1,639 matches
-
Binecuvântează-mă, părinte - gânguri ea. „Piei, drace” gândi brusc Metodiu simțind cum urcă spre el un excepțional miros de caisă coaptă. Dar cu glas tare, pe nas, zise: — Fii binecuvântată, Doamnă! Domnul să te aibă în pază! — Care domn? - chirăi papagalul. Că sunt doi. Cel de Sus și Cel de jos. — Cel de Sus prin Cel de Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Jos - răspunse liniștit Metodiu, obișnuit cu astfel de capcane laice. — Bine zis - murmură în barbă vistiernicul Ximachi. Ruxăndrița se ridică și dintr-un nou salt, fu din nou pe genunchiul tremurător al lui Sima-Vodă. Se aplecă și-i șopti ceva. Papagalul plecă și el urechea. — Sunt de aur, sunt de aur! - chițăi veselă pasărea. Am întrebat și eu! — Taci, Alfred - făcu moale Sima-Vodă. Da, Ruxăndrița, lumina mea, crucile cuvioșiilor lor sunt de aur. Zâmbi călugărilor: Știți și dumneavoastră, femeile... Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în practică ceea ce simțea, când deodată papagalul cârâi scurt: — Stai liniștită, Ruxăndriță! „Fire-ai a dracului de cioară împuțită!” gândi cu ură tânăra doamnă, plecându-și cu sfiiciune ochii. Episodul 80 POLITICEȘTI Cele spuse de Metodiu părură a-l interesa pe Sima-Vodă. Fără să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Nistru, tinerețea nepotolită a Ruxăndriței, junghiurile din șale și masa copioasă îl făcură să ațipească puțin. într-un târziu, deschise ochii și-și aduse aminte de ceva. Se întoarse spre Ximachi vistiernicul: — Ei, ce zici? — Ei, ce zici? - făcu și papagalul. — Date fiind împrejurările în care ne aflăm și întrucât Papa nu oferă nici o garanție - răspunse Ximachi - socot că a ne aventura într-o alianță improbabilă, înseamnă nu numai a ne periclita tradiționalele legături cu Țarigradul, ci și a ne pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea pe ușă, papagalul se desprinse lin de pe umărul stăpânului său și zbură înapoi, așezându-se în jilțul proaspăt părăsit de domnitor. Câteva clipe fu liniște. Se auzeau doar strigătele slabe ale prostimii de-afară, ce venea zilnic, pe la orele 5, să ceară capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Câteva clipe fu liniște. Se auzeau doar strigătele slabe ale prostimii de-afară, ce venea zilnic, pe la orele 5, să ceară capul lui Ximachi și fiindcă nu-i răspundea nimeni, pleca derutată pe la casele ei. Primul care sparse tăcerea fu papagalul. — Ce-i de făcut? - întrebă el gânditor. — Nu știu - murmură absent Ximachi vistiernicul. Cu riscul de a-mi pierde ciotul de limbă pe care-l mai am, simt nevoia să sugerez că stăpânul nostru s-a cam țicnit. Auzi dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de femeie. Metodiu și Iovănuț nu ziseră nimic. Lucrurile lumești nu-i atingeau. Cufundați în jilțurile lor, stăteau nemișcați, cu pleoapele coborâte, căci ei visau aievea la drumul ce-i așteaptă. — Și eu cred că la mijloc e Ruxăndrița! - șopti papagalul. Fiind pasăre, am acces în dormitor. Se petrec acolo niște lucruri că mi se fac penele măciucă. — Și în vremea asta vistieria se golește văzând cu ochii - spuse Ximachi cu obidă. Birurile nu mai are cine le strânge. Vacile nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de praf, abia mai poți respira. Mergi la țară, țara geme. Pleacă turcii, vin tătarii. Trec tătarii, apar moscalii. Merg moscalii, ies haiducii și cu ăștia nu glumești. Dacă ieșim și din iarna asta fără răscoală, e mare minune! - grăi papagalul. — Răscoalele ca răscoalele, da’ să ferească Dumnezeu de lăcuste, că pe astea n-ai cum să le oprești - zise Ximachi. Mai ții minte văleatul 7125, primăvara, ce grozăvie a fost? Stăteam la fereastră cu nevastă-mea și ne uitam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tronuleț, stătea Doamna sa, Ruxăndrița. Voievodul era cam tras la față, iar sub urechea dreaptă cine-ar fi-ndrăznit să observe, ar fi putut gândi că zărește niște urme de dinți. Lângă ușă, pe un stativ învelit în catifea vișinie, stătea papagalul Alfred și anunța invitații. — Bi-vel-vornicul Drăguțescu și giupâneasa lui, Paulina! - chirăi el exact la cinci fără un sfert. Ușa se deschise și pe ea intră un om falnic, cu pași mari, apăsați, cu plete castanii, frumos retezate, cu niște ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de plăcere, ca apoi să lase totul în plata Domnului, fără să zică nici măcar un mic „adio!“. Fiefel nu putea uita niciodată cum fusese când Sașa, polonezul evreu, venise prima dată la ei. Era îmbrăcat pur și simplu ca un papagal: pantaloni de culoarea mării și veston roșu. Sașa era roșcovan și fuma tot timpul trabuc, scoțând pe gură inele de fum în direcția lui Feifel. Era în asta o sfidare, pentru că (așa tălmăcise Feifel) îi era frică de soțul Ritei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vopsea pe carapace. Dar unde fusese broasca țestoasă atâția ani și ce făcuse între timp, asta nu va putea s-o afle niciodată domnul Malcolm. Notița despre întoarcerea broaștei țestoase m-a făcut melancolică. Am început să mă gândesc la papagalul meu care fugise acum zece ani. Mi se mai întâmplă să citesc cărțile pe care le citeam atunci și să găsesc în ele, între paginile palpitante, dar îngălbenite de timp, chiar penele iubitului meu papagal - pene albastre, verzi și galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
început să mă gândesc la papagalul meu care fugise acum zece ani. Mi se mai întâmplă să citesc cărțile pe care le citeam atunci și să găsesc în ele, între paginile palpitante, dar îngălbenite de timp, chiar penele iubitului meu papagal - pene albastre, verzi și galbene, cu reflexe aurii, pline de mister. Iau toate penele și-mi mângâi fața cu ele, mai ales buzele și nările, în care simt miros de pasăre. Ca și cum esența de pasăre s-ar fi păstrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ajuns să asculți tăcerea ca să simt cu alte organe decât cele cunoscute, poate cu întreaga suprafață a pielii, că nu eram deloc singură. Într-o zi plină de ceață deasă și lucitoare ca un porțelan, mi s-a dăruit un papagal pe care l-am botezat Sucki - el îmi amintea de zeul iubirii, Kamadeva, care avea ca pasăre adorată un papagal exact ca al meu. De unde venea? Băiatul care mi-l dăduse nu știa nimic despre țara de origine a păsării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
eram deloc singură. Într-o zi plină de ceață deasă și lucitoare ca un porțelan, mi s-a dăruit un papagal pe care l-am botezat Sucki - el îmi amintea de zeul iubirii, Kamadeva, care avea ca pasăre adorată un papagal exact ca al meu. De unde venea? Băiatul care mi-l dăduse nu știa nimic despre țara de origine a păsării, era grăbit să plece în vacanță și voia să se simtă liber, fără răspunderea unei ființe, cât de mică ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
străin. Fără să mă mai întrebe, cum făcea de obicei, dacă vreau să vin și eu cu el. Și-a schimbat hainele, îmbrăcându-se mai elegant, și plecând mi-a spus din pragul ușii: - Slavă Domnului că nu sunt un papagal pe care să-l închizi într-o colivie frumoasă! Cuvintele lui s-au rătăcit un timp în labirintul creierului meu. Sunau ca niște zurgălăi când mergeam dintr-o cameră în alta fără să știu de ce să mă apuc. Pierdusem tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și să ne povestescă despre inevitabilul divorț. De fiecare dată când era la noi se uita râzând la Sucki și spunea că are nevoie de o „logodnică“. Și, fără să ne anunțe, venise deodată cu o „logodnică“ pentru Sucki. Un papagal mic care, spunea el în glumă, prin împerecherea cu Sucki ne va înrudi și pe noi cu el. Pusese colivia mică a „logodnicei“ lângă colivia lui Sucki și lăsase portițele deschise pentru ca „mirele“ să-și întâlnească „mireasa“. Era Sabat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu vorbi în numele meu! - Sigur că pot vorbi în numele tău, suntem unul prin căsătorie, a spus soțul meu, citând din Evanghelie. Am mâncat și am băut până la miezul nopții. Atunci, prietenul nostru și-a adus aminte de „logodnica“ sau „mireasa“ papagalului, hotărât să aranjeze „nunta“. A scos-o pe papagalița albastră cu cap alb din colivia ei și a împins-o în colivia lui Sucki. Soțul meu fuma tot timpul și din norii de fum îl îmbia pe Sucki să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îl îmbia pe Sucki să se apropie de „mireasă“ și să-i facă felul. Sucki părea indiferent, parcă nici n-o văzuse pe „mireasa“ destinată lui. Era trecut de miezul nopții și cu siguranță nu era timpul potrivit pentru împerecherea papagalilor. Ca toate păsările, Sucki dormea noaptea și nu puteam niciodată să-l obișnuim să stea cu noi până târziu. Așteptând ca „mirii“ să se apropie unul de altul, prietenul nostru și-a adus aminte că era doctor și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să fumeze de la vârsta de paisprezece ani, s-a auzit un țipăt ascuțit, care ne-a umplut inimile de o ciudată emoție. - I-a făcut felul, a strigat bucuros prietenul nostru, de-acum înainte o să așteptați o nouă generație de papagali galben-albaștri dungați! Dar când ne-am apropiat de colivie, l-am văzut pe Sucki transformat într-o pasăre de pradă, jumulind-o pe „mireasă“ de frumoasele ei pene. O lovea și cu ciocul în cap, toată colivia era plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vie. - Răutăciosule, l-a apostrofat prietenul nostru pe Sucki. Așa te porți cu femeile? Sucki avea aerul unui criminal spășit. Am închis repede portița de la colivia lui. Încet-încet, „mireasa“ și-a regăsit respirația și noi ne-am înveselit. - Ești un papagal prost, i-a spus soțul meu lui Sucki. Pe scara zoologică te afli mai jos decât un șobolan! - De ce tocmai mai jos decât un șobolan? a întrebat prietenul amuzat. - Nu știi că bărbații beți vorbesc mult despre șobolani? am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un hohot de rîs sec pe socoteala mea. — Băiete, nu te ambala, Îngăimă el, deși tonul Îi trăda Încîntarea. — Bine, dacă nu doriți, poate În altă zi sau... — Clara hotărăște, zise librarul. În apartament avem deja șapte pisici și doi papagali. N-o conta o lighioană În plus sau În minus. — Atunci te aștept mîine pe la ora șapte, conchise Clara. Știi adresa? 5 A existat, pe cînd eram copil, o vreme cînd, poate pentru că crescusem Înconjurat de cărți și de librari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și brațele de muncitor portuar ca pe niște macete. Eu o urmam Îndeaproape, studiind mediul și remarcînd prezența unei jumătăți de duzină de feline și a doi papagali În culori aprinse și de o mărime enciclopedică pe care, după cum mi-a explicat servitoarea, Barceló Îi botezase Ortega și, respectiv, Gasset. Clara mă aștepta de cealaltă parte a acestui codru, Într-un salon ce dădea spre piață. Îmbrăcată Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
comenzi se soluționau În cîteva zile, dacă nu În cîteva ceasuri. Nu exista titlu pe care să nu-l știe, nici șmecherii care să nu-i dea prin minte pentru a-l achiziționa la un preț convenabil. Folosindu-se de papagal, se strecura prin bibliotecile particulare ale unor ducese pe de bulevardul Pearson și ale unor diletanți din clubul de călărie, asumîndu-și Întotdeauna identități fictive, și izbutea ca acele cărți să-i fie ori dăruite, ori vîndute pe o nimica toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și guvernul, familiile începură să iasă din casă cu valizele și gențile lor, cu sacoșele și pachetele lor, cu pisicile și câinii lor, cu vreo broască țestoasă smulsă din somn, cu vreun peștișor japonez de acvariu, cu vreo colivie de papagal, cu vreun ara pe stinghie. Dar ușile celorlalți chiriași nu s-au deschis, nimeni n-a venit pe palier ca să se bucure de spectacolul fugii, nimeni n-a aruncat ironii, nimeni n-a insultat, și nu pentru că ploua nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
adus algocalmin, parcă te durea măseaua. Nu te mai doare? - Ba mă doare rău. - Păi atunci ține gura-nchisă. Doamna Popa îl aștepta. Pusese fața de masă bună, îndreptase și poza lor de la nuntă, care-a stat strâmbă de când aveau papagal, înainte de Contesa. Parcă s-a dat și cu puțin ruj. Atâta că n-apucase să-și dea jos moațele. - Ce-ai făcut cu pantofii buni?! - N-am făcut nimic, m-am ars. Mai avem Bioxiteracor? - Avem, da-i expirat. Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]