628 matches
-
asemănătoare există și în momentul în care naratorul vorbește la telefon și dintr-o precauție fatică, întreabă des: “Dania, ești acolo?” Telefonul îl ajută pe Sandu să să accentueze impresia de irealitate: “A auzi o vorbă, declarația de dragoste care palpită la urechea ta, și a întinde mâna zadarnic, în aer. Ar trebui să închizi ochii ca să uiți că ești singur. A-ți atinge mâna ta, obrazul, ochii, ca să simți carnea iubitei.” Dania combină ingenuitatea cu perversitatea, iar efectele sunt uneori
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
vijelie. Chopin, plescăitul lopeții la razele de lună. Iar Debussy, valurile subțiri și capricioase, uneori roze, alteori argintate, lunecând pe maluri și în care își înmoaie nimfele degetele de cafea. Iar patefonul cu diafragma lui - capul cu gâtul lung - ar palpita, lebădă pe apele legănate.” „Mișcându-se în largul său în universul creat de imaginație sau în acela al muzicii și al lecturilor preferate, personajul povestirilor lui Holban primește un șoc dureros și rămâne dezorientat ori de câte ori se izbește de realitate sau
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
era de mărimea odăilor mele strâmte, joase. Lângă un perete aveam culcușul alcătuit din perne umplute cu pufuleț de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării intime, feminine, mototolite delicat, încleiate nimicitor în sucul acela de nedescris al vulvelor palpitând sub crinoline. Alături, în farfurii de cleștar cu margini rujate, bucate preparate lasciv de Empampa, camerista durdulie a mamei. Mai găseam lumânări de ceară roșie, parfumate, cărți cu viețile Sfinților Părinți, albume de heraldică, un atlas de anatomie umană cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
față. Mai exact, Olivier calculează efectul scenic al prezenței actorului, ceea ce nu e rău, dar nu-i destul, pentru că astfel rămâi la o schemă distantă și rece, în care jocul actoricesc nu riscă nimic. Pe când, în cazul lui Laughton, ceva palpită mereu, nesiguranța de a fi ceea ce crezi că ești, nesiguranța de a ști că exiști interior după felul în care crezi că apari în afară, ca martor al interiorității care este mereu, scenic, „pusă în joc“. La Olivier, jocul scenic
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în actul ei inițial. Nu e prima oară că pomenesc de un simț al vieții, distinct de celelalte simțuri și anterior lor, un simț care nu vede și nu pipăie materia, dar care simte viața ca pe un suflu ce palpită invizibil și emite uneori căldura culcușului în care se așază. Și care nu are „text“... Dacă Dumnezeu este considerat realitatea supremă a cunoașterii, atunci și cunoașterea lui ar trebui să fie perfectă (și ar fi consecința necesară a perfecțiunii lui
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
călătorie în afară. Dacă atenția omului ar fi îndreptată în afară (așa cum se întâmplă la animale) suferința lui ar fi mai puțin egoistă, iar durerea fizică mai scăzută, mai puțin resimțită. Pentru că, în fond, în „vizuina“ interioară în care simte palpitând durerea, ea nu este doar simțită carnal, fizic, ci este și stimulată mental, adică resimțită: se întoarce scurt, prea repede, asupra ei înseși, în loc să revină la sine în mod lărgit, printr-o largă întoarcere. Egoismul durerii nu are rezonanță, nu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
inspirat de apariția absolutului în el; restul se petrece undeva jos, în vizibil și convenție. Divinul este un fel de senzație în care organele de simț au fost absorbite, asemeni unor tentacule retrase care, în loc să aibă contact cu ceva exterior, palpită înghițite într-o cădere înăuntru. Putem oare spune că divinul este o percepție în care senzațiile nu transmit nimic? Atunci când percepția s-a întors în sine și a devenit chiar sursa orientării ei, când se percepe pe sine ca imperceptibilă
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
în esența plăcerii să se cațere pe ea însăși, să-și multiplice articulația, așa cum trunchiul copacului se ramifică în crengi și frunze ca să fie mai ușor de atins, de aer și de celelalte elemente, de tot ce-l face să palpite în afară. Animalul, probabil - pentru că nu cred că știm foarte precis ce se petrece în el -, nu caută să-și sporească plăcerea printr-o plăcere adăugată, suprapusă. La maimuțele Bonobo, care fac sex în mod neobosit, totul se rezumă la
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mai este simpla îndemânare exterioară, cea care știe să copieze ceea ce vede, ci este arta care vede pe dinăuntru expresia lucrurilor; care vede nu latura vizibilă a materiei, ci puterea de a face să apară în vizibil expresia generatoare care palpită „înăuntrul“ vizibilității; puterea din care răsare vizibilul, expulzat în afară, asemenea unui arc elastic care face să vibreze la suprafața văzută a lucrurilor arătarea lor, intrarea în vizibil a acestei forțe de apariție, mișcarea internă care susține vizibilul pe „dedesubt
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de toată această bogăție și o simte ca și cum toată atenția interioară s-ar îndrepta în afară, ca să se hrănească avid cu mulțimea neîncetată de fapte, unde există vibrații și mișcări care populează natura. Altfel spus, omul resimte interiorul naturii care palpită în el și care ia locul propriului său interior. Rezultatul este instinctiv: în mijlocul naturii, omul nu mai are nevoie să vorbească; chiar evită s-o facă și tace, ca și cum vorbirea ar fi un act indecent, bun numai atunci când oamenii, care
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
se întretaie și care se încrucișează în acele locuri nesensibile, imateriale, unde ideile se fac prezente și reușesc să transmită prezența gândului și energia care-l „pune pe gânduri“; și care-l ține concentrat în jurul acelor centri în jurul cărora gândul palpită și se face recunoscut ca un „lucru“ care lucrează fără brațe și care pune viața în mișcare, înăuntrul și în afara corpului. De aceea am și vorbit mai sus de rădăcini: ele cer să fie mai multe, să se ramifice, ca să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
țesături, și că nu există țesătură a gânirii care să poată îmbrăca lumea fără această întrețesere a ideilor care-și prelungesc „firul“, curgerea gândirii, de la una la cealaltă, hrănindu-se reciproc din aceeași sevă și făcând ca această sevă să palpite mai puternic, ca o energie în continuă regenerare, în fiecare punct în care ideea se anunță imaterial. Lumea ideilor este țesutul imaterial al lumii; al acestei lumi incorporale, a cărei prezență nu s-ar face simțită dacă n-ar exista
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
mai alergi câțiva pași și după ce obuzul ți se va fi spart în pântece, și chiar din fugă încă mai încerci să repari totul : din fugă te lași pe vine, culegându-ți dimprejur, cu mâinile reci, lipicioase de sânge, măruntaiele, palpitând însângerate ; cu ochii înnegurați și tot neștiind ce s-a întâmplat, și tot nesimțind durerea, încerci grăbit să le vâri înapoi, împreună cu grunji uscați de pământ și fire ude de iarbă. Și ele alunecând afară, mereu... oh, blestematele discuții de la
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
revistele cu muduri În costume - nonșalant, ca un adevărat homosexual sofisticat ce era. Jack stătea aproape de el, urmărindu-i privirile. La sfîrșit cărțulia cu orgia. Timmy văzu sîngele fals, de cerneală, și continuă să se uite. Jack văzu cum Îi palpită o venă de la gît. Valburn ridică din umeri. — Îmi pare rău, dar nu cunosc pe nimeni. Greu de citit. Actor talentat! — N-ai recunoscut pe nimeni? — Nu. — Dar l-ai recunoscut pe Bobby. — Evident, pentru că Îl cunosc. — Și pe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
caz bun pentru un mare juriu, am să te trec primul pe lista de promovări. Ajungi pe loc locotenent detectiv. — Și ce voi comanda? — Arnie Reddin se pensionează luna viitoare. Îți dau brigada de detectivi de la Hollywood. Ed simți cum palpită. — Ed, ai treizeci și unu de ani. PÎnă și tatăl tău a ajuns locotenent abia la treizeci și trei. Am s-o fac. CAPITOLUL 30 Controale printre perverși: Cleotis Johnson, agresor sexual cu cazier, pastor la Biserica Metodistă și Episcopală a Sionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
telefon. Jack făcu o buclă spre sud, o luă pe scurtătură și ajunse În mare viteză pe Gretna Green la numărul 1184. Un conac În stil spaniol, cu o pajiște uriașă În față. Lynn Bracken Încă nu apăruse. Inima Îi palpita. Uitase ce pățești cînd iei benzedrină. Parcă mașina și cercetă casa: nici o mișcare. Se duse pînă la ușă, apoi, aplecat, porni În căutarea unor ferestre. Toate Închise. Un grădinar lucra În spate, așa că n-avea cum să dea ocol casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
el se sfia să-l citească, pentru că știa că Îl are la degetul mic. Lynn gîndea Întotdeauna cu doi pași Înaintea lui, apărînd și dispărînd din viața lui, tot așa cum el apărea și dispărea din viața ei. Vălul acela negru palpita: Întrebări, răspunsuri. Liniște Întunecată, țăndări de tencuială rotindu-se În spirală și deschizîndu-se la culoare. Camera 7 de la Victory: paturile băieților de la Brigada Anti-Mafia. Ușa de la 6 larg deschisă. Bud se rostogoli din pat și se ridică În picioare. Inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
abia acum Începea. M-am prelins pe trepte În jos, unde don Saturno, cînd m-a văzut, a scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut să se desprindă de carne. — Dumneata sîngerezi, mi-a zis don Saturno, neliniștit. — Nu-i prima oară. — Atunci, joacă-te În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fără conținut vital. Trăirea în imediat asociază viața și timpul într-o unitate fluidă, căreia ne abandonăm cu pateticul elementar al naivității. Când însă atenția, fruct al unor inegalități lăuntrice, se aplică asupra scurgerii vremii și se înstrăinează de ceea ce palpită în devenire, ne pomenim prezenți într-un gol temporal, care în afară de sugestia unei desfășurări fără obiect nu ne poate oferi nimic. Plictiseala e prizonieratul în timpul inexpresiv, emancipat de viață, ce-o evacuează chiar, spre a-și crea o sinistră autonomie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
acest sentiment și atât de ciudat, încît ar trebui să-l trăim cu strigăte. Simt cum ar trebui să mor din cauza vieții și mă întreb dacă are vreun sens căutarea unei explicații. Când tot ce ai tu ca trecut sufletesc palpită în tine într-un moment de nemărginită încordare, când o prezență totală actualizează experiențe închise și când un ritm își pierde echilibrul și uniformitatea, atunci din culmile vieții ești prins în moarte fără a avea acea groază în fața ei care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
stări, deși diferite ca natură și orientare, răsar din fondul cel mai adânc și mai intim al ființei noastre, din centrul substanțial al subiectivității, care este un fel de zonă de proiecție și radiere. Devii liric atunci când viața din tine palpită într-un ritm esențial și când trăirea este atât de puternică, încît sintetizează în ea întreg sensul personalității noastre. Ceea ce este unic și specific în noi se realizează într-o formă atât de expresivă, încît individualul se ridică în planul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât la bucurie, deoarece pentru ea nu există iremediabilul, ireductibilul și fatalul, ca elemente din structura interioară a existenței. A simți că poți totul, că absolutul e în mâna ta, că exuberanța ta este exuberanța acestei lumi, că ritmul universal palpită în tine frenetic și intens, că tu ești lumea, că existența nu e conceptibilă decât în măsura în care trece prin tine, a găsi sensul lumii, actualizat în fiecare moment în expresia cea mai deplină, este desigur a realiza o formă de bucurie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce acesta presupune ca oroare și pasiune bestială, ne-am diluat sângele și ne-am îndulcit patimile cu un dor amăgitor, ale cărui virtuți dormitive ne-au îmbătat simțurile peste măsură. În ochii românului, dar mai cu seamă în cântec, palpită, cu o insistență insinuantă, revărsarea monotonă a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfâșiate, în realitate atracție adormitoare pentru suflete inerte. Cine a avut ocazia să audă în orașele săsești din Ardeal vreo ceată de flăcăi români doinind în înserări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fie Lorenza. Era acolo, reluând dialogul acela făcut din foșnete, din râcâituri cu unghiile la ușă, pe care-l lăsase În suspensie seara trecută. Sulf și mercur păreau să se unească În ceva cald și umed care făcea să-mi palpite vintrele, dar fără violență. Așteptam Rebis-ul, copilul androgin, sarea filosofală, Încununarea operei la alb. Mi se părea că știu totul. Poate că-mi reapăreau În minte lecturi din ultimele luni, poate că Lorenza Îmi comunica știința ei prin atingerea mâinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Știu pe de rost tehnica Bestia. Ar fi și cazu ce mama dracu. — Mda... Ray ridică din sprâncene cu un aer de Îndoială, da se dă jos din mașină cu mine, iar când ajunge la scări, e montat la greu. Palpitând de adrenalină, urcă treptele câte trei deodată, cât p-aci să strivească o pisică uluită care Îi sare dintre picioare. Se Împiedică de pisica asta bătrână și Încetinește. Scara pute la greu a pișatul ei. Ne oprim În fața ușii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]