalului San Giacomo, unde am fost tratată pentru leziuni mai bine specificate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
câmpul obiectivului. De-acum Însă era prea târziu. Păcat. Dar faptul că n-ar fi putut să vadă scena pe viu, și putea doar să și-o imagineze, ar fi făcut-o să fie și mai răscolitoare. Căci există o paloare meschină În acțiuni, câtă vreme imaginația are o grandoare inexorabilă. Valentina se Întoarse În salon și apoi dispăru pe hol. — Tati! Îl chemă din nou Kevin cu vocea răgușită - când vii? — Iată-mă, Îi răspunse. Avea cămașa udă de transpirație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca atunci cînd se trezea din acel oribil coșmar care o chinuia iarăși de cînd se reîntorsese pe insulă. Lucas Începu să-și piardă răbdarea. - Ai nevoie de ajutor? Puse În funcție disjunctorul, restabilind o ambianță liniștitoare. El Îi remarcă paloarea. - Nu te simți bine? - Ai văzut inscripția luminoasă? - O inscripție luminoasă? Unde? Îi arătă peretele, În tăcere. Lucas se Întrebă Încă o dată dacă Își bătea cumva joc de el, dar observă că tînăra femeie Își pierduse obișnuita ei siguranță. Cercetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zborșise el. - De interpretă, răspunsese ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce Marie chema ajutoare, el examină cu grijă mîinile Yvonnei Înainte de a le lăsa jos și dădu din cap la Întrebarea mută a Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu va veni. - Ascultă, Marie te iubește din... - Nu mai vreau să-i aud numele, i-o tăie el Îndepărtîndu-se. Marie ieși pe balconul camerei, punîndu-și haina de piele. Părul, Împletit cuminte Într-o coadă grea, Îi degaja chipul, accentuîndu-i paloarea; dormise totuși prea puțin. Se crispă auzind sirena bacului și se abținu să se miște. Și-l Închipui pe Christian, pe pasarelă, Întorcîndu-se spre chei Într-o ultimă mișcare de speranță. Răsună ultima avertizare a sirenei. Marie Își făcu sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cuprinse, tot corpul Îi Încremeni, iar respirația i se blocă văzîndu-l că dă la o parte pietrele de pe tumulus. - Nu face asta! Din cîțiva pași mari venise alături, el se Întoarse, mirat de țipătul pe care Îl scosese și de paloarea bruscă a chipului ei. - Acesta este... Este un monument funerar, murmură ea cu o voce lipsită de orice expresie. Bătrînii spun că dacă te atingi de morminte, declanșezi mînia morților... - Nu-mi spune că ți-e teamă de un morman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
femeie, desprinzînd-o de pe bucata de lemn, trecîndu-i o curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
litere decupate dintr-un ziar. GWENAËLLE LE BIHAN ESTE FIICA ILEGITIMĂ A LUI ARTHUS. Prima reacție a lui PM a fost să izbucnească În rîs - În materie de glume de prost gust, autorul anonimei era lipsit de delicatețe -, dar brusca paloare a tatălui său confirma conținutul scrisorii mai bine decît ar fi putut s-o facă niște mărturisiri. Unicul legatar al lui Arthus de Kersaint se simți cuprins de greață la ideea că fiica lui Yvonne Îi putea fi soră vitregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
strident al șurubelniței electrice - sunet necuviincios În acel loc Închinat liniștii - Îl făcu pe pescărușul cocoțat pe cavoul familiei Kersaint să-și ia zborul. Armelle Îi aruncă o privire Îngrijată socrului ei, căruia pălăria neagră Îi accentua și mai mult paloarea. - Ar fi fost bine să rămîi la castel Împreună cu PM, tată. Întoarse o privire mînioasă spre cei doi polițiști care asistau la deshumare. - Asta e pur și simplu profanare. Era cald, cu toate astea Marie se Înfioră contemplînd sicriul așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]